Pilda Smochinului

aaccent | Just another WordPress.com site

Fără măhramă ● Pilda Smochinului

1:1 ♦„Huoo neruşinatule! Ordinarule! Ai venit aici ca să-ţi baţi joc de noi? Pungaşule! Nenorocitule! Cine te crezi băi spurcatule? Crezi că nu ştim cine eşti? N-ai treabă acasă de vii aici ca să ne ameţeşti? După ce că te ţii numai de prostii, mai ai şi tupeul să te dai mare în public. Uite cîţi oameni ai dus în rătăcire de au venit ca să vadă un înşelător şi un mincinos. Şarlatanule! Haimanaua dracului! Huoo dobitocule! Huoo nesimţitule! Huoo obraznicule! Huoo depravatule!“

Aşa striga un bărbat din mulţime, care folosea o portavoce, în timp ce predicatorul se îndrepta către amvon.

1:2 ♦„Ce dacă porţi Biblia cu tine, crezi că nu ştim că eşti slujitorul lui satan?

Oameni buni nu vă lăsaţi amăgiţi de şarpele ăsta, că vă duce în rătăcire pe toţi. Uitaţi-vă la el, ce moacă de om prost are. Ăsta nu-i predicatorul de care aveţi nevoie. Este un neşcolit, un blestemat. Habar n-are de teologie... şi vrea să dea lecţii altora.

Mergeţi acasă şi citiţi Biblia... Rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită!

Eu îl cunosc pe nemernicul ăsta. Am venit în mod special ca să vi-l prezint, să-l cunoaşteţi şi voi. Şi aş avea ce să vă predic, că el umblă numai cu prostii“.

În agitaţia lui, omul cu portavoce ar fi continuat dacă cel de la amvon n-ar fi intervenit astfel:

1:3 ♦Mi-ai făcut o prezentare foarte frumoasă. De aceea nu mă pot abţine să nu-ţi dau întâietate.

Te rog să vii aici la amvon, să predici în locul meu, şi eu voi merge în locul unde te afli tu acum, ca să te ascult.

Vino te rog! N-are rost să te agiţi acolo cu portavocea. Aici poţi să vorbeşti de la microfon în mod civilizat. Te aştept ca să-ţi strîng mîna.

De ce eşti aşa uimit? Îndrăzneşte! Ce stai locului? Eu cedez amvonul, ca să predici tu.

Vă rog să-i faceţi loc ca să iasă din rînd, şi să vină aici pe culoarul din mijloc... Vă mulţumesc foarte mult!

1:4 ♦Pînă ajunge cel ce vrea să mă înlocuiască, trebuie să ştiţi că aş fi vrut să predic despre „Glasul Sângelui”.

1:5 ♦─Bine că ai ajuns... Hai să ne strîngem mâinile...

Acum de ce eşti aşa de tăcut? Vorbeşte, că eu merg să mă aşez acolo în locul tău.

Hei! Dar ce-i cu tine? Ce eşti aşa de palid? Stai să-ţi dau un scaun...

Extraordinar! Să mă ajute cineva ca să-l ridicăm de jos.

Este vre-un medic pe aici? Să vină repede că omul nu mai mişcă!

1:6 ♦Era o cană cu apă... Unde-i? Ai luat-o tu? Foarte bine.

Udaţi-l pe faţă... poate-şi revine!

Aşa ceva încă n-am văzut! Nemaipomenit!

Era aşa de pornit şi pus pe fapte mari, şi vine aici ca să leşine...

Cum adică, nu-i leşinat? E mort? Nu mai spune... adică nu mai suflă? Nu mai are puls? Nu se poate... Şi era aşa de vioi... aşa de activ...

Să cheme cineva ambulanţa!

Dar puteţi să-i faceţi repede respiraţie artificială... aşa cu mâinile desfăcute, şi apăsaţi osul stern, ritmic, ca să înceapă inima a pulsa...

Un pic de răbdare... să vedem dacă-şi revine...

Se pare că eforturile de a fi readus la viaţă sînt zadarnice...

1:7 ♦A apărut şi ambulanţa...

Îmi pare rău, dar omul ăsta este mort de-adevăratelea.

Faceţi loc ca să aducă targa!

Îl vor lua la spital ca să-l reanimeze cu aparatele de acolo.

A mai venit cineva cu el?... Nimeni?

Dacă vrea cineva să meargă la spital ca însoţitor... Voi doi, vreţi să mergeţi?

Aveţi numărul de telefon cu care am fost dotat aici? Perfect.

Sunaţi-mă de la spital ca să ştim şi noi dacă omul a fost reanimat.

1:8 ♦Poate vă întrebaţi cum de a fost posibil ca cineva să îndrăznească a tulbura o mulţime aşa de mare de oameni cu scopul de a mă înlătura de la misiunea pe care o am din partea Domnului.

Dacă ar fi fost vorba de o Evanghelizare organizată de un anumit cult bine determinat, totul ar fi fost pus la punct pînă-n în cele mai mici amănunte, cu oameni care să supravegheze şi să menţină ordinea şi disciplina, etc, etc.

Dar cum organizatorii nu au prevăzut şi un asemenea aspect destul de original, n-au angajat nici bodyguarzi profesionişti.

Intrarea fiind liberă... nimeni n-a dat importanţă la portavoce.

1:9 ♦Aşteptaţi un pic... a rămas un asistent medical... se pare că am de completat un formular, o declaraţie... da, aşa este.

─Tu cunoşti limba din ţara asta, mai bine decît mine. Completează, te rog, formularul cu tot ce s-a întîmplat, după care eu voi semna.

Te rog să scrii şi numărul tău de telefon, ca să ne sune dacă-i cazul!

Notează şi numărul lor de telefon, şi cel de la spital, ca să ne interesăm de starea pacientului, în caz că nu ne sună ei!

Şi mai trebuie să mai semneze cîţi-va martori. Aşa-i procedura în caz de deces. Se va anunţa şi procuratura, poliţia... şi dacă se constată că a fost ucis, se vor face cercetări.

Scrie şi datele mele, te rog!...

Acuma pot să semnez? Perfect.

Semnaţi şi voi? Citiţi mai întîi, ca să ştiţi ce semnaţi!

1:10 ♦Vă rog să mergeţi la locurile voastre, ca să începem programul!

Sau mai bine să întreb dacă vrea altcineva să predice în locul meu, ca să mă dau la o parte...

Şi cred că nici măcar nu-i cazul să predic eu, că văd aici o grămadă de microfoane şi reportofoane, camere de luat vederi...

Eu n-am venit să ţin conferinţă de presă, şi nici să mă dau în specacol.

Cine vrea să se bucure de popularitate, şi să-şi facă un nume, să poftească în faţă. Eu nu vreau prestigiu şi nici să devin vedetă de televiziune.

1:11 ♦Aştept să se ofere altcineva aici la amvon... ori dacă nu, propietarii aparatelor astea să şi le recupereze...

Nu voi predica nimic pînă nu strîngeţi toate aparatele astea de aici!...

Doar ştiţi prea bine că n-or să vă folosească la nimic. Ele se vor strica toate, şi după aceea veţi da vina pe mine...

Vă rog să ascundeţi toată aparatura, dacă tot nu se oferă nimeni ca să predice... ca să nu pierdem timpul...

1:12 ♦Gata? Putem începe? În ordine.

Nici nu mai ştiu cu ce să-ncep... atîta m-a bulversat situaţia asta...

S-a observat doar că la toate adunările unde predic eu nu există nici un fel de ierarhie. Nu avem păstori, nici presbiteri, nici diaconi; şi nu se strînge colecta. Deasemeni nici pretenţii la zeciuială nu există.

Singura autoritate este Singurul Păstor pe care-L recunosc aici, şi anume Domnul Isus Hristos.

Tot ce fac eu şi oganizatorii, este spre slava Domnului Isus.

Organizatorii, măcar că-i vedeţi pe aici, foarte mulţi dintre voi nici nu-i cunoaşteţi. Ei vor să rămînă anonimi în faţa lumii, tocmai ca să-i cunoască Dumnezeu. Nici ei nu vor să se bucure de prestigiu sau de popularitate. Dar ei contribuie din plin cu ce au agonisit, pentru ca să se facă de cunoscut Cuvîntul lui Dumnezeu pentru această perioadă a sfîrşitului de timp. În felul acesta ei au deja pregătită o comoară-n cer.

2

2:1 ♦Cine mă cunoaşte, ştie prea bine că sînt foarte sărac, şi nici nu caut să mă îmbogăţesc în lumea asta. Nu am pretenţii la recompense, pentru că ştiu că nu eu le merit. Nu eu fac vindecările, şi nici un fel de minuni. Domnul le face, măcar că se foloseşte de mine. Meritele sînt ale Lui în totalitate.

Oamenii care vin la adunările unde predic eu, mulţi fac parte din diferite confesiuni religioase. Alţii nu aparţin de nici un cult. Şi măcar că sînteţi atît de mulţi, eu nu doresc să înfiinţez un nou cult. Eu nu vreau să mă urmaţi pe mine. Nici nu vreau să se povestească despre mine. Chiar vă îndemn să-L urmaţi pe Hristos şi să povestiţi despre EL.

2:2 ♦Parte dintre voi ÎL vedeţi pe Dumnezeu în trei persoane. Eu vă respect. Aşa trebuie să-L vedeţi voi, funcţie de ce fel de mădulare sînteţi în EL.

O altă parte din voi, ÎL vedeţi pe Dumnezeu doar în două persoane; iar Duhul Sfânt consideraţi că este doar o putere. Vă respect şi pe voi. Aşa trebuie să-L vedeţi voi, funcţie de ce fel de mădulare sînteţi în EL.

2:3 ♦Mai sînt printre voi şi unii care nici măcar nu-şi imaginează cam cum ar fi Dumnezeu, punînd la îndoială existenţa Lui. Ei consideră că omul este rezultatul evoluţiei, fiind pe treapta cea mai înaltă. Astfel că ei îi privesc pe toţi ceilalţi de undeva de sus. Ei neagă toate minunile pe care le face Dumnezeu, punînd totul pe seama ştiinţei şi inteligenţei umane. Îi înţeleg pentru că şi eu am fost atît de ateu încît nu mă putea scoate nimeni din necredinţă, şi-i îndemnam şi pe alţii să nu creadă în Dumnezeu. Acum sînt mulţumitor lui Dumnezeu că numai EL m-a scos din necredinţă, înzestrîndu-mă cu credinţa pe care o afişez, şi pe care mulţi dintre voi o cunoaşteţi.

2:4 ♦Eu recunosc că nu sînt chiar aşa de inteligent, şi mă las privit de sus, de la orice nivel ar fi. Important este că eu, cît şi o parte dintre voi, ÎL vedem pe Dumnezeu, nu aşa cum ar vrea ceilalţi, ci aşa cum n-i s-a dat ca să-L vedem. Din punctul meu de vedere Dumnezeu este Unicat şi Atotputernic. Şi EL nu se manifestă doar în trei sau în două persoane, ci într-o infinitate de persoane. Am mai discutat tema asta, şi voi mai discuta.

2:5 ♦Cu această ocazie vreau să mulţumesc administratorilor de site-uri de pe internet care găzduiesc şi predicile pe care Dumnezeu îngăduie a le face de cunoscut numai în felul acesta. Deasemeni mulţumesc şi colaboratorilor mei care se străduiesc să redacteze tot ce iese din gura mea, rupînd din timpul lor liber, şi afişînd pe internet, nu ca să aibă ei vre-o satisfacţie sau vre-un cîştig material, ci ca să contribuie cu ce pot la această lucrare a lui Dumnezeu din vremea sfîrşitului de timp.

Eu nu pot să le ofer bani, pentru că nu-i am. Mă mulţumesc cu cît îmi dă Dumnezeu. Iar ei aşteaptă răsplata de la acelaş Dumnezeu.

2:6 ♦Organizatorii de adunări îmi asigură transportul cu avionul, cazarea cu minimum de confort, şi ceva de mîncare. Eu singur n-aş putea să organizez asemenea adunări. Şi văd că Domnul lucrează cel mai bine şi mai mult în adunări de acest fel.

2:7 ♦Aţi văzut cu toţii incidentul, şi sînteţi martori la ceva ce s-a petrecut în mod neaşteptat, chiar de neînţeles.

Eu nu cred că a prevăzut cineva ce avea să se întîmple cu omul acela în mai puţin de trei minute.

De aceea voi schimba titlul predicii de azi cu ceva foarte sugestiv din faptele Domnului Isus, şi anume „Pilda Smochinului”.

2:8 ♦Desigur că mulţi dintre voi vă întrebaţi cum de n-am făcut nimic pentru ca omul acela să fi fost înviat, dacă tot a murit.

Mulţi oameni mă judecă, şi chiar mă acuză că aş aplica discriminarea, şi că nu iubesc pe toţi oamenii la fel.

Dar trebuie să fac o precizare.

Puterea de a da viaţă, de a omorî şi de a învia, nu-mi aparţine mie.

Căutăm în Biblie la „Deutoronom 32:39” unde găsim scris:

 „Sa stiti dar ca Eu sunt Dumnezeu, Si ca nu este alt dumnezeu afara de Mine; ~ Eu dau viaţa si Eu omor”.

Şi mai este scris la pagina 292 următoarele:

 „Domnul omoară si învie, EL pogoară în locuinta mortilor si tot EL scoate de acolo” (1Sam.2:6).

2:9 ♦Acuma aţi văzut Cine omoară şi Cine poate să facă învieri din morţi.

Deci nu depinde de mine moartea vre-unui om, şi nici învierea.

Eu n-am înviat pe nimeni niciodată, măcar că mulţi susţin că aş avea putere de a învia oameni. Chiar nu este adevărat.

Eu nu sînt Dumnezeu, şi nici nu pot să fiu deopotrivă cu EL.

Dumnezeu omoară pe cine vrea, şi învie pe cine vrea.

În timpul celor trei ani şi jumătate, Domnul Isus Hristos a făcut foarte multe minuni, dar nu a înviat pe toţi oamenii care mureau.

De omorît, nu a omorît pe nimeni, dar EL îi ştia pe oamenii care erau deja morţi, măcar că ei încă trăiau.

2:10 ♦Şi ca să fiu mai convingător, vă voi da două exemple din Biblie.

 „Vino dupa Mine, i-a raspuns Isus, si lasă morţii să-şi ingroape morţii” (Mat.8:22).

 „Dar Isus i-a zis: Lasa morţii sa-si ingroape morţii, si tu du-te de vesteşte Imparaţia lui Dumnezeu” (Luc.9:60).

Dacă citim tot contextul de dinaintea celor citate, vom observa că era vorba despre un om care vieţuia/trăia pe vremea aceea şi care trebuia să-şi îngroape tatăl. Ori la înmormîntare era o adevărată ceremonie la care participau destui alţi oameni vii. Şi Domnul susţinea că ei erau morţi, măcar că trăiau.

2:11 ♦Aş vrea să vă ridicaţi în picioare ca să ne rugăm Domnului în linişte.

Priveşte-ne, Tatăl nostru din ceruri, şi auzi-ne rugăciunea noastră! Apleacă-Ţi urechea Tată ca să auzi mulţumirile noastre. Noi ştim că Tu eşti prezent aici încă înainte de a ajunge noi. Şi Tu Îţi împlineşti planurile Tale aşa cum le-ai pregătit înainte de întemeierea lumii. Şi mai intuim că tot Tu ne-ai adunat ca să vedem Slava Ta chiar înainte de a începe programul din după-amiaza asta. Da Tată. Ne-ai pus în faţa faptului împlinit. Omul acela nu a murit din proprie iniţiativă, şi nici teatru nu a jucat. Dar aşa ai găsit tu de cuviinţă ca să-l înlături din calea croită de Tine.

Doamne Isuse, ne înălţăm rugăciunile noastre către Tine ca să ai milă de noi şi de omul acela care a murit, şi în înduraea Ta cea mare, salvează-l şi pe el acolo la spital. Lasă-l să trăiască ca să-şi dea seama unde a greşit. Iartă-l şi de data asta, şi adu-l înapoi aici ca să vadă şi el lucrările Tale şi Slava Ta.

2:12 ♦Noi sîntem însetaţi Tată de Cuvîntul Tău, de minunile Tale care n-au încetat şi care n-au sfîrşit. Vrem să Te cunoaştem mai bine acum la terminarea timpului.

Ne-ai făgăduit Tată că ne vei dezmierda şi ne vei mângâia aşa cum am găsit scris în „Isaia 66:12-13”. Aşteptăm Tată să împlineşti făgăduinţa Ta pentru poporul Tău. Tu ne-ai umplut de nădejde, şi ştim că ea nu este deşartă.

Ai îndemnat Domne, mulţi bolnavi să vină aici pentru ca Tu să-i vindeci. Îndură-Te de ei şi salvează-i din neputinţele lor.

Te rog Tată să-mi arăţi cu care bolnav vrei să începi în această seară, astfel încît să se arate Slava Ta în toată splendoarea ei.

Noi sîntem mulţumitori Tată al nostru al tuturor, că ne faci să înţelegem atotputernicia Ta şi că eşti Acelaş ieri, azi şi în veci. Şi-Ţi mai mulţumim Tată că nu ne laşi să rătăcim după alţi dumnezei închipuiţi de oameni. Slăvit şi lăudat să fii Doamne în veci de veci, amin!

3

3:1 ♦Este aici, în al trei-lea rînd din faţă, un orb însoţit de cei doi copii ai săi. Am îndemn de la Dumnezeu să vă chem pe scenă, chiar acum, cu mult înainte de programul de vindecare. Cred că Domnul vrea ca şi tatăl vostru care nu-i numai orb, ci şi surd, să-l facă a auzi şi a vedea şi el lucrările Domnului din această seară.

Haideţi, ridicaţi-vă şi veniţi împreună!

Trebuie să cunoască toată adunarea că bătrînul are 72 ani, şi s-a născut surd şi orb. Dar din cauza surzeniei nici nu ştie să vorbească. Scoate doar nişte sunete şi strigăte pe care nu le înţelege nimeni. Dar cel mai des oftează şi plînge.

3:2 ♦Nevasta lui nu mai este printre noi, murind cu cinci ani în urmă. Părinţii lui deasemeni nu mai sînt de 15 ani. Nu are fraţi, nici surori.

Dar uitaţi-vă la copii lui ce bine arată. Chiar seamănă cu el, numai că ei nu sînt orbi.

Bătrînul a cunoscut-o pe nevasta lui la o şcoală ajutătoare. Ea era doar surdă şi mută. Dar pentru că vedea, îi purta de grijă şi lui, aşa cum putea. Mai tîrziu s-a îndrăgostit de el. Aşa au apărut fata şi băiatul lor.

Istoria lor este lungă şi de neimaginat pentru cine nu a trecut prin aşa ceva. Dar Dumnezeu i-a ajutat să devină oameni citiţi, trecîndu-i prin facultăţi şi căpătînd servicii destul de bune, în ciuda tuturor neajunsurilor.

Fata lui este acum medic oftalmolog, iar băiatul este medic ORL-ist.

Mai mult de atîta ce să vă mai spun?

3:3 ♦Copiii au vrut ca să-ţi salveze părinţii de handicapurile lor, dar n-au reuşit, măcar că au făcut masterate şi doctorate undeva în Europa. Au făcut şi ei tot ce le-o stat în putinţă. Au aplicat tot felul de tratamente. Mamei lor i-a făcut şi operaţie la urechile interioare şi la coardele vocale; dar tot degeaba. Ea continuînd să nu audă şi să nu vorbească. Şi cum nu se aşteptau la asemenea rezultat, au amînat cu operaţia la ochii bătrînului. Deja îşi luaseră de-o grijă, cînd a aflat de minunile ce le-a făcut Domnul cînd am predicat „Pilda Neghinei” şi „Tabla de Şah”. De atunci m-au tot căutat, pînă cînd iată că m-au găsit. Şi ei ştiu că Domnul poate să-l salveze pe tatăl lor de la neputinţele lui de-o viaţă-ntreagă.

3:4 ♦Apropiaţi-vă şi aşezaţi-l pe tatăl vostru pe scaunul acela de lîngă sofa!... Aşa... Foarte bine... Aţi putea să-l faceţi să nu mai strige?... Perfect.

Deci cu el se poate comunica numai prin palpare în anumite feluri!

Ca să nu pierdem timpul, aş vrea să mai confirme cineva din sală, situaţia lui... Sigur că da... voi care aţi fost în preajma lui... Dar dacă mai vrea cineva să se convingă că aici nu se joacă teatru, măcar că sîntem într-o sală de teatru, poate veni să-l supună la anumite teste prin care ar putea demonstra o eventuală înşelătorie... Voi trei? Foarte bine. Veniţi vă rog!

Eu voi fi spectator ca şi ceilalţi din sală. Chiar sînt foarte curios să văd cum procedaţi. Din acest moment am răbdare...

3:5 ♦Deci nu-i înşelătorie... Pricep că sînteţi specialişti în aşa ceva.

Acum mă voi ruga Domnului în timp ce voi toţi păstraţi liniştea.

Scump Tată ceresc, Ziditor al omenirii şi Creator a tot felul de fiinţe şi vieţuitoare. Tu cunoşti anatomia omului la perfecţie, pentru că Tu l-ai proiectat în gîndurile Tale cu mult înainte de a-l construi. Priveşte Te rog cu milă la acest vas de lucru al Tău, şi în marea Ta îndurare, salvează-l.

3:6 ♦Te rog Doamne să faci să se ştie în această vreme a sfîrşitului de timp că Tu eşti Dumnezeul meu, şi că eu sînt umilul Tău slujitor. Lucrează, Te rog la cererea mea, şi funcţie de credinţa copiilor acestui bătrîn.

Am găsit scris că

 „Tu ai luat asupra Ta neputintele noastre si a purtat boalele noastre” (Mat.8:17).

Eu ştiu că Tu ai luat asupra Ta şi neputinţele omului acesta, şi ai purtat şi boalele lui. Împlineşte, Te rog, acest verset ca să se vadă manifestat şi asupra lui. Retrage-Ţi, Te rog, duhul de orbire şi de surzenie de la el, şi înlocuieşte-l cu un altul de vedere, de auzire şi de vorbire.

Ştiu Doamne că Tu vrei să se arate Slava Ta şi în această adunare.

3:7 ♦Iată Doamne, că deschid Biblia ca să citesc ce ai zis lui Moise:

 „Cine a facut gura omului? Si cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?” (Exodul 4:11).

Aşadar Doamne, dacă poţi să-l faci pe om defect, tot Ţie Îţi stă în putere să-l şi repari. Tu ai sădit urechile şi ochii acestui om, încă din burta mamei sale. Tu ai ştiut că dacă le sădeşti defecte, urmează să le şi repari la vremea hotărîtă. Înţeleg Doamne că a sosit această vreme. Altfel nu l-ai fi ţinut în viaţă pe bătrîn atîta timp; şi vrei să aibă şi el satisfacţia unui om sănătos din toate punctele de vedere.

Tu ai demonstrat Doamne că poţi repara defectele oamenilor aşa cum l-ai reparat pe orbul Bartimeu, şi pe ceilalţi orbi despre care am citit. L-ai reparat şi pe surdo-mut. Repară-l şi pe omul acesta în această seară, folosindu-Te de gura mea ca să porunceşti duhurilor într-u schimbarea lor.

3:8 ♦Ştiu Doamne Isuse că Tu şi acuma poţi să te atingi de omul acesta, măcar că nu Te vedem, şi să-i slobozeşti şi lui puterea de vindecare, tot aşa cum am găsit scris... ia să vedem unde... aici:

 „Cei chinuiti de duhuri necurate, erau vindecati. Si tot norodul cauta sa se atinga de EL, pentruca din EL ieşea o putere, care-i vindeca pe toti” (Luca 6:18-19).

Tot ce pot face eu şi toată adunarea, este să-Ţi mulţumim în nădejdea că vom vedea cu ochii noştri, în această seară, felul în care lucrezi Tu.

3:9 ♦Ştiţi prea bine că eu nu pot să vindec pe nimeni. Am făcut doar rugăciunea aşa după cum m-am priceput... Rămîne la aprecierea Domnului. Dacă EL a pregătit vindecarea, bătrînul va vedea, va vorbi şi va auzi. Dacă nu... nu. Noi sîntem mulţumitori Domnului inclusiv şi atunci cînd nu vrea să asculte rugăciunea mea. Sîntem în mîna Lui, şi EL face cu noi ce vrea.

Considerînd că Domnul este în mine, tot aşa cum este şi în voi toţi, deschid Biblia la „Ioan 9” şi citesc despre vindecarea orbului din naştere:

 6. (Domnul) a scuipat pe pamant si a facut tina din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta,

 7. si i-a zis: „Du-te de te spala in scaldatoarea Siloamului”. El s-a dus, s-a spalat, si s-a intors văzând bine.

Problema este că aici nu avem „Scăldătoarea Siloanului”. Dar vom improviza ceva. N-avem nici ţărână...

3:10 ♦Aduceţi-mi o mătură, vă rog! Parcă am văzut una în culise.

Mulţumesc! Acum voi mătura, măcar că-i curat pe aici... dar ceva praf tot voi aduna. Ştiu, ştiu. Conţine milioane de microbi. La spital se lucrează cu instrumentar sterilizat... dar noi nu sîntem la spital... şi nici instrumentar nu ne trebuie. Dacă Domnul a făcut tină cu scuipat, aşa voi face şi eu.

Iată că s-a adunat un pic de praf... scuipat este... mestec acum cu degetul şi voi unge ochii bătrînului cu această tină.

Trebuie doar să-l atenţionaţi ca să nu se sperie. Am răbdare ca să-i explicaţi, aşa cum ştiţi voi, ce urmează să facem.

Între timp cineva să pregătească cana aceea cu apă şi nişte şerveţele curate. Mulţumesc! Adu-le aici! Foarte bine.

Ţineţi-l de mâini ca să nu le ducă la ochi!

3:11 ♦Aşa cum ţine el ochii închişi, eu îl ung cu tină, exact aşa cum am citit c-a făcut Domnul.

Vedeţi cu toţii ce am făcut eu? Am pus milioane de microbi pe ochii moşului. Dar vor fi spălaţi cu apa aceasta... aşa... şi-ii şterg cu şerveţelele acestea. Perfect.

Îndemnaţi-l să deschidă ochii, acum!

Se pare că încă nu vede, dar va vedea. Eu am făcut exact ce a trebuit, asemeni Domnului, adaptat la situaţia existentă. Şi de fapt n-am făcut eu nimic, ci Domnul care locuieşte în mine a făcut. Şi El este acelaş Domn care a lucrat şi acum aproape 2000 ani în urmă, în mod identic. Doar că acum a lucrat folosindu-Se de mine.

3:12 ♦Urmează altă etapă în această lucrare de vindecare.

Poruncesc acuma în numele Domnului Isus:

 „Duh mut, orb si surd, iti poruncesc sa iesi afara din omul acesta, si sa nu mai intri in el” (a se vedea Marcu 9:25).

Duhul de surzenie, de muţenie şi de orbire, trebuie să execute după cum am poruncit în numele Domnului, dacă Domnul Se află în mine. Dacă nu...

Se pare că mai durează pînă se fac schimburile de duhuri...

Ca să nu pierdem timpul, mergeţi vă rog la locurile voastre, şi nu ne rămîne decăt să aşteptăm pînă la treminarea programului, dacă Domnul vrea să facă vre-o minune.

3:13 ♦Coborîţi mai bine pe partea asta. Nu mai mergeţi pe unde aţi urcat. Bătrînul a venit de acolo de unde nu vedea şi nu auzea, iar acum trebuie să meargă acolo unde vede şi aude. Atenţie la trepte!

Dar ce v-o apucat să-l bruscaţi pe bătrîn? Ce-l smunciţi aşa? Lăsaţi-l să coboare singur. Acum vede şi aude.

Tataie, mă vezi şi mă auzi?

Vedeţi că mă vede şi mă aude? Şi poate să şi vorbească. A întors capul către mine, mergînd în cotinuare, şi răspunzîndu-mi. Aleluia!

Slăvit să fie Dumnezeu... Îmbrăţişaţi-vă, plîngeţi de bucurie şi povestiţi!

3:14 ♦Îmi dau şi mie lacrimile, nu numai vouă la toţi.

Aţi citit cu toţii în Biblie că Domnul a venit să deschidă ochii orbilor.

 „Domnul deschide ochii orbilor” (Psalm 146:8).

Cînd s-a scris acest Psalm? În Vechiul Testament. Şi Domnul a împlinit în Noul Testament cu aproape 2000 ani în urmă.

Ce spunea orbul vindecat, Fariseilor care-l cercetau? Spunea:

 „De cand este lumea, nu s-a auzit sa fi deschis cineva ochii unui orb din nastere” (Ioan 9:33).

Iar acum după aproape 2000 ani, acelaş Domn, măcar că-I invizibil pentru ochii noştri, face acelaş lucru. Asta demonstrînd că EL este acelaş ieri, azi şi-n veci.

 „Isus Hristos este acelas ieri si azi si in veci!” (Evr.13:8).

3:15 ♦Profetul Isaia a scris tot în Vechiul Testament:

 „surzii vor auzi cuvintele cartii, si ochii orbilor, izbaviti de negura si intunerec, vor vedea” (Isaia 29:18).

 „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor, si limba mutului va cânta de bucurie” (Isaia 35:5-6).

 „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, ii voi povatui pe carari nestiute de ei; voi preface intunerecul in lumina, inaintea lor: iata ce voi face, si nu-i voi parasi” (Isaia 42:16).

Iată că Domnul Isus împlineşte şi astăzi aceste versete.

Tataie, să nu uiţi că Domnul Isus Hristos te-a vindecat. Să nu crezi că te-am vindecat eu. Şi nu uita să te botezi în Numele Domnului Isus!

Rămîneţi aici ca să vedeţi ce mai face Domnul în continuare!

3:16 ♦Scuzaţi-mă, dar mă sună de la spital unul din cei doi însoţitori.

─Alo! Da, te aud. Spune repede noutăţile, ca să le transmit adunării!

Zice că în ambulanţă, i-au făcut o injecţie cu Adrenalină direct în inimă, şi că omul şi-a revenit destul de anemic, dar îl ţin în perfuzii la reanimare, şi de fapt doar aparatele acelea fac sîngele să circule prin vene şi să pulseze inima în mod artificial, plus oxigenul pompat în plămîni.

Au încercat să-l deconecteze de la aparate, dar inima cedează automat.

De aceea ei încă-l ţin acolo îndopat cu viaţă artificială, măcar că el este inconştient, nu vorbeşte, nu vede, nu aude, nu mişcă...

L-au studiat/examinat să vadă cauzele decesului şi medicii specialişti încă nu pot să se pronunţe decît după disecţie/autopsie dacă va fi cazul, că probele de laborator nu indică nici un motiv temeinic pentru deces.

─Alo! Stai un pic! Dacă se ajunge la concluzia că nu mai sînt şanse, şi medicii vor să-i facă autopsia, insistaţi pe lîngă ei să facă o amînare. Mai întîi să aduceţi din nou mortul aici... Poate se-ndură Dumnezeu şi de el... că mai avem o femeie moartă venită cu avionul... doar ştiţi. Şi dacă Domnul nu-i învie pe amîndoi morţii, îi vor lua să le facă disecţia cuvenită.

Ţineţi-mă la curent cu tot ce se întîmplă! Bine? OK!

3:17 ♦Trebuie să mă adun, şi să-mi fac ordine în gînduri.

Am pregătit cîteva notiţe prin care voi trage cîte o privire, măcar că nu mai corespunde cu noua predică pe care am hotărît-o, funcţie de evenimentele la care nu m-am aşteptat. Dar voi atinge şi subiectul cu „Glasul Sângelui”.

Vedeţi că avem aici un laptop conectat la un proiector şi la o imprimantă.

Pe tabla asta albă din spatele meu, vor fi proiectate citatele din Biblie aduse în discuţie, aşa după cum aţi putut observa cînd am dat exemplele de la începutul programului.

3:18 ♦Rog operatorul să caute în DEX şi să afişeze ce înseamnă Adrenalina, că poate nu ştie toată lumea...

Minunat! Deci Adrenalina este un „Hormon produs de glandele suprarenale sau fabricat pe cale sintetică, utilizat ca medicament datorită proprietăţilor vasoconstrictoare şi stimulatoare ale muşchiului cardiac“.

Injectarea acestui hormon direct în inimă stimulează muşchiul cardiac, astfel îcît inima începe din nou să pulseze, reanimînd omul.

Ştiinţa şi medicina au evoluat, dar ele pot doar să menţină un fel de viaţă artificială care prelungeşte agonia.

Viaţa adevărată o asigură numai Dumnezeu care, dacă vrea, ar putea reinstala duhul omului din nou în trup, pentru ca omul să continuie a trăi.

Deci depinde tot de Dumnezeu.

4

4:1 ♦Aşa după cum este edificiul acesta cu sala de spectacole, în una din camerele unde se schimbă actorii este un trup neînsufleţit de femeie.

Trebuie să vă spun că femeia era însufleţită cînd a plecat din România. Ea a aflat de adunarea asta la care am fost invitat, şi a făcut tot posibilul ca să vină pînă aici unde ştia că-L găseşte pe Domnul ca s-o vindece.

Ea nu este însoţită de nimeni din familie şi nici de cineva care ar cunoaşte-o.

Pe scurt, vă explic cîteva amănunte din istorisirile martorilor oculari din avionul cu care ea venea aici, şi din constatările autorităţilor din aeroportul de destinaţie.

4:2 ♦Femeia este româncă, are aproape 30 ani, şi este moartă de azi-noapte.

A murit în avion.

Distanţa din România şi pînă aici, avionul o parcurge în 12 ore. Dar ea a găsit o ofertă mai convenabilă pe internet cu escală undeva în Europa, ajungînd aici în 15 ore de la plecarea din Bucureşti. Şi are bilet de întoarcere peste trei zile pe aceeaşi rută.

Femeia a procedat aşa şi pentru că a costat-o ceva mai ieftin, dar şi pentru faptul de a nu ajunge la adunare mai devreme cu aproape o săptămînă în condiţiile în care ar fi venit cu un avion direct. Plus că ar fi aterizat şi pe alt aeroport mai îndepărtat, fiind obligată să mai folosească şi alte mijloace de transport în comun, cheltuieli cu cazarea la hotel, etc.

4:3 ♦Pasagerii avionului au trăit o experienţă tristă văzînd cum femeia se zbătea desfigurată, cu ochii ieşiţi din orbite şi cu faţa învineţită. Au crezut mai întîi că-i vorba de epilepsie. Au muşcat-o de degetele mici de la mâini ca să-şi revină. Dar femeia un primea aer. Ceva nevăzut bloca căile respiratorii de la baza gîtului. Muşchii gîtului refuzau să lărgească traheea sau laringele, împiedicînd astfel trecerea aerului pentru a fi respirat.

Femeia a murit asfixiată, nemaiprimind oxigen.

Dacă ar fi fost cineva care să fi ştiut cum se procedează în asemenea situaţii, poate că ar fi salvat-o… dar n-a fost.

Aveţi pe ecran ce înseamnă Faringele, Trahea, Laringele şi Bronhiile.

4:4 ♦Stuardesele au şi ele cîteva noţiuni de prim ajutor, totuşi în cazul bolii de ÷ Astmă ÷ ele nu puteau face nimic. Iar printre pasageri nu era nimeni medic, măcar ca să dea un diagnostic. Şi chiar de-ar fi fost, oricum n-o putea ajuta cu nimic, decît dacă îi făcea o incizie la baza gîtului, pentru ca femeia să respire pe acolo. Şi cum în avion nu ai cum să iei o trusă medicală, nici măcar un bisturiu, este lesne de înţeles că asemenea intervenţie chirurgicală este de neimaginat. Şi chiar de-ar fi fost vre-un chirurg, el nu putea s-o ajute cu nimic.

Orice altă persoană care ar fi sărit în ajutor trebuia să ştie în care parte este Trahea şi în care parte este Esofagul. Dacă se făcea incizia la Esofag, un se rezolva nimic. Dar cu ce să faci asemenea incizie dacă nici măcar o unghieră nu ai voie să ai la tine?

Esofagul, după cum vedeţi pe ecran, este un segment al tubului digestiv care un are nici o legătură cu plămînii.

4:5 ♦Iată că operatorul nostru are intuiţie, afişînd şi un desen anatomic pentru a ne da seama mai bine despre cele două tubulaţii care se ramifică din gît spre plămîni şi spre stomac.

Citesc şi eu de pe ecran:

„Aerul pătrunde prin cele 2 nări ale nasului, apoi trece prin faringe, laringe, trahee, bronhii, şi ajunge în plămâni”.

─Caută, te rog, şi definiţia bolii de astmă!...

Vedeţi pe ecran că este o boală caracterizată prin accese repetate de sufocare, prin respiraţie grea şi prin nevoia intensă de aer.

Trahea fiind un tub cartilaginos, în loc să se lărgească, el se obtura.

Un medic ar putea explica mai bine decît mine.

Anatomia omului, eu o cunosc destul de superficial.

4:6 ♦Asupra ei s-a găsit o scrisoare deschisă.

Datorită acestei scrisori autorităţile aeroportului, măcar că au constatat moartea trupului, au dus-o totuşi la un spital pentru investigaţiile de rutină şi să i se întocmească documentaţia în vederea eliberării certificatului de deces. Dar şi-au luat asupra lor răspunderea de a o aduce aici, aşa după cum ea şi-a exprimat dorinţa prin cele scrise în scrisoare, înainte de a urca în al doilea avion. Şi cum în avion mai erau cîteva persoane care voiau să vină la această adunare, au însoţit femeia moartă pe tot traseul parcurs pe la spital pînă aici.

Rog persoanele respective să se ridice în picioare ca să le cunoaşteţi!

Vă mulţumesc!

Aceşti oameni au văzut tot ce s-a petrecut în avion. Ei pot să confirme cele relatate de mine.

Dacă aveţi scrisoarea, aş vrea ca unul din voi s-o aduceţi aici pentru a citi conţinutul ei, în timp ce restul din voi veţi aduce trupul neînsufleţit, pe targa cu rotile.

4:7 ♦Administratorul teatrului ne-a pus la dispoziţie sofaua din stînga mea.

Femeia moartă, aş vrea s-o aşezaţi pe sofa, iar targa cu rotile să o duceţi înapoi, ca să n-o vadă dacă se va trezi din nou la viaţă.

Iată şi scrisoarea... şi pe plic este notat un număr de telefon din ţară.

După cum vedeţi, este anexată o reţetă medicală şi fotografia ei, pe dosul căreia este scris numele şi prenumele, domiciliul, data şi locul naşterii, seria şi numărul de buletin.

Fotografia şi reţeta sînt capsate pentru a se menţine de scrisoare.

Pe reţetă scrie diagnosticul şi se justifică un mic spray la purtător.

4:8 ♦Operatorul nostru foarte intuitiv a şi proiectat un model de Spray.

Astmaticii, cînd au crize, folosesc mici spray-uri cu substanţe bronhodilatatoare. Ei chiar şi-n timpul serviciului, indiferent de munca prestată, cînd simt că nu mai au aer, caută repede Spray-ul pe care-l au la îndemînă, deschid gura şi îşi pulverizează cîte un jet din conţinut în cavitatea bucală. Şi cum ei încearcă să tragă aer, vaporii respectivi intră în contact direct cu pereţii traheei, făcînd dilatarea ei aproape instantaneu.

Dacă cineva face o glumă şi-i ascunnde Spray-ul, astmaticul care este dependent de aşa ceva poate să şi moară, lipsindu-i substanţa care-i lărgea gîtul, şi care-i era strict necesară pentru a respira.

4:9 ♦Dacă poţi scana şi fotografia femeii ca s-o proiectezi pe ecran... Stai s-o desprind de scrisoare... Acuma vezi tu cum procedezi!... Aşa.

Acum se vede bine? Vede toată lumea? OK!

Pune acum şi scrisoarea ca s-o scanezi şi s-o proiectezi, s-o citesc de pe ecran! Perfect.

Acuma pot s-o citesc. Dar dă şi un pic de zoom ca să se vadă scrisul pînă în spate.

Vedeţi că este un scris de mînă foarte ordonat, ortografic, caligrafic...

4:10 ♦Un pic de răbdare pînă citesc scrisoarea, apoi puteţi s-o aduceţi.

Scrisoarea începe cu S.O.S. apoi Ajutor, Help, Hilfe, Aider, Ayuda. În rest este scris doar pe româneşte.

Citez de după numele şi prenumele decedatei:

„─Ştiu că mă hazardez, şi că dovedesc imprudenţă. Dar în disperarea mea, nu mi-a mai rămas nimic altceva de făcut. Hotărîrea pe care am luat-o ar putea însemna chiar sinucidere, mai ales că încă mai am posibilitatea de a face cale întoarsă. Dar nu mai vreau să fiu dependentă de inhalantul antiastmatic.

Cînd am plecat din Bucureşti, m-au lăsat cu spray-ul în avion, că m-au înţeles cînd au citit reţeta. Dar cînd m-au verificat pentru avionul ăstalalt, mi-au confiscat spray-ul. Ei nu înţeleg româneşte, şi trebuiesc făcute nişte demersuri din timp ca să mă lase cu el. Şi n-o mai fost timp de aşa ceva.

Voi mai avea cel puţin o criză de astm în avion, dar sper s-o depăşesc cu bine. Distanţa este prea mare, şi timpul prea lung ca să nu se-ntîmple. Iar fără inhalantul antiastmatic o să-mi vină foarte greu ca să mă menţin pe linia de plutire. Totuşi am nădejde în Domnul Isus Hristos care mă va vindeca în mod sigur ori în avion, ori la adunarea unde predică fratele... (aici zice numele meu, ţara, localitatea, adresa exactă, şi ora de începere).

Nu ştiu dacă în avion vor mai fi persoane care merg la această adunare, şi nici dacă vor mai fi pasageri români care să înţeleagă scrisoarea asta. Dar ştiu că tot se va găsi cineva care va căuta cel puţin un translator pentru a înţelege de ce port un plic deschis legat la gît în cazul în care aş muri. Orice aeroport trebuie să aibă şi un vorbitor de limbă română.

Dacă voi muri, rog pe această cale autorităţile care vor investiga cazul meu, să mă ducă aşa moartă la adunarea pe care am menţionat-o, şi să mă lase în grija predicatorului de acolo, pentru că numai acolo voi fi salvată, vindecată şi înviată dacă-i cazul.

Aşa am simţit îndemnul şi aşa am făcut. Dacă îndemnul l-am primit de la Dumnezeu, tot EL îmi va purta de grijă. Dacă am făcut de capul meu, voi suporta consecinţele trecerii prin moarte. Dar eu tot mă-ncred în Salvatorul şi Mîntuitorul meu.

O prietenă de-a mea pocăită, mi-a dat să deschid Biblia înainte de a pleca la aeroprt, şi-am citit versetul 26, capitolul 15 din Exodul:

 „Eu sînt Domnul care te vindecă“.

De aceea nu mă-ntorc înapoi.

Nu vreau milă din partea nimănui, decît să mi se accepte ultima dorinţă pe care o scriu ca şi cum aş fi sigură că voi muri.

Cei care vor prelua cazul meu, se vor face vinovaţi în faţa lui Dumnezeu dacă nu vor să mă ducă la adunarea amintită. Dar sînt convinsă că voi fi înţeleasă, în cazul în care aş muri. De aceea mulţumesc anticipat tuturor acelora care îşi vor lua răspunderea de a proceda altfel decît cum se procedează de obicei cu pasageii care mor înainte ca avionul să aterizeze la destinaţie”. (urmează data şi semnătura)

4:11 ♦Nici nu ştiu ce să mai comentez... Atîta credinţă...

Pînă-mi vine vre-o idee, aduceţi femeia, şi aşezaţi-o pe sofa!

Acuma înţeleg şi eu de ce atîţia reporteri aici cu atît de multe camere de luat vederi. Ei au aflat de la aeroport cele întîmplate, şi ce urmează să se mai întîmple, dar să nu vă fie cu supărare... Tot ce aţi înregistrat pînă acum pe furiş, şi ce veţi mai înregistra de acum înainte, nu veţi putea să emiteţi pe nici un post public. Nu veţi putea nici multiplica, pentru că aparatele voastre vor refuza să funcţioneze în acest sens. Nici măcar copiile de siguranţă nu le veţi putea face.

Eu doar v-am avertizat ca să ştiţi ce urmează în cazul în care vreţi să faceţi public ceea ce încă nu trebuie făcut. Şi eu nu mă voi atinge de aparatele voastre. Dar Dumnezeu se va atinge în mod sigur.

Nu forţaţi mîna lui Dumnezeu înainte de vreme, şi nici nu-L provocaţi ca să nu stîrniţi mînia Lui!

4:12 ♦Între timp, iată că femeia, aşa decedată cum este, se află aici pe sofa.

Mulţumesc celor care s-au implicat direct în acest caz. Mulţumesc autorităţilor aeroportuare care au înţeles situaţia. Mulţumesc cadrelor medicale care n-au stat pe gînduri prea mult, şi au acceptat excepţia de la regulă. Parte dintre ei deja se află aici ca să vadă lucrarea lui Dumnezeu.

Domnul să vă răsplătească şi să vă binecuvînteze!

Puteţi să rămîneţi aici ca să urmăriţi îndeaproape tot ce se întîmplă.

4:13 ♦Dacă mai doreşte cineva să se convingă că femeia este moartă... dar nu aşa de mulţi... În cazul ăsta să vină doar cei care sînt medici, asistenţii medicali şi femeile. Altfel vom pierde o grămadă de timp.

Faceţi un rînd, şi fiecare trece în ordine să constate veridicitatea situaţiei şi că nu este nici un truc la mijloc.

Vă rog să puneţi la dispoziţie şi documentul de constatare a decesului... sau mai bine afişează-l tu pe ecran, ca să-l vadă toată lumea.

Vedeţi, este scris şi diagnosticul, plus celelalte amănunte pe care deja le ştiţi. Aici este şi scrisoarea, fotografia, reţeta, buletinul şi paşaportul... Verificaţi-le şi spuneţi la toţi din mulţime dacă este păcăleală sau nu!

Tot ce vreau de la voi, este să daţi dovadă de seriozitate.

Mai sînt suficiente persoane...

Vedeţi cu ochii voştri că femeia nu mai are viaţă în ea.

Ascultaţi şi cu urechea dacă-i bate inima sau nu!

Palpaţi jugulara dacă vreţi să verificaţi pulsul!

5

5:1 ♦Pînă se termină tot rîndul, voi aminti un verset din Biblie care sună în mod diferit faţă de cum ar fi trebuit înţeles.

 „Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra ca ti-am pus inainte Viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege Viaţa, ca sa traiesti, tu si samanta ta” (Deuteronom 30:19)

Mulţi se opresc şi se limitează doar la a expune acest verset pentru ca să demonstreze existenţa „Liberului arbitru”, ca şi cum Dumnezeu ar fi lăsat la îndemîna omului să aleagă ce fapte ar trebui să facă pentru a fi plăcut înaintea Domnului, şi că i s-ar fi dat doar nişte obţiuni şi o recomandare de a distinge cea mai bună variantă.

5:2 ♦Dar dacă ar citi şi versetul 20, poate că ar înţelege mai bine.

Afişează-le pe ambele, te rog!...

Vedeţi că scrie din ce cauză trebuie aleasă doar Viaţa.

 „iubind pe Domnul, Dumnezeul tau, ascultand de glasul Lui, si lipindu-te de El: caci de aceasta atarna viata ta si lungimea zilelor tale

În versetul 15 am mai găsit scris:

 „Iata, iti pun azi inainte Viaţa si Binele, moartea si răul”.

Cine este moartea şi răul? Este satan.

Cine este Viaţa şi Binele? Este Domnul Isus Hristos.

Şi pot să dovedesc cu următoarele versete:

 „Ioan 11:25 şi 14:6 Matei 19:17 Marcu 10:18”.

Cine are Biblia poate să verifice... şi iată că ele sînt afişate şi pe ecran.

Şi trebuie de văzut că omul nu numai începînd cu Moise a fost pus în situaţia de a cunoaşte Binele şi răul, ci chiar mult mai devreme. Dumnezeu a pus omului în faţă atît Binele cît şi răul încă de la întemeierea lumii.

Adam şi Eva au avut ocazia să guste atît din Bine cît şi din rău, datorită pomului cunoştinţei Binelui şi răului ce era prezent în Grădina Eden.

5:3 ♦Revenind la versetul 30:19 din Deuteronom, nu înseamnă că Dumnezeu i-ar fi lăsat libertatea de alegere omului, ci Dumnezeu îl îndeamnă pe om să aleagă ceea ce-l face ca să trăiască. Este o poruncă dată omului. Nu este ca şi cum l-ar fi lăsat de capul lui. Şi dacă este poruncă, tot EL o şi împlineşte.

Omul cu de la el putere n-are cum să aleagă ceva pînă nu este îndemnat ca să facă acea alegere. Şi cine să-l îndemne pe om decît tot acelaş Dumnezeu.

Omul nu face niciodată ce vrea el, ci face exact ce îndemn primeşte de la Dumnezeu, sau face pofta duhurilor care-l stăpînesc.

5:4 ♦În versetul 15, Dumnezeu îi pune în faţă omului atît Binele cît şi răul, atît Viaţa cît şi moartea. Omul trebuie trecut prin toate ca să le cunoască, şi este îndemnat să aleagă doar ceea ce-l face ca să trăiască.

Aşa că omul nu are cum să aleagă altceva decît pe Cel ce dă viaţă.

În versetul 20 se explică şi cum poate omul să aleagă Viaţa. Citez: „iubind pe Domnul, Dumnezeul tau, ascultand de glasul Lui, si lipindu-te de El“

5:5 ♦Ce-nseamnă a iubi? Vedeţi şi pe ecran... „A fi îndrăgostit, a simţi o mare afecţiune pentru cineva. A ţine extrem de mult la cineva sau la ceva”. În cazul nostru, fiind vorba de Domnul.

Ce-nseamnă a asculta de glasul Lui? Printre altele, înseamnă şi a face întocmai cum vrea cineva. Asta presupunînd comunicare. Şi este vorba tot de Domnul care comunică cu mădularele Sale. Fiecare om fiind un mădular al Domnului.

5:6 ♦Nici un mădular nu poate face nimic fără voia Domnului, şi nu va executa nimic pînă nu primeşte o comandă expresă de a face ceva.

 Este scris: „despartiti de Mine, nu puteti face nimic” (Ioan.15:5).

Aţi văzut că omul nu poate face nimic fără Domnul? Aţi văzut.

Fără Domnul, orice om ar fi exact cum este acum femeia aceasta de pe sofa. Poate ea să facă ceva dacă Domnul nu o însufleţeşte? Nu poate.

5:7 ♦Ce-nseamnă a însufleţi? A înzestra cu suflet; a face să capete viaţă. Urmăriţi pe ecran! A da viaţă. A stimula, a da impuls, avânt. A prinde viaţă; a se înviora, a se anima. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic.

„Dinamic şi animat” presupune mişcare, funcţionare, în virtutea cărora se poate face ceva, şi fără de care nu se poate face nimic.

Dar chiar conectat la sursa de viaţă, omul tot nu poate face nimic, măcar că-i viu, dacă nu primeşte comanda de a face ceva anume.

5:8 ♦Este aici, în scaunul acela cu rotile, şi un om paralizat. Priviţi la el!

Aduceţi-l şi pe el aici pe scenă, să-l vadă toată lumea!

Ce poate să facă el? Nimic. El doar trăieşte la relanti. Are suflarea de viaţă, dar nu primeşte nici o comandă de a face ceva. Toate canalele de comunicare cu Domnul au fost blocate. La el nu ajunge nici un stimul, nici un îndemn din partea Domnului. Iar dacă nu ajunge, nici n-are cum să perceapă spre a începe o acţiune. El este ca o legumă de atîta timp.

Unui asemenea om cum i s-ar putea pune în cîrcă acuzaţia că n-ar fi (fost) ascultător, şi cum ar putea uza el de aşa-zisul „Liber arbitru”?

Face omul acesta ce vrea el? Îi convine lui să zacă în scaunul acesta cu rotile de atîţia ani de zile?

Vă rog să-l apropiaţi de sofa!

Acum comparaţi pe aceşti oameni. Nu sînt amîndoi la fel, măcar că unul trăieşte şi altul nu? Niciunul din ei nu poate să facă nimic.

5:9 ♦Ce-nseamnă „lipindu-te de El“? Este vorba de versetul 20.

A lipi... adică a face corp comun cu Cel ce dă viaţa.

Iată că omul din scaunul cu rotile are viaţă-n el, dar femeia de pe sofa nu are. Şi totuşi amîndoi nu sînt buni de nimic.

Au ei vre-o vină că au ajuns în situaţia de a fi inutilizabili? Au ales ei cu de la ei putere să devină doar nişte obiecte de muzeu? Eu nu cred.

5:10 ♦Omul acesta din scaunul cu rotile a paralizat pe cînd era copil, elev în clasa a patra. Putea el să ia o decizie atunci ca să se folosească de „Liberul arbitru” astfel încît să nu mai paralizeze? Şi au trecut 22 de ani de atunci. Acum are 31 de ani, şi este o povară pentru bieţii părinţi. Ei îl hrănesc şi tot ei îl schimbă de îmbrăcăminte, îl spală, îi poartă de grijă de atîţia ani... Şi nu aude din gura lui nici măcar un cuvînt, pentru că el aiureşte şi bîiguie sunete de neînţeles. Nici mintea nu mai funcţionează cum ar trebui. El este ca şi mort, măcar că trăieşte... şi dă de lucru altora ca să-l menţină aşa cum este.

5:11 ♦Părinţii lui ar vrea să-l vadă sănătos, şi luptă din răsputeri, se zbat, au fost pe la o grămadă de medici chiar şi în străinătate, pe la tot felul de preoţi vestiţi... şi apoi s-au pocăit, mergînd pe la destui prooroci. Şi nu le-o ajutat la nimic. Feciorul lor nu a găsit vindecare.

Au aflat prea tîrziu de adunarea cînd am predicat „Tabla de Şah”, şi n-au avut cum să ajungă la timp acolo. Iar acum au făcut tot posibilul şi au venit cu o săptămînă mai devreme pentru a nu pierde ocazia.

Dar eu nu le pot da nici măcar o speranţă de însănătoşire pentru fiul lor.

Voi plîngeţi, dar ce pot face eu? că puterea de vindecare nu-i la mine. Nu eu v-am pus pe drumuri ca să cheltuiţi atîţia bani pe care i-aţi împrumutat şi pe care v-a trebui să-i daţi înapoi. Eu n-am nici o putere de a vă salva fiul.

Şi eu îmi pun nădejdea tot în Domnul.

Numai EL are putere de vindecare, şi dacă vrea îl va vindeca, dar dacă nu vrea... să nu mă scoateţi pe mine vinovat.

5:12 ♦Gata, vă rog să vă opriţi din plîns.

Văd că aţi rămas doar voi aici pe scenă, împreună cu grupul de însoţitori ai femeii de pe sofa.

Facem în felul următor:

Voi toţi vă aşezaţi prin spatele sofalei şi pe lateral astfel încît să fie vizibilă femeia şi să o vadă toată lumea...

Iar voi staţi aici alături cu fiul vostru în spatele căruţului cu rotile.

5:13 ♦De la spital nu avem veşti îmbucurătoare. Unul din organizatori a dat telefon un pic mai devreme, şi se pare că în salonul de reanimare eforturile sînt zadarnice. Dar medicii vor să mai insiste. De aceea nu vom mai aştepta. Poate mai tîrziu, după ce se vor vedea rezultatele de aici, privitor la aceste două cazuri de pe scenă... Depinde doar de Domnul.

Eu ridic din umeri şi pot doar să oftez, şi sincer îmi pare rău cînd văd atîta suferinţă şi atîta neputinţă.

Nu este vina mea, nici vina voastră, nici vina lor. Este lucrarea lui Dumnezeu.

5:14 ♦Omul care se născuse orb, ce vină avea el că s-a născut aşa?

 Am găsit scris: „Isus a vazut pe un orb din nastere. Ucenicii Lui L-au intrebat: ─Invatatorule, cine a pacatuit: omul acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb? Isus a raspuns: ─N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui; ci s-a nascut asa, ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu“ (Ioan.9:1-3).

Vedeţi şi pe ecran.

Aşa şi în aceste două cazuri.

În primul rînd că orbul nu s-a născut că ar fi vrut el, după cum nici aceste două persoane, şi nimeni din noi nu ne-am născut c-am vrut noi.

Viaţa din noi nu o avem cu de la noi putere.

Pe omul orb, tot Dumnezeu l-a făcut să se nască aşa. Şi nu dau vina pe EL, ci pur şi simplu constat că acesta-i adevărul. Priviţi doar ce-i scris!

 „Cine a facut gura omului? Si cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?“ (Exod.4:11).

 „Eu dau propasirea, si aduc restristea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri“ (Isaia 45:7)

5:15 ♦Deci eu nu Îl acuz pe Dumnezeu.

EL poate să facă atît vase de cinste cît şi vase de ocară.

Desigur că nu-i uşor să te simţi vas de ocară. Dar Domnul poate să şi schimbe utilzarea vasului de ocară într-o întrebuinţare de cinste.

Aşa că nu depinde de nimeni starea de vas de cinste sau de ocară, decît de Dumnezeu. Şi dacă tot EL dă viaţă cui vrea, şi cînd vrea, şi dacă vrea... tot EL este în măsură să şi hotărască şi ce va face în continuare cu aceste două trupuri. Dacă ele sînt în planul Lui de lucru, EL Îşi va arăta Slava Lui. Şi mă bazez pe ce este scris:

 „In adevar, dupa cum Tatal inviaza mortii, si le da viata, tot asa si Fiul da viata cui vrea“ (Ioan 5:21).

Iar dacă este scris nu se poate să nu se împlinească.

5:16 ♦Femeia aceasta din sofa a avut credinţă în Domnul Isus, şi cred că merită să mai amintesc încă două versete din Ioan 11:

 25. Isus i-a zis: -Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai.

 26. Si oricine traieste, si crede in Mine, nu va muri niciodata.

Şi eu cred că şi părinţii acestui bărbat de 31 ani nu contestă puterea lui Dumnezeu. Ei de aceea au şi venit, crezînd că Dumnezeu îl poate vindeca chiar aici. Aşa este? Aşa-i.

Deci mie nu-mi mai rămîne nimic de făcut... nici măcar să mă rog Domnului. Eu sînt convins că indiferent de faptul că mă rog, sau nu mă rog, Domnul Îşi va face lucrarea aşa după cum a pregătit-o.

Şi chiar n-am să mă rog de loc pentru ei, ca să vedeţi cu toţii că

dacă Domnul vrea, EL nu are nevoie să fie împins de la spate.

6

6:1 ♦Dumnezeul pe care-L cunosc eu, şi care mă conduce, poate să răspundă înainte ca eu să-L chem, şi poate să mă asculte înainte ca eu să rostesc ceea ce am să-I spun. Eu Îl cunosc, şi mă bazez pe următorul verset:

 „Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, ii voi asculta!“ (Isaia 65:24).

Şi mai ştiu un lucru, că Domnul este Propietarul tuturor Trupurilor şi Duhurilor. EL este Stăpînul, iar noi toţi sîntem propietatea Lui.

Mă refer la toate trupurile de tot felul, fie ele mădulare ale Domnului sau mădulare străine de Domnul.

Şi dacă-I Propietar şi Stăpîn, face ce vrea cu ele, şi nimeni nu-I poate cere socoteală.

După cum am mai spus, stă scris următoarele:

 „Sa stiti dar ca Eu sunt Dumnezeu, Si ca nu este alt dumnezeu afara de Mine; ─Eu dau viaţa si Eu omor” (Deutoronom 32:39)

 „Domnul omoara si invie, EL pogoară în locuinta mortilor si tot EL scoate de acolo” (1Sam.2:6).

Proiectează, te rog, ultimile patru versete citate!...

Vedeţi că în aceste versete nu apare scris că Domnul s-ar lăsa influienţat de vre-o rugăciune? EL Îşi urmează planul Lui indiferent de ce i-ar şopti cineva... sau de rugăciunile unora.

6:2 ♦Eu am văzut rugăciuni ale unor prooroci care n-au dat rezultate. Şi ei s-au rugat la acelaş Dumnezeu. Dar dacă Dumnezeu avea altceva în plan, n-a ţinut cont de rugăciunile lor, căci este scris:

 „Nu inalta nici cereri, nici rugaciuni, si nu starui pe langa Mine; caci nu te voi asculta!“ (Ier.7:16).

 „Deaceea, asa vorbeste Domnul: ─Iata, voi aduce peste ei niste nenorociri din cari nu vor putea sa scape. Vor striga la Mine, dar nu-i voi asculta!“ (Ier.11:11)

 „Tu insa, nu mijloci... nu inalta nici cereri, nici rugaciuni pentru ei; caci nu-i voi asculta nicidecum, cand Ma vor chema din pricina nenorocirii lor“ (Ier.11:14)

 „Caci, chiar daca vor posti, tot nu le voi asculta rugaciunile, si chiar daca vor aduce arderi de tot si jertfe de mancare, nu le voi primi; ci vreau sa-i nimicesc cu sabia, cu foametea si cu ciuma“ (Ier.14:12).

 „De aceea si Eu, voi lucra cu urgie si nu Ma voi indura; chiar daca vor striga in gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta“ (Ezec.8:18).

Eu nu vreau să vă deznădăjduiesc, dar vreau să-L justific pe Dumnezeu care trebuie înţeles.

Ştiu că doare, dar trebuie făcut de cunoscut adevărul.

De ce să ne amăgim doar cu o parte din versetele care ne convin, iar altă parte din ele să le ignorăm? Cele care nu ne convin nu fac parte tot din aceeaşi Biblie?

6:3 ♦Dar nu vă întristaţi! Acelaş Dumnezeu vede şi lacrimile voastre, şi EL are milă. Chiar am găsit scris că:

 „Mila biruieste judecata” (Iacov 2:13)

Şi Dumnezeu este plin de milă. Iată ce mai zice EL:

 „Te-am lovit in mânia Mea, dar, in indurarea Mea, am mila de tine” (Isaia 60:10).

Toate versetele amintite le-am pus înaintea Domnului, împreună cu cele două trupuri lovite, unul de moarte şi altul de boală.

Domnul va face ce crede de cuviinţă, după cum este planul Lui.

Eu nu intervin în nici un fel, că nu-mi stă în putere.

V-aş ruga să rămîneţi pe poziţiile pe care vă aflaţi încă o jumătate de oră. Dacă nu apare nici o schimbare, n-are rost să mai insistăm.

Între timp eu voi începe predica pe care am anunţat-o.

6:4 ♦Spuneam despre „Pilda Smochinului”.

Cunoaşteţi cu toţii motivul pentru care smochinul nu avea roade atunci cînd Domnul le-a căutat, iar după ce a fost blestemat, s-a şi uscat.

Citim în Marcu...

 „A zarit de departe un smochin, care avea frunze, si a venit sa vada poate va gasi ceva in el. S-a apropiat de smochin, dar n-a gasit decat frunze, caci nu era inca vremea smochinelor“ (Marc.11:13)

 „Dimineata, cand treceau pe langa smochin, ucenicii l-au vazut uscat din radacini“ (Marc.11:20)

Să vedem acum din ce cauze ar putea să se usuce un arbore, fie el chiar şi smochin.

Smochinul fiind în viaţă, avînd frunze, înseamnă că funcţiona; numai că încă nu era vremea roadelor. Deci nu era un smochin steril care n-ar fi dat roade, ci lui îi mai trebuia ceva timp ca să le pregătească şi să iasă din crengile lui.

Biblia nu ne spune c-ar fi fost înflorit, ci doar că avea frunze. Adică era la început de sezon.

Frunza fiind bucătăria plantei... parc-aşa am învăţat la şcoală...

6:5 ♦De unde apar florile? Din aceleaşi crengi pline de frunze.

Ce sînt florile pentru plantă? Biblia ne răspunde:

 „orice faptura este ca iarba, si toata slava ei, ca floarea ierbii“ (1Petru 1:24).

Deci slava ierbii este chiar floarea ei.

Asta înseamnă că floarea este lucrarea ierbii. Ceva din interiorul ierbii a pregătit-o ca să iasă afară. Oare cine lucrează în interiorul ierbii ca să scoată în afara ei ceva atît de frumos şi de simetric? Seva care circulă prin vasele capilare este cea care lucreză. Şi vom vedea că „seva” este Domnul.

6:6 ♦De aici deducem că floarea este ceva ieşit afară din plantă. Adică este o lucrare ce a fost efectuată în interiorul plantei, şi care la timpul potrivit a trebuit scoasă afară, deoarece numai afară se petrece polenizarea atît de necesară apariţiei fructului.

Ceva asemănător s-a petrecut şi cu omul creat de Dumnezeu. Eva a fost scoasă din Adam exact la vremea hotărîtă pentru înmulţirea lumii.

Dar continuăm cu smochinul.

Dacă „seva” nu lucrează, nu iese nici o floare şi nici o fructă, şi chiar se usucă planta.

Acum ştiţi din ce cauză s-a uscat smochinul. Domnul n-a mai vrut să lucreze ca „sevă” în el, retrăgîndu-se definitiv. Adică a abandonat arborele.

Ceva asemănător s-a-ntîmplat şi cu persoana care voia să predice în locul meu.

După cum ştiţi, el...

6:7 ♦Dar de ce v-aţi ridicat în picioare şi nu sînteţi atenţi la mine? Ce-i murmurul acesta?

Da! Acuma înţeleg manifestarea voastră.

Totuşi vă rog să nu aplaudaţi, că nu-i spectacol. Este lucrarea lui Dumnezeu. Aşezaţi-vă, vă rog! Şi păstraţi liniştea!

Vedeţi cu toţii cum bărbatul... Nu! Nu-l ajutaţi. Se descurcă singur. Este un pic buimăcit... Explicaţi-i ce se-ntîmplă, aşa pe scurt!

Iată că şi fata se ridică neajutată de nimeni...

Este minunat Dumnezeu. Slăvit să fie Numele Lui!

Aduceţi-mi, vă rog, încă un microfon!... că ăsta de la amvon este fix.

Am răbdare! Am răbdare!... o să mai aştept un pic... mulţumesc.

6:8 ♦După cum vedeţi, nu m-am grăbit de loc, şi m-am deplasat lîngă sofa ca să stau de vorbă cu domnişoara care s-a trezit acum din somn, şi care încă nu înţelege ce-i cu ea. S-o lăsăm ca să se adune, ca să priceapă şi ea de ce este aici.

Între timp voi sta de vorbă cu acest bărbat firav de 31 ani care s-a ridicat singur din scaunul cu rotile.

Rog pe părinţi să-l slobozească din îmbrăţişările lor ca să poată veni să se aşeze pe sofa, alături de domnişoara care încă-i somnoroasă.

Mă voi aşeza şi eu între voi, că doar aici am loc...

6:9 ♦Spune-mi, te rog, viteazule cum de ai reuşit să abandonezi scaunul cu rotile? Poţi să vorbeşti? Mă înţelegi?

─Da, aud şi înţeleg foarte bine. Ştiu tot ce se-ntîmplă aici. Mi-au spus părinţii că m-am vindecat.

─Cum îi găseşti pe părinţii tăi acum, faţă de cum îi ştiai tu cînd erai în clasa a patra?

─Au îmbătrînit parcă prea mult, dar ştiu că ei sînt părinţii mei.

─Ce zici de perioada în care ai fost ţintuit în scaun?

─Nu-mi amintesc nimic. Doar acum am observat că am crescut şi că m-am maturizat. Mă bucur că am revenit printre cei sănătoşi.

─Dar cum te simţi după atîta şedere în scaun?

─Îmi cam lipseşte antrenamentul fizic; febră musculară... În rest mă simt bine. Totuşi îmi pare rău că nu-mi amintesc nimic de perioada asta.

─De aici înainte nu vei mai avea nevoie de scaunul cu rotile. Domnul Isus Hristos te-a vindecat. EL este aici chiar dacă tu nu-l vezi. Părinţii tăi îţi vor explica mai amănunţit. Şi sînt convins că-L vei iubi pe Domnul Isus într-atît încît te vei boteza în umele Lui. Lăudaţi-L şi daţi-I slavă în rugăciunile voastre!

Vă rog să vă aşezaţi pe scaunele libere din primul rînd!... Dar nu luaţi căruciorul cu voi. Fiul vostru să nu se mai aşeze niciodată în el! Lăsaţi-l aici pe scenă! Doar nu vă mai trebuie. Abandonaţi-l!

6:10 ♦Văd că în partea asta fetele au multe de discutat. Dar vreau şi eu să discut cu domnişoara care ne-ar putea da acum cîteva amănunte în plus.

─Înţelegi prin ce-ai trecut?

─Da. Am trecut prin moarte. Adică n-am scăpat de ce era inevitabil.

─Şi te-ai întors dintre cei morţi ca să ne povesteşti şi nouă.

─Da. Dar ştiu că n-aş fi putut să mă-ntorc fără ajutorul Domnului.

─Ce impresie ai acum despre moarte?

─Înainte mă speria, deşi citisem ceva c-ar fi vorba despre o trecere dintr-o stare în altă stare de existenţă. Dar acum nu mă mai sperie. Viaţa nu se termină dacă ai păşit în moarte. Eu am văzut sala asta goală, fără oameni... şi încă nu era trupul meu aici. Mi-am văzut trupul la spital printre alte trupuri moarte. Mi-l cercetau amănunţit. Apoi iar am ajuns aici cînd începea să se adune lumea. Am văzut cum din ambulanţă scoteau trupul meu pe o targă. I-am văzut pe toţi cei care mă-nconjoară acum. Ei însoţeau trupul meu. Au fost şi la spital. Chiar am încercat să-i fac atenţi, ca să ştie unde eram eu, că nu eram în trup. Dar nu-mi dădeau nici o importanţă. Acum îi înţeleg.

─Tu cunoşti destul de bine ce-nseamnă viaţa şi moartea, inclusiv şi ce rol au duhurile. Cum ai ajuns la performanţa asta?

─Am citit predicile dumneavoastră începînd cu ,,Pilda Neghinei” şi terminînd cu „Tabla de Şah”. Am priceput că omul nu este altceva decît un vehicol al duhului care-l manipulează. Şi trebuie să spun că mi-ar fi plăcut mai mult să nu mă mai întorc în trupul ăsta. Unde am fost eu fără trup aş fi vrut să rămîn veşnic... Oooof... Dar o voce m-a-ndemnat să continui a folosi trupul; şi n-am putut a mă-npotrivi.

─Ştii unde şi cauza din care ai murit?

─Ştiu că eram în avion pînă cînd n-am mai avut aer. Apoi s-a rupt filmul. Am ajuns aici după o croazieră prin locuri pitoreşti... şi cred că eram chiar pe sofaua asta... dar era în alt loc, în altă încăpere... da, chiar asta-i sofaua... şi era noapte. Doar paznicul moţăia pe un scaun. Acum îmi amintesc că avionul ar mai fi trebuit să zboare încă 6 ore pînă la destinaţie. Dar eu eram aici deja înainte ca avionul să aterizeze. Apoi am fost dusă la aeroport ca să văd cum aterizează avionul, şi mi-am văzut şi trupul cum mi-l scoteau din avion învelit într-un sac de plastic argintiu cu fermoar.

Recunosc în adunare cîteva persoane care erau cu camerele de luat vederi şi solicitau informaţii despre mine.

─Dar înainte de a fi dependentă de inhalntul antiastmatic, ai suferit vre-un şoc, o traumă ceva?

─Mi-amintesc că încă nu eram majoră cînd un coleg de clasă, din joacă, m-a strîns de gît atît de tare încît nu mai puteam să respir. Au intervenit alţi colegi care m-au scos din mîinile lui. Atunci leşinasem. M-au udat cu apă ca să-mi revin. Şi m-a mai strîns cineva de gît după un timp cînd eram la onomastica unei prietene. Deasemeni am leşinat. Şi era prietenul meu cu care trebuia să mă căsătoresc. Atunci ne-am despărţit definitiv. Dar după aceea simţeam efectul strîngerii de gît chiar dacă nu era nimeni care să o facă. Şi la spital mi-au zis că-i vorba de boala numită astmă. De atunci am devenit dependentă de spray-ul antiastmatic.

─Şi crezi c-o să-ţi mai trebuiască?

─Categoric că nu! Domnul m-a vindecat! De fapt am văzut un fel de lumină aşezată pe gîtul meu cînd trupul era la spital şi nu se mai ocupa nimeni de el. Lumina nu a părăsit gîtul, că era şi cînd mi-au adus trupul aici pe scenă... şi cred că-i şi acum în locul respectiv. N-o simt, dar ştiu că este, şi nu mă v-a părăsi niciodată.

6:11 ♦Domnul Isus Hristos fie lăudat! EL este acelaş ieri, azi şi-n veci.

Tu eşti o mărturie vie prin care se poate dovedi că minunile Domnului nu s-au încheiat, şi nu vor înceta niciodată. Şi tu Îl vei iubi pe Domnul Isus, şi te vei boteza în Numele Lui. De acum înainte ai ce povesti cît trăieşti.

Acum trebuie să mergi la spital, cu tot cu însoţitorii tăi... sau măcar o parte din ei, ca să-ţi anuleze, sau să-ţi modifice documentaţia prin care se poate obţine certificatul de deces. Acolo te-au văzut moartă. Acum ei trebuie să constate că eşti din nou plină de viaţă. Dacă ei nu specifică în documente că ai înviat, tu vei figura drept moartă măcar că trăieşti, şi vei întîmpina suficiente probleme, dacă cineva vrea ca să ţi le facă. De aceea e bine să rezolvi acuma situaţia, pînă nu apar dificultăţile.

Cred că au folosit numărul de telefon din ţară, ca să anunţe decesul tău. Va trebui să-i suni repede pe ai tăi ca să-i linişteşti.

Să vezi numai ce surpriză le vei face...

Chiar şi cei de la spital, să vezi ce surprinşi vor fi!

Pînă ajungeţi voi acolo, cineva va lua legătura telefonic cu însoţitorii altui mort, pe care-l ţin la reanimare, ca să pregătească toate cele necesare aducerii lui aici.

Medicii se vor încumeta să-l trimită aici, dacă te vede pe tine în viaţă.

Vă aşteptăm să reveniţi cît mai repede!

6:12 ♦Am neglijat adunarea cu interviurile mele neprofesioniste, şi nici n-am observat că mulţi dintre voi vă ştergeţi lacrimile.

Mulţumim Domnului Isus Hristos care lucrează în chip atît de minunat şi ne lasă nouă privilegiul de a vedea lucrările Sale acum la sfîrşitul timpului.

Nu oricine are ocazia de a vedea aşa ceva.

Voi toţi sînteţi aleşi de Domnul în mod special. Voi nu aţi venit aici în mod întîmplător. Îndemnul de a ajunge aici a fost atît de puternic încît nu v-aţi putut împotrivi, lăsînd alte priorităţi deoparte.

Acelaş lucru s-a-ntîmplat şi cu ucenicii Domnului. Ei au ajuns ucenici nu pentru c-ar fi vrut ei, ci pentru că aşa a vrut Domnul. Şi au văzut minunile pe care le făcea EL, şi auzeau cele spuse de EL, deasemenea, nu pentru c-ar fi vrut ei, ci pentru că aşa voia Domnul

 „S-a intors spre ucenici, si le-a spus de o parte: ─Ferice de ochii cari vad lucrurile, pe cari le vedeti voi! Caci va spun ca multi prooroci si imparati au voit sa vada ce vedeti voi, si n-au vazut, sa auda ce auziti voi, si n-au auzit” (Luc.10:23-24).

Ferice de voi care sînteţi aici şi aveţi posibilitatea să vedeţi şi să auziţi ceea ce mulţi ar vrea să vadă şi să audă, şi nu l-i se permite!

6:13 ♦Aţi auzit cu urechile voastre şi aţi văzut-o vorbind pe domnişoara care fusese moartă şi care a înviat sub ochii voştri.

Mulţi dintre voi aţi constatat în mod direct că era moartă.

Şi omul care-i mort, cum poate el învia din morţi cu de la el putere?

Ea a înviat nu pentru c-ar fi vrut ea, ci pentru că aşa a vrut Domnul.

Trupul ei era mort, dar duhul ei trăia în afara trupului... şi ea a asistat la livrarea trupului ei din avion. Apoi a văzut trupul ei la spital.

Mai mult decît atît, ea a ajuns aici mai devreme ca avionul să aterizeze. Ea văzuse sofaua asta acolo unde era înainte de a fi adusă pe scenă şi înainte de a fi voi adunaţi aici.

Prin criza de astmă pe care a avut-o în avion, duhul ei a fost obligat să părăsească trupul, şi nu i s-a permis să-l preia din nou în stăpînire decît aici în faţa voastră.

De ce? Pentru ca să fie vizibilă lucrarea lui Dumnezeu în adunare.

Voi aţi asistat astfel la felul în care se manifestă Slava Domnului.

Şi mai aveţi multe de văzut şi de auzit.

6:14 ♦ Vă voi explica ceva mai tîrziu amănunte despre Slava Domnului. Sau dacă nu ne ajunge timpul, în altă predică.

6:15 ♦Dar cine întreţinea crizele de astmă?

Este vorba despre un duh care avea drept sarcină să oprească funcţionarea trupului numai într-un anumit mod. Prin obturarea traheei, fie cu ajutorul altei persoane, fie fără ajutorul cuiva.

Duhul insista oridecîteori i se părea că are condiţii prielnice să-şi atingă scopul. De aceea atît de multe crize şi atît de dese.

Odată scopul atins, misiunea duhului respectiv s-a încheiat.

Dacă trupul a înviat după ce duhul de astmă şi-a făcut datoria, nu este vina lui. El poate să declare că şi-a îndeplinit misiunea.

Îmi veţi spune acum că domnişoara a ales în mod premeditat varianta de a muri, funcţie de ce a scris în scrisoare. Ea putînd a se întoarce ca să nu se urce în al doi-lea avion, şi n-ar mai fi murit, dar ar fi fost în continuare dependentă de spray-ul antiastmatic; ceea ce pentru ea era un adevărat coşmar.

Să trăieşti mereu cu ideea că oricînd poţi muri dacă ai uitat să iei sprayul cu tine, sau din cauză că ţi l-o ascuns cineva, ori nu-ţi mai aminteşti unde l-ai pus, sau este prea departe ca să ajungi în timp optim să-l foloseşti, nu-i o plăcere.

Ameninţarea cu moartea era inevitabilă, mai devreme sau mai tîrziu.

De aceea ea a simţit îndemnul de a veni aici cu orice risc.

6:16 ♦Este o diferenţă de nuanţă.

 „Îndemnul de a face ceva” nu-i totuna cu „a lua o decizie proprie”.

Omul nu este stăpîn pe faptele sale. El pînă nu primeşte îndemnul de undeva de a face ceva, nu va acţiona în nici un fel.

Ea a simţit îndemnul de a merge pe ruta cu escală, tocmai ca să nu mai aibă la îndemînă spray-ul. Şi nu prevăzuse aspectul acesta. Dar dacă tot a pornit, ea n-o mai dat înapoi. A făcut exact voia Domnului fără ca să-şi dea seama, şi fără ca să se împotrivească.

Dar chiar dacă s-ar fi împotrivit, cu de la ea putere n-ar fi putut. Trebuia să simtă îndemnul de a se împotrivi, ceea ce ea n-a simţit.

Deci ea n-a uzat de aşa numitul „liber arbitru”.

7

7:1 ♦Acum mi-am amintit ceva, şi nu mă pot abţine ca să nu vă fac şi vouă de cunoscut.

Ştiţi că Dumnezeu şi-a dus poporul Său în Egipt pentru o perioadă de 400 ani. Şi mai ştiţi că pe vremea aceea poporul lui Dumnezeu număra doar 75 de oameni din familia lui Iacov. Ei erau pecetluiţi să ajungă în Egipt tocmai de cînd nici nu existau. Hai să vedem dacă-i adevărat!

 „Domnul a zis lui Avram: ─Sa stii hotarat ca samanta ta va fi straina intr-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robita, si o vor apasa greu, timp de patru sute de ani” (Fac.15:13).

Aici se vede cînd a hotărît Dumnezeu să ducă poporul Lui în Egipt.

Unde erau pe atunci, pe vremea lui Avraam, cei 75 de oameni? Erau în Avraam, şi el nici nu băga de seamă.

Şi Avraam murise, nu mai exista, cînd Domnul Îşi împlinea hotărîrea Lui. Avraam doar auzise ce avea de gînd Dumnezeu fără ca să vadă cu ochii lui (de carne) şi împlinirea.

Avraam era om ales de Dumnezeu pe care avea să-l înmulţească prin diferite metode ca să devină popor.

7:2 ♦Pe vremea lui Iacov, putem spune fără să greşim că, Avraam era compus din 75 de persoane.

De fapt Dumnezeu Îşi împlinea făgăduinţa.

 „Voi face un legamant intre Mine si tine, si te voi inmulti nespus de mult” (Fac.17:2)

 „Te voi inmulti nespus de mult; voi face din tine neamuri intregi; si din tine vor iesi imparati” (Fac.17:6)

 „Iti voi inmulti foarte mult samanta, si ea va fi atat de multa la numar, ca nu va putea fi numarata“ (Fac.16:10).

De ce a dus Dumnezeu pe cei 75 de oameni în Egipt?

Nu i-a dus acolo ca să-i chinuiască de dragul de ai vedea suferind, ci i-a dus ca să-i înmulţească. Şi nu vorbesc prostii.

Moise a scos din Egipt aprope un milion de oameni din sămînţa lui Avraam. Hai să ne convingem!

 „Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, in numar de aproape şase sute de mii de oameni cari mergeau pe jos, afară de copii” (Exod 12:37).

7:3 ♦Ce-nseamnă 600.000 oameni care mergeau pe jos? Adică erau număraţi doar oamenii maturi de la 20 ani în sus. Copiii nefiind număraţi.

Cîte familii să fi fost acolo? Să zicem că erau cam 200.000 de familii.

Cîţi copii să fi fost de fiecare familie-n parte? Să zicem o medie de doi copii de familie (deşi puteau să fie in medie chiar trei de familie).

Facem socoteala pe care o vedeţi şi pe ecran...

200.000 × 2 = 400.000 copii.

Şi dacă adăugăm cei 600.000 de oameni maturi, deja rezultă milionul.

De ce am zis media? Entru că o familie putea să aibă şi 10 copii minori pînă la vărsta de 11-12 ani, iar altă familie păutea să aibă doar un singur copil sau doi, ori chiar nici unul.

Găsim scris în „capitolul 1 din Numeri” că numărătoarea poporului s-a făcut şi după 13 luni de la ieşirea din Egipt rezultînd un total de 603.500 oameni de la 20 ani în sus. Cu tot cu copiii mai mici de 20 ani depăşeau binişor milionul.

Şi Moise a făcut numărătoarea poporului la îndemnul Domnului.

Dacă pe Domnul nu L-ar fi interesat înmulţirea, nu ar fi dispus atîtea numărători.

7:4 ♦Vom spune că Dumnezeu a introdus în Egipt doar 75 de oameni ca să scoată după 430 ani, un milion de oameni.

Este scris în „Exodul 12:40” perioada de timp cît poporul lui Dumnezeu a fost în Egipt. Citiţi pe ecran!

Avraam, ca să poată fi înmulţit ca popor a lui Dumnezeu, a trebuit extras din Ur din Haldea, să meargă în ţara Canaan (Geneza 11:31). Şi pe atunci poporul Domnului era în Avraam.

Auziţi cum a ajuns prima dată poporul în Canaan! Cînd nici nu exista vizibil, deoarece încă nu era înmulţit Avraam. Adică poporul era într-un singur om.

Şi nici un moştenitor nu se ivea din Avraam şi din Sara, care îmbătrîniseră prea mult pentru a mai năzui la aşa ceva.

Dar Dumnezeu l-a introdus pe Avraam şi pe Sara în Gherar la Abimelec, ca să descuie pîntecele Sarei, din care trebuia să se nască Isaac.

Despre asta am mai discutat în altă predică.

7:5 ♦Ce a făcut Dumnezeu ca să înmulţească şi mai mult poporul Său?

Dacă tot l-a scos din Egipt, l-a dus în pustia Sinai. Aici oamenii, în număr de peste un milion, au trebuit să zăbovească încă 40 ani. De ce? Pentru că din acest număr de oameni trebuiau schimbate veşmitele din ţărână de robi.

Trupurile obişnuite cu robia nu trebuiau să ajungă în Canaan.

În Canaan trebuiau să ajungă veşminte tot din ţărână dar de o calitate deosebită, şi chiar mult mai multe. Pentru a nimici uriaşii Canaanului de atunci, era nevoie de trupuri războinice cît numărul stelelor de pe cer.

Înmulţirea poporului era o condiţie esenţială pentru ca să pună stăpînire pe ţara promisă. Este scris în Biblie această condiţie. Căutăm în Exodul 23.

 27. Voi trimete groaza Mea inaintea ta, voi pune pe fuga pe toate popoarele la cari vei ajunge, si voi face ca toti vrajmasii tai sa dea dosul inaintea ta.

 28. Voi trimete viespile bondaresti inaintea ta, si vor izgoni dinaintea ta pe Heviti, Cananiti si Hetiti.

 29. Nu-i voi izgoni intr-un singur an dinaintea ta, pentruca tara sa n-ajunga o pustie si sa nu se inmulteasca impotriva ta fiarele de pe camp.

 30. Ci le voi izgoni incetul cu incetul dinaintea ta, până vei creste la numar si vei putea sa intri in stapanirea ţării.

Deci mai era nevoie de ceva timp pînă ce se împlinea promisiunea.

Şi condiţia înmulţirii poporului era strict necesară.

Vedem destul de lămurit că deşi poporul număra aproximativ un milion de oameni, ei nu erau suficienţi pentru a intra în Canaan. Ei nu ajunseseră să fie atît de mulţi cît numărul stelelor de pe cer.

7:6 ♦Sigur că scenariul este nuanţat ca să pară la prima vedere că Domnul ar fi fost mânios pe popor, pedepsindu-l cu 40 ani de şedere în pustie. Dar în aceşti 40 ani Domnul a extras alte trupuri noi care nu aveau cum să mai privească înapoi spre Egipt cu melancolie. Iar trupurile învechite trebuiau neapărat abandonate în pustie.

De ce? Pentru că nu corespundeau cu noile cerinţe din planul Domnului. Oamenii care s-au născut din cele 12 seminţii ale lui Iacov, acolo în Egipt, erau făcuţi în mod special să fie robi. Ei nu ştiau să lupte. Tot ce ştiau ei era să fie supuşi şi să muncească din greu pentru existenţă. Ei n-ar fi dat randament în lupta contra uriaşilor din Canaan. Ar fi capitulat din prima, căzînd prizonieri sau ucişi.

În felul acesta poporul nu s-ar mai fi înmulţit decît poate chiar mai lent decît în Egipt.

Şi dacă facem socoteala celor număraţi care aveau 20 ani la intrarea în pustie; peste 40 ani de şedere acolo, ar fi avut 60 ani. O vîrstă nu tocmai nimerită pentu luptă.

Dar cei care aveau deja 40 ani, sau chiar 60 la intrarea în Peninsula Sinai, ar fi avut 80-100 ani la intrarea în Canaan. Cum să mai lupte ei la asemenea vîrstă? Şi Ţara Făgăduinţei trebuia cucerită doar prin luptă.

De aceea erau ncesare trupuri noi şi cît mai multe.

7:7 ♦Bărbaţii de la vîrsta de 15-17 ani în sus, nemaifiind robi, puteau să se antreneze şi să capete experienţă în lupte. Dar cine să-i antreneze în lupte?

Singurul care era capabil să înfiinţeze un fel de şcoală militară era Moise. El a învăţat la curtea lui Faraon, pînă la vîrsta de 40 ani un fel de academie militară.

 „Moise a invatat toata intelepciunea Egiptenilor, si era puternic in cuvinte si in fapte“ (Fapte 7:22).

Aţi auzit? Toată înţelepciunea Egiptului era înmagazinată în Moise. Exact cum ai face un disc de siguranţă cu toate arhivele din calculator.

Moise ar fi urmat la tron în locul lui Faraon, şi trebuia să cunoască tehnici deosebite de atac şi de apărare în caz de război.

7:8 ♦Moise a înfiinţat în pustie un fel de tabără militară, măcar că nu îndrăznea nimeni din popoarele de primprejur să-i ameninţe.

Regimul militar era instituit la îndemnul Domnului care i-a zis:

 „Alege din tot poporul oameni destoinici, tematori de Dumnezeu, oameni de incredere, vrajmasi ai lacomiei; pune-i peste popor drept capetenii peste o mie, capetenii peste o suta, capetenii peste cinci zeci si capetenii peste zece“ (Exod.18:21-25).

Căpetenia peste 10 ar fi însemnat un fel de comandant de grupă.

Căpetenia peste 50 ar fi însemnat un fel de comandant de pluton.

Căpetenia peste 100 ar fi însemnat un fel de comandant de companie.

Căpetenia peste 1000 ar fi însemnat un fel de comandant de batalion.

Plutonul era format din 5 grupe.

Compania era formată din două plutoane.

Batalionul era format din 10 companii.

Şi eu cred că erau acolo destule batalioane, avînd în vedere că fuseseră număraţi mai mult de 600000 de oameni de la vîrsta de 20 ani în sus. Nu-i exclus să fi avut şi căpetenii peste 10 batalioane, ca un fel de comandanţi de armate. Adică o armată avea 100.000 de războinici.

Dacă erau 300.000 războinici, rezultă că erau trei armate cu trei comandanţi subordonaţi direct lui Moise.

În felul acesta Moise şi Aaron ar fi avut în subordinea lor directă doar trei căpetenii cum ar fi acum cu titlu de general de armată.

7:9 ♦Atenţie mare acum!

Dumnezeu a zis lui Moise la un moment dat:

 „Aduna la Mine saptezeci de barbati, dintre batranii lui Israel, din cei pe cari-i cunosti ca batrani ai poporului si cu putere asupra lor; adu-i la cortul intalnirii, si sa se infatiseze acolo impreuna cu tine“ (Num.11:16).

 „Domnul S-a pogorat in nor, si a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el, si l-a pus peste cei saptezeci de batrani“ (Num.11:25).

Ce rol aveau aceşti 70 de bătrâni? Ei trebuiau să conducă fiecare cîte o armată. Asta înseană că aveau în subordinea lor fiecare cîte 100.000 de războinici. Deci cei 70 de bătrâni conduceau un total de 7.000.000 de războinici la vremea respectivă.

Luînd în calcul şi femeile, plus copiii mai mici de 20 ani, deja se depăşeşte cu mult numărul de 15.000.000 oameni.

Femeile nemaifiind roabe, puteau să aibă grijă de copiii pe care-i năşteau an de an.

Şi mai cred că mîncarea era pregătită de femei care depăşeau perioada de procreere.

Posibil că mâncau ca la cantină sau la un fel de popotă militară.

Mă bazez pe faptul că ei trăiau în corturi, fără apă curentă, fără gaz metan, fără curent electric, fără confortul pe care mulţi dintre noi îl cunoaştem acum.

Bucătăria trebuia să fie comună, amplasată în atîtea locuri din tabără, funcţie de cum erau grupate batalioanele. Nu-i exclus să fi avut mese masive cu bănci pe ambele părţi. Sau poate că mîncau pe jos din vasele pe care le-au jefuit de la Egipteni.

7:10 ♦Dar să continuăm cu ce scrie în Biblie.

─Afişează, te rog, versetele 29, 30 şi 31 din Numeri 14!

 „Trupurile voastre moarte vor cadea in pustia aceasta. Voi toti, a caror numaratoare s-a facut, numarându-vă dela vârsta de douazeci de ani in sus, si cari ati cârtit impotriva Mea, nu veti intra in tara pe care jurasem ca va voi da-o s-o locuiti, afara de Caleb, fiul lui Iefune, si Iosua, fiul lui Nun. Pe copilasii vostri insa, despre cari ati zis ca vor fi de jaf, ii voi face sa intre in ea, ca sa cunoasca tara pe care ati nesocotit-o voi”

Deci toţi oamenii, număraţi după un an şi o lună de la ieşirea din Egipt, trebuiau să moară în termen de 40 ani, termen în care din ei aveau să se mai nască suficienţi alţi copii. Dar nu numai din ei, ci şi din cei nenumăraţi care erau sub 20 ani atunci.

Aceasta era noua regulă stabilită de Domnul. EL sacrifica 603.500 de oameni din totalul de peste un milion, cu excepţia lui Iosua şi a lui Caleb.

În rest toţi ceilalţi trebuiau să trăiască şi să procreeze.

Astfel că după cei 40 ani de pustie, intrau în Canaan puzderie de oameni. În Biblie scrie că erau cît numărul stelelor de pe cer.

 „Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulţit, si azi sănteti foarte multi la numar, ca stelele cerului” (Deut.1:10)

 „Parintii tai s-au pogorat in Egipt in numar de saptezeci de insi; acum Domnul, Dumnezeul tau, a facut din tine o multime ca stelele cerului” (Deut.10:22)

7:11 ♦Eu cred că au intrat în Canaan aproape 20 milioane de oameni, măcar că unii susţin c-ar fi vorba doar de două milioane, fără suport Biblic.

Nici eu n-am suport Biblic, dar vreau să ştiţi ceva.

De la făgăduinţa înmulţirii poporului şi pînă la împlinire, ca să fie atît de mulţi la număr cît stelele cerului, au trecut mai mult de 440 ani.

Avînd în vedere şi vîrstele lui Avraam, Isaac şi Iacov cînd au avut prunci de la nevestele lor pînă cînd au intrat în Egipt, eu cred că putem să mai adăugăm încă 260 ani. Ar însemna 700 ani.

Biblia nu arată nicăieri numărul total, dar avînd în vedere că în pustie Domnul a creat condiţii prielnice de înmulţire a poporului Său, progresia nu este aritmetică ci geometrică. De ce? Pentru că nici un om nu mai era rob, şi în plus ei nu munceau pentru a-şi aduna de mîncare, nici pentru haine, că ele nu se-nvecheau. Este scris asta:

 „Haina nu ti s-a invechit pe tine, si nici nu ti s-au umflat picioarele, in timpul acestor patruzeci de ani” (Deut.8:4)

 „Totus El zice: ─Eu v-am calauzit patruzeci de ani in pustie; hainele nu vi s-au invechit pe voi, si incaltamintea nu vi s-a invechit in picior” (Deut.29:5)

 „Patruzeci de ani, ai avut grija sa-i hranesti in pustie, si n-au dus lipsa de nimic, hainele nu li s-au invechit, si picioarele nu li s-au umflat” (Neem.9:21)

7:12 ♦De ce spun „condiţii prielnice de înmulţire a poporului”? Pentru că poporul a primit pâinea direct din cer. Stânca a fost transformată în izvoare şi în iaz cu apă potabilă în pustia aceea atît de aridă şi inospitalieră unde viaţa ar fi fost periclitată destul de serios dacă Domnl nu intervenea radical. Pînă şi carnea a fost asigurată poporului prin aducerea prepeliţelor, îninte ca ei să jefuiască popoarele din prejurul peninsulei.

Deci poporul avea toate cele necesare de-a gata, fără să muncească pentru ele. N-aveau nevoie nici să-şi facă rost de îmbrăcăminte, pentru că cea pe care deja o avea nu se învechea. Trebuia doar spălată ca să fie curată.

Animale aveau suficiente astfel încît nu lipsea laptele, brînza şi carnea.

Şi dacă aveau atît de multe animale, este lesne de imaginat că trebuia să existe şi păşunea pentru păscut, strict necesară pentru ca ele să trăiască. Că doar animalele nu se hrăneau cu nisip.

Şi dacă era păşune înseamnă că erau şi suprafeţe întinse de pămînt cultivabil unde poporul putea să samene legume pentru a diversifica hrana.

Eu cred că erau acolo şi pomi roditori cu fructe.

Era o adevărată ≈ Oază imensă ≈ în deşert, care se extindea pe măsură ce poporul se înmulţea. Şi nu era ceva mirific, ci realitate. Astfel că la sfîrşitul celor 440 ani de şedere în pustie, tabăra poporului putea să se întindă pe o suprafaţă mai mare decît a Parisului de azi.

Dumnezeul pe care-L cunosc eu, nu este neputincios de a face aşa ceva. Şi mă bazez pe ce spune Biblia.

 „EL preface pustiul in iaz, si pamantul uscat in izvoare de ape” (Isaia 41:18 Psalm 107:35).

De căldură nu duceau lipsă... N-aveau nevoie de foc pentru încălzire, ci numai pentru a prepara hrana.

Nu-i ameninţa nimeni cu războiul...

În pustie au fost 40 ani de pace, ca pe vremea domniei lui Solomn.

7:13 ♦În condiţiile astea poporul avea suficient timp ca să se împreuneze pentru înmulţire. Şi mai cred că femeile puteau să nască gemeni, şi chiar tripleţi în mod fregvent.

Avînd în vedere numărătorile dispuse, şi calculînd sumele, este destul de evident că Dumnezeu urmărea îndeaproape înmulţirea poporului, astfel încît în 40 ani procentul de natalitate era în creştere progresivă. Iar mortalitatea era vizibilă doar asupra celor care Domnul spusese că le vor rămîne oasele acolo în pustie.

Toţi cei care sînteţi interesaţi, puteţi să citiţi cărţile Numeri şi Deuteronom, şi să calculaţi cîţi oameni au murit în pustie, că este scris. Veţi vedea că n-au murit mai mulţi decît spusese Domnul că vor muri.

Poporul din pustie devenise o adevărată ameninţare pentru popoarele din jurul Peninsulei Sinai.

Înmulţirea fiind accelerată, în 20 ani de şedere în pustie deja îşi puteau permite să înceapă politica de expansiune.

După 30 ani de la ieşirea din Egipt, bărbaţii erau nişte războinici neînfricaţi. Puteau să mînuiască armele cu precizie, şi cunoşteau suficiente metode de atac şi de apărare.

Cu ceva timp înainte de a se încheia şederea în Pustie, poporul a fost atras în lupta cu împăratul Aradului cînd au căzut mulţi prinşi de război. Apoi biruinţa a fost de partea lor, nimicind popoarele din împrejurimi, inclusiv pe cel al uriaşului Og ce era împăratul Basanului.

Deci poporul se antrena în războaie împotriva uriaşilor chiar înainte de a intra în Canaan.

8

8:1 ♦Insist un pic asupra faptului că Domnul accelera înmulţirea poporului, şi veghea ca oamenii să nu moară. Expresia ,,ca să nu moară” este fregvent întîlnită în discuţiile pe care le purta Domnul cu Moise.

 „Sa nu intre ei sa inveleasca lucrurile sfinte, ca sa nu moara“ (Num.4:20).

 „dar sa nu se atinga de lucrurile sfinte, ca sa nu moara“ (Num.4:15).

 „Domnul a zis lui Moise: ─Pogoara-te si porunceste poporului cu totdinadinsul sa nu dea busna spre Domnul, ca sa se uite, pentru ca nu cumva sa piara un mare numar dintre ei“ (Exodul 19:21).

 „Voi sa nu iesiti din usa cortului intalnirii, ca sa nu muriti“ (Levitic 10:7).

De aceea Domnul dădea legi peste legi şi reguli peste reguli care trebuiau respectate pentru ca poporul să fie ferit de primejdia morţii.

Orice regulă, inclusiv circumcizia, era ca un tratament care asigura imunitatea împotriva morţii.

Şi oamenii trebuiau să respecte cu stricteţe tratamentul chiar şi de frică, deoarece Domnul dovedea necruţare prin pildele celor pe care-i lovea cu tot felul de urgii.

Domnul trebuia să împlinească ce promisese lui Avraam. Sămînţa lui trebuia înmulţită cît numărul stelelor de pe cer în cel mai scurt timp.

8:2 ♦Hai să vedem ce-nseamnă progresie geometrică!... că nu toată lumea ştie. Este ceva asemănător cu acceleraţia gravitaţională.

─Te rog să faci tu calculele pe calculator şi să le proiectezi pe ecran aşa după cum voi explica! Mulţumesc!

Un corp în cădere liberă, parcurge în prima secundă 9,8m. În a doua secundă distanţa se dublează la 19,6m; astfel că în primele două secunde de cădere corpul nu parcurge doar 9,8 + 9,8m. Distanţa va fi de 9,8 + 19,6 = 29,4m. Deci aproape 30m în primele două secunde. În trei secunde va fi de 9,8 +19,6 + 39,2 = 58,6m.

Cred că n-am greşit calculul.

8:3 ♦Să luăm de exemplu o familie de acolo din pustie, căreia i s-au asigurat toate condiţiile de a naşte copii gemeni în fiecare an. În 10 ani ar fi năsut 20 copii. Dar dacă năştea tripleţi ar fi fost 30 copii. Dar noi facem o medie de 10 copii în 10 ani. Adică cîte un copil de fiecare familie în parte în fiecare an.

În 20 ani ar fi însemnat 20 copii doar de la o familie.

Dacă luăm în calcul 10 familii, copiii lor ar fi fost în număr de 200 în termen de 20 ani.

La 100 de familii ar fi fost 2000 de copii în 20 ani.

Dar cîte familii să fi fost în totalul de 600000 de oameni care au ieşit din Egipt? Poate că măcar 200000. Vă daţi seama cam cîţi copii se puteau naşte în 20 ani? Este vorba de 2.000.000 de copii numai în 20 ani. Şi cifrele sînt aproximative.

8:4 ♦Să presupunem că fetele puteau să se mărite şi să devină mămici de la vărsta de 16 ani. În felul acesta ar fi putut exista măcar un milion de fete măritate în anul al douăzecilea.

După încă 10 ani se mai adăugau la numărătoare încă 10.000.000 de copii. Deja cifra este impresionantă.

De aceea Domnul Îşi putea permite ca să ucidă cîteva zeci de mii în urgiile din cadrul mâniilor Sale. Chiar şi cîteva sute de mii ar fi fost o cifră minoră cînd e vorba de zeci de milioane.

Şi cifra nu se oprea doar la atît. Copiii se năşteau în continuare.

Dar chiar dacă poporul număra doar 20 milioane de oameni care au intrat în Canaan, şi tot nu-i vorba doar de două-trei milioane. Şi asta în condiţiile în care femeile n-ar fi născut nici tripleţi şi nici gemeni de doi.

O adevărată invazie. Cum să se apere Canaaniţii, cît erau ei de uriaşi, în faţa puhoiului de Israeliţi?

8:5 ♦Iată ce spunea Iosua despre uriaşii canaaniţi:

 „Nu va temeti de oamenii din tara aceea, caci ii vom manca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu va temeti de ei!“ (Num.14:9)

De ce era Iosua atît de optimist şi de entuziasmat, cînd alţii erau înfricoşaţi de gabaritul locuitorilor din Canaan?

Ceilalţi ziceau că poporul Domnului erau ca nişte lăcuste în faţa unor titani.

Căutăm în Biblie ca să nu greşesc:

 „Apoi am mai vazut in ea pe uriasi, pe copiii lui Anac, cari se trag din neamul uriasilor: inaintea noastra si fata de ei parca eram niste lacuste“ (Num.13:33).

Dar Iosua ştia altceva. El ştia că Dumnezeu locuia în popor, măcar că dimensiunea oamenilor era de statură joasă.

8:6 ♦Am citit mai devreme (Num.14:9) unde Iosua zicea „ii vom mânca” şi „Domnul este cu noi”. Degeaba nu spunea el aşa ceva.

Cu ce se hrăneau oamenii în pustie? Cu pâine căzută direct din cer.

Cu ce-şi potoleau setea? Cu apa care fusese stâncă.

Ce era Stînca înainte de a fi transformată în apă? Era Isus Hristos.

Şi mă bazez pe cuvîntul scris în Biblie:

 „si toti au baut aceeaşi bautura duhovniceasca, pentruca beau dintr-o stânca duhovniceasca ce venea dupa ei; si stânca era Hristos” (1Cor.10:4).

Aţi văzut ce era Stânca? Era Hristos.

Poporul L-au băut pe Hristos şi L-au mîncat pe Hristos.

Oamenii nu erau canibali ca să-L mănînce pe Domnul, dar ei au mîncat mana cerească care nu era altceva decît Domnul. Da, da!

Uitaţi-vă ce scrie aici!

 „Eu sunt Pânea vietii” (Ioan.6:35 şi vers. 48).

 „Isus a luat o pâine... a frânt-o, si a dat-o ucenicilor, zicand: ─Luati, mancati; acesta este trupul Meu” (Matei 26:26).

Şi mana cerească era Pâinea pe care o mîncau ei în fiecare zi, şi ei nici măcar nu băgau de seamă că-L înghiţeau pe Domnul.

Domnul era în ei şi se autoînmulţea.

Domnul devenise o mulţime compusă din atîtea milioane de oameni, doar din sămînţa lui Avraam.

8:7 ♦Poporul primea mana cerească nu pentru că ar fi cerut-o şi nici pentru merite deosebite. Oamenii nu s-au folosit de „Liberul arbitru” pentru ca să aibă ce mînca. Nici măcar n-au făcut rugăciuni. Ei chiar au cîrtit şi nu erau mulţumiţi că mîncau atîta mană. După un timp simţiseră îndemnul de a mînca şi carne. Şi aici apare întrebarea; Oare nu aveau ei carne suficientă după cîte animale luaseră din Egipt?

Biblia spune că din Egipt, poporul luase sumedenie de animale.

─Afişează pe ecran versetul 26 din Exodul 10!

 „turmele noastre trebuie sa mearga cu noi, si sa nu ramana o unghie din ele“.

Acum citesc din capitolul 12:

 31. Faraon a chemat pe Moise si pe Aaron, si le-a zis: ─Sculati-va, iesiti din mijlocul poporului meu, voi si copiii lui Israel. Duceti-va sa slujiti Domnului, cum ati zis.

 32. Luati-va si oile si boii, cum ati zis, duceti-va, si binecuvantati-ma.

 33. Egiptenii zoreau poporul, si se grabeau sa-i scoata din tara, caci ziceau: „Altfel, toti vom pieri”.

 34. Poporul si-a luat plamadeala (coca), inainte de a se dospi. Si-au invelit postavile cu plamadeala in haine, si le-au pus pe umeri.

 35. Copiii lui Israel au facut ce spusese Moise, si au cerut Egiptenilor vase de argint, vase de aur si haine.

 36. Domnul a facut ca poporul sa capete trecere inaintea Egiptenilor, cari le-au implinit cererea. Si astfel au jafuit pe Egipteni.

Auziţi ce a făcut poporul! A jefuit pe Egipteni.

8:8 ♦Dar nu aveau carne suficientă. De ce? Pentru că nu-i exclus ca Moise să fi pus restricţie la a mai sacrifica animale pentru hrană (o perioadă de timp), în scopul înmulţirii lor. Altfel ar fi rămas în scurt timp fără animale. Şi vom vedea că Moise chiar era îngrijorat în privinţa asta.

Deocamdată afişăm... ia să vedem de unde... din Psalmi parcă... da;

Psalmul 105 de la 37 în jos.

 37. A scos pe poporul Sau cu argint si aur...

 39. A intins un nor, ca sa-i acopere, si focul, ca sa lumineze noaptea.

 40. La cererea lor, a trimes prepelite, si i-a saturat cu pâne din cer.

 41. A deschis stânca, si au curs ape, cari s-au varsat ca un rau in locurile uscate.

La versetul 40 stă scris că la cererea poporului, Domnul a trimis prepeliţe. Aici iarăşi lasă de înţeles că dacă poporul n-ar fi cerut, Domnul nu le-ar fi trimis.

Oamenii ca să ceară trebuiau să simtă îndemnul de a cere. Şi îndemnul de unde vine? Oare nu de la acelaş Domn?

Domnul voia să le dea prepeliţe.

8:9 ♦Asta înseamnă prohibiţie la dobitoace. Hai să vedem dacă-i corect ce susţin! Citim în Numeri 11.

 4. Adunaturii de oameni, cari se aflau in mijlocul lui Israel, i-a venit pofta, ba chiar si copiii lui Israel au inceput sa planga, si sa zica: ─Cine ne va da carne sa mancam?

 5. Ne aducem aminte de pestii pe cari-i mancam in Egipt, si cari nu ne costau nimic, de castraveti, de pepeni, de praji, de ceapa si de usturoi.

 6. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii nostri nu vad decat mana aceasta.

Auziţi? Mai întâi le-a venit pofta, şi abea după aceea au cerut?

De unde a apărut pofta? Ei şi-au amintit ce mîncau în Egipt.

Ca să-şi amintească, trebuiau să aibă memorie.

Cine întreţine memoria omului? Acelaşi Dumnezeu.

Cine a răscolit prin sertarele memoriei lor pentru ca ei să-şi amintească? Acelaş Dumnezeu. Nimeni altcineva.

Vom spune că măcar că Domnul a afişat ciudă şi mânie faţă de Moise, tot EL a fost Acela care era în măsură să asigure hrana poporului.

8:10 ♦Şi-acum să vedem ce discută Moise cu Domnul pe tema asta, tot în Numeri 11:

 13. De unde sa iau carne, ca sa dau la tot poporul acesta?

 22. Putem taia oare atatea oi si atatia boi, ca sa ajunga? Sau nu cumva avem sa prindem toti pestii marii, ca sa le ajunga?

 Sa spui poporului: „Sfintiti-va pentru mane, si aveti sa mancati carne, fiindca ati plans in auzul Domnului, si ati zis: ─Cine ne va da carne sa mancam? Caci noi o duceam bine in Egipt!” Domnul va va da carne, si veti mânca.

 31. Domnul a facut sa sufle de peste mare un vant, care a adus prepelite, si le-a raspandit peste tabara cale cam de o zi intr-o parte si cale cam de o zi de cealalta parte in jurul taberii. Aveau o inaltime de aproape doi coti dela fata pamantului.

 32. In tot timpul zilei aceleia si toata noaptea, si toata ziua urmatoare, poporul s-a sculat si a strâns prepelite; cel ce stransese cel mai putin avea zece omeri. Ei si le-au intins in jurul taberii.

Din această discuţie se poate observa îngrijorarea lui Moise, şi faptul că poporul se înmulţise peste măsură de mult, încît nu le mai ajungeau dobitoacele chiar dacă mai prindeau şi toţi peştii din mare.

Oare ce dimensiune să fi avut tabăra? N-are importanţă. Important este că de la marginile ei se mergea cale de o zi în stînga, şi tot atît în dreapta pentru a le aduna. Şi pe vremea aceea nu erau frigidere.

Prepeliţele au rămas la îndemîna poporului timp de o lună, şi apăreau zi de zi mereu altele, fiind sacrificate doar cît era nevoie pentru mîncarea zilnică. Restul trebuia să rămînă în viaţă pentru că altfel nu puteau fi conservate la temperaturile de acolo. Şi prepeliţele stăteau să fie prinse precum găinile de azi.

8:11 ♦Cu ocazia asta Domnul a avut un nou motiv de a mai omorî din poporul care şi-aşa era sortit pieirii în pustie. Şi sigur a omorît doar pe cei care fuseseră număraţi de la vîrsta de 20 ani în sus. Şi o să vedeţi de ce.

 33. Pe cand carnea era inca in dintii lor, fara sa fie mestecata, Domnul S-a aprins de manie impotriva poporului; si Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare (Numeri11).

 34. Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lacomiei), pentruca acolo au ingropat pe poporul apucat de pofta.

Auzi pe cine au îngropat acolo! Pe poporul apucat de poftă.

Păi cine putea să-şi amintească decît din cei ce aveau peste 20 ani, şi care fuseseră robi în Egipt? Şi dacă i-a lovit cu urgia nu înseamnă că a retras şi prepeliţele. Ele au rămas să sature poporul aşa după cum a fost făgăduinţa, timp de o lună întreagă. Fiecare familie avea hrana asigurată.

8:12 ♦Biblia specifică faptul că darul prepeliţelor nu a depăşit mai mult de o lună de zile. Ce o fi mîncat poporul (care era atît de numeros) după aceea?

Ei au avut carne, lapte şi brânză din belşug pentru că au prădat vitele popoarelor cu care făceau război. Ei măcelăreau toţi oamenii, inclusiv femeile şi pruncii, dar vitele le luau pentru ei.

Citim în Deuteronom 2, pentru veridicitate.

 31. Domnul mi-a zis: ─Vezi, acum incep sa-ti dau pe Sihon si tara lui; incepe si tu dar sa-i iei in stapanire tara ca s-o mostenesti.

 32. Sihon ne-a iesit inainte, cu tot poporul lui, ca sa lupte impotriva noastra, la Iahat.

 33. Domnul, Dumnezeul nostru, ni l-a dat in mani, si l-am batut, pe el, si pe fiii lui, si pe tot poporul lui.

 34. I-am luat atunci toate cetatile, si le-am nimicit cu desavarsire: barbati, femei si prunci i-am nimicit cu desavarsire, si n-am lasat sa scape niciunul macar.

 35. Numai vitele le-am rapit pentru noi, precum si prada din cetatile pe cari le luaseram.

Acum citim din Deuteronom 3.

 1. Ne-am intors, si ne-am suit pe drumul care duce la Basan. Og, imparatul Basanului, ne-a iesit inainte, cu tot poporul lui, ca sa lupte impotriva noastra la Edrei.

 2. Domnul mi-a zis: ─Nu te teme de el; caci il dau in manile tale, pe el si tot poporul lui, si tara lui; sa te porti cu el cum te-ai purtat cu Sihon, imparatul Amoritilor, care locuia la Hesbon.

 3. Si Domnul, Dumnezeul nostru, a mai dat in manile noastre si pe Og, imparatul Basanului, cu tot poporul lui; l-am batut si n-am lasat sa scape niciunul din oamenii lui.

 4. I-am luat atunci toate cetatile, sasezeci de cetati, tot tinutul Argob, imparatia lui Og din Basan.

 6. Le-am nimicit cu desavarsire toate cetatile impreuna cu barbatii, femeile si pruncii.

 7. Iar toate vitele si prada din cetati le-am luat pentru noi.

9

9:1 ♦Şi vă mai spun ceva, pînă avem ceva veşti de la spital.

Lumea se duce la biserică să ia sfînta împărtăşanie în postul paştelui şi al crăciunului, gîndind că se împărtăşeşte cu trupul şi sîngele Domnului.

În alte denominaţiuni, oamenii participă la slujbe speciale, periodic, tocmai ca să mănînce ÷ cina Domnului ÷, unde de fapt primeşte cîte o bucăţică de azimă şi gustă un pic de vin sau de must, după obicei, şi după cum este credinţa în adunare.

Oare numai în aceste cazuri se poate avea părtăşie cu trupul şi sângele Domnului?

Oricine se hrăneşte cu pâine şi bea apă sau vin/must, nu face acest lucru doar o dată pe lună sau din an în paşti.

În fiecare zi mîncăm pâine şi bem apă. Iar vinul sau mustul...

Ce este apa? Este Domnul. Aşa este scris în Biblie.

Citiţi pe ecran ce este scris în „Ioan 4:10-14 şi 7:37-39”.

Şi dacă Apa este Domnul, vă daţi seama că noi Îl bem pe Domnul în fiecare zi, fie că ne considerăm vrednici sau nu?

Citiţi ce zice Domnul!

 „Adevarat, adevarat, va spun, ca, daca nu mancati trupul Fiului omului, si daca nu beti sangele Lui, n-aveti viata in voi insiva” (Ioan.6:53).

Ce vom înţelege de aici?

Asta nu înseamnă că Domnul ne-ndeamnă să devenim canibali.

Este ca şi cum Domnul dă de înţeles că trebuie să fim conştienţi de faptul că EL intră în noi permanent, atît acasă cît şi la servici, ori în voiaj, fie sub formă de apă, fie sub formă de pâine, sau sub alte forme... nu numai la biserică.

9:2 ♦Domnul este totul şi în toţi. Aşa am găsit scris... să vedem şi unde...

 „Hristos este totul si in toti“ (Col.3:11).

Dacă Hristos este totul, înseamnă că este tot ce vedem, palpăm, simţim, mîncăm, auzim; şi este înclusiv şi tot ce nu vedem, ce nu simţim, ce nu auzim, ce nu mîncăm, ce nu bem, ce nu palpăm, etc, etc.

Dacă Hristos este în toţi, pentru că aşa este scris în verset, înseamnă că nu-i o minciună. EL este în noi toţi, fie că băgăm de seamă, fie că nu.

Şi dacă Domnul spune:

 „Adevarat, adevarat, va spun, ca, daca nu mancati trupul Fiului omului, si daca nu beti sangele Lui, n-aveti viata in voi insivă“ (Ioan.6:53).

Aţi auzit ce n-avem dacă nu mîncăm trupul Domnului şi nu bem sîngele Lui? N-avem viaţa.

Deci dacă noi ne împărtăşim din an în paşti, sau odată pe lună în adunare, este prea puţin ca să avem viaţa.

Cine este Viaţa? Am dat exemplu ceva mai devreme... Este Domnul.

Adică noi mîncăm zilnic din EL şi-I bem sîngele, ca să trăim.

Cu ce primim de la biserică sau de la adunare este suficient ca să ne ofilim şi să ne uscăm pe picioare.

Priviţi o floare sau orice plantă. Dacă nu primeşte apă, se va ofili şi chiar se va usca. Dacă-i dai apă abea cînd vezi că-i ofilită, ea se va înzdrăveni văzînd cu ochii. Dar dacă întîrzii, ea se va usca.

Aşa şi omul. El nu trăieşte dacă nu mănîncă, şi nu bea apă.

9:3 ♦Ce-nseamnă că Hristos este totul? Înseamnă că EL nu-I numai apă şi pâine, ci şi sânge, şi orice fel de hrană. EL este şi vinul/mustul. Este şi oxigenul pe care-l respirăm. Este Cuvântul pe care-L auzim. Este tot ce se vede şi ce nu se vede. Priviţi ecranul!

 „Acesta este sângele Meu“ (Marc.14:24).

 „Beţi toţi din el!” (Matei 26:27).

Şi Domnul se referea la vinul din pahar. Oare de ce?

 Pentru că EL este Viţa de vie (Ioan 15:1-5).

Afişează versetele ca să le citească toată lumea!

Şi am găsit scris că:

 „Viaţa se găseşte în Sânge” (Levitic 17:11).

Unde se găseşte Viaţa? În sânge.

 Cine-I Viaţa? Este Domnul. (Ioan 11:25 şi 14:6)

De aceea Domnul zice:

 „Cine mananca trupul Meu, si bea sangele Meu, are viata vecinica;

 Caci trupul Meu este cu adevarat o hrana, si sangele Meu este cu adevarat o bautura” (Ioan.6:54-55)

Asta nu înseamnă că doar vinul este sîngele Domnului, ci chiar seva care circulă prin plantă. Iar trupul Domnului nu înseamnă că are doar formă de om. EL poate avea orice formă. Amintiţi-vă că EL era o Stâncă de granit din care a ţîşnit izvoare de apă, şi chiar S-a transformat în iaz/lac. EL era şi pâinea ce cădea direct din cer...

9:4 ♦Iuda Iscarioteanul a recunoscut că vînduse Sânge nevinovat, măcar că văzuse şi el că Domnul atunci avea formă de om.

Ce vînduse Iuda pentru 30 de arginţi? Vînduse Sânge nevinovat.

Căutăm în Biblie să vedem dacă-i adevărat.

 „Am pacatuit, caci am vandut Sânge nevinovat“ (Mat.27:4)

Deci Domnul este Sângele. De aceea EL este în fiecare din noi, pentru că noi fără EL nu putem trăi.

Iată două versete foarte semnificative:

 „Adevarat va spun ca, oridecateori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neânsemnati frati ai Mei, Mie mi le-ati facut“ (Mat.25:40).

 „Adevarat va spun ca, oridecateori n-ati facut aceste lucruri unuia dintr-acesti foarte neânsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati facut“ (Mat.25:45).

Cine erau fraţii Domnului despre care se referă în aceste versete? Erau cei flămînzeau şi însetaţi, străini şi goi, bolnavi şi întemniţaţi.

Hai să vedem dacă-i adevărat tot în Matei 25!

 35. Caci am fost flamand, si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit;

 36. am fost gol, si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita, si ati venit pe la Mine.

 37. Atunci cei neprihaniti Ii vor raspunde: ─Doamne, cand Te-am vazut noi flamand, si Ti-am dat sa mananci? Sau fiindu-Ti sete, si Ti-am dat de ai baut?

 38. Cand Te-am vazut noi strain, si Te-am primit? Sau gol, si Te-am imbracat?

 39. Cand Te-am vazut noi bolnav sau in temnita, si am venit pe la Tine?

 42. Caci am fost flamand, si nu Mi-ati dat sa mananc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau;

 43. am fost strain, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati imbracat; am fost bolnav si in temnita, si n-ati venit pela Mine.

Deci Domnul nu era numai în acel trup pe care-L afişa ca Fiu a lui Dumnezeu, ci şi în multe alte trupuri ce erau străine şi călătoare pe pămînt, şi care se poticneau de tot felul de probleme, printre care foamea, setea, boala, temniţa şi lipsa de îmbrăcăminte.

Vom înţelege de aici că Domnul umplea atît trupul pe care-L afişa şi care urma să devină Jertfa de la Calvar, dar şi truprile celor străini şi asupriţi, ale celor bolnavi, ale celor desbrăcaţi, ale celor întemniţaţi, ale celor flămînzi şi însetaţi. Chiar şi în cerşetori se află Domnul. Deci ei nu trebuiesc subestimaţi. În ei se află tot Domnul.

9:5 ♦Domnul era în Avraam tot ca Duh şi sub formă de sânge. Şi pentru că-Şi găsise plăcerea în el, a vrut să-l multiplice cît numărul stelelor de pe cer.

 „Te voi inmulti nespus de mult; voi face din tine neamuri intregi” (Fac.17:6)

Avraam era neprihănit înaintea Domnului fără ca să depună vre-un efort în acest sens. Avraam era condus de Domnul, tot aşa cum fiecare din noi sîntem conduşi de acelaş Domn, şi nici nu băgăm de seamă.

Ba încă unii cred că sînt conduşi de „Liberul arbitru” asumîndu-şi responsabilitatea faptelor şi deciziilor lor. Ei zic că din cauza deciziilor personale suportă consecinţe faste sau nefaste.

9:6 ♦Oare orbul din naştere devenise orb din cauza deciziilor personale?

─Proiectează, te rog, primele versete din Ioan 9!

Citiţi cu toţii odată cu mine!

 1. Isus a vazut pe un orb din nastere.

 2. Ucenicii Lui L-au intrebat: ─Invatatorule, cine a pacatuit: omul acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?

 3. Isus a raspuns: ─N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui; ci s-a nascut asa, ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu.

Deci nu era vina orbului, şi nici a părinţilor lui.

Cum putea uza orbul de „Liberul arbitru” pe cînd era în burtă, înainte de a fi născut? Ce fapte putea să facă el înainte de a se naşte?

Dacă el nu avea nici o vină, rezultă că aşa a fost zidit/ţesut, în mod special, ca să se nască fără vedere. Aşa a fost lucrarea Domnului.

La întrebarea „De ce?” tot Domnul răspunde „ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”.

Pînă acum n-am găsit nici un susţinător al „Liberului arbitru” care să demonstreze că orbul din naştere era responsabil pentru handicapul lui, datorită deciziilor neînţelepte pe care le luase înainte de a se naşte.

De aceea îmi rezerv dreptul de a declara nulitatea „Liberului arbitru”.

9:7 ♦Poporul lui Dumnezeu nu a ajuns în Egipt din proprie iniţiativă, ci în mod fortuit. Amintiţi-vă că era foamete atunci.

Dumnezeu S-a folosit de foamete şi de un scenariu inedit ca să împingă pe cei 75 de oameni în Egipt.

Acelaş popor a lui Dumnezeu care număra 600.000 de oameni au ieşit din Egipt deasemeni nu pentru că au vrut ei, ci pentru că Domnul a vrut aşa.

Şi dacă ei au ajuns să zăbovească 40 ani în pustie, aşa era planul Domnului, chiar dacă scenariul prevede şi o învinuire.

Domnul, acolo în pustie avea în plan să-Şi înmulţească poporul într-un ritm accelerat, astfel încît în 40 de ani să se nască prunci cît numărul stelelor de pe cer, în pofida faptului că în 400 ani lăsase poporul să fie muncit, robit şi chinuit, ca să nu aibă timp de înmulţire rapidă.

10

10:1 ♦Domnul era şi în Abel, şi în Cain.

Şi aici voi atinge subiectul pe care am vrut să-l predic în legătură cu „Glasul sângelui”.

Începem cu serpii infocati care-i muscau pe oameni, iar oamenii mureau pentru ca veninul intra in toate tesuturile din fiecare madular in parte, otravindu-le.

 „Atunci Domnul a trimis impotriva poporului niste serpi infocati, care au muscat poporul, asa incit au murit multi oameni in Israel“ (Numeri 21:6).

Oamenii n-ar fi vrut sa moara dar Dumnezeu fiind mînios a făcut ca ei sa moară. Ei n-au murit cu de la ei putere. Si nici nu traiau din proprie initiativa. Nu pentru ca voiau ei, traiau sau mureau, ci pentru ca asa voia Domnul.

Acelasi Dumnezeu te impinge sa traiesti si tot El te indeamna ca sa si mori. Dumnezeu te face ca sa cirtesti impotriva Lui si tot El are motiv ca sa te şi pedepseasca cu moartea.

Omul este doar tarina. Si tarina este neputincioasa de a face ceva pina nu este indemnata de un duh care vine de la Dumnezeu.

Duhurile nu pot veni din alta parte decit de la Domnul.

10:2 ♦Lumea tinde sa creada ca duhurile rele vin de la satan. Dar si satan este duh macar că-i intunecat. Si acest duh a iesit din aceeasi gura a lui Dumnezeu, atunci cînd a desfasurat cerurile si a asezat ostirea cereasca.

 „Cerurile au fost facute prin Cuvintul Domnului“ (Psalm 33:6).

Ca sa existe un cuvint rostit, presupune si o suflare prin care sa se faca auzibil.

De aceea este scris mai departe:

 „şi toata ostirea cerurilor a fost facuta prin suflarea gurii Lui”

Atunci a fost facut si fostul Lucifer. Acum daca el este numit ≈ satan ≈ nu inseamnă ca nu-i tot inger/duh, si deasemeni nu inseamnă ca nu-i supus Domnului.

Orice duh, inclusiv satan, nu are nici o putere sa faca ceva pina nu este inzestrat cu aceasta de la Dumnezeu. Daca i se ia putrea de a face bine sau rau, duhul ramine neputincios de a mai face ceva. Deci si satan face ceea ce Domnul vrea ca el sa faca.

10:3 ♦Vom spune ca Domnul s-a folosit de satan sa aduca acei serpi ucigasi ca sa mai omoare din popor. Si asta pina cind? Pina ce poporul a venit la Moise si a zis:

 „Am pacatuit, caci am vorbit impotriva Domnului”... şi Domnul a zis lui Moise:

 „Fa-ti un sarpe infocat, si spinzura-l de o prajina, oricine este muscat, si va privi spre el va trai“ (Numeri 21:7-8).

A spus cumva Domnul ca sa se duca oamenii la farmacie ori la spital, sau sa se foloseasca tinctura de spânz si de tătăneasă, vre-o alifie si leacuri băbeşti? Nicidecum.

EL a indemnat pe Moise sa faca şarpele de arama care sa fie agăţat sus pe o prajina, iar oamenii sa priveasca acolo. De asemeni serpilor infocati nu l-i s-a luat puterea de a musca si nici n-au fost intorsi din drumul lor. Nici nu au fost nimiciti. N-au fost facuti inofensivi. Ei au muscat in continuare, numai ca oamenii muşcaţi priveau catre şarpele de arama şi nu mai mureau. (Numeri 21:9).

Si Domnul zice:

 „Dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie tot asa trebuie inaltat si Fiul Omului pentru ca orcine crede in EL nu este judecat: dar cine nu crede, a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu a lui Dumnezeu“ (Ioan 3:14-18).

10:4 ♦Oamenii din pustie ce credeau? Singura lor salvare nu putea să fie ceea ce ştiau ei înca din Egipt. Acolo poate ca erau vraci care foloseau tot felul de leacuri descîntate. Poate ca se cunosteau o serie de plante medicinale care se puneau la macerat si din care se faceau un fel de pasta ori niste alifii. Altele poate ca erau puse la uscat apoi erau macinate facindu-se ceaiuri tamaduitoare.

De data asta era ceva nou. Si ei trebuiau sa accepte, neavînd alta solutie. Le lipseau acei vraci si acele vrajitoare din Egipt. Ei erau intr-o situatie extrema. Dumnezeu intotdeauna a pus poporul Său la incercari dintre cel mai dure.

10:5 ♦De exemplu Iona era omul lui Dumnezeu. El a trebuit supus la incercarea cu moartea prin înecare si apoi înviat. El voia sa fuga de la fata Domnului, pentru ca asa simtise îndemnul tot de la Domnul.

Iona, ca ţărînă, n-ar fi putut nici sa ramina nici sa fuga. El ca sa faca ceva trebuia indemnat de un duh. Si duhul vine de la Domnul. Dar Iona trebuia sa ajunga pe fundul marii cu atita cantitate de apa deasupra lui, si abea acolo el a trebuit inviat. Domnul i-a asigurat acolo si aerul necesar pentru a respira, i-a pus in minte si gîndul ca trebuie sa se roage Lui, l-a facut sa nu-i fie foame nici sete. Astfel că l-a scos viu din adincurile marii ca sa vesteasca Ninivitenilor ceea ce trebuia.

N-a stat in putrea lui Iona ca să învie nici sa iasa viu din mare. Nici ca sa o faca pe balenă sa-l basculeze pe malul marii. Dar Domnul putea face asa ceva. Domnul a îndemnat balena să iasă la suprafaţă.

 „Domnul a vorbit pestelui, si pestele a varsat pe Iona pe pamant“ (Iona.2:10).

10:6 ♦Revenind la oamenii din pustie, vedem tabloul cum erau muscati de viperele veninoase iar ei nu mureau, fara sa li se administreze vre-un antidot macar. Veninul viperelor era la fel de periculos. Si totusi ei nu mureau daca priveau la sarpele de arama.

Doar privirea catre sarpele de arama sa fi fost antidotul? Nicidecum. Nu era acolo nici un anitdot. Fie ca ei erau constienti sau nu, Domnul se afla in ei, fara ca ei sa bage de seama.

Sarpele oricum era biruit inca de la inceput. Sarpele a fost modificat. El doar fusese un exemplar apropiat omului, avind o pozitie verticala, mergind pe doua picioare, vorbind cuvinte intelese de Eva, astfel reusind s-o si amageasca.

Acum sarpele era transformat. Daca Domnul a putut transforma imaginea sarpelui, cum n-ar fi putut EL transforma veninul astfel incit acesta sa fie inofensiv? Cind sarpele musca, el a si inoculat veninul care intra in tesuturile pielii. Acolo ce întâlnea? Sângele.

Ce este sângele? Viata.

Cine este Viata? Domnul.

Veninul întilnea pe Domnul. Si Domnul il transforma imediat in ceva inofensiv. Era suficient ca oamenii sa creada ce le spunea Moise din partea Domnului. De exemplu erau si o parte de oameni orbi. Cum ar fi putut ei sa priveasca catre acel sarpe de arama? Ei doar credeau si traiau, macar ca nu puteau privi. Poate ca erau oameni care se aflau departe de tabara, si n-ar fi vazut de la acea distanta sarpele din virful prajinii. Dar ei stiau de existenta lui acolo si doar si-l imaginau si credeau. Asfel ca si acestia traiau. Din ce cauză ei credeau? Pentru că erau înzestraţi cu credinţă. Ei nu aveau credinţa cu de la ei putere. Ei o primiseră în dar de la acelaş Dumnezeu care pe unii a vrut ca să-i omoare, iar pe alţii vroia ca să-i menţină în viaţă. Şi revenim la versetul pe care l-am amintit la început:

 „Eu dau viaţa si Eu omor” (Deutoronom 32:39).

10:7 ♦In alta ordine de idei, daca sângele ar fi doar un lichid care transportă oxigenul si substanta hranitoare catre toate tesuturile, cum are el si glas care striga? Cum poate sângele, cu de la el putere sa mai si vorbeasca, deoarece are glas, si sa mai si strige la Domnul? Sângele odata scurs din om, aparent n-ar mai avea valoare. Şi totuşi....

Dumnezeu a zis lui Cain:

 „Ce ai facut? Glasul singelui fratelui tau striga din pamint la Mine“ (Geneza 4:10).

Ati vazut ca sângele are glas? Si mai si striga. De unde stiga? Din pamânt. Sângele nu poate fi gasit altundeva decit in ţărîna, fie sub forma de om, fie sub formă de animal, de peşte, de insectă, fie fără vre-o formă. Dar el striga pentru ca are glas. Si daca-i aşa, cum sa ne mai inchipuim ca sângele odata scurs din om n-ar mai avea valoare?

Sângele este Domnul.

Chiar si la omul mort, macar ca nu-i mai circula singele prin vene, este moartă doar ţărîna; sângele avind aceiasi valoare numai ca nu mai circula refuzind sa transporte oxigen si hrana. Chiar si in aceasta stare el ramine in ţărînă si continua sa aiba glas si sa strige catre Domnul. Iar Domnul il va inzestra cu o alta imbracaminte din acelaşi fel de ţărînă.

10:8 ♦Adam si Eva l-au avut pe Set in locul lui Abel. Daca Abel a fost omorit, viata din el s-a mutat in Set. Si cine-i Viaţa? Domnul.

 „Adam s-a impreunat iarasi cu nevasta-sa; ea a nascut un fiu si i-a pus numele Set: caci a zis ea: ─Domnul mi-a dat o alta saminta in locul lui Abel pe care l-a ucis Cain“ (Geneza 4:25).

În locul cui? Auzi că în locul lui Abel.

Ce este sămînţa? Este baza de unde se începe zidirea/ţesutul noului prunc. Dar Duhul este acelaş. Ce se schimbă este doar numele şi destinul.

 „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 8:11).

10:9 ♦Fiecare om este născut pentru ceva anume, şi nu se poate abate de la aceasta nicicum, decît dacă Ziditorul îi schimbă ceva pe parcurs.

De exemplu Pilat. Ce-i stătea lui în putere să facă? Să-L elibereze pe Domnul, sau să-L răstignească. Verificăm în Biblie să vedem dacă-i corect.

 „Pilat I-a zis: ─Mie nu-mi vorbesti? Nu stii ca am putere sa Te rastignesc, si am putere sa-Ti dau drumul?“ (Ioan 19:10).

De unde avea el putere ca să procedeze într-un fel sau în altul? că fără putere i-ar fi fost imposibil să facă ceva.

 „N-ai avea nicio putere asupra Mea, i-a raspuns Isus, daca nu ti-ar fi fost data de sus“ (Ioan.19:11).

Auziţi de unde avea Pilat o anumită putere. De sus. Numai în aceste condiţii putea el să decidă ce anume să facă cu Isus. Dar puterea era dirijată doar într-un anumit sens, ce nu depindea de voinţa sau alegerea lui. El primise doar puterea de a-L răstigni pe Domnul. De aceea nici nu a putut să-L elibereze. El era constrîns doar să-L răstignească, măcar că a avut momente cănd stătea în cumpănă întrebînd de norod:

 „Voiti sa va slobozesc pe Imparatul Iudeilor?“ (Marcu 15:9).

 „Dar ce sa fac cu Isus, care se numeste Hristos? Ce rau a facut?... Eu sunt nevinovat de sangele neprihanitului acestuia. Treaba voastra!“ (Matei 27:22-24).

 „atunci Pilat căuta sa-I dea drumul“ (Ioan 19:12).

Şi n-a avut putere să-I dea drumul, ci a avut putere doar să-L răstignească. Întrebarea este: A făcut Pilat ce a vrut el, sau a făcut exact ce putere primise de sus ca să facă? Dacă nu a făcut ce a vrut el, unde-i libertatea de alegere? Unde era „Liberul arbitru“? De ce nu a uzat de el? Vă spun eu de ce. Pentru că nu există.

„Liberul arbitru“ este doar o mare inducere în eroare.

11

11:1 ♦Să luăm alt exemplu.

David se împreunase cu o femeie măritată numită Bat-Şeba. Iar cînd femeia a trimis vorbă că rămăsese însărcinată, el a încercat să facă o manevră de culise, chemînd în permisie, de la războiul cu Amoniţii, pe Urie Hetitul care era bărbatul femeii, în ideea că astfel ar putea ascunde fapta lui, iar copilul ce urma să se nască să pară a fi a lui Urie.

Dar planul lui David nu s-a împlinit oricît s-a străduit. Deci ce a ales el cu privire la acest aspect s-a realizat exact pe dos. Vom spune că n-a avut putere să ascundă fapta sa.

Atunci el a întocmit alt plan care s-a împlinit în cele mai mici amănunte. A uneltit uciderea indirectă a lui Urie. Şi a reuşit apoi să şi-o ia de nevastă pe Bat-Şeba, viitoarea mamă a lui Solomon.

 Aveţi afişat pe ecran „2 Samuel 11“, ca să vă convingeţi.

Dar eu vreau să scot în evidenţă şi altceva.

Urie Hetitul era unul din sfetnicii cei mai de încredere ai lui David, şi făcea parte din numărul celor 37 cei mai viteji războinici.

Urie Hetitul era un fel de căpetenie de războinici, subordonat direct lui Ioab. Era ca un fel de comandant de companie compusă din cel puţin trei plutoane a cîte trei grupe fiecare. Ioab fiind ca şi comandant de batalion.

11:2 ♦Să zicem că Urie ar fi fost neascultător faţă de David, atunci cînd a fost îndemnat să se ducă acasă la nevastă-sa. Dar ceilalţi oameni de sub comanda lui, cu ce erau vinovaţi de au fost lăsaţi în mod special ca să fie ucişi alături de Urie? Eu zic că ei n-aveau nici o vină faţă de David. Dar aşa era planul Împăratului, măcar că pierdea mulţi viteji destoinici? Pentru ce? Pentru ca după moartea lui Urie, văduva Bat-Şeba să-i devină nevastă.

Şi au murit atunci cel puţin 100 de războinici împreună cu Urie.

Vitejii de sub comanda lui Urie, au putut ei să facă o alegere astfel încît să nu cadă ucişi în acele lupte? Nici ei, şi nici Urie nu ştiau nimic de uneltirea lui David, măcar că scrisoarea chiar Urie o adusese lui Ioab. Asta dovedeşte cît de loial era Urie faţă de David şi de Ioab. Era atît de supus şi de corect, încît nu a îndrăznit nici măcar din curiozitate să dechidă scrisoarea. Dacă o deschidea ar fi ştiut să zădărnicească tot planul lui David. Aţi văzut cîtă încredere avea David în acel Urie? I-a încredinţat scrisoarea ştiind precis că nu o va deschide. Model de loialitate. El era unul dintre cei mai de nădejde războinici a lui David.

 Aşa am găsit scris în „2Sam.23:8-39“.

Şi ce. David a renunţat la el, ca s-o cîştige pe Bat-Şeba. Aşa a simţit David că trebuia să facă, măcar că Domnul a omorît copilul. Dar următorul copil avea să fie Solomon.

De reţinut este faptul că cei de sub comanda lui Urie nu au fost ucişi pentru că ar fi avut ei vre-o vină, ci pentru că aşa a vrut David.

11:3 ♦Şi David, măcar că a curvit şi a păcătuit, el afirmă următoarele:

 „Domnul mi-a rasplatit dupa nevinovatia mea, mi-a facut dupa curatia manilor mele; caci am pazit caile Domnului, nu m-am facut vinovat fata de Dumnezeul meu. Toate poruncile Lui au fost inaintea mea, si nu m-am depărtat de la legile Lui. Am fost fara vina inaintea Lui, m-am pazit de faradelegea mea. De aceea Domnul mi-a rasplatit nevinovatia mea, dupa curatia mea inaintea Lui“ (2Sam.22:21-25).

Aţi auzit că David a păzit căile Domnului? Asta înseamnă că David făcea numai ce îndemnuri primea din partea Domnului, indiferent de faptul că putea fi un păcat în ochii judecătorilor lumii acesteia. David ştia că era condus chiar de Dumnezeu, şi că faptele nu erau ale lui, ci ale Domnului, măcar că le executa el. De aceea el a putut să spună „Domnul mi-a rasplatit nevinovatia mea, dupa curatia mea inaintea Lui“. Altfel nu şi-ar fi permis a-L face responsabil în mod gratuit pe Dumnezeu.

Drept dovadă că Dumnezeu Îşi găsea plăcerea în David, este aspectul că din el a extras Sămînţa ce a trebuit plantată în Maria, pentru a se naşte Domnul Isus. Am explicat amănuntele astea într-o altă predică.

11:4 ♦Să continuăm cu alt tablou.

Cînd Isus era osîndit de Sinedriu format din preoţii cei mai de seamă, din bătrîni şi din cărturari, ei au spus:

 „Noi L-am auzit zicand: ─Eu voi strica Templul acesta, facut de mâini omenesti, si in trei zile voi ridica un altul, care nu va fi facut de mâini omenesti“ (Marcu 14:58).

Ce urma să strice Domnul? Templul care fusese făcut de Solomon, şi care fusese ras din temelii de către Nebucadneţar, apoi refăcut, renovat de cîteva ori.

Cînd a început Domnul să-l strice? Exact cînd EL a fost răstignit, şi Şi-a dat Duhul.

 „Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat Duhul. Perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două de sus pînă jos“ (Marcu15:37-38).

Şi dacă EL a început să-l strice atunci, a şi continuat să se ţină de cuvînt.

Cine a studiat istoria Templului ştie că după aproximativ 34,5 ani de la înălţarea Domnului, Ierusalimul a fost împresurat de împăratul roman Vespasian (anul 68). Doi ani mai tîrziu (anul 70), Templul a fost demolat de către fiul său, împăratul Titus.

Deja sînt depăşiţi 1900 ani de cînd Templul nu s-a mai rezidit.

11:5 ♦Dacă recapitulăm, observăm că Acelaş Dumnezeu care a fost deacord cu propunerea lui David de a I se construi o casă de mâini omeneşti, a hotărît ca să şi fie dărîmată de către Nebucadneţar (anul 586 înainte de Hristos). Şi măcar că Templul a mai fost reconstruit şi întreţinut de către Ezra, Neemia, Ezechia (şi Irod, anii 37-34 inainte de Hristos), continuîndu-se slujbele ritualice, iată că aceiaşi romani care L-au răstignit pe Domnul, au dărîmat tot Ierusalimul, inclusiv Templul.

Au fost schimbaţi doar protagoniştii.

De unde se înţelege cu tărie că Domnului nu-I mai trebuie asemenea Templu, deoarece locul de închinare a fost schimbat din vechiul Templu în noul Templu numit Isus Hristos.

12

12:1 ♦Simt îndemnul să chem pe scenă pe un om tare urît la înfăţişare. El nu se află în primele trei rînduri din faţă, ci într-una din camerele de machiaj ale artiştilor. Vă veţi imagina şi voi de ce a preferat să rămînă ascuns de privirea voastră.

Să vină împreună cu însoţitorii săi!... adică cu părinţii.

El este învelit peste tot, măcar că-i atît de cald afară. I se văd doar ochii, atît iarna cît şi vara, oriunde ar fi.

Iată-te ajuns aici...

Aşează-te pe sofaua asta! Ba nu. Ridică-te! Mai întîi despachetează-te!

Nu trebuie să-ţi fie ruşine. Am înţeles că ai pantaloni scurţi pe dedesubt, şi un tricou. Doar ai venit ca să fii vindecat... Înţeleg eu, dar aici nu-i un cabinet medical. Emoţiile trebuia să le laşi acasă. Eşti aici tocmai ca mulţimea aceasta de oameni să vadă slava lui Dumnezeu. Tu ai suferit atîta tocmai pentru ca în seara asta să se cunoască lucrarea lui Dumnezeu în tine.

Priviţi la el! Exclamaţiile voastre sînt justificate.

Toată suprafaţa pielii este aşa zbîrcită. Şi arată de parcă ar fi depăşit de mult 100 ani, dar el în realitate are doar 28 ani. Nici la şcoală n-a putut merge din cauza asta. De 20 ani suferă de psoriazis combinat cu un fel de ciupercă. Un fel de blînde care supurează. O boală nesuferită.

12:2 ♦Am găsit în Biblie ceva, şi este vorba despre Domnul:

 „Dupa cum pentru multi a fost o pricina de groaza, atat de schimonosita Ii era faţa, si atat de mult se deosebea infaţişarea Lui de a fiilor oamenilor“ (Isaia 52:14).

 „Dispretuit si parasit de oameni, era asa de dispretuit ca iti intorceai fata dela EL” (Isaia 53:3).

Dacă Domnul a fost urît la înfăţişare, după cum este scris, poţi să fii fericit că o perioadă de timp ai avut şi tu aceeaşi înfăţişare. Dar cum toate au un început, trebuie şi urîţenia să aibă un sfîrşit.

12:3 ♦Mi-amintesc că la noi în ţară era un vindecător de psoriazis şi de ciuperci de piele (Cozac). Şi nu era medic. Dar pentru că devenise o personalitate în domeniu, s-a umplut de popularitate, şi l-au luat din ţară unii care au vrut să se îmbogăţească de pe urma lui. Nu cunosc multe amănunte. Am aflat despre el de prin revista Magazin, pe vremea lui Ceauşescu. Nu prea am dat importanţa cuvenită atunci. Eram ocupat cu alte probleme.

Acum, aici, avem un caz care tînjea după acel vindecător de multă vreme. Dar de cînd a citit „Efectul Bumerangului“ şi „Tabla de Şah“, speranţele lui se-ndreaptă către Domnul care nu foloseşte nici un fel de alifie, şi nici nu-l trimite la dispensar ca să-i dea o reţetă pentru medicamente de la farmacie.

După cum vedeţi pe ecran, DEX-ul nu explică suficient de bine cum se mnanifestă boala asta. Dar medicii universitari, doctori în dermatologie, au diagnosticat că-i vorba de boala amintită, ce a devenit contagioasă.

În condiţiile astea nu te mai las să stai pe sofa... Aşează-te pe scaunul acela de acolo! Vino către centru scenei ca să fii vizibil din toate unghiurile!... Foarte bine.

12:4 ♦Tot ce pot să vă spun este că eu nu-l consider vinovat pe omul acesta. Nu din cauza lui este el bolnav de-atîta timp. Şi nici părinţii lui nu-s mai păcătoşi decît alţi părinţi ale căror copii sînt sănătoşi.

Dar eu am stat de vorbă cu un „prieten” ce este o personalitate într-o mare denomonaţiune. El este în mijlocul vostru, şi priveşte acum cu mare atenţie la tot ce se-ntîmplă pe scenă. L-aş ruga să vină ca să fie alături de mine ca să se roage el mai întîi la Domnul...

─Ce zici prietene? Te-ncumeţi să vii pe scenă? Domnul ascultă şi rugăciunea ta, tot aşa cum o ascultă şi pe a mea...

Aţi văzut că nu doreşte să vină... Oricum, invitaţia rămîne valabilă.

Voi reda pe scurt discuţia avută cu el, înainte de a începe programul, acolo în camera de machiaj, în prezenţa acestui bărbat atît de urît.

Ambii sînt martori, şi pot să confirme dacă eu mint sau spun adevărul.

12:5 ♦Am susţinut nevinovăţia celui bolnav, şi am fost asaltat cu un val de acuzaţii, ca şi cum le-aş ţine partea celor păcătoşi, şi că aş fi un fel de avocat care mă bag să scot basma curată pe toţi nenorociţii care-şi merită soarta. Este corect pînă aici? Este.

M-i s-a sugerat ideea să cer din partea Domnului clemenţă şi iertare de păcate pentru bolnav, şi abea după aceea să-L rog ca să-l vindece.

Prietenul meu este convins că dacă nici doctorii nu i-au dat de capăt bolii, nici Dumnezeu nu-l vindecă. Mai mult decît atît, acest prieten al meu din mijlocul vostru susţine că-i umplut cu Duhul Sfînt, şi că s-a rugat de multe ori în adunarea pe care o conduce pentru vindecarea bolnavului.

Este corect? Este.

Plus de asta el vorbeşte şi în limbi, şi zice că Domnul i-a descoperit motivul pentru care nu-l vindecă, şi că mă voi face de ruşine de data asta, deoarece Domnul nu va răspunde oricît aş insista. Probabil că de aceea mă lasă singur cu acest caz, tocmai ca să mă fac de ruşine.

12:6 ♦Ei bine... Află stimate prietene că nu voi insista de loc. Tu ai zis că lui îi lipseşte credinţa şi că faptele sale îl acuză. Foarte bine!

Acuma vin eu şi te-ntreb, ce fapte putea face el pînă la vîrsta de 8 ani? Ce credinţă putea avea el atunci cînd nici discernămînt nu avea?

Tu te lauzi cu credinţa ta pe care zici că o ai în Domnul, ca şi cum ai fi propietarul credinţei şi în felul acesta ai avea vre-un merit, iar omului acestuia i-ar lipsi, sau ar ignora-o nepunînd-o în valoare.

Credinţa pe care o ai tu, nu-ţi aparţine ţie, şi nici puterea de a face rugăciuni nu este a ta. Nu eşti tu vistierul lor. Tu nu poţi să dispui de ele după bunul tău plac. Nici măcar vorbirea în limbi şi tălmăcirea lor nu sînt ale tale, chiar dacă te lauzi cu ele de parcă tu le-ai creat. Nici puterea de a acuza un om nevinovat nu-ţi aparţine. Şi-mi pare rău că te dezamăgesc, nici în posesia Duhului Sfînt nu eşti. Este alt fel de duh care te dirijează.

Ai văzut că n-am pronunţat numele tău, tocmai ca să nu-ţi stric reputaţia şi nici imaginea în denominaţiunea pe care o conduci.

Omul acesta, şi părinţii lui nu vor scoate o vorbă privitor la ce discutăm noi aici.

Cît despre aparatele de înregistrat şi de filmat pe ascuns, să nu-ţi faci nici o grijă. Nu vor putea reda nimic.

12:7 ♦Dar ţine minte un lucru! Puterea de a vorbi în limbi, de a te ruga şi de a avea credinţă, dacă nu le ai de la Domnul, rezultă că ai ceva fals, eronat. Şi Domnul îţi va demonstra că am dreptate, chiar dacă eşti supărat pe mine.

Omul acesta pe care-l vezi că-i atît de urît şi de bolnav, are credinţă, şi ştie că nu-i meritul lui. Mi-a spus ceva despre Iov. Un verset care mi-a plăcut:

 „Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu, si ca se va ridica la urma pe pământ“ (Iov.19:25).

Ai văzut că el ştie de un Răscumpărător care este şi al lui?

Şi ce dacă-i urît şi bolnav? Săracul Lazăr nu era bolnav din cap pînă-n picioare de-i plîngeai de milă? El ce vină o fi avut de-i ligeau câinii bubele tot timpul cît a trăit? N-o ştiut să se folosească de „Liberul Arbitru”? Oare cum de-o ajuns el în sânul lui Avraam? Nu cumva o greşit Dumnezeu?

12:8 ♦Mulţi susţin că Dumnezeu doar ştie ce urmează să facă omul, şi că nu se implică, apoi pedepseşte. Ei scot în evidenţă preştiinţa lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu ar fi străin de creaţia Sa, dar ar şti ce urmează privitor la faptele viitoare ale celor creaţi. Ceva mai fals decît asta nici nu poate fi. Şi totuşi se predică-n denominaţiuni acest fals, ca şi cum ar fi adevărat.

Cei care sînt ancoraţi de „Liberul Arbitru” preferă să-şi ia asupra lor responsabilitatea faptelor lor, ca să nu-L facă responsabil pe Dumnezeu.

Oare noi avem un Dumnezeu iresponsabil? Nu sîntem noi propietatea Lui? Trupurile astea ne aparţin nouă, sau Lui? Sîntem noi stăpînii duhurilor care ne însufleţesc trupurile? Nicidecum. Şi-atunci de ce să nu fie responsabil Dumnezeu?

Atîta timp cît stă în picioare versetul care spune:

 „Despartiti de Mine, nu puteti face nimic“. (Ioan.15:5)

...înseamnă că nici măcar să găndim nu putem, nici să ne rugăm nu putem, nici să greşim şi nici să facem binele.

Deci faptele noastre bune sau rele, nu depind de noi sau de voinţa noastră. Ele, măcar că le executăm noi, nu sînt ale noastre.

12:9 ♦Tu care predici Cuvîntul, şi care zici că poţi să te-nfrînezi de la fapte rele (de parcă ai avea vre-un merit), dacă n-ai fi înzestrat cu puterea de înfrînare de la Dumnezeu, n-ai putea să te înfrînezi. Te lauzi cu smerenia Domnului ca model pentru tine, şi pe care ar trebui s-o practice oricine... Tu ai impresia că ai vre-un merit că te poţi abţine ca să dovedeşti smerenie? Dacă Domnul nu te smereşte, tu cu de la tine putere n-ai să fii smerit niciodată.

Şi au trecut secole de cînd se propovăduieşte prin denominaţiuni ceva atît de eronat.

Domnul este atît în omul bun cît şi-n cel rău, măcar că-n unul Îşi găseşte plăcerea iar în altul nu. Acelaş fel de sânge curge atît în omul bun cît şi-n omul rău. Şi sângele este Domnul, după cum spuneam ceva mai devreme.

„Liberul Arbitru” este anulat chiar de versetul din „Ioan 15:5” pe care-l mai vedeţi încă pe ecran. Fără Domnul nu putem face nimic. În felul acesta EL este responsabil pentru faptele noastre. Nu noi.

12:10 ♦Hei prietene! Unde pleci? Nu stai ca să vezi cum mă fac de ruşine?

Stai măi omule că dacă se-mplineşte ce ziceai tu, înseamnă că Dumnezeu vorbeşte prin tine, şi poţi să...

Asta era. Acum înţeleg de ce a plecat. Şi nu cred că se mai întoarce. A văzut că s-a făcut el de ruşine. El a văzut înaintea noastră transformarea pe care a făcut-o Domnul cu omul acesta de pe scenă.

Priviţi numai ce bărbat frumos de 28 ani avem pe scaunul de pe scenă!

Domnul Isus Hristos fie lăudat! EL este acelaşi ieri, azi şi-n veci. Minunile Lui n-au încetat şi nici nu vor înceta vre-odată. Aleluia!

Ridică-te bărbate şi dă-i slavă Domnului. Nici măcar tu n-ai sesizat că ai fost vindecat.

Aţi văzut cu toţii că el nu s-a mişcat de pe scaunul acesta, şi că nu-i altă persoană... şi nu-i nici un trucaj.

Iată că cineva a demontat o oglindă de la una din camerele actorilor. Bună iniţiativă. Adu-o aici pe scenă să se vadă şi el!

Te mai recunoşti bărbate? Vezi ce piele netedă ai, şi sănătoasă?

Dar ce-s cu lacrimile astea? Şi voi plîngeţi? Aici nu se spun poveşti lacrimogene.

Fii bărbat, şi mulţumeşte-I Domnului. Iar ca să dovedeşti că eşti un copil al Lui, te vei boteza în numele Domnului Isus cît mai curînd.

12:11 ♦Chiar voiam să explic ce-nseamnă a te boteza.

Domnul zice aşa:

 „Adevarat, adevarat iti spun, ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5).

De unde să se nască? să iasă? Din apă şi din Duh. Ce este apa şi ce este Duhul? Apa este Viaţa, şi Viaţa este Domnul. Deci apa este Domnul. Duhul este Dumnezeu. Cine nu mă crede, dau şi versetele ca să verifice.

 „Ioan 4:10-14 şi 7:37-39 Ioan 4:24”

Scufundîndu-te-n apă, de fapt intri în Domnul, şi apoi ieşi tot din EL.

Asta înseamnă a te naşte din nou din Dumnezeu. Exact cum grâul intă în hambar; stă acolo cît stă; apoi iese din nou pentru a fi semănat. Dar iese cu putere de încolţire, chiar dacă neghina îl face să putrezească. Odată înmulţit ajunge din nou în hambar, ş.a.m.d.

Deci ca să ajungi în Rai tu trebuie să faci botezul în Numele Domnului Isus Hristos.

Dacă nu se rosteşte →Numele mai presus de orice nume←, ai putea fi revendicat de tatăl minciunii, şi de fiul pierzării. Pentru că şi satan este tată şi fiu în acelaşi timp. De aceea nu trebuie folosită formula din Matei 28:19.

Părinţii tăi te îmbrăţişează de parcă ai fi înviat din morţi. Au şi de ce.

Ar trebui să mai ştiţi ceva. Veţi avea probleme cu autorităţile. Nu mai corespunde poza din buletin şi din paşaport. Nu ştiu cum vă veţi mai întoarce în ţară cu tot cu el. Şi n-o s-aveţi cum dovedi transformarea. Singura soluţie este să mergeţi la un notar împreună cu nişte martori ce cunosc limba din ţara asta, şi să căpătaţi un document prin care se autentifică cele întîmplate. Ori mergeţi chiar la Ambasadă să vă rezolve ei problema. Deja avem aici cîteva persoane care se oferă voluntar pentru a vă fi de folos ca martori. Aveţi trei zile pînă la avion. Este suficient. Dacă este cazul, pot veni şi eu cu voi la Ambasadă ori la notariat. Aparatele de filmat nu vor fi de nici un ajutor, exact după cum am avertizat încă de la început. Puteţi să şi verificaţi, dacă nu mă credeţi.

Acum ocupaţi locuri în sală, chiar acolo unde a stat prietenul meu, că văd c-au mai dispărut două persoane care veniseră împreună cu el.

Lăudaţi-L pe Domnul cum ştiţi voi mai bine, pentru că v-a găsit vrednici ca să lucreze în familia voastră atît de frumos şi de minunat!

13

13:1 ♦Nu demult venise la mine cineva care nu mă cunoştea de fel. El credea că eu n-am habar de Cuvîntul lui Dumnezeu şi socotea c-ar fi nimerit să mă coopteze în denominaţiunea din care face parte. Spunea că este autorizat să-mi aducă ▪o veste bună▪, şi mă îndemna să mă apropii cît mai mult de Dumnezeu. Iar ca să-mi vină în ajutor, mi-a pus la dispoziţie două broşuri pe care n-am să le numesc, ca să nu fac publicitate gratuită. În acele broşuri aş fi găsit un ghid orientativ de apropiere către Divinitate, zicea el.

I-am explicat că eu n-am cum să mă apropii mai mult decît de apropiat sînt, deoarece mă aflu atît de bine lipit de Domnul încît fac corp comun cu EL. Mai apropiat de atîta nici că se poate.

Pentru că rămăsese ca la dentist, a trebuit să-i spun că sînt mădular în Domnul. Şi i-am arătat versetele din Biblia lui.

 „Nu stiti ca trupurile voastre sunt madulare ale lui Hristos? (1Cor.6:15) pentruca noi santem madulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui si os din oasele Lui“ (Efes.5:30)

Am răspuns la toate provocările exact după cum nu se aştepta.

Veneam cu versete din aceeaşi Biblie care-i răsturna tot ce clădise el pentru convertirea mea.

Să fi văzut numai ce schimbată-i era faţa. Nu-i convenea nici că afişam inexistenţa „Liberului Arbitru”.

Eu i-am dovedit cu exemple Biblice că nu există, dar el nu găsea dovezi pentru existenţa lui. Mai mult decît atît, zicea că-mi doreşte binele, şi că vrea ca să fiu şi eu mîntuit. De aceea socotea el c-ar fi nimerit să nu mă mai încăpăţînez şi să accept învăţăturile lui. Venea cu argumente cum că el face parte dintr-o organizaţie mondială care cuprinde aproape şapte milioane de membri, şi că lecţiunile sale standardizate şi şablonate trebuiesc acceptate obligatoriu dacă vreau să fiu mîntuit. Chiar se lăuda că organizaţia din care face parte este Babilonul actual ce cuprinde întreg pămîntul şi tinde să coopteze pe toţi oamenii de pe el.

Adică cum? Să intru în Babilon cînd Domnul ne porunceşte să ieşim din el? (referindu-se la cei care au apucat să intre).

 „Fugiti din Babilon, iesiti din tara Haldeilor!” (Isaia 48:20 Ieremia 50:8).

 „Fugiti din Babilon, si fiecare sa-si scape viata, ca nu cumva sa pieriti in pieirea lui! Caci aceasta este o vreme de razbunare pentru Domnul! El ii va rasplati dupa faptele lui” (Ier.51:6).

 „Voi pedepsi pe Bel in Babilon, ii voi smulge din gura ce a inghitit, si neamurile nu se vor mai ingramadi in el: chiar si zidul Babilonului va cadea!” (Ier.51:44).

 „Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei, si sa nu fiti loviti cu urgiile ei!” (Apoc.18:4).

 „Iesiti din mijlocul lor, si despartiti-va de ei, zice Domnul; nu va atingeti de ce este necurat, si va voi primi. Eu va voi fi Tata, si voi Imi veti fi fii si fiice, zice Domnul Cel Atotputernic” (2Cor.6:17-18).

 „Plecati, plecati, iesiti din Babilon! Nu va atingeti de nimic necurat! Iesiti din mijlocul lui! Curatiti-va, cei ce purtati vasele Domnului!” (Isaia 52:11).

 „Fugiti, fugiti din tara dela miaza noapte! zice Domnul. Caci v-am imprastiat in cele patru vanturi ale cerurilor, zice Domnul. Scapa, Sioane, tu care locuiesti la fiica Babilonului!” (Zaharia 2:6-7).

 „Asa vorbeste Domnul, Rascumparatorul tau, Sfantul lui Israel: ─Eu, Domnul, Dumnezeul tau, te invat ce este de folos, si te calauzesc pe calea pe care trebuie sa mergi!” (Isaia 48:17).

Deci dacă aşa vorbeşte Domnul, de ce să ascult de îndemnurile unei organizaţii, fie ea şi mondială? Şi de ce n-aş asculta de Domnul?

Pentru mine nu-i important ce-mi spun oamenii, ci ceea ce-mi spune Domnul.

De aşa ▪veste bună▪ prefer să mă lipsesc. N-am nevoie de mîntuirea pe care mi-o oferă Babilonul. Eu i-am spus că deja sînt mîntuit de către singurul Mântuitor (fără să intru în Babilon), încă înainte de întmeierea lumii.

 „Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii” (Efes.1:4).

 „Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia, care v-a fost pregatita dela intemeierea lumii” (Mat.25:34).

 „De la inceput Dumnezeu v-a ales pentru mântuire” (2Tes.2:13).

Ne aflăm la sfârşitul timpului, şi Dumnezeu ne cheamă înapoi din robia unde-am fost trimişi tot de EL. Şi nu trebuie să înţelegem că Domnul ne-a pedepsit, ci că a fost doar un procedeu tehnologic de înmulţire a Luminii.

De ce spun a Luminii? Pentru că:

 „Lumina a fost semănată” (Psalm 97:11).

Iar noi sîntem fii şi fiice ale Luminii.

 „Voi toti santeti fii ai luminii si fii ai zilei. Noi nu sântem ai noptii, nici ai intunerecului” (1Tes.5:5).

13:2 ♦De exemplu robia este socotită ca fiind o pedeapsă destul de greu de suportat. Şi poporul lui Dumnezeu a trebuit dus în robia Egipteană timp de 430 ani. Cu ce a fost vinovat poporul de a trebuit pedepsit atît de aspru?

În momentul cînd Dumnezeu a pronunţat sentinţa, poporul nu avea nici o vină, pentru că nici nu exista. Auziţi cînd Domnul a aplicat sentinţa rămasă definitivă! Înainte de existenţa poporului.

Unde era poporul pe vremea aceea? Era în interiorul lui Avraam. Şi Avraam era socotit neprihănit înaintea Domnului.

Căutăm în Biblie să vedem dacă-i aşa.

 „Avraam a crezut pe Dumnezeu, si aceasta i s-a socotit ca neprihanire” (Geneza 15:6 Romani 4:3). Şi Dumnezeu îi zice:

 „Voi face din tine un neam mare, si te voi binecuvanta” (Gen.12:2)

 „Toate neamurile vor fi binecuvantate in tine” (Gal.3:8)

 „Toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine” (Gen.12:3)

Deci dacă Avraam era neprihănit şi binecuvîntat, rezultă că şi sămînţa din el era supusă la acelaş tratament. Asta însemnînd că toţi urmaşii lui aveau să fie din start binecuvîntaţi de Dumnezeu. Şi-atunci de ce a căzut pedeapsa robiei peste ei? Ce fapte rele putea să facă poporul, dacă nici nu exista? Şi totuşi sentinţa a rămas bătută-n cuie. Poporul trebuia să treacă prin suferinţa robiei Egiptene.

 „Domnul a zis lui Avram: ─Sa stii hotarat ca samanta ta va fi straina intr-o tara, care nu va fi a ei; acolo va fi robita, si o vor apasa greu, timp de patru sute de ani” (Gen.15:13).

Păi dacă pedeapsa cu robia Egipteană rămăsese bătută-n cuie, măcar că poporul încă nu exista, urmînd a se împlini (ceea ce s-a şi întâmplat), tot aşa şi mântuirea celor aleşi a rămas bătută-n cuie, tot de la întemeierea lumii, atunci cînd de fapt Domnul a hotărît şi a şi isprăvit.

13:3 ♦Mă simt dator să explic ce înseamnă a fi rob/sclav, pentru cine nu ştie, ca să aveţi în imagine cam ce coşmar a putut trăi poporul în Egipt.

Robii erau tratati ca si animalele. Daca animalul era batut ca sa munceasca, robul macar ca era om, merita acelas tratament ca si un animal. Diferenta era ca animalul putea fi omorit in bataie, fara sa atraga dupa sine pedepsirea ucigasului, pe cind in cazul uciderii omului rob, stapinul trebuia pedepsit.

Asa ca stapinii de robi trebuia sa aiba mare grija ca sa-i mentina in viata pe robii lor, nu numai ca sa nu fie pedepsiti, ci si pentru ca sa nu piarda valoarea platita pentru ei. Daca nu le convenea de un anume rob, decit sa-l bata cu riscul de al ucide, mai bine il vindea la tirgul de sclavi recuperindu-si macar o parte din valoare/pretul acestuia.

Se faceau adevarate afaceri cu sclavi. Uneori erau cumparati in mod special pentru a fi revinduti cu un pret mai mare, dupa ce erau in prealabil mai bine hraniti/ingrijiti/vindecati/etc.

Dar cei care cumparau robi doar pentru munca, ei nu-i ingrijeau si nici nu-i hraneau ca sa nu piarda timpul. Ei puteau sa-i bata pina cadeau in lesin. Cind robul se trezea din lesin nu era dus la spital pentru ingrijiri medicale. I se aplica acelas tratament cu bataia pentru ca sa munceasca de frica, indiferent cit de foame i-ar fi fost sau cit de mare i-ar fi fost durerea. Nici schilodirea lor nu era pedepsita. Un rob handicapat doar isi pierdea foarte mult din valoare. Suferinta lui nici nu era bagata in seama.

Agonie este atunci cind omul nu mai misca, si nu mai face nici o grimasa de durere. Ca un soi de lesin.

Atunci batausii se opresc din activitatea lor, din cauza ca robul/sclavul pare ca si mort.

Ei il vad ca si cum ar fi murit, macar ca mai traia inca in lesin.

Ce rost mai are sa bati/sa schingiuesti un mort?

Bataia era o metoda de educatie fortata, data chiar de exemplu in piete cu public numeros, pentru a produce impresie si intimidare asupra celorlalti care ar mai indrazni sa ceara ceva drepturi sau sa se impotriveasca regimului.

Torturarea in public era necesara pentru a se vedea suferinta victimei, suferinta ce trebuia sa dureze cit mai mult cu putinta. De ce? Pentru ca groaza sa puna stapinire pe ceilalti sclavi.

Stapinii de sclavi stiau despre faptul ca pot fi pedepsiti pentru moartea unui rob, dar robii nu stiau. Si chiar daca ar fi stiut, n-aveau nici o posibilitate sa reclame cuiva. Asa ca stapinul putea sa-si permita a sacrifica un rob, chiar omorindu-l de tot, cu riscul de a pierde banii platiti pentru el, numai ca sa-i poata stapani si manipula pe ceilalti dupa pofta inimii lui.

13:4 ♦Sclavii care incercau sa evadeze erau pedepsiti in mod exemplar ca sa nu mai incerce nimeni altcineva.

Daca un rob reusea sa evadeze, prea departe nu ajungea; ca il prindea alt stapinitor de sclavi care il aducea legat inapoi. Era prevazuta si o recompensa de recuperare. Dar pedeapsa exemplara era pregatita si pentru acel sclav.

De multe ori un rob vizat pe care stapinul nu-l agrea, era indemnat sa fuga pregatindu-i-se terenul si imprejurari favorabile intr-un scenariu dracesc subtil si plin de capcane. Daca robul musca momeala, punea in practica evadarea, sfirsind prins in lasoul urmaritorilor care-l haituia pina era vlaguit de tot. Apoi incepea infernul pentru el.

Mai bine nu s-ar fi nascut decit sa fi ajuns in acea situatie.

Stapinii de sclavi nu se reclamau intre ei la autoritati. Astfel ca erau slabe sanse de a fi sanctionat vre-unul din ei.

Musamalizarea exista si atunci. Corb la corb nu-si scoate ochii.

Dupa spectacolul unui rob torturat in mod exemplar, stapinii de sclavi benchetuiau, se distrau, faceau afaceri, programau atragerea in cursă a altui rob incomod, etc.

De ce spun toate astea? Pentru că Biblia nu dă amănunte decît ce vedeţi pe ecran (afişat prin grija operatorului nostru), din Exodul 21.

 20. Dacă un om va lovi cu băţul pe robul său, fie bărbat fie femeie, şi robul moare sub mâna lui, stăpânul să fie pedepsit.

 21. Dar dacă mai trăieşte o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit; căci este argintul lui.

Deci dacă omul acela lovit de moarte mai trăieşte o zi sau două, de ce stăpânul vinovat de moartea robului sau, să nu fie pedepsit? De ce este considerat mortul ca fiind argintul stapinului?

A trai o zi sau doua, nu inseamna ca nu mai moare de loc. Inseamna ca victima este in agonie, intre viata si moarte, asteptind sa-i vina rindul ca sa-si capete odihna binemeritata. Moartea trupului presupunind odihna duhului.

Agonia nu presupune trecerea obligatorie in moarte. Trupul poate reveni la viata insanatosindu-se. In felul acesta omul reluindu-si activitatea zilnica.

Argintul reprezinta valoarea/preţul platit pentru robul acela.

Stapinul robului nu putea fi pedepsit pt ca nu-l omorise de tot pe robul sau. Moartea l-a luat pe rob, nu in timpul lovirii de catre stapin, ci in timpul agoniei. Astfel ca stapinul nu se mai facea vinovat de moartea robului sau. El pierdea doar banii platiti drept preţ pentru robul acela.

13:5 ♦Toate acestea fiind făcute de cunoscut, poporul avea toate motivele să bocească şi să geamă de durere, astfel încît Domnul zicea:

 „Am vazut asuprirea poporului Meu, care este in Egipt, si am auzit strigatele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; caci ii cunosc durerile. Iata ca strigatele Israelitilor au ajuns pana la Mine, si am vazut chinul cu care ii chinuesc Egiptenii“ (Exodul 3:7-9).

 „copiii lui Israel gemeau din pricina robiei, si scoteau strigate desnadajduite. Strigatele acestea, pe cari l-i le smulgea robia, s-au suit pana la Dumnezeu care a auzit gemetele lor“ (Exodul 2:23-24).

Poporul era asuprit pentru că Dumnezeu luase asemenea decizie cu 700 ani înainte de existenţa acestuia. Dumnezeu era responsabil pentru suferinţa lor. Dar dacă aşa fusese planul Lui, poporul trebuia să suporte tratamentul asupritorilor Egipteni, indiferent dacă erau vinovaţi de ceva sau nu. Dumnezeu s-a folosit de foamete ca să împingă poporul în Egipt. Nu s-ar fi dus ei acolo de capul lor.

13:6 ♦Unde era libertatea de alegere a poporului? Mai putem spune ceva despre „Liberul arbitru”? Cei care-l susţin nu văd că-i praf şi pulbere?

Aşa era hotărîrea lui Dumnezeu, indiferent de faptele poporului.

Şi nu susţin eu predestinarea. Ea există în toată Biblia, şi nu va înceta niciodată. Dumnezeu fiind suveran, face ce vrea. Iar inventatorii „Liberului arbitru” doar au căutat să ştirbească cît mai mult din această suveranitate. Ei au vrut să reducă Atotputernicia lui Dumnezeu. De fapt este şi scris:

 „Fariseii si invatatorii Legii au zadarnicit planul lui Dumnezeu” (Luc.7:30)

13:7 ♦Cel ce vroia să mă convertească tremura de ciudă că n-o putut să mă păcălească şi pe mine. Şi nu zic cu răutate. El era foarte sincer şi convins că există libertatea de alegere, şi se străduia din răsputeri ca să mi-o arate. Aşa se învăţa în denominaţiunea din care făcea parte, şi el asta ştia fără a mai cerceta scripturile. De aceea el căuta să-mi arate că ce aflase el de atâţia ani de zile din broşurile pe care le primea sistematic ar fi fost literă de lege în problema mântuirii.

Ce să-mi arate? Ceva invizibil? Ceva inexistent?

Nu se poate demonstra cu nimic existenţa „Liberului Arbitru”.

Biblia arată cu prisosinţă inexistenţa acestuia.

Şi încă ceva. L-am mai întrebat ce ştie el că Dumnezeu nu poate să facă. A venit foarte repede cu răspunsul că: ─Dumnezeu nu poate să mintă.

Am verificat în Biblie şi eram înclinat să-i dau dreptate, dar o voce din interior îmi şoptea ─„Dumnezeu l-o amăgit pe Ahab”.

─Afişează versetul unde zice că nu poate să mintă, mai întîi.

 „Dumnezeu, care nu poate sa minta” (Tit.1:2).

 „Domnul a pus un duh de minciuna in gura tuturor proorocilor tai cari sunt de fata” (2Cron.18:2 şi1Reg.22:23).

Cine l-o amăgit pe Ahab? Dumnezeu. Păi dacă n-ar putea nici măcar să amăgească, n-ar fi suficient de Atotputernic, şi nici Suveran.

Apoi a mai zis că Domnul Isus era blând, îi lăuda pe discipolii Săi permanent, fără să-i certe vre-odată.

La vechimea cu care se lăuda el că are în acea organizaţie, chiar mă miram ce „perle” putea să-mi servească pe tavă. Şi nu m-am putut abţine să-i dau un exemplu cînd Domnul se supărase pe Simon Petru aproape imediat după ce-l lăudase.

 „Dar voi, i-a intrebat EL, cine ziceti ca sânt? ─Tu eşti Hristosul lui Dumnezeu! Fiul Dumnezeului celui viu! I-a raspuns Petru. (Luc.9:20)

 „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri” (Matei 16:17).

 „Isus a inceput sa spuna ucenicilor Sai ca EL trebuie sa mearga la Ierusalim, sa patimeasca mult din partea batranilor, din partea preotilor celor mai de seama si din partea carturarilor; ca are sa fie omorat, si ca a treia zi are sa invieze. ▪Petru L-a luat de oparte, si a inceput sa-l mustre, zicând: ─Sa Te fereasca Dumnezeu, Doamne! Sa nu Ti se intample asa ceva! ▪Dar Isus S-a intors, si a zis lui Petru: ─Inapoia Mea, Satano: tu esti o piatra de poticnire pentru Mine! Caci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor” (Matei16:21-23).

Mi-era milă de el, văzîndu-l cît de rătăcit era, măcar că gîndea cu toată sinceritatea c-ar fi fost pe drumul cel bun. Chiar i-am sugerat ideea să părăsească el Babilonul cu care se mîndrea, pînă nu-i prea tîrziu.

Dar să trecem la aspect Biblic.

13:8 ♦Acelaş Dumnezeu care era în Hristos a putut să amăgească pe mulţi, timp de secole, cu versetul din „Luca 11:13“. De ce spun asta? Pentru că este scris într-un fel în Evanghelia după Luca, şi în alt fel în Evanghelia după Matei. Dar şi din alt motiv.

─Mai întîi afişează ambele versete! Ştii la care mă refer.

● „Daca voi, cari sânteti răi, ştiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru cel din ceruri va da Duhul Sfant celor ce I-l cer!“ (Luca 11:13).

● „Daca voi, cari sânteti răi, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru, care este in ceruri, va da ÷ lucruri bune ÷ celor ce I le cer!“ (Matei 7:11).

Aţi observat diferenţa de nuanţă? Plus că Domnul a pronunţat fraza respectivă cu o anumită intonaţie, exact ca şi cum ar fi dat de înţeles că Duhul Sfînt poate fi cerut de cei răi, dar că Îl vor căpăta la sfîntul aşteaptă.

Intonaţia celor spuse de Domnul nu poate fi redată de Biblie. Dar eu sînt convins că cei 58 de ucenici care erau răi, şi care mai pe urmă nu L-au mai urmat pe Domnul, n-aveau să primească Duhul Sfînt niciodată. Darul Duhului Sfînt este oferit la cine vrea Domnul, nicidecum la cerere. Altfel n-ar mai fi dar (cadou). Ar fi ceva cerut şi căpătat la cerere.

13:9 ♦Apostolul Petru a ştiut foarte bine că Duhul Sfînt se capătă doar în dar, şi nu la cerere.

Citiţi odată cu mine de pe ecran!

 „Pocaiti-va, le-a zis Petru, si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi Darul Sfântului Duh“ (Fapte 2:38).

A pomenit Petru ceva despre vre-o cerere? Nu. Şi dacă nu, de ce unii stăruiesc după Duhul Sfînt ca să forţeze voinţa lui Dumnezeu? Totuşi ei vor primi un duh care-i va face să vorbească în limbi neînţelese.

Duhul Sfînt nu este pentru cei care-L cer, mai ales că vor să facă din EL o afacere. Şi nu mint de loc. Dar voi dezvolta cu altă ocazie subiectul.

Important este că Dumnezeu poate să mai şi amăgească folosindu-Se de duhul de minciună.

13:10 ♦Nici satan nu se bucură de „Liberul arbitru”. Şi trebuie să ştiţi că se predică de foarte mult timp că satan ar face numai ce vrea el, exact ca şi cum s-ar afla într-o tăbără diferită faţă de Dumnezeu. Asta ar da (şi a dat de fapt) de înţeles că este pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Unora chiar le este frică c-ar fi mai puternic decît Dumnezeu.

Acuma vin eu şi-ntreb. Dacă satan este mai puternic, sau la fel de puternic ca Dumnezeu, ar însemna că Dumnezeu nu mai este Atotputernic.

De cînd este satan foarte puternic în predicile unora?

Cine este satan ca să ne fie frică de el?

Eu mărturisesc că mie nu-mi este frică de satan. Şi ştiţi de ce? Pentru că nu are nici o putere împotriva mea. Subliniez cuvîntul PUTERE.

Explicaţia este următoarea:

Satan este doar un înger creat de Atotputernicul Dumnezeu.

Orice înger nu este creat degeaba. Fiecare are rostul lui. Dar ei sînt total neputincioşi de a face ceva bun sau rău, dacă nu sînt înzestraţi cu putere într-un anumit sens. De unde primesc ei puterea? Cine este Stăpînul şi Propietarul puterilor?

─Afişează pe ecran ce citesc eu acum!

 „Dumnezeu Şi-a supus ingerii, stapanirile si puterile” (1Pet.3:22)

Ce Şi-a supus Dumnezeu? Auziţi că pe Îngeri... şi puterile amintite.

Ce este satan? Eu ştiu că-i înger, măcar că-i întunecat. Şi dacă-i înger, este şi el supus lui Dumnezeu. El este un slujitor uricios al lui Dumnezeu.

Priviţi în „Matei 4“ dialogul dintre Domnul Isus şi satan!

 1. Isus a fost dus de Duhul in pustie, ca sa fie ispitit de diavolul.

 5. Atunci diavolul L-a dus in sfanta cetate, L-a pus pe strasina Templului, si I-a zis: ─Daca esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos; caci este scris: „El va porunci ingerilor Sai sa vegheze asupra Ta; si ei Te vor lua pe mani, ca nu cumva sa Te lovesti cu piciorul de vreo piatra”.

 7. De asemenea este scris, a zis Isus: „Sa nu ispitesti pe Domnul, Dumnezeul tau”.

Pe cine să nu ispitească satan? Auziţi pe Cine. Pe Dumnezeul lui.

Deci Isus era/este Dumnezeu, măcar că i se spune Fiul.

Şi satan nu L-a recunoscut, ispitindu-L.

 8. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte inalt, I-a aratat toate imparatiile lumii si stralucirea lor, si I-a zis: ─Toate aceste lucruri Ti le voi da Tie, daca Te vei arunca cu fata la pamant si Te vei inchina mie.

 10. Pleaca, Satano, i-a raspuns Isus. Caci este scris: „Domnului, Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui sa-i slujesti”.

 11. Atunci diavolul L-a lasat.

13:11 ♦Ce să facă satan? Să se închine. Inclusiv el trebuie să se închine.

Cui să I se-nchine satan? Şi Cui să slujească? Lui Dumnezeu, adică Domnului Isus. Aşa că satan este slujitorul lui Dumnezeu, nicidecum pe picior de egalitate.

Şi dacă Domnul i-a zis să plece, satan a executat întocmai.

Deci Dumnezeu este atît propietarul îngerilor cît şi ale puterilor.

Ce-ar putea face satan fără nici un fel de putere? Nimic. Fără putere, el este un înger neputincios de a face ceva.

Priviţi la neprihănitul Iov! Ce putea satan să-i facă dacă nu avea nici o putere asupra lui? Abea cînd Dumnezeu a rostit...

 „Iata, iti dau pe mână tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mâna” (Iov 1:12).

 „Iata, ti-l dau pe mână: numai crută-i viaţa” (Iov 2:6).

Satan a primit putere limitată asupra lui Iov. El nu putea să-l omoare. În rest putea să-i facă orice. Şi tot ce făcea satan, făcea cu acceptul lui Dumnezeu. Nu făcea nimic de capul lui.

De aceea eu mă tem doar de Dumnezeu, şi-L respect, şi-L iubesc... EL mă ocroteşte la fel ca şi pe Iov.

Ce-nseamnă a ocroti? A avea grijă de cineva, a-l sprijini, a-l îndemna la ceva fără a fi vătămat, a-l proteja. Nu înseamnă a-l izbăvi de primejdii. Nici Iov nu a scăpat de primejdii. El a fost trecut prin ele, călit, şi apoi extras din ele şi răsplătit.

Roul lui satan a fost doar de a-l supune pe Iov la tot felul de probe de laborator pentru a-i verifica rezistenţa. În rest nu a executat nimic mai mult decît i-a permis Dumnezeu. Absolut nimic în plus.

14

14:1 ♦Am înţeles de la colaboratorii mei care au sunat la spital, că se fac demersuri şi pregătiri favorabile pentru ca să aducă din nou mortul aici.

Eu cred că Dumnezeu are un plan important cu el dacă se permite o abatere atît de radicală de la regulamentul de ordine interioară.

Pînă atunci voi continua să vorbesc despre ce începusem să vă spun cu privire la  slava ierbii .

Floarea este slava firului de iarbă. Ea este o lucrare ieşită din firul de iarbă.

De ce este necesară floarea la orice plantă?... fie iarbă sau copac, legumă, viţă de vie, grâu şi altele pe care cu toţii le cunoaştem.

Dacă n-ar fi floarea, n-ar exista nici sămînţa sau fructul.

14:2 ♦Unii dintre voi ştiu ce-nseamnă planta numită „pasiflora”. Ea este o specie de plantă tropicală agăţătoare cu tulpină lemnoasă, din America şi din Asia, cu tulpina ramificată şi cu flori albăstrii sau albe-roz.

Vedeţi şi pe ecran explicaţia din DEX.

Eu am acasă aşa ceva, şi am studiat-o cu atenţie.

Este o mare consumatoare de apă. Dar florile sînt superbe. Am o satisfacţie deosebită să le privesc atunci cînd se deschid. Şi nu rămîn deschise mai mult de o zi întreagă.

Planta este subţire (cam la dimensiunea firului de grâu matur) cu multe ramificaţii care se agaţă de orice, devenind foarte stufoasă dacă foloseşti o scăriţă.

Simetria florilor şi precizia cu care au fost lucrate m-a fascinat. De fapt toate florile sînt simetrice, cam la orice plantă. Şi stai să te gîndeşti cine le fabrică în firul acela atît de subţire, cînd ele au un diametru de 8-10cm. Şi unele din ele mai fac şi fructe ce depăşesc dimensiunea unei prune.

La început rupeam florile care se închideau, văzînd că nu se mai deschideau a doua oară. Păreau că se ofilesc, schimbîndu-şi culoarea, şi nu mai erau atrăgătoare. De la un timp n-am mai avut răbdare, şi le-am lăsat să cadă ele singure. Dar n-au căzut. Chiar îşi măreau volumul, măcar că eu aşteptam să se usuce. Parcă erau însărcinate, aşa cum sînt femeile care urmează să devină mămici. Încet-încet, de sub petalele şterse a ieşit la iveală fructul verde ce creştea destul de repede în dimensiune şi în greutate.

Atunci mi-am dat seama că femeile sînt ca florile.

14:3 ♦Floarea iese din firul de iarbă ca să fie polenizată şi pregătită pentru rod.

Femeia a fost extrasă din bărbat, de ce? Păi în interiorul bărbatului era sub formă de coastă, şi n-ar fi rodit niciodată. Ea a trebuit scoasă din bărbat pentru perpetuarea speciei.

Atît floarea cît şi femeia, ele trebuiesc să fie atrăgătoare pentru a chema la ele elementele care fac ca fecundarea să aibă loc.

Dacă floarea n-ar fi atrăgătoare, n-ar veni la ea nici o albină, nici o vespie, nici un bondar, nici un fluture, nici o muscă, nici o insectă. Dar ele vin şi o vizitează polenizînd-o tocmai pentru că este atrăgătoare.

Femeia dacă nu-i atrăgătoare, nici bărbaţii n-ar roi în preajma ei.

Ce face floarea, face şi femeia.

Floarea stă ca la expoziţie, în poziţie optimă, pregătită special pentru a fi polenizată. Dacă este tînără are şi culori deosebite, şi unele au şi un parfum deosebit, pentru a atrage doar insectele specifice.

Femeia se expune şi ea în fel şi chip, străduindu-se şi căutînd prin toate mijloacele să devină cît mai atrăgătoare. Şi nu o face cu greu. Este în instinctul ei. Pînă şi o fetiţă de cîţi-va anişori ştie că trebuie să fie frumoasă şi atrăgătoare. La adolescenţă fetele nu mai au astîmpăr. Părinţii pierd uşor controlul asupra lor... şi se produce inevitabilul, de obicei în mod ascuns.

14:4 ♦Fiecare femeie are cel puţin o amintire privitoare la o idilă, pe care o face de cunoscut la vre-o prietenă, sau o ţine secret pentru totdeauna.

Acum fetele nu se mai căsătoresc devreme, şi nu-şi doresc copii, căutînd să treacă timpul distrîndu-se sau făurindu-şi un viitor. Mai tîrziu, între 30-40 ani, se gîndesc la măritiş, după ce au gustat din plin savoarea împreunării, începînd şi terminînd pe rînd idilă după idilă.

Multe dintre ele preferă să rămînă nemăritate de dragul carierei. Altele fac o meserie din cunoaşterea cîtor mai mulţi bărbaţi. Şi cum metode de contracepţie sînt suficiente, se împlineşte astfel Cuvântul Domnului rostit prin proorocul Osea:

● „Vor curvi si tot nu se vor inmulti” (Osea 4:10).

14:5 ♦Am văzut mai devreme că slava bărbatului este femeia. Adică este ceva scos din bărbat, şi necesar pentru perpetuarea speciei umane. Şi fac o paranteză cu privire la Solomon care a avut 1000 de femei. El poate fi comparat cu un copac cu 1000 de flori. De ce ca un copac? Pentru că şi Nebucadneţar era un copac falnic în visul său tălmăcit de Daniel.

Din acelaş verset aflăm că slava lui Dumnezeu este bărbatul. De ce? Pentru că Dumnezeu l-a scos din gîndurile şi din imaginaţia Lui.

Bărbatul, înainte de a exista, unde era? Era în gîndurile lui Dumnezeu.

Am mai explicat despre asta în predica „Dumnezeu iubeşte lumea” sau în „Tipare, şabloane, standarde”. Nu mai repet acum.

Avînd în vedere că Domnul Isus Hristos este bărbat, rezultă că EL este Slava lui Dumnezeu manifestată ca un om pe pămînt.

Deci nu-S două persoane separate.

Exact cum este inelul planetei Venus. Inelul face parte din întregul numit planeta Venus.

14:6 ♦Aşa şi Domnul Isus. EL nu este altceva decît Slava lui Dumnezeu. Adică Dumnezeu şi-o arătat Slava Sa ca om printre oameni.

 „Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal” (Ioan 1:14).

Cum adică născut din Tatăl? Adică ieşit. De unde a ieşit EL? Din Tatăl. Adică de acolo de unde era invizibil, aici unde putea fi văzut.

Şi ce-am privit noi, uitîndu-ne la EL? Am privit Slava Tatălui.

●„Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii - pentru că Viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim Viaţa veşnică, Viaţa care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată „ (1Ioan 1-2). Şi Viaţa este Domnul (Ioan 11:25 şi 14:6).

De aceea lui Filip i s-a dat următorul răspuns:

 ●„Cine M-a vazut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Filip, măcar că discuta cu Domnul, ca cu un om, în faţa lui era Viaţa. Rezultă că Fiul nu este altceva decît exteriorul/îmbrăcămintea Tatălui. Şi pot dovedi cu verset din Biblie.

 „Dumnezeu era in Hristos” (2Cor.5:19).

Unde era Dumnezeu? În Ce? În Cine? În Hristos. Adică era în Fiul Său. De aceea cine-L vedea pe Fiul, de fapt Îl vedea pe Tatăl.

Aici trebuie de înţeles că Fiul este partea vizibilă a Tatălui. Adică, Tatăl care este Duh invizibil, a trebuit să devină Fiul material vizibil şi palpabil.

Dacă Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24) invizibil, ce putea să fie Fiul altceva decît partea vizibilă a Duhului?

14:7 ♦Ştiţi prea bine că Duhul nu-i vizibil. Tocmai de aceea Dumnezeu S-a îmbrăcat cu un trup de ţărînă, ca să devină vizibil printre oameni.

Şi dacă Îngerul Gavril a venit la Maria cu Numele, înainte ca Pruncul să fie zămislit, înseamnă că Dumnezeu care avusese numele de Iehova în Vechiul Testament, luîndu-Şi o îmbrăcăminte în care-Şi găsea toată plăcerea, a hotărît să-Şi schimbe şi Numele în Isus Hristos.

 „Si iata ca vei rămânea însărcinată, si vei naste un fiu, caruia ii vei pune numele Isus” (Luca 1:31).

Şi-atunci de ce se mai insistă că pe Dumnezeu Îl cheamă Iehova şi în Noul Testament? De ce nu se observă că Dumnezeu Şi-a schimbat numele?

Ce L-ar fi împiedicat pe Dumnezeu să-Şi schimbe numele?

Cei care consideră că Dumnezeu nu poate să-Şi schimbe Numele, îl fac pe Dumnezeu neputincios şi mincinos. Ar însemna să nu mai fie Atotputernic dacă nici măcar să-Şi schimbe numele nu poate.

Dumnezeu nu se-mpiedică de cei care ţin cu tot dinadinsul să-I zică pe vechiul nume.

Vom mai discuta despre asta.

15

15:1 ♦Fenomenul de atracţie este foarte important.

Amintiţi-vă de una din urgiile cu care Dumnezeu a lovit Egiptul!

Cînd Moise a chemat muşte, ele s-au aşezat doar pe Egipteni, fără ca să se atingă de copiii lui Israel. Iată şi dovada.

 „am sa trimet muşte câneşti impotriva ta, impotriva slijitorilor tai, impotriva poporului tau si impotriva caselor tale; casele Egiptenilor vor fi pline de muste, si pamantul va fi acoperit de ele” (Exod.8:21).

 „in ziua aceea voi deosebi tinutul Gosen, unde locueste poporul Meu, si acolo nu vor fi muste” (Exod.8:22).

 „Cum a trimes impotriva lor niste muste otravitoare, cari i-au mâncat, si broaste, cari i-au nimicit” (Ps.78:45).

 „EL a zis, si au venit muste otravitoare, paduchi pe tot tinutul lor” (Ps.105:31).

Muştele, păduchii şi broaştele au fost atrase doar de către Egipteni. Toate acestea s-au aşezat acolo unde au găsit atracţie.

În ţinutul Gosen, unde era poporul Domnului, nu era asemenea atracţie, drept urmare ▪cele trei creaţii▪ nu erau îndemnate să ajungă acolo. (voi mai vorbi despre creaţiile din timpul celor 10 urgii)

Atenţie! Asta nu înseamnă că au fost împiedicate. Destinaţia era precisă. Aşa suna Cuvîntul lui Dumnezeu, şi aşa se împlinea.

Muştele, păduchii şi broaştele nu s-au prezentat unde au vrut ele, ci ele s-au prezentat exact acolo unde era stabilit de Dumnezeu.

Poate că erau acolo un strat gros de muşte câineşti otrăvitoare, unele lîngă altele, şi unele peste altele, care se vârau în nas, în ochi, în gură, în urechi... de îi apucau scîrba pe oameni de ele. Numai să-ţi imaginezi şi te trec fiorii de groază. Oamenii erau îmbrăcaţi cu muşte câineşti. Aveau covoare de muşte câineşti care aproape că nu mai aveau loc liber unde să se mai aşeze. Muştele aterizau cu zecile în mîncare, de nu-ţi mai trebuia să mănînci. Oriunde priveai, dacă mai puteai deschide ochii din cauza lor, vedeai o pătură groasă de muşte ce nu aveau astîmpăr.

Acelaş lucru s-a-ntîmplat şi cu broaştele, şi cu păduchii.

A fost îngrozitor pentru Egipteni. Muştele îi considerau drept hrană.

Şi nu era vina lor. Ei prezentau atracţie nu pentru c-ar fi vrut ei, ci pentru că aşa vroia Domnul. Nici ei n-au putut uza de „Liberul arbitru”.

Vina lor pentru care l-i s-o întîmplat aşa ceva, era că s-au născut Egipteni. A stat în puterea lor ca să se nască în altă parte a globului? Nu!

Deci nu există „Liberul arbitru”.

15:2 ♦Chiar dacă risc să depăşim orice limită de timp, avînd în vedere numărul mare de bolnavi înscrişi pentru programul de vindecare, mă văd obligat să vin cu amănuntele pe care Domnul mă-ndeamnă să vi le fac de cunoscut.

De ce muştele îi considerau pe Egipteni drept hrană? Dar chiar toată suprafaţa Egiptului prezenta interes pentru muşte. Vă spun ca să ştiţi.

Tot ce conţinea Egiptul, de la oameni pînă la animale, casele lor şi toate lucrurile lor, miroseau a hoit, a cadavre în putrefacţie.

În termeni chimici se poate spune că mirosea a hidrogen sulfurat.

Şi muştele simţeau atracţie pentru asemenea miros.

Eu vă spun adevărul; nu bat cîmpii.

Citiţi odată cu mine din Biblie ca să vedeţi dovada:

 „Aaron a ridicat toiagul, si a lovit apele raului, subt ochii lui Faraon si subt ochii slujitorilor lui; si toate apele râului s-au prefacut in sânge. Pestii din râu au pierit, râul s-a împuţit, asa ca Egiptenii nu mai puteau sa bea apa râului, si a fost sânge in toata tara Egiptului“ (Exodul 7:20-21).

 „broastele au pierit in case, in curti si in ogoare. Le-au strâns gramezi, si ţara s-a împuţit“ (Exodul 8:13-14).

Poate că erau acolo cîteva mii de tone de peşti morţi şi de broaşte moarte. Cu mijloacele de atunci era imposibil să debarasezi o ţară aşa de mare de atîtea mortăciuni. Chiar şi râurile prefăcute în sânge miroseau greu. De aceea Egiptul era împuţit. Era o atracţie deosebită pentru muşte.

La căldura din Egipt care poate să depăşească 50^oC la umbră, este lesne de imaginat cît de repede intră în putrefacţie peştele mort şi broasca moartă.

Şi erau acolo atîtea mii de tone de peşti morţi şi de broaşte moarte.

15:3 ♦Nilul care curge prin Egipt este un fluviu cu debit mai mare decît Dunărea, şi chiar mai lent, cu o deltă mai vastă, mult mai mare decît a Dunării. Şi apa pare că nu se mişcă. Tot peştele mort din vremea aceea plutea la suprafaţă. Şi nu numai pe fluviu, ci chiar pe toţi afluienţii lui.

Toată suprafaţa uscatului de pe tot cuprinsul Egiptului, era cu un strat gros de broaşte moarte. Toate păşunile au fost afectate.

Cînd au apărut muştele, au murit atunci toţi copii proaspeţi născuţi şi cei care erau alăptaţi, din cauză că atunci cînd plîngeau, muştele intrau cu nemiluita prin gură pînă în stomac. Şi erau otrăvitoare.

La fel s-a-ntîmplat şi cu viţeii, şi cu mieluşeii, şi cu toţi puii dobitoacelor. De imaginat cum arăta Egiptul cu atîţia morţi şi cu atîtea mortăciuni. Parcă era coşul/groapa de gunoi a planetei.

Numai în Ţinutul Gosen era aer proaspăt, fără nici o urmă de poluare atmosferică. De aceea muştele nu aveau ce căuta acolo.

Vom spune că muştele au fost create abea după ce s-au asigurat toate condiţiile de atracţie a lor în ţara Egiptului. Deci mai întîi a trebuit să apară fenomenul de atracţie a lor, şi abea după aceea au apărut şi ele, aşa după cum era anunţat prin Cuvîntul Domnului.

Alt aspect ar fi ciuma vitelor care este o boală ce apare doar în anumite condiţii prielnice. Ea n-o apărut înainte de a fi create broaştele. Vedem destul de clar că se păstrează o anumită ordine în desfăşurarea celor 10 urgii. Dacă broaştele n-ar fi murit şi pe cîmp, nu şi-ar fi făcut apariţia un anumit bacil (o bacterie) ce favorizează apariţia ciumei vitelor, cu care au fost infectate păşunele.

Avem pe ecran definiţia ciumei, extrasă din DEX.

„Boală infecțioasă şi epidemică foarte gravă, caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor, etc“.

15:4 ♦Toată populaţia globului se menţine pe acest pămînt, de atîtea mii de ani datorită atracţiei gravitaţionale. Este vorba de o atracţie pe care Domnul a instituit-o chiar din ziua a treia a creaţiei cînd seminţele plantelor erau obligate să cadă pe pămînt.

Atracţia gravitaţională nu este valabilă doar pentru om, ci pentru orice vieţuitoare care are suflare de viaţă, şi pentru orice obiect material neînsufleţit.

La sfîrşitul timpului, odată cu dispariţia pămîntului şi a cerului aferent, va dispărea şi atracţia gravitaţională. De ce? Pentru că nu va exista nici sursa acestui fel de atracţie.

În întregul Univers, Biblia ne spune că pentru pămîntul acesta nu va mai fi loc. Nici pentru cerul acesta. Hai să vedem dacă-i adevărat!

 „Pamântul si cerul au fugit dinaintea Lui, si nu s-a mai gasit loc pentru ele” (Apoc.20:11) „cerul dintai si pamantul dintai pierisera, si marea nu mai era” (Apoc 21:1).

De ce pieriseră pămîntul şi cerul? Pentru că marea nu mai era.

Ce este marea? Apa. Ce este apa? Este Viaţa. Cine este Viaţa? Domnul. Auzi Cine nu mai era, şi de ce pieriseră pămîntul şi cerul.

Dacă Dumnezeu părăseşte Pămîntul, este clar că n-are cine să-l mai întreţină funcţionabil.

Dumnezeu spune că Pămîntul este al Lui.

 „Iata, ale Domnului, Dumnezeului tau, sunt cerurile si cerurile cerurilor, pamantul si tot ce cuprinde el” (Deut.10:14).

 „Al Domnului este pamantul cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc!” (Ps.24:1).

 „pamantul se clatina ca un om beat, tremura ca o coliba; pacatul lui il apasa, cade, si nu se mai ridica” (Isa.24:20).

 „Cerul si pamantul vor trece” (Mat.24:35)

 „Cerul s-a strans ca o carte de piele, pe care o faci sul. Si toti muntii si toate ostroavele s-au mutat din locurile lor” (Apoc.6:14).

15:5 ♦Dumnezeu face ce vrea cu Pămîntul. Dacă EL a hotărît ca să aibă un sfîrşit, n-are cum să fie altfel.

Pămîntul a fost blestemat imediat după amăgirea Evei. Şi dacă este blestemat, este şi sortit nimicirii. Psalmul 37:22 specifică:

 „Cei blestemaţi de EL sînt nimiciţi“.

În predica „Necesitatea mileniului” am arătat mai amănunţit, inclusiv şi despre Pămîntul cel nou.

Şi mă întreb acum, oare cei care vor să moştenească Pămîntul acesta vechi (despre care vorbeam în predică), nu vor avea şi ei soarta lui? Şi-atunci pentru ce se mai străduiesc să adune adepţi credinţei lor? Mi se pare foarte curios, mai ales că Domnul spune:

 „Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal” (Ioan.6:44).

La Cine să venim? Cine să ne atragă? Deci depinde de Dumnezeu. Nu depinde de noi prin diferite doctrine să ajungem în Rai.

Adică Tatăl este ca un magnet, iar Fiul este periferia magnetului. Dacă EL ne atrage, ajungem în Rai fără condiţia vre-unnei doctrine. Dacă nu, nu.

Nici unui om nu-i stă în putere să aleagă una din cele două oferte. Şi mă refer la Rai şi la iad. Lumea e împărţită în două categorii de oameni. Buni şi răi, Drepţi şi nedrepţi. Aşa am găsit scris:

 „El face sa rasara soarele Său peste cei răi si peste cei Buni, si dă ploaie peste cei Drepti si peste cei nedrepti“ (Mat.5:45).

 „La sfârşitul veacului Ingerii vor iesi, vor desparti pe cei răi din mijlocul celor Buni“ (Mat.13:49).

Degeaba ne facem iluzii că Dumnezeu iubeşte pe toată lumea. Nicăieri în Biblie nu scrie că EL ar iubi toată lumea. Scrie doar atît:

 „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede in EL, sa nu piara, ci sa aiba viata vecinica“ (Ioan.3:16).

15:6 ♦Să vedem acum ce lume iubeşte Dumnezeu.

De fapt am explicat în predica „Dumnezeu iubeşte lumea”.

A iubi, mai înseamnă şi atracţie. Şi să vedem pe cine atrage Dumnezeu.

A urî, mai înseamnă şi respingere. Şi Dumnezeu poate să mai şi urască. Să vedem şi pe cine respinge Dumnezeu.

Este o condiţie în versetul pe care-l mai vedeţi încă pe ecran. Citesc doar condiţia: „pentruca oricine crede in EL, sa nu piara, ci sa aiba viata vecinica“.

Cine poate să creadă în Dumnezeu cu adevărat? (că sînt destui credincioşi falşi). Numai cine este înzestrat cu credinţă de la Dumnezeu adevărat. De aceea am zis că lumea este împărţită în două categorii de oameni.

Unii oameni sînt băştinaşi pe pămîntul acesta, făcînd parte din această lume, şi simţindu-se acasă la ei, plini de autoritate.

 Alţi oameni care se află în lumea asta în mod fortuit, nu se simt la ei acasă, fiind „straini si calatori pe pamânt“ (Evr.11:13).

Am mai găsit scris:

 „Isus, ca Cel care stia ca I-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta la Tatal si fiindca iubea pe ai Sai, cari erau in lume, i-a iubit pana la capat“ (Ioan.13:1).

Auziţi pe cine iubea Isus? Doar pe ai Săi. Şi EL pleca din lumea aceasta. Dar ai Săi încă mai rămîneau în această lume. Şi n-a încetat să-i iubească, măcar că S-a despărţit de ei, pentru o perioadă, revenind ca Duh Sfânt. Şi este scris că:

 „lumea i-a urât, pentruca ei nu sunt din lume“ (Ioan.17:14).

 „Imparatia Mea nu este din lumea aceasta”, a raspuns Isus. „Imparatia Mea nu este de aici“ (Ioan.18:36).

Asta înseamnă că cei care sînt străini şi călători pe pămînt, fac parte din Împărăţia lui Dumnezeu care nu-i din lumea aceasta. Şi veţi vedea că nu este meritul niciunuia din noi. Nu noi L-am ales pe Dumnezeu.

 „Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii“ (Efeseni 1:4).

15:7 ♦Cei ce sînt ai Lui sînt şi binecuvîntaţi, iar băştinaşii sînt blestemaţi.

Băştinaşii lumii acesteia nici n-ar exista dacă n-ar fi pe pămînt acei străini şi călători de care am amintit. Ei trăiesc doar datorită aleşilor Domnului care au atîta viaţă-n ei încît se revarsă şi pe dinafară. Sursa lor de viaţă este exact ce prisoseşte de la copiii Domnului.

Am explicat mai pe-ndelete în predica „Pilda Neghinei“.

Trebuie să vedem de ce am zis că băştinaşii sînt blestemaţi iar aleşii Domnului binecuvîntaţi. Căutăm în Matei 25.

 32. Toate neamurile vor fi adunate inaintea Lui. El ii va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre;

 33. si va pune oile la dreapta, iar caprele la stanga Lui.

 34. Atunci Imparatul va zice celor dela dreapta Lui: ─Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia, care v-a fost pregatita dela intemeierea lumii.

Aţi sesizat cînd au fost binecuvîntaţi aleşii Domnului? Tocmai de la întemeierea lumii. Aceştia sînt moştenitorii Împărăţiei lui Dumnezeu.

Întrebarea este: Ce merite au cei care moştenesc Împărăţia Domnului dacă nici nu existau la întemeierea lumii ca să se folosească de „Liberul arbitru“? Au ales ei pe Dumnezeu? Nu! Ei au fost puşi în faţa faptului împlinit născîndu-se gata aleşi ca să moştenească Raiul. Au putut ei să aibe libertate de decizie astfel încît unii să-şi permită a refuza? Eu nu cred.

Cei care sîntem mădulare în Domnul, avem Viaţa veşnică pentru că EL este veşnic, şi noi sîntem în EL. Şi nu putem fi scoşi din EL. De aceea nici nu n-i se oferă posibilitatea să refuzăm, şi nici să acceptăm. Dumnezeu nu ne întreabă pe noi dacă vrem să fim ai Lui. Noi doar sîntem cuprinşi în EL ca mădulare, fără posibilitate de evadare din EL. Şi sîntem consideraţi neprihăniţi înaintea Lui pentru c-aşa vrea EL, nu pentru că ne străduim noi.

 „Prin har ati fost mantuiti... Si aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni“ (Efes.2:8-9).

 „Cine va ridica pâră impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteste neprihaniti! Cine-i va osandi?“ (Rom.8:33-34).

 „Nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus“ (Rom.8:1)

Deci nu datorită faptelor noastre sîntem noi ai Lui, şi nici pentru că ne-am folosi de „Liberul arbitru“ sau de vre-o denominaţiune.

15:8 ♦Tot în Matei 25 aflăm despre categoria cealaltă de oameni blestemaţi.

 41. Apoi va zice celor dela stânga Lui: ─Duceti-va dela Mine, blestematilor, in focul cel vecinic, care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui!

Aveţi pe ecran inclusiv versetele 32, 33, 34, ca să faceţi comparaţie.

Aşadar cei de la stînga Domnului sînt oameni blestemaţi. Şi la sfîrşitul capitolului 25 stă scris:

 46. Si acestia vor merge in pedeapsa vecinica, iar cei neprihaniti vor merge in viata vecinica.

Acuma aflăm şi care sînt cei blestemaţi. Nu este o taină. Biblia specifică exact cine are parte de viaţa veşnică şi cine merge la gheenă.

 „Toti cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt supt blestem (Galateni 3:10) Iar cei blestemati de Domnul sunt nimiciti” (Psalm 37:22).

Ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei care îmbrăţişează Legea. Şi este trist că o impun şi altora. Despre ei am găsit scris:

 „Vai de voi, carturari si Farisei fatarnici! Pentruca voi inchideti oamenilor Imparatia cerurilor: nici voi nu intrati in ea, si nici pe cei ce vor sa intre, nu-i lasati sa intre“ (Matei 23:13).

 „Vai de voi, invatatori ai Legii! Pentruca voi ati pus mâna pe cheia cunostintei: nici voi n-ati intrat, iar pe ceice voiau sa intre, i-ati impedecat sa intre“ (Luca 11:52).

 „Şerpi, pui de năpârci! Cum veti scapa de pedeapsa gheenei?“ (Matei 23:33).

Evanghelistul Luca arată exact că Domnul îi certa pe învăţătorii Legii.

Oare vor avea ei ochi de văzut şi urechi de auzit? Slabe speranţe.

15:9 ♦Acelaş Domn Isus Hristos mai zice:

 „Voua, le-a zis EL, v-a fost dat sa cunoasteti taina Imparatiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afara din numarul vostru, toate lucrurile sunt infatisate in pilde; pentruca, „macar ca privesc, sa priveasca si sa nu vada, si macar ca aud, sa auda si sa nu inteleaga, ca nu cumva sa se intoarca la Dumnezeu, si sa li se ierte pacatele“ (Marcu 4:11-12).

 Repet. ● Ca nu cumva să li se ierte păcatele!

Domnul nu vrea nici măcar să-i ierte. Ei sînt pecetluiţi pentru gheenă. Altfel nu s-ar fi păstrat scris versetul 12. Şi ce este scris se împlineşte.

 Citiţi în Matei 7 ca să vedeţi că nu-i de glumă!

 21. Nu orisicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.

 22. Multi Imi vor zice in ziua aceea: ─Doamne, Doamne! N-am proorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?

 23. Atunci le voi spune curat: ─Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va dela Mine, voi toti cari lucrati faradelege.

Aţi văzut că Domnul îi respinge? Deci este o categorie de oameni pe care Dumnezeu îi atrage, şi altă categorie pe care-i respinge. Aşa că nu trebuie să ne amăgim că Dumnezeu ar iubi pe toată lumea.

Domnul i-a ameninţat pe învăţătorii Legii cu „Vai de voi“, şi n-am găsit scris nicăieri că i-ar fi ameninţat la fel şi pe învăţătorii slobozeniei.

Eu n-am nimic împotriva celor care sînt ataşaţi de Lege. Este problema lor. Dar sînt dator să fac cunoscut tot adevărul din Biblie.

Dacă găseam scris că învăţătorii slobozeniei ar fi zădărnicit planul lui Dumnezeu, aş fi adus în discuţie şi acest aspect. Dar amintesc ce am găsit:

 „Fariseii si invatatorii Legii au zadarnicit planul lui Dumnezeu” (Luc.7:30)

Deci cei care proopovăduiau Legea se făceau vinovaţi de zădărnicirea planului Domnului; nicidecum cei care proopovăduiau slobozenia.

Asta înseamnă că Dumnezeu, pe lîngă că Şi-a scimbat Numele, a abrogat şi Legea pe care tot EL o dăduse.

15:10 ♦Mulţi oameni din diferite denominaţiuni mă critică din cauză că aş fi un iniţiator al anarhiei datorită nerecunoaşterii Legii. Dar eu nu fac altceva decît că arăt ce scrie în Biblie. Şi Biblia este adevărată. Nu putem scoate versetele acelea din Biblie dacă nu ne convin. Şi nici nu le putem ignora.

Priviţi numai ca să vedeţi ce am găsit scris!

 „Voi, cari voiti sa fiti socotiti neprihaniti prin Lege, v-ati despartit de Hristos; ati cazut din har“ (Galateni 5:4).

 Nu s-a dat nici o Lege care să poată da viaţa şi neprihănirea. Aşa am înţeles eu din Galateni 3:21.

 „Legea a venit pentruca sa se inmulteasca gresala“ (Romani 5:20), nicidecum ca să o stîrpească.

 „puterea pacatului este Legea“ (1Cor.15:56), că dacă nu era Legea, nici putere de a păcătui n-ar fi fost.

 „Deci ce vom zice? Legea este ceva pacatos? Nicidecum! Dimpotriva, pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda, n-as fi cunoscut pofta, daca Legea nu mi-ar fi spus: „Sa nu poftesti!” (Rom.7:7).

Am eu vre-o vină că versetele astea sînt în Biblie? Nu le-am scris eu.

Dar Apostolul Pavel nu le-a scris degeaba. Dacă nu le băgăm în seamă riscăm să nu fim mîntuiţi. Aţi văzut destul de clar că în „Galateni 5:4” stă scris că cine vrea să fie socotit neprihănit prin Lege, se desparte de Hristos şi cade de sub har. Şi eu nu cred că vrea cineva din voi să vă despărţiţi de Hristos ca să nu fiţi mîntuiţi. Şi mai cred că nici învăţătorii Legii nu vor să se despartă de Hristos. Dar ei se vor despărţi cu certitudine dacă mai continuă să proopovăduiască Legea. Nici în acest caz nu-i de glumit.

 „omul nu este socotit neprihanit, prin faptele Legii... nimeni nu va fi socotit neprihanit prin faptele Legii“ (Galateni 2:16).

 „pacatul nu va mai stăpâni asupra voastra, pentruca nu sânteţi supt Lege“ (Rom.6:14). De ce? Pentru că „Hristos este sfârşitul Legii“ (Rom.10:4).

Păi dacă nu mai sîntem sub Lege, iar faptele Legii nu sînt luate în considerare cu privire la mântuire, de ce să nu ne bucurăm de slobozenie?

 Dar atenţie! „fără sa faceti din slobozenia aceasta o haina a rautăţii“ (1Petru 2:16).

Şi nu se va ajunge la anarhie, pentru că copiii Domnului sînt conduşi de Duhul lui Dumnezeu, iar faptele lor sînt o consecinţă a îndemnurilor primite de la acelaş Dumnezeu.

15:11 ♦Spuneam mai devreme că Tatăl este ca un magnet, iar Fiul este periferia magnetului; partea vizibilă şi afişată a Întregului.

De aceea doar Fiul era vizibil, pentru că doar periferia este vizibilă.

Interiorul nu este vizibil.

Doar suprafaţa se poate vedea. Dincolo de suprafaţă n-ai cum să vezi.

Şi Biblia spune:

 „iubind pe Domnul, Dumnezeul tau, ascultand de glasul Lui, si lipindu-te de EL: caci de aceasta atarna viaţa ta” (Deut.30:20).

De Cine să ne lipim? Ne putem lipi de un interior a unui întreg? Nicidecum. Putem să ne lipim doar de suprafaţa Întregului.

Şi suprafaţa este Domnul Isus.

16

16:1 ♦Îmi cer scuze pentru întrerupere. Aţi văzut că am fost informat despre ceva foarte grav ce se întîmplă la spital. Şi trebuie să cunoaşteţi şi voi.

Tocmai cînd pregăteau mortul ca să vină cu el aici, a apărut o echipă de specialişti de la criminalistică şi de la medicina legală care nu permite nici un fel de excepţie de la regulă, şi vor să investigheze cazul mai amănunţit. Ei susţin că e posibil ca eu să fi avut ceva în mînă şi să-l fi înţepat cu vre-o substanţă letală. De aceea vor să facă cercetări deosebit de speciale doar la mîna pe care i-am strîns-o prieteneşte. Dacă se constată că presupunerea lor ar fi adevărată, vor veni aici ca să mă ridice.

Pînă una-alta iată-mă şi suspectat de crimă. Aşa că nu se ştie ce decizii vor lua în continuare, mai ales că ne aflăm în plin focar de epidemie de gripă porcină.

Şi dacă tot veni vorba despre gripă de tip „A” de care lumea este îngrijorată, trebuie să ştiţi că nici o metodă de protecţie nu este eficientă. Cine trebuie să se îmbolnăvească de gripă, oricît s-ar proteja nu va scăpa. Şi nu se vor îmbolnăvi toţi oamenii, ci numai aceia care sînt hotărîţi de Dumnezeu.

Orice boală nu-şi face de cap fără ştirea lui Dumnezeu.

Nici o boală nu funcţionează dacă nu are un duh care să o conducă.

Fiecare om are potenţialul de a se îmbolnăvi de tot felul de boli. Dar trebuie să existe un duh care să se ocupe de aşa ceva. Şi duhurile de unde vin? Cine este Stăpînul duhurilor? Dumnezeu este Duh şi de la EL purced tot felul de alte duhuri, fiecare cu cîte un rol bine stabilit.

16:2 ♦Cine a îmbolnăvit cu ciumă (pe vremea lui David), poporul Israel?

Dumnezeu avea pregătit trei obţiuni de a lovi ţara în aşa fel încît să omoare sumedenie de oameni.

Se explică destul de clar în „2 Samuel 24”:

 11. A doua zi, cand s-a sculat David, cuvantul Domnului a vorbit astfel proorocului Gad, vazatorul lui David:

 12. Du-te si spune lui David: Asa vorbeste Domnul: Iti pun inainte trei nenorociri; alege una din ele, si te voi lovi cu ea.

 13. Gad s-a dus la David, si i-a facut cunoscut lucrul acesta, zicand: ─Vrei sapte ani de foamete in tara ta, sau sa fugi trei luni dinaintea vrajmasilor tai, cari te vor urmari, sau sa bantuie ciuma trei zile in tara? Acum alege, si vezi ce trebuie sa raspund Celui ce ma trimete.

 14. David a raspuns lui Gad: ─Sânt intr-o mare strâmtoare! Oh! mai bine sa cadem in manile Domnului, caci indurarile Lui sunt nemarginite; dar sa nu cad in manile oamenilor!

 15. Domnul a trimes ciuma in Israel, de dimineata pana la vremea hotarata. Si, din Dan pana la Beer-Seba, au murit saptezeci de mii de oameni din popor.

 16. Pe cand ingerul intindea mâna peste Ierusalim ca sa-l nimiceasca, Domnul S-a cait de raul acela, si a zis ingerului care ucidea poporul: ─Destul! Trage-ti mâna acum.

Sper că aţi observat că un înger ucidea poporul, cu ciumă. Şi Biblia nu spune că David ar fi murit de ciumă; nici nevestele lui, nici copiii lui, nici proorocul Gad. Nici Solomon.

16:3 ♦Tot la fel şi acum, este un înger pregătit de Dumnezeu care loveşte cu gripă pe oamenii dinainte stabiliţi.

Vedeţi doar că noi sîntem aici fără măşti de protecţie, fără să ne spălăm pe mâini, şi miliarde de microbi migrează de la unul la altul în timp ce noi suflăm şi respirăm, iar în rîndurile din faţă se află destui bolnavi, unii dintre ei chiar cronici. Dar nu ne vom îmbolnăvi nici unul din noi de gripa care bîntuie speriind lumea. De ce? Pentru că îngerul de gripă nu are în program să atingă pe nimeni de aici; şi el nu se abate cu nici un chip de la programul stabilit de Dumnezeu.

Totuşi noi nu ne vom opri aici, şi vom continua cu predica „Pilda Smochinului“, chiar dacă nu o voi termina din cine ştie ce alte motive.

16:4 ♦Continuăm de unde am rămas, deşi simt o undă de nelinişte şi de îngrijorare lăuntrică. Dar mă bazez pe ce este scris. Arunc toată îngrijorarea asupra Domnului pentru că aşa îmi poartă de grijă.

Nici nu mai ştