Spune că eşti sora mea

aaccent | Just another WordPress.com site

Fără măhramă

Spune că eşti sora mea

1:1♦„Spune rogu-te ca esti sora mea” (Geneza 12:13). Asa a discutat Avram cu Sarai, când ei erau tineri si frumosi si se aflau in Egipt inaintea lui Faraon.
Sarai, desi era stearpa, fiind foarte tânara si frumoasa, Avram ar fi fost in primejdie de moarte daca Egiptenii ar fi stiut ca era nevasta lui.

„Când era aproape sa intre in Egipt, a zis nevestei sale Sarai: Iata stiu ca esti o femeie frumoasa la faţă. Când te vor vedea Egiptenii vor zice: Aceasta este nevasta lui, si pe mine ma vor omorî, iar pe tine te vor lasa in viaţă”.

Când au ajuns Avram cu Sarai in Egipt, egiptenii au vazut ca Sarai era foarte frumoasă (Geneza 12:11-14).

1:2♦ Dar Sarai era stearpa, n-avea copii deloc (Geneza 11:30) si totusi fiind atât de tânără si de frumoasa, metabolismul ei o îndemna la pofte tineresti.

Avram stia asta. Si el era tânăr. Avea si el pofte tineresti. Cu toate astea, mostenitori nu avea. Zicând ca Sarai era sora lui, el risca sa o piardă si s-o ia un egiptean de nevastă. Ceea ce s-a si intâmplat. Chiar Faraon a luat-o de nevastă, in casa si în patul lui.

1:3♦ Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon si casa lui, din pricina ei.

Atunci Faraon a chemat la el pe Avram si i-a zis: „Ce mi-ai facut? Pentru ce nu mi-ai zis ca-i nevasta ta? De ce ai zis: „este sora mea” şi am luat-o astfel de nevasta?” (Geneza 12:17-19).

1:4♦ Nu se stie daca Avram ar fi avut de suferit din cauza faptului ca Sarai a lipsit din cortul lui o vreme, stiind prea bine ca o femeie asa frumoasa ca ea, ar fi fost imposibil sa nu stârneasca pofte tineresti lui Faraon.

Totusi asteptarea până la redobândirea preafrumoasei lui sotii, înapoi în aşternutul lui, i-a fost încununata de succes.

„El era foarte bogat în vite, în argint si în aur” (Geneza 13:2).

1:5♦ Sa presupunem ca vârsta lui Avram era de 30 ani iar Sarai ar fi avut 20 ani.

Diferenta era sigur de 10 ani.

Desi Sarai putea sa-i fi fost nevasta de când avea 15 ani. Atunci Avram ar fi avut doar 25 ani. Cu certitudine ca amândoi erau foarte tineri, plini de pofte tineresti.

1:6♦ Dar timpul trecea aparând fenomenul imbatrânirii.

Mai întâi ridurile de pe feţele lor, apoi ceva fire albe de păr, chiar încarunţirea.

Sarai nu mai avea nici rânduiala femeilor depăsind o limita de vârstă când, chiar daca ar fi fost fertila, cu ani în urmă, acum în mod evident si logic, si raţional, n-ar mai fi avut cum sa zămislească. Din frumuseţea ei de odinioară rămăsese doar amintirea. Imbătrânea si se consola cu idea ca asa o lăsase Dumnezeu, o neputincioasa de a naşte copii.

1:7♦ Avraam deasemeni nici nu stia daca era viril sau nu. Incepuse sa oboseasca de atâta asteptare fără să apară nimic la orizont. Totusi a rămas tare în credinţă.

Dumnezeu îi făcuse o promisiune si stia că nu minte. Doar l-a vazut aievea in faţa lui de câteva ori in viată. Prima data când era tânar si fara experienţă: „Domnul zisese lui Avram: Iesi din ţara ta, din rudenia ta si din casa tatălui tău, si vino în ţara în care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta”  ( Geneza 12:1-2).

1:8♦ Odata ajuns în Canaan, Domnul S-a aratat din nou lui Avram si i-a zis: „Toata ţara aceasta o voi da seminţiei tale” (Geneza 12:7).
Toae aceste promisiuni Avram le-a ţinut minte, numai că el vedea destul de lămurit ca din el, si din Sarai, nu apărea nici un moştenitor. Ori ca să umpli o ţara asa de mare, ar fi trebuit ca din el să răsara cel putin vre-o 10 copii, pâna la vârsta când iata aproape era un boşorog.

Poate că-i trebuia un baston ca să se sprijine în el.

1:9♦ Deja avea 75 ani, iar Sara avea si ea 65 ani, când o nouă făgăduinţă avea sa primeasca de la Dumnezeu. „Iţi voi face samânta ca pulberea pamântului de mare, asa că dacă poate număra cineva pulberea pamântului, si samânta ta va putea fi numărata” (Geneza 13:16).

Dar Avram părea destul de nerabdator zicând: „Doamne Dumnezeule ce-mi vei da? căci mor fara copii... Iata ca nu mi-ai dat samânţă si slujitorul născut in casa mea Eliezer din Damasc va fi mostenitorul meu”.

Atunci Cuvântul lui Dumnezeu i-a vorbit astfel: „Nu el va fi mostenitorul tău ci cel ce va iesi din tine, acela va fi mosternitorul tău. Uită-te spre cer, si numără stelele dacă poţi sa le numeri. Asa va fi samânta ta.

Avram, cu toata vârsta lui înaintată, l-a crezut pe Dumnezeu si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Geneza 15:2-6).

1:10♦ In timpul somnului adânc care căzu peste Avraam, Domnul i-a zis: „Sa sti hotarât ca samânta ta va fi straina intr-o ţara (Egipt) acolo va fi robita timp de 400 de ani” (Geneza 15:12-13).

Dar daca ne amintim bine, Domnul Dumnezeu trimisese un somn adânc si peste Adam ca s-o extraga pe Eva din el ( Geneza 2:21-22). Aceasta presupune ca s-a facut o operatie fara anestezice pentru a scoate o coasta din care a rezultat femeia. In aceste conditii este lesne de inteles ca si Avraam a suferit ceva asemanator, numai ca nu i s-a scos o coasta intrucât acesta o avea deja pe Sara de nevastă.

1:11♦ Din Avram s-a scos „UMBRA lucrurilor viitoare”, adica ceea ce urma sa se implineasca mai tirziu, dar încă nu era vizibil.

Dumnezeu a facut mai întâi lucrurile care nu se văd, si apoi a extras din ele, lucrurile care se văd. Asadar fagaduinta dată lui Aavram, privitor la samânta sa, făcea parte din lucrurile care nu se văd, dar care trebuiau crezute, pentru ca să se implineasca.

1:12♦ In ciuda vârstei inaintate, Avram asteapta sa vada minunea promisa, cu rabdare.

Trec asa peste el si Sarai încă vre-o 10 ani si nimic. Nici un semn ca Sarai ar ramâne insarcinată. Ea avea deja 75 de ani si Avram 85 ani. De aceea Sarai îi propune lui Avram să se împreuneze cu Egipteanca Agar, care era roaba lor (Geneza 16:2), cu gândul ca poate de la ea, Avram va avea un mostenitor.

Cu ocazia asta, când implinise virsta de 86 ani, lui Avram i se nastea pruncul Ismail (Geneza 16:16). Asa a aflat si el ca era viril, si ca nu era un impediment in calea procreării.

1:13♦ Si a mai trecut 13 ani peste Avram si Sarai, aflând că Ismail nu era fiul făgăduinţei. Astfel când a fost Avram in vârstă de 99 ani si Sarai de 89 ani, Domnul iarăşi îi vorbeste astfel: „Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic, umblă inaintea Mea si fii fara prihană. Voi face un legamânt între Mine si tine, si te voi înmulti nespus de mult, vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram ci Avraam, sa nu mai chemi Sarai pe nevasta-ta, ci numele ei sa fie Sara. Eu o voi binecuvinta si iti voi da un fiu din ea” (Geneza 17:1-16   Fapte 7:5-6).

1:14♦ Este interesant când face Domnul promisiuni lui Avraam. Exact când era boşorog de 99 ani. Parca era culmea ironiei. De aceea si Avraam in gândul lui şi-a zis: „Sa i se mai nasca, oare, un fiu, unui barbat de 100 de ani? Si sa mai nasca, oare, Sara la 90 de ani? Si gândindu-se la Ismael, care deja avea 13 ani de viaţă, fiind un baiat destul de măricel, a zis: „Sa traiasca Ismaiel inaintea Ta! Dar Dumnezeu a zis: „Cu adevărat nevasta-ta Sara va naste un fiu si îi vei pune numele Isaac!” (Geneza 17:17-19).

1:15♦ Era o adevarata nebunie sa crezi asa ceva la o asemenea vârstă.

Daca i-ar fi făcut promisiunea asta altcineva decât Dumnezeu, ar fi fost o aberatie ca si cum ar fi fost o bataie de joc, ori o glumă. Dar nu. Era chiar Dumnezeu Acela care promitea asa ceva.

Oare a cât-a oara?

Era atât de obositor să stărui într-o credinţă searbădă, la prima vedere, când toate păreau exact invers. Parca era o promisiune deşartă.

2

2:1♦ Si totusi Dumnezeu nu poate să mintă, pentru că din gura Lui iese numai adevar, si EL nu se face de ruşine. La porunca Lui, Marea Rosie s-a despicat în două. Dar Avraam n-avea sa afle asta niciodata. Totusi el stia ca Domnul l-a facut pe om si tot EL a nimicit atâta populatie la potopul lui Noe. Tot Dumnezeu era Acela care a repopulat pamântul asfel încât exista chiar si Avraam.

2:2♦ Dumnezeu era Olarul iar omul era lutul modelat în mainile Lui. La Dumnezeu era totul posibil. Avraam nu tăgăduia aceasta. Totusi, vârsta, zbârciturile de pe obrajii lui si a nevesti-si, povara batrâneţii atât de înaintate, toate demonstrau contrariul.

Dar iata ca mostenitorul care nici nu se zămislise încă, avea si un nume, „Isaac”.

Pai daca avea nume, mai trebuia sa fie extras din lucrurile care nu se văd, si sa-si facă aparitia in lucrurile care se văd, pentru a se manifesta. Cum se va facea aceasta, el nu stia. Si nici Sara. Important era ca stia chiar Dumnezeu. Ei doar trebuiau să creadă, si era suficient.

2:3♦ La stejarii lui Mamre, pe când batrânul Avraam şedea la uşa cortului său „iata ca trei barbati stateau in picioare lîngă el. Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta Ma voi întoarce negreşit la tine, si iata ca Sara nevastă-ta, va avea un fiu” (Geneza 18:1-10).

2:4♦ Dar Avraam si Sara erau foarte batrâni, înaintaţi in vârstă, si Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor. Asfel ca Sara a râs în sine zicând: „Acum când am imbatrânit, sa mai am eu pofte? Domnul meu deasemeni este batrân”.

Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara zicând: „Cu adevarat sa mai pot avea copil eu care sânt batrână? Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Ma voi întoarce la tine si Sara va avea un fiu” (Geneza 18 :11-14).

2:5♦ Doar un copil care încă-i prea mic, putea crede povesti din astea, de domeniul basmelor.

De aceea Sara îsi râdea în sinea ei. Ea femeie batrâna, cum sa creada asa ceva? Nu era copilă.

2:6♦ Dumnezeu dupa ce a negociat cu Avraam despre nimicirea Sodomei si Gomorei, a plecat, si i-a lasat pe amândoi la fel de batrâni si neputinciosi de a avea mostenitori.

Dar timpul trecea nemilos peste Avraam si Sara. Ei înaintau in vârstă si nicidecum nu dădeau înapoi. Si cum erau ei la vârsta aceea, au simtit nevoia de a se muta in ţara de miază-zi, sa locuiasca ca straini în Gherar.

Abimelec era Impăratul Gherarului.

2:7♦ Avraam zicea despre Sara nevasta-sa că „Este sora mea”. S-a temut să spună ca este nevasta-sa, ca să nu il omoare din pricina ei. Abimelec a trimis si a luat-o pe Sara în intenţia de a se casători cu ea (Geneza 20:1-2).

2:8♦ Si totusi Sara avea aproape vârsta de 90 ani, si dacă calculăm bine se pare că Abimelec era foarte tânăr, deoarece când Isaac împlinea 40 ani (abea se casatorise cu Rebeca) si nimereşte la acelaş Abimelec, fiind nevoit si el la rindu-i, să zică despre Rebeca că este sora lui, si nicidecum nevastă-sa. „Când îi puneau oamenii locului aceluia, întrebari cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea, căci îi era frica sa spuna ca este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oameni locului aceluia, fiindcă Rebeca era foarte frumoasă la chip” (Geneza 26:7).

2:9♦ Deci si Isaac, care avea peste 40 ani, ca si Avraam când avea aproape 100 ani, se temeau pentru vieţile lor, din pricina femeilor lor. Este clar că atunci, când Avraam era tânăr si fiind in faţa lui Faraon, se temea pentru viaţa lui din cauza frumuseţii Sarei, dar acum la o vârstă atât de înaintată de ce oare îsi mai facea griji? Nu mai trebuia sa fie ingrijorat. Cine se mai uita la o babă de aproximativ 90 ani?

2:10♦ Abimelec, un puştan pe vremea aceea, poate de 20 ani, fiind împărat, i-a placut de Sara atât de mult incât a luat-o la el ca nevastă, stiind că-i sora lui Avraam, după cum i se spusese.

2:11♦ Se pune intrebarea, cum de un bărbat atât de tânăr, plin de viaţă, cum era Abimelec, sa se mai uite la o femeie trecută, sătula de zile, ridată si zbârcită, si aproape de sfârsitul zilelor, ca s-o mai ia de nevastă?

Poate că dacă Abimelec n-ar fi fost Impărat, ci un sărăntoc, ar fi recurs la asemenea gest pentru interese materiale, stiind ca Avraam era destul de bogat. Dar Abimelec era mult prea bogat, ca Impărat, faţă de Avraam. Oare este ceva misterios? Să ramână doar o taina? Nicidecum.

2:12♦ Sara era din nou foarte frumoasă si tânără, iar soţul ei Avraam deasemenea foarte tânăr.

Dumnezeu i-a întinerit prin schimbarea numelor lor si prin mutarea dintr-un loc în altul, numai si numai sa le revină poftele tineresti.

Dar Sara a mai suferit o modificare. Nu mai era stearpă. Domnul a lucrat de aşa natură că Abimelec nu s-a atins de Sara, în schimb a încuiat pântecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec, din pricina Sarei, nevasta lui Avraam (Geneza 20:3-18).

2:12a♦ Recapitulăm doar un pic.

Avraam si Sara, înainte de a ajunge în Gherar la Abimelec, au suferit o transformare. Ei fiind zidire Dumnezeiasca, au fost restauraţi (ca orice altă zidire ce se poate restaura) de la data când ei se căsătoriseră. Timpul a fost dat înapoi... a fost cercetat proiectul original din ceruri (unde trupurile nu îmbatrânesc si nu cunosc naşterea, nici creşterea din pruncie) si au fost reconditionaţi. Reamintesc că în ceruri este „Acolo unde nu există durere, nici întristare, nici suspin, si unde este tinereţe fără batrâneţe si viaţa fără de moarte”. Prototipurile umane sunt Acolo vesnic în lucrurile care nu se văd. Propietarul dosarului cu proiectul fiecărui om este chiar Dumnezeu.

2:13♦ Rezultă că atunci când s-a nascut Isaac, Ismael avea 14 ani, Sara 90 ani si Avraam 100 ani. Dar Sara arăta ca de 15-20 ani, iar Avraam de 25-30 ani. Aproape că nu exista diferenţa de vârstă între Ismael si parintii săi. Asta referitor la tinereţea de pe chipurile lor care se manifesta vizibil.

Totusi este scris ca Avraam era in vârsta de 100 ani la nasterea fiului său Isaac (Geneza 21:5).

2:14♦ Deci Sara si-a recapatat nu numai tinereţea si rânduiala femeilor, dar avea si putere de a zămisli, ca sa apară sentimentul matern. Ea a nascut, a alăptat, ca orice mămică normală, a legănat, a înfăşat, a spălat scutecele propriului copil, a cântat ca să-l adoarmă, a fost duioasă, a spus poveşti, l-a ascultat pe copil gângurind, chiar l-a împăcat când plângea...

Este extraordinar ce schimbare fantastică!

Dumnezeu este cu adevarat Minunat si Atotputernic.

Sara l-a vazut pe Isaac cum creştea si se implineşte ca bărabat, dar nu l-a văzut casătorit cu Rebeca, pentru că moare cu 5 ani mai înainte, când Isaac avea 35 ani.

2:15♦ Avraam însă, fiind si el atât de întinerit, nu a suportat singurătatea si, si-a mai luat o nevasta numita Chetura, care îi mai naşte alţi 6 copii (Geneza 25:1-2).

Asta presupune ca Avraam s-a casatorit imediat ce l-a vazut pe propriul fiu Isaac căsătorit cu Rebeca. Adica aproximativ pe la vârsta de 140 ani. O vârstă apreciabila pentru a te căsători, si sa fii atât de viril ca bărbat, încât nevasta să dea nastere la încă 6 copii. Atunci rezulta ca si nevasta de-a doua, Chetura, n-avea cum sa fie batrână. In mod sigur avea rânduiala femeilor. Era fertilă. Ea nu s-a uitat la vârsta înaintată a lui Avraam, ci la tinereţea lui si cât de plin de viaţă era.

2:16♦ Avraam nu era la sfârsitul zilelor. El a avut posibilitatea sa-i vada si pe cei 6 copii căsătoriti, pentru ca el a trait 175 ani.
Clar ca Domnul nu numai ca adaugă la anii de viaţă, da chiar si poate întineri omul.
Oare câţi Ingeri ai lui Dumnezeu au lucrat la renovarea Templului numit Avraam, de l-a facut sa arate atât de tânăr si de chipeş?
Deasemeni si la Sara, cum de a infrumuseţat-o într-atât şi a întinerit-o, încât Abimelec să se îndragostească de ea?

Toata Lauda pentru Domnul. Toata Slava sa fie a Domnului. Domnul Dumnezeu Tatal Ceresc, fie binecuvântat si proslavit în Numele Domnului Isus Hristos, in veci de veci. Amin

Stânca era Hristos

aaccent | Just another WordPress.com site

Fără măhramă

Stânca era Hristos (1Cor.10:4)

Stânca era Dumnezeu (Deut.32:4)

Suntem liberi sa alegem, dar Dumnezeu a stabilit deja ce vom alege

1:1 ■ Cu câti-va ani în urmă, într-o predica de-a mea, sustineam ca  „Exod 17” si „Numeri 20” ar fi fost relatarea aceluiasi eveniment! De ce? Pentru ca am fost impiedicat in studiul meu sa vad in profunzime, citind poate cu superficialitate. Deci recunosc faptul ca din acest punct de vedere nu eram suficient de bine documentat.

Acum a sosit momentul sa repar greseala aceea, deoarece vad lamurit ca evenimentele sunt diferite, in locuri diferite si la distanta mare de timp unul de altul. Si-am sa va spun cum a procedat Dumnezeu ca sa-mi deschida ochii.

1:2 ■ Un bun prieten de-al meu, doctor in teologie, a comentat predica cu pricina, unde spuneam ca Moise a vorbit Stâncii, ca a lovit-o cu toiagul, si ca era de fapt una si aceeasi Stânca. El sustinea ca erau acolo in pustie, doua stânci diferite. A venit cu tot felul de argumente, cum ca poporul se misca din loc in loc, si ca o stânca se afla la multi Km distanta faţă de cealalta. Plus de asta a dovedit ca era si o distanta de timp intre discutia cu prima stânca si lovirea celeilalte. In comentariile lui a venit si cu o harta in care se arata deplasarea poporului din Egipt catre Canaan, prin Peninsula Sinai. Aceasta harta se afla acum in faţa voastra pe ecranul din spatele meu.

1:3 ■ Cu aceasta ocazie vreau sa multumesc prietenului meu care nu a rezistat indemnului de a cerceta amanuntit toate evenimentele, mai ales ca eu il provocam in stilul meu sicanator cu tot felul de replici care nu-i prea conveneau. Dar el este de apreciat pentru faptul ca nu a cedat, dar si pentru  munca pe care a depus-o spre a scoate la lumina ceea ce fusese ascuns pentru mine.

1:4 ■ Dovezile lui erau acceptabile aproape in totalitate, in afara de faptul ca el vedea doua stânci, adica ceva fals. M-am uitat cu subânteles la ochii lui, intrebându-l in gluma daca-i bolnav de strabism (ca vedea doua stânci in loc de una), ca sa nu pomenesc nimic despre mahrama. Nu s-a suparat.

Am deschis Biblia, si i-am citit: „toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca, pentru ca beau dintr-o Stânca... ce venea dupa ei; si Stânca era Hristos.” (1Cor.10:4). Ce facea Stânca? Venea dupa popor. Cine era Stanca? Era Hristos.

Pavel nu pomeneste nimic despre doua stânci, si nu pronunta la plural. Nu a zis „toti au baut din doua Stânci” si nici „Stâncile erau Hristos”. El a stiut ca era doar o Stâncă. Stânca era un lant muntos de granit ce ocupa o suprafata de foarte multi Km². Acolo nu era o stânca de jucarie.

1:5 ■ Muntele Horeb nu este doar vârful Peninsulei Sinai. Este toata suprafata cuprinsa pe harta intre Refidim si Cades. Stânca Horebului era intreg lantul muntos limitat intre cele doua localitati, indiferent câte piscuri cuprindea. Eu n-am fost acolo, dar imi pot imagina, dupa cum am vazut in fotografii, pe care le puteti vedea si voi pe ecran, ca sunt sumedenie de piscuri. Asta nu inseamna ca fiecare pisc ar fi câte o stânca separata. El este doar o proeminienta scoasa din intreg muntele. Prietenul meu considera orice proeminienta iesita din Munte ca fiind o Stânca. Eu vad tot Muntele cu toate proeminentele lui ca fiind o singura Stânca imensa de granit, tot asa cum o vedea si Pavel.

1:6 ■ Priviti acum si cateva imagini cu piscurile Muntelui Horeb...

si acum faceti o comparatie cu imaginile de la Muntele Montserrat din Spania.

 Piscurile se vad de departe ca si cum ar fi dintii unui ferestrau. Asta nu inseamna ca fiecare dinte iesit din masiv ar fi o stânca. Stânca este intreg Muntele cu toti dintii care se văd acolo.

1:7 ■ Ilie a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (cam 1000-1200Km) până la Muntele lui Dumnezeu, Horeb (1Regi 19:8). Auzi ce era Stânca Horebului! Era un munte. Si cum Domnul statea pe Stânca Horebului (Exod.17:6), rezulta ca statea pe intreg Muntele. Si cum Stânca era Hristos (1Cor.10:4) inseamna ca tot Muntele Horeb era Hristos. Adica Dumnezeu era sub forma de masiv muntos.

1:8 ■ Muntele Horeb a dat apa dintr-o parte a Lui, in momentul când poporul a intrat in Pustia Sinai, si a dat iarasi apa din alta parte a Lui la iesirea poporului din Pustie (dupa 40 ani). Prima data in Zona Refidimului, si a doua oara in zona Cadesului. Apele Meriba au izvorat din doua locuri diferite, la inceputul si la sfârsitul sederii poporului in Pustie. Si au fost aceleasi Ape Meriba. Ape aparute si izvorate din lucrurile care nu se vad, cu scopul sa potoleasca setea poporului si turmelor de animale. Ele au aparut si au ramas fara a se scurge nicaieri, si fara sa scada debitul, indiferent cât de mult s-ar fi consumat. Apele Meriba pot fi definite ca fiind ape aparute si izvorâte la comandă functie de necesitatile poporului.

1:9 ■ In predica „Pilda Smochinului” pomeneam despre „Oaza uriasa din Desert”. Concomitent cu apele Meriba aparuse si Oaza. Astfel ca apa era asigurata acolo unde conditiile de supravietuire erau vitrege. Deasemeni si pâinea era asigurata pentru toata perioada de 40 ani.

Trebuie de observat ca poporul nu a săpat fântâni pentru a avea apa, si nici nu a cumparat pâine. Nu a fost nevoie sa samene grâu, nici sa-l secere de undeva, n-au avut nevoie nici de moara pentru macinat, nici de faina, nici de cuptoare pentru copt. De imaginat cam ce suprafete intinse de teren ar fi fost necesare pentru a semana grâu, raportat la numarul de locuitori in expansiune ai desertului. Si in pustie, de unde teren fertil? Nisipul ferbinte era bun doar sa fierbi cafeaua si ceaiul, nicidecum sa cultivi grâu. Deci apa si pâinea au aparut gratis, de niciunde, din lucrurile care nu se văd pentru a asigura hrana si astâmpara setea poporului.

1:10 ■ In cel de-al doi-lea an de dupa iesirea din Egipt, la tentativa de parasire a Pustiei Sinai, in urma deplasarii poporului spre Canan, Oaza nu a disparut. Ea a ramas acolo sa astepte poporul ce urma a se intoarce de la Cades-Barnea din nou in Pustie pentru o perioada de inca 38 ani. Apa, impreuna cu Oaza, erau strict necesare pentru supravietuirea si inmultirea poporului. Oaza impreuna cu Lacul Refidim de lânga localitatea Faran se gasesc acolo si in zilele de azi.

1:11 ■ La finalul perioadei de 40 ani, Poporul inmultit cât numarul stelelor de pe cer, forfotea pe intreg Muntele, potolindu-si setea atât din apele Meriba de langa Refidim, cât si din apele existente la acea vreme in zona Elath (Ezion-geber) din capatul bratului drept al Mării Roşii. Dar in momentul când poporul trebuia sa paraseasca Pustia, oaza de la Refidim ramasese mult in urma, inclusiv si cele de la Elath, iar apele de la Cades-Barnea devenisera insuficiente. De aceea a fost nevoie de reaparitia Apelor Meriba in alt loc din drumul lor. Apele din aceasta zona, cu 40 ani inainte, fusesera suficiente atunci pentru a astâmpara setea unui milion de oameni si a turmelor de animale. Dar dupa inmultirea poporului, ele se dovedeau insuficiente. Şi repet aici; Din cauza inmultirii poporului, aparitia suplimentului de apa potabila era strict necesar.

1:12 ■ Sa vedem daca-i adevarat ce am zis eu pân' acum.

Domnul a zis lui Moise: „Iata EU voi sta inaintea ta pe Stânca Horebului; vei lovi Stânca si va ţîşni apa din ea si poporul va bea” (Exodul 17:6). Când se întâmpla asta? Exact când se implinea o luna si jumatate de la iesirea din Egipt (Exod 16:1). Poporul intrase in Pustia Sinai.

1:13 ■ „Domnul a vorbit lui Moise si a zis:  Ia toiagul, si cheama adunarea, tu si fratele tau Aaron. Sa vorbiti Stâncii acesteia in faţa lor, si Ea va da apă. Sa le scoti astfel apa din Stâncă, si sa adapi adunarea si vitele lor” (Numeri 20:8). Acest episod se intampla peste 40 ani când poporul era cât numarul stelelor de pe cer. „Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit, şi azi sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului” (Deutoronom 1:10). Poporul se afla la iesirea din Pustie.

1:14 ■ Moise a facut aşa in faţa batrânilor lui Israel. Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul.

Moise si Aron au chemat adunarea inaintea Stâncii. Si Moise le-a zis: Ascultati razvratitilor! Vom putea noi oare sa va scoatem apa din Stânca aceasta? Apoi Moise a ridicat mâna si a lovit Stânca de doua ori cu toiagul. Si a iesit apa din belsug, asa incât a baut si adunarea, si au baut si vitele” (Numeri 20:9-11).

1:15 ■ Constatam ca Moise a respectat intocmai Cuvântul Domnului. El a vorbit in faţa multimii referindu-se la potenţialul Stâncii de a da apa, chiar daca fiind in pustie, totul fiind arid, si toate aparenţele dovedeau ca ar fi imposibil asa ceva. Iar cu toiagul a lovit Stânca exact asa cum era Cuvântul Domnului. Si repet: „Moise a lovit Stânca exact asa cum era Cuvântul Domnului” macar ca o parte din predicatori sustin ca n-ar fi trebuit lovita. Ei chiar il considera vinovat pe Moise din cauza asta, ca si cum acesta ar fi fost motivul lipsei lui la intrarea in Canaan. Pentru repetarea ritualului de scoatere a apelor Meriba din Stânca aproape de Cades-Barnea, ei nu vad scris porunca expresa a Domnului de a o mai lovi din nou cu toiagul. Nici eu nu observ. Dar eu văd ca la Refidim, Domnul poruncise: „vei lovi Stânca si va ţîşni apa din ea”. Acesta este motivul pentru care Domnul a zis lui Moise: „Ia toiagul”. De ce sa ia toiagul? Care era rolul toiagului? Era ca sa indice, prin lovire, locul de unde trebuia sa izvorasca apele. Daca Stânca nu trebuia lovita, Domnul n-ar fi pomenit nimic cu privire la toiag. Si o sa vedeti ca nu era un toiag oarecare. Va explic indata. (a se vedea paragraful 1:24 din predică)

1:16 ■ Apele Meriba au jucat rolul de Uşă de intrare si Uşă de iesire a Pustiei Sinai. Cine este de fapt Uşa? Domnul Isus zice ca EL este Uşa.

Citim ce scrie aici: „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune” (Ioan.10:9). Tot Hristos este si Apa: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7:37).

Ce a facut poporul? A intrat si au gasit tot ce le trebuia in Pustie. Dupa 40 ani a iesit si au gasit tot ce le era necesar. Muntele/Stânca era Hristos. Pustia era Hristos. Apele Meriba era Hristos. Poporul era a lui Hristos. Poporul intrase prin EL... si iesise din EL... si gasise tot ce aveau nevoie. „Hristos este totul şi în toţi” (Coloseni 3:11).

1:17 ■ Observam ca Moise nu a vorbit Stâncii in mod direct, ci poporului referitor la Stâncă. Iar in inima lui punea in balanta posibilitatea ca dintr-un colos stâncos, din granit masiv, unde nu exista nici macar o lacrima, sa tâsneasca apa atât de multa incât sa adape atâtea guri si gâtlejuri insetate. De aceea a inceput cu „OARE”... macar ca la Refidim, aceeasi Stâncă dovedise ca putea da apa.

1:18 ■ Atunci Domnul a zis lui Moise: „Pentru ce n-ati crezut in Mine, ca sa Ma sfintiti, inaintea copiilor lui Israel ? nu voi veti duce adunarea aceasta in tara pe care i-o dau” (Numeri 20:12).

Acest verset arata ca Domnul n-ar fi fost sfintit la apele Meriba.

Dar eu am gasit si urmatorul verset care zice asa: „Acestea sunt apele Meriba (Cearta), unde s-au certat copiii lui Israel cu Domnul care a fost sfintit intre ei” (Numeri 20:13). Rezulta ca Domnul a fost totusi sfintit. EL a fost sfintit prin credinta lui Moise, si prin faptul implinirii indemnului dat. Moise, macar ca s-a indoit in inima lui, a executat intocmai cum suna porunca.

1:19 ■ Domnul i-a zis: „Aceasta este tara pe care am jurat ca o voi da lui Avraam, Isaac si lui Iacov zicind: „O voi da semintiei tale; Ti-am aratat ca s-o vezi cu ochii tai dar nu vei intra in ea”.

„Moise a murit acolo, in tara Moabului, dupa porunca Domnului. Si Domnul l-a ingropat in vale, in tara Moabului, faţă in faţă cu Bet-Peor. Nimeni nu i-a cunoscut mormântul pâna in ziua de azi” (Deutronom 34:3-5).

1:20 ■ In versetul 7 aflam ca Moise avea 120 ani când a murit: vederea nu-i slabise, si puterea nu-i trecuse.

Moise a dus misiunea lui pâna la capat. Asa era prevazut de Domnul, inca dinainte de a se naste, ca prin el sa se dea cele 10 porunci si tot prin el cele 10 urgii, deasemeni semnele si minunile.

Daca Iosif a avut misiunea sa duca poporul in Egipt, Moise a avut misiunea doar sa-l scoata din Egipt.

Iosua a avut misiunea de a duce copiii lui Israel in tara fagaduita Canaan.

1:21 ■ Moise ca sa-si incheie misiunea sa, era necesara existenţa uni motiv. Si sa gasit drept motiv acea indoiala in inima. Cine impietrise inima lui Faraon tot Acela pusese si indoiala in inima lui Moise.

Dumnezeu n-ar fi fost EL insusi daca n-ar fi stiut despre acest amanunt încă inainte de intemeierea lumii. Asta nu inseamna ca Atotstiutorul Dumnezeu doar intuieste reactia omului la un anumit indemn, ci chiar EL a pregatit acea indoiala ca sa se manifeste in inima lui Moise. Asa scrisese in Carte, si asa trebuia sa se manifeste.

Rolul atribuit lui Moise trebuia jucat intocmai fara a exista vre-o abatere.

Moise nu facea nimic cu de la el putere. El executa tot ce era scris in dreptul lui, fie ca-si dadea seama sau nu, fie ca stia sau nu.

Pentru Moise, misiunea lui se incheia inainte ca poporul Israel sa treaca Iordanul catre tara fagaduita. Aici era limitatorul care îi oprea misiunea sa.

Limitatorul lui Moise a fost indoiala pusa in inima lui, cu efect intirziat, pâna la preluarea stafetei de catre Iosua, apoi el a trebuit sa dispara de pe scena.

1:22 ■ Hai sa vedem ce s-ar fi intâmplat daca Moise ar fi vorbit Stâncii fara s-o loveasca. Este clar ca nu ar fi indeplinit toate conditiile ca sa tisneasca apa. Sau daca lipsea poporul cu rolul de a fi martor la acest ritual, deasemeni nu ar fi aparut apa. Ori daca Moise ar fi lovt Stânca cu altceva decât cu toiagul, efectul ar fi fost la fel de nesatisfacator.

Sa nu uitam ca insusi Domnul statea pe Stânca Horebului si supraveghea fiecare miscare a celor doi (Moise si Aaron).

1:23 ■ Si cum fiecare om nu face voia sa, ci face ceea ce Domnul vrea ca să facă (sau face pofta duhurilor care-l stapânesc), Moise nu a facut ce a vrut el, ci pofta aceelui duh care a strecurat indoiala in inima sa. Si cum ingerii sint duhuri slujitoare, iar toti ingerii sunt supusi Domnului, acestea n-au facut altceva decât voia Domnului. Asadar Moise nu a fost pedepsit, ci el doar si-a incheit misiunea sa.

Moise chiar daca a trebuit sa moara la porunca Domnului, trebuie de văzut ce i-a promis Domnul: „Voi merge Eu Însumi cu tine, şi îţi voi da odihnă” (Exodul 33:14).

Prin moarte el a căpătat odihnă, dar lui i se pregatea o noua misiune, sa apara pe Muntele transfigurarii la faţă impreuna cu Ilie stand de vorba cu Isus Hristos, astel incit sa fie vizibil in fata lui Petru, Iacov si Ioan. Apoi o alta misiune in Apocalipsa in persoanele celor „doi maslini”. Rezulta ca Moise, cu, sau fara stirea lui, a facut voia Domnului.

Sa presupunem ca Moise n-ar fi intins toiagul catre Marea Roisie, asa cum îi spusese Domnul, si ar fi mers cu poporul uitând toiagul undeva pe drum. Marea Rosie nu s-ar fi despicat niciodata.

1:24 ■ Ce fel de toiag purta Moise in misiunea sa? Purta Toiagul lui Dumnezeu.

Am dovada aici: „Moise a luat in mână toiagul lui Dumnezeu” (Exod.4:20 si 17:19). Deci nu era toiagul lui, macar ca-l avea dinainte de discutia cu Rugul aprins. Toiagul acela, Dumnezeu i l-o pregatit ca sa-l aiba. Era un „Toiag de cârmuire” pentru vremea respectiva, macar ca Moise nu bagase de seama.

Cu toiagul lui Dumnezeu lovise Stânca. Toiagul era pe post de indicator ca sa marcheze locul de unde trebuia sa izvorasca Apele Meriba. De aceea vârful toiagului trebuia sa atinga Stânca, prin lovire.

 

1:25 ■ Moise purta o sarcina/misiune datorita unui duh care era peste el.

„Eu (Dumnezeu) Ma voi pogorî si iti voi vorbi acolo: voi lua din duhul care este peste tine, si-l voi pune peste ei, ca sa poarte impreuna cu tine sarcina poporului, si sa n-o porti tu singur” (Numeri 11:17).

Asistam aici la divizarea unui inger/duh astfel ca acesta devenea un duh colectiv peste 70 de batrâni, pentru ca misiunea lui Moise sa se mai usureze prin impartirea sarcinilor.

Aici se vede lamurit ca Moise facea pofta duhului/ingerului care-l stapânea. Nimic nu-i la voia intimplarii, si nici la voia omului.

1:26 ■ Dar sa nu ma departez de subiectul pe care vreau sa-l dezvolt.

Dovezile au fost excelente, asa cum au fost culese de bunul meu prieten. Chiar vreau sa le cunoasteti si voi. Citez din comentariile lui:

 „Exod 17 si Numeri 20 nu este relatarea aceluiasi eveniment!

1. Exodul a inceput in ziua 15, prima luna a primului an (Exod 12).

2. Poporul ajunge in Pustia Sin, in ziua 15 a celei de a doua luni, primul an  (Exod 16:1).

3. Poporul ajunge in Pustia Sinai, in a treia luna, primul an (Exod 19:1).

4. Ridicarea Cortului, dedicarea Altarului, inchinarea Levitilor, in prima zi a primei luni, in al doilea an (Exod 40:1,17; Numeri7:1; Numeri 8:1-26).

5. Pastele, ziua 14 a primei luni, al doilea an (Numeri 9:5).

6 Recensamantul/numaratoarea, in prima zi, luna a doua, al doilea an (Numeri 1:1 si 18).

7 Pastele suplementar, in ziua 14, a doua luna, al doilea an (Num. 9:11).

8 Parasirea Sinaiului, in ziua 20, a doua luna, al doilea an (Num. 10:11).

9. Poporul in Pustia Tin, in prima luna, anul 40 (Numeri 20:1, 22:29, 33:38).

10 Moartea lui Aron, in prima zi, luna 5, anul 40 (Numeri 20:22-29, 33:38).

11 Cuvantarea lui Moise, in prima zi, luna 11, anul 40 (Deuteronom 1:3).”

1:27 ■ El cercetase amanuntit Biblia vrând sa-mi demonstreze ca in Pustie erau doua Stânci in locuri diferite, la distanta mare, inclusiv si de timp. Am apreciat studiul efectuat, dar nu puteam fi deacord cu doua Stânci diferite. In felul acesta el nu ma contrazicea numai pe mine, ci si pe Apostolul Pavel. El nu putea sa vada ca Stânca Horebului, numita „Hristos” de catre Pavel, era intinderea muntoasa cuprinsa intre Refidim si Cades-Barnea.

2

2:1 ■ Si sa privim Harta proiectata aici in spatele meu.

Vedeti cele doua brate ale Marii Rosii, in mijlocul carora se contureaza Peninsula Sinai? Vedeti.

Poporul, macar ca se deplasa pe malul bratului stâng al Mării Rosii, nu putea bea apa din mare... ca era sărată. Rezulta ca le trebuia o alta sursa rapida de apa potabila, si era imposibil s-o gaseasca in Pustie, oricat ar fi cautat sau ar fi sapat. Ei au avut putine provizii de apa luata din Ţinutul Gosen (Egipt). Aceasta provizie se epuiza destul de repede in raport cu distanta pe care o aveau de strabatut.

Si facem o comparatie. Distanta de la Gosen pâna la Refidim este aproape egala cu distanta dintre Refidim si Cades-Barnea. Camilele nu rezistau o distanta mai mare. Când se alimenteaza cu apa, camila bea cam 100-150 litri, cantitate care ar fi suficienta pentru a parcurge un drum de doua saptamâni fara a repeta alt consum.

Calculând viteza de deplasare la 4Km/h, in doua saptamani ar fi cam 300-400Km,  luând in calcul si programul de odihna din timpul noptii. Dar daca se mai pierde timpul si din alte cauze, distanta de strabatut se micsoreaza.

Indiferent in ce-ar fi depozitat apa ca s-o transporte, poporului nu-i ajungea pâna la cel mai apropiat râu. Si in Pustie nu sunt râuri.

2:2 ■ Eu am studiat si din alte surse, ca sa aveti o imagine mai clara a evenimentelor vremii de atunci.

Timp s-a pierdut chiar inainte de a traversa Marea Rosie. O noapte intreaga a suflat vântul puternic ca sa despice Marea in doua. Ziua de dinainte o petrecusera ingroziti langa Mare, stiindu-se urmariti de carele de lupta ale lui Faraon. O zi sau doua au fost pierdute in ratacirea lor pentru a cauta drumul lipsit de pericole. Malul Mediteranei fiind foarte bine controlat de armata Egipteana, era imposibil de trecut pe acolo. De aceea s-a cautat un drum ocolitor pe care Moise il parcursese cu 40 de ani inainte dupa omorârea unui Egiptean.

Proviziile de apa erau insuficiente si datorita faptului ca poporul nu avusese timp a se pregati, plecand in graba din Egipt. Asa ca le trebuia o sursa rapida de apa potabila.

2:3 ■ Mult inainte de a ajunge la Refidim, dupa trei zile de la iesirea din Marea Rosie, poporul a ajuns la Mara (Ain-Anara), Exod 15:23. Aici era apa, însă nu buna de baut. Chiar si astazi apele de aici sunt reputate ca cele mai rele si mai amare ale peninsulei, datorita continutului lor in sulfat de calciu. Moise a aruncat in apa „un lemn” si apa devine buna de baut (Exod 15:23-25). Era încă o lectie pentru popor. Plecând de aici, ei poposesc in Elim (15:27), probabil frumoasa vale Gharandel, spre sud de Ain-Anara, cu ierburi fragede si ape excelente.

2:4 ■ Drumul continua prin desertul Sin (Exod.16:1). Decorul isi schimba infatisarea si intra putin câte putin in munti. Poporul murmura datorita lipsei de hrana (15:2-3). Din acest moment, pâna cand vor trece Iordanul (Iosua 5:10-12), ei sunt hraniti in chip minunat, cu mana cereasca (Exod 16:13-27 Numeri 11:6-9).

S-a incercat sa se identifice mana evreilor cu goma, densa si dulceaga, pe care un anumit soi de plante: „tamarix mannifera”, din imprejurimile Sinaiului, o secreta primavara, in urma inteparii lor de catre insecte. Pe lânga faptul ca acest produs este mai mult medicament decât hrana, peninsula Sinai intreagă n-ar fi procurat evreilor asemenea produs in mod suficient nici macar pentru o singura masa. In istorisirea Biblica, mana este constant prezentata ca un aliment supranatural, miraculos, si in acest inteles s-a rânduit sa se pastreze, intr-un vas de aur, in chivotul legamantului, ca „marturie” pentru urmasi (Exod 16:32-34).

2:5 ■ Tot in acest loc este amintita hranirea poporului cu prepelite (Exod.16:8-13). In perioada de primavara din interiorul Africii vin spre Europa stoluri imense de prepelite. Epuizate de calatorie, adeseori cad pe pamânt, de-a lungul tarmului maritim si sunt in asa masura slabite, incât locuitorii de aici le pot prinde cu mâna. Minunea consta, ca si in pescuirea minunata din Evanghelie (Ioan 21:16), in coincidenta desavarsita a evenimentului cu profetia.

2:6 ■ De la desertul Sin la Refidim (Exod 17:1), israelitii patrund in vaile ce conduc direct catre inima masivului stâncos. Refidim este localizat acolo unde, astazi, „oaza Feirn” se uneste cu „oaza Aleyat”, la nord-est de muntele Serbai.

Locul biblic Refidim este astăzi Faran-ul, din peninsula Sinai.

Este o vale larga si fertila; imprejur, muntii se inalta in forme fantastice si este la distanta de o zi de mers pe jos de Sinai (Exod.19:2). La Refidim are loc, mai intai, izvorârea apei din Stâncă (Exod.17:2-7), apoi, lupta cu „amalecitii” (Exod.17:8-16). Acest popor, iesit din Isav/Seir (Gen.36:12), era cel mai puternic printre cei care locuiau atunci peninsula Sinai. Dar functie de proorocia lui Balaam, amalecitii urmau sa fie nimiciti (Num.24:20). Ei locuiau in partea septentrionala a peninsulei, dar, in felul beduinilor actuali, erau atrasi, in acest anotimp al anului, de pasuni, aproape de Sinai.

Atacul a fost bine gândit. In vaile inchise intre munti era imposibil ca toti evreii sa ia parte la lupta. Iosua isi face prima sa aparitie, deja glorioasa, pe scena istorica. Autoritatea sa va merge crescând. Moise fiind in rolul de mijlocitor intre popor si Dumnezeu, cu bratele intinse in sus.

2:7 ■ Ietro, socrul lui Moise, preotul din Madian, îi aduce sotia, pe Sefora si pe cei doi fii, Ghersom si Eliezer (Exod.18:1-12). Vazând cum Moise judeca, de dimineata pâna seara, pâna si in chestiunile cele mai marunte, Ietro, om cu mai multa experienta din acest punct de vedere, îi da sfatul de a imparti pe israeliti in grupe a cate 1000, 100, 50 si 10 oameni, iar peste fiecare din aceste grupe sa puna capetenii, care totodata sa fie si judecatori pentru a rezolva plangerile marunte, el (Moise), rezervându-si rolul suprem (Exod.18:13-27).

2:8 ■ Continuandu-si drumul, dupa o zi de mers, si la trei luni dupa parasirea Egiptului (Exod.19:1), poporul a poposit la poalele muntelui Sinai. Locul popasului este localizat in campia Er-Rahah, situata la nord-vestul si totodata la poalele masivului Djebel Musa (Muntele lui Moise). Stânci sumbre isi pierdeau crestetul printre nori. Imprejurimile erau relativ bune pentru un popas prelungit. Era apa suficienta,  cresteau curmali si salcâmi, care procurau din plin lemne pentru foc si constructii. Sederea poporului aici se prelungeste aproape un an (Exod 19:1 si Num.9:1).

2:9 ■ Dupa serbarea celui de al doilea Paste (Num.9:1-5), totul este gata de plecare, in cea de a treia etapa a calatoriei: de la Sinai la Cades (Num.10:11 si 14:45). Data plecarii este precis indicata: anul al doilea de la iesirea din Egipt, luna a doua, in douazeci ale lunii (Num.10:11-13). Si cum printre israeliti nu era nimeni care sa cunoasca drumul spre acest „pamânt al fagaduintei”, iar prin trecatorile salbatice ale muntilor si prin intinsurile nesfârsite ale pustiului era foarte usor sa se rataceasca, sau sa nimereasca in capcanele intinse de beduini, Moise a cautat o calauza de incredere, care sa cunoasca bine drumul. A rugat pentru aceasta pe Hobab, cumnatul sau, fiul preotului Ietro (Num.10:29-33).

2:10 ■ Dupa trei zile de mers, cu scurte opriri doar in timpul noptii, urmeaza prima sedere prelungita la Tabeera (Num.11:3). Poporul incepe sa murmure din pricina lipsei de hrana, amintindu-si cu duiosie de viata indestulata, desi asuprita, din Egipt (Num.11:4-6). Pentru cârtirea lor, Dumnezeu a ingaduit sa fie pedepsiti. Un vânt stârnit dinspre mare a adus imprejurul taberei un „nor” de prepelite. Carnea lor s-a dovedit insa vatamatoare, murind atât de multi, incat s-a pus numele locului: Chibrot Hataava, adica „mormintele poftei” (Numeri 11:31-34).

2:11 ■ Inca un popas intermediar la Haserot (Num.11:35) si iata-i  „tabarati” in desertul Paran, in imediata apropiere a orasului Cades (Deut.1:19), la hotarul de sud al Canaanului. Cuprinsi de bucurie, fugira imediat pe muntii inalti, de unde aveau privelistea tinuturilor de graniţă ale viitoarei lor patrii. Moise trimite cele douasprezece iscoade sa cerceteze tara, oamenii, orasele, pamântul (Num.13:2-21). I-au asteptat 40 de zile cu infrigurata nadejde. Observatiile iscoadelor, privind taria cetatilor si a oamenilor de aici, avura insa darul de a stinge inflacararea poporului si de a-l impinge la o razvratire mai grava decât toate, desi Iosua si Caleb au cautat sa-l imbarbateze si sa-i readuca increderea in Dumnezeu (Num.13:22-34 si 14:1-10). Pedepsirea este tot atât de aspra: vor pribegi 40 de ani in pustiu. Numai tânara generatie, nascuta in conditiile grele ale vietii nomade, va trece hotarele „tarii fagaduite” (Numeri 14:11-38). Poporul nu era suficient de numeros ca sa copleseasca pe uriasi spre a lua in stapanire Canaanul.

Dupa infrângerea pricinuita de amaleciti si canaaneni (Num.14:40-45), tabara israelitilor ia drumul trist al intoarcerii. Un anumit timp s-au statornicit langa golful Akaba, in tara madianitilor... si posibil chiar inapoi la Refidim, pentru ca mai tarziu au revenit in imprejurimile orasului Cades, cu apa proaspata si păşuni intinse.

2:12 ■ Biblia trece sub tacere aproape totala toti acesti 38 de ani de peregrinare in pustiu, fara alta insemnare remarcabila decât lenta distrugere a generatiei scoasa din Egipt, si aparitia noii generatii in expansiune numerica.

Dupa cei 38 de ani, calatoria este reluata din acelasi loc.

2:13 ■ Priviti harta cu mai multa luare aminte!

Ce suprafata are Tinutul Gosen din Egipt? Eu nu stiu, dar cum pe vremea aceea nu erau blocuri, cred ca un milion de locuitori erau destul de multi, de s-a speriat Faraon asa de tare (Exod 1:8-22). Biblia arata ca din Egipt iesisera 600000 de oameni care mergeau pe jos, afara de copii (Exod 12:37). Cu tot cu copii se depasea binisor milionul.  De aceea Faraonul vremii de atunci daduse ordin sa arunce in Nil pe toti baietii care se nasteau. De ce doar baietii? Pentru ca ei prezentau un potential pericol de mai tarziu cand ar fi devenit razboinici.

Poporul Israel era mai numeros decat Egiptenii.

Iata ce zicea Faraonul vremii de atunci:

„Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi.

Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară”. Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui faraon. Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât se înmulţea şi creştea; şi s-au scârbit de copiii lui Israel. (Exod.1:9-12)

2:14 ■ Ce suprafata are Pustia Sinai in zona muntoasa? Nici asta nu stiu. Dar stiu ca in aceasta zona poporul s-a inmultit cât numarul stelelor de pe cer (Deuteronom 1:10) in perioada celor 40 ani de peregrinare. Am explicat in predica „Pilda Smochinului” ca ajunsesera la vre-o 20 milioane de oameni. Erau puzderie de oameni pe tot Muntele Horeb.

2:15 ■ Ce suprafata are Statul Israel? N-am verificat, dar functie de ce vad eu pe harta, in raport cu suprafata Muntelui Sinai, intinderea este de aproape 3 ori mai mare. Sper sa nu exagerez.

Locuitorii Canaanului de pe vremea aceea, au fost nimiciti in mare parte.

Poporul a luat Tara fagaduintei in primire, dupa ce a fost impartita intre semintiile lui Israel, functie de numarul oamenilor din fiecare semintie in parte.

2:16 ■ Si pentru ca sa se vada mai bine ce am corectat acum la predica cu pricina, trebuie sa amintesc faptul ca pe vremea aceea fusesem ferm convins ca cearta se petrecuse doar la apele Meriba, functie de versetele din „Exod 17:7” si „Numeri 20:13”. Dar eram incepator in studierea Cuvântului Domnului si credeam ca apele Meriba nu puteau exista in doua locuri diferite, si implicit nici nu puteau fi doua Stânci, doar din cauza asta. Acum vad lamurit ca apele Meriba au aparut in doua locuri departate la cererea insistenta a poporului, insa fara a izvorî din doua Stânci diferite. Ele au izvorât din una si aceeasi Stâncă/Munte in locuri diametral opuse la un interval de 40 ani. Am tinut sa fac aceasta precizare pentru a nu se mai poticni nimeni din cei ce iau la cunostinta de predica veche, plus ca vreau sa vada bunul meu prieten ca nu ma dau in laturi sa recunosc public unde am gresit. Sper cu aceasta ocazie sa ia si el exemplu de la mine, si sa recunoasca tot public unde a gresit. Poate asa, prin exemplul nostru, se vor gasi si altii sa aiba curaj a recunoaste acolo unde au gresit in predicile lor, sa le rectifice, ca sa iasa la iveala adevarul real, nicidecum cel inchipuit.

2:17 ■ Nu voi termina aici, pentru ca discutia cu prietenul meu nu s-a limitat numai la Stânca/Muntele din care a izvorat apele Meriba in doua locuri. El nu recunostea faptul ca Dumnezeu era in Moise, si nici in Iosua... macar ca era doctor in teologie. Nici in Domnul Isus Hristos nu-L vedea pe Dumnezeu. Pentru el, Domnul Isus nu era altceva decat Fiul lui Dumnezeu, separat de Tatal si de Duhul Sfant, ca un fel de alt Dumnezeu separat in Treime Unificata sau in Unitate Treimica. Inteleg ca este adeptul Trinitarismului si nu caut sa-l convertesc la Unitarism. Dar ca sa nu-L vada pe Dumnezeu in Hristos, era strigator la cer, când stă scris in Biblia pe care o studiaza si el, ce spune Pavel in 2Corinteni 5:19.

2:18 ■ Dupa lungi discutii pe tema asta a ajuns sa fie deacord că Dumnezeu se manifesta în Omul Isus Hristos.

Problema era că el nu mai vedea pe nimeni altcineva în toată Biblia, în care Dumnezeu să Se manifeste. Si i-am dat cîteva exemple:

În Melhisedec, Împăratul Salemului, era acelaş Dumnezeu care se manifesta ca om.

În Iosua se manifesta acelaş Dumnezeu care se manifesta şi în Isus Hristos. Dacă n-ar fi fost aşa, nu s-ar fi oprit Soarele şi Luna în loc deasupra Gabaonului şi Aialonului. Nici unui om nu-i stă în putere să oprească sau să pună în mişcare aştrii cereşti. Duhul lui Dumnezeu era in Iosua:

„Domnul a zis lui Moise: ”Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu” (Numeri 27:18). Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24). 

Despre Moise... el era asemeni Domnului Isus Hristos.

Moise spunea poporului: ,,Domnul, Dumnezeul tau, iti va ridica din mijlocul tau, dintre fratii tai, un prooroc ca mine,, (Deuteronom 18:15). Şi se referea la Domnul Isus Hristos.

Ai auzit/văzut cine era Moise? Sau Cine urma să apară peste veacuri ca şi Moise?

Deci dacă Domnul Isus era un prooroc ca Moise, se poate vedea semnul de egalitate. Şi dacă nu, a se vedea măcar semnele şi minunile din vremea lui Moise care nu stăteau în puterea niciunui alt om. Si Moise nu facea ce voia el, ci ceea ce Dumnezeu il indemna sa faca.

2:19 ■ El susţinea că Moise nu a fost făcut Dumnezeu. Eu l-am sfătuit să scoata versetul din Biblie care zice că a fost făcut Dumnezeu. Plus de asta l-am intrebat daca era conştient că-L face pe Dumnezeu mincinos din cauză că nu credea în Cuvîntul Lui. Dar el nu vedea versetul. I l-am dat sa citeasca:

,,Domnul a zis lui Moise: „Iata ca te fac Dumnezeu” (Exodul 7:1) „Voi merge Eu insumi cu tine” (Exodul 33:14). Cine era cu Moise? Era Dumnezeu. Ce era Moise? Era Dumnezeu în trup de carne.

Si iata ce-mi raspunde:

―Daca Dumnezeu a fost cu Moise si in Moise, iar Moise a fost facut Dumnezeu, versetul 2 nu are sens! Ce rost mai are sa zica Dumnezeu „tu Moise sa zici ce eu iti poruncesc” daca El era in trupul lui Moise, iar Moise era Dumnezeu?!

Iata ce scrie in versetul 2 pe care el il contesta:

„Tu vei spune tot ce-ţi voi porunci Eu”

2:20 ■ Dacă Moise nu era un vas ales prin care Dumnezeu să se manifeste ca un om, înseamnă că nici Iosua nu avea calitatea asta. Nici Domnul Isus Hristos nu făcea şi nu spunea ce vroia EL. Asa am gasit scris in Ioan 5:19 si 30. Ar înseamna că nici EL nu a fost făcut Dumnezeu? Totusi „Dumnezeu era în Hristos” (2Corinteni 5:19).

2:21 ■ Bănuiesc că el nu a observat că Moise nu făcea ce vroia el, ci făcea ce Domnul îl punea ca să facă. N-a văzut nici măcar versetul acesta: ,,Eu voi fi cu gura ta, si te voi invata ce vei avea de spus” (Exodul 4:12). Şi el o poruncit Stâncii exact aşa cum o fost îndemnat de Domnul, nu cum o vrut el cu de la el putere. Domnul nu l-o părăsit nici o clipă pe Moise. Nu l-o slobozit ca să facă ceva de capul lui. În Moise era chiar Dumnezeu.

2:22 ■ Ati observat in predicile mele, ca ma tot leg de „Liberul Arbitru”. Nici acum nu voi face exceptie de la aceasta. Intotdeauna voi gasi motive de anulare a acestei inventii omenesti. Si motivele se gasesc in Biblia care se studiaza de catre predicatori. Si voi arata doar câteva exemple ca sa vedeti ca Dumnezeu te indeamna sa faci ceva, fara ca tu sa te poti impotrivi, si tot EL iti cere apoi socoteala, ca si cum ai fi savarsit o nelegiuire. Si nu-mi propun sa-L demasc pe Dumnezeu. EL este Suveranul si Propietarul creatiei Sale, si face ce vrea cu ea, dupa buna placere a voiei Sale. Cine indrazneste sa-L traga la raspundere?

2:23 ■ Pe David, Dumnezeu l-o indemnat sa faca numaratoarea poporului. Si David a executat intocmai. Dupa aceea, acelas Dumnezeu îi cere socoteala, ca si cum n-ar fi poruncit numaratoarea. Plus ca apare si pedeapsa in urma careia vor muri 70000 de oameni din popor. Voi citi din Biblie ca sa dovedesc. Verificati si voi in Bibliile voastre! Iar daca eu văd gresit evenimentele, va rog sa aveti curajul ca sa ma corectati!

2:24 ■ Deschidem la pagina 353, capitolul 24 din 2Samuel.

Domnul S-a aprins de mânie... împotriva lui Israel; şi a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda”. (vers.1)

Dupa aproape 10 luni, David afla ca in Israel si in Iuda erau 1.300.000 de oameni care scoteau sabia. (vers.9)

10. David a simţit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: „Am săvârşit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”

11. A doua zi, când s-a sculat David, cuvântul Domnului a vorbit astfel prorocului Gad, văzătorul lui David:

12. „Du-te şi spune lui David: "Aşa vorbeşte Domnul: „Îţi pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.”

13. Gad s-a dus la David şi i-a făcut cunoscut lucrul acesta, zicând: „Vrei şapte ani de foamete în ţara ta sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, care te vor urmări, sau să bântuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege şi vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.”

14. David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Of! mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”

15. Domnul a trimis ciuma în Israel, de dimineaţă până la vremea hotărâtă. Şi, din Dan până la Beer-Şeba, au murit şaptezeci de mii de oameni din popor.

2:25 ■ As vrea sa-mi spuneti unde-i vina lui David. De ce a trebuit ca poporul sa sufere o asemenea pierdere? A ales David cu de la el putere sa faca numaratoarea poporului impotriva vointei lui Dumnezeu? Daca nu a fost initiativa personala a lui David, de ce el se simtea vinovat? Cum de a ajuns la concluzia ca savarsise o nelegiuire? Cine strecurase acuzatia in gandurile lui? Si daca totusi a fost gasit vinovat, de ce nu a fost pedepsit el? Chiar el este nedumerit. Priviti ce scrie aici:

David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat: dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte, dar, împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!” (vers.17)

O sa vedeti ca raspunsurile la intrebarile astea, tot Biblia n-i le da.

2:26 ■ Dupa cum va spuneam mai devreme, poporul Israel, la iesirea din Pustie era cât numarul stelelor de pe cer. Astfel ca Balac, imparatul Moabului, era foarte ingrijorat. Si uiati-va pe harta ce dimensiune avea Moabul in partea dreapta a Marii Moarte. Iata cum se manifesta Balac in Numeri 22:

1. Copiii lui Israel au pornit şi au tăbărât în şesurile Moabului, dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului.

2. Balac, fiul lui Ţipor, a văzut tot ce făcuse Israel, amoriţilor.

3. Şi Moab a rămas foarte îngrozit în faţa unui popor atât de mare la număr; l-a apucat groaza în faţa copiilor lui Israel.

4. Moab a zis bătrânilor lui Madian: "Mulţimea aceasta are să înghită tot ce este în jurul nostru, cum paşte boul verdeaţa de pe câmp." Balac, fiul lui Ţipor, era pe atunci împărat al Moabului.

5. El a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor pe Râu, în ţara fiilor poporului său, ca să-l cheme şi să-i spună: „Iată, un popor a ieşit din Egipt, acoperă faţa pământului şi s-a aşezat în faţa mea.

6. Vino, te rog, să-mi blestemi pe poporul acesta, căci este mai puternic decât mine; poate că aşa îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat şi pe cine blestemi tu este blestemat.”

2:27 ■ Si acum sa vedem ce atitudine are ghicitorul Balaam:

Versetul 7 arata ca Balaam era ghicitor.

12. Dumnezeu a zis lui Balaam: „Să nu te duci cu ei; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.”

Si Balaam nu s-a dus, respectând intocmai porunca Domnului. Astfel ca Domnul nu avea motiv a se supara pe el.

20. Dumnezeu a venit (a doua oara) la Balaam în timpul nopţii şi i-a zis: „Fiindcă oamenii aceştia au venit să te cheme, scoală-te şi du-te cu ei; dar să faci numai ce-ţi voi spune.”

21. Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab.

22. Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase. Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el.

2:28 ■ Deci Dumnezeu a fost Acela care-l indemnase pe Balaam sa plece, si tot Acelas Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase. Si continuam:

34. Balaam a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, căci nu ştiam că Te-ai aşezat înaintea mea în drum; şi acum, dacă nu găseşti că e bine ce fac eu, mă voi întoarce.”

35. Îngerul Domnului a zis lui Balaam: „Du-te cu oamenii aceştia; dar să spui numai cuvintele pe care ţi le voi spune Eu.” Şi Balaam a plecat înainte cu căpeteniile lui Balac.

Functie de felul cum a reactionat Balaam la primul indemn al Domnului de a nu se duce, eu cred ca si de data asta el ar fi respectat intocmai porunca de a face ceea ce Domnul îi va fi spus.

Totusi unii predicatori sustin ca Balaam ar fi avut in gând sa blastame poporul, si de aceea Domnul se aprinsese de mânie impotriva lui. Nu stiu cu ce dovedesc ei, dar eu vad altcumva.

Ingerul Domnului ar fi putut sa-l omoare indiferent de imprejurari, fie ca mergea pe o carare sau pe alta. Dar EL a vrut doar sa-l sperie pe Balaam, si sa dubleze porunca de a spune numai ce vrea Domnul.

Si Balaam a binecuvantat poporul indiferent de staruintele lui Balac.

2:29 ■ Citim ce a spus Balaam in capitolul 23:

7. Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Balac m-a adus din Aram. Împăratul Moabului m-a chemat din munţii răsăritului, zicând: „Vino şi blestemă-mi pe Iacov! Vino şi defaimă-mi pe Israel!”

8. Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul?

9. Îl văd din vârful stâncilor, Îl privesc de pe înălţimea dealurilor: Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri.

10. Cine poate să numere pulberea lui Iacov şi să spună numărul unui sfert din Israel? O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor!”

Ati vazut ca poporul Israel era ca pulberea care nu se poate numara? Nici macar un sfert din multime nu se putea numara.

2:30 ■ Dar hai sa vedem unde gasim raspunsurile tot în capitolul 23 din Numeri:

18. Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Scoală-te, Balac, şi ascultă! Ia aminte la mine, fiul lui Ţipor!

19. Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?

20. Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, EL a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce.

21. El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el, EL este Împăratul lui, veselia lui.

22. Dumnezeu i-a scos din Egipt, Tăria Lui este pentru el ca a bivolului.

23. Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel; acum se poate spune despre Iacov şi Israel: Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!

2:31 ■ Repet versetul 21: Dumnezeu nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Poporul era „veselia Lui”.

Si apare intrebarea: De ce se aprindea Dumnezeu de mânie când poporul cârtea? Doar nu vedea nici o rautate... si era veselia Lui. EL n-o acceptat sa fie blestemat de catre Balaam. Pentru EL poporul trebuia sa ramâna binecuvântat permanent, macar ca-l trecea prin tot felul de incercari.

2:32 ■ Si sa vedem ce spune Iov in Capitolul 14:

1. Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

2. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

3. Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

4. Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

5. Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,

6. întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.

13. Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!

16. Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

17. călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

2:34 ■ Ce sunt pecetluite in faţa lui Dumnezeu? Auzi ce! Pacatele si calcarile de Lege. Ce-nseamna pecetluire? Adica ceva care nu se poate schimba/modifica. Unde-or fi ele pecetluite? In Cartea fiecaruia. Cu Cine vorbea Iov? Cu Dumnezeu. Ce facea Dumnezeu? Nascocea faradelegi in sarcina lui Iov care era neprihanit. Chiar Dumnezeu recunostea neprihanirea lui Iov in discutia cu satan.

2:35 ■ In conditiile acestea mai este valabil „Liberul Arbitru”? Daca pacatele si faradelegile sunt pecetluite ca sa se implineasca, mai face omul ce vrea el? Unde-i libertatea de alegere a omului? Am dat exemplele de adineauri in mod special, ca sa vedeti ca omul nu este stapân pe faptele lui. David nu a facut ce a vrut el. Nici Moise. Nici Balaam. Nici Iov. As vrea sa m-i se dea macar un exemplu Biblic in care sa m-i se demonstreze ca omul face ce vrea el, cu de la el putere.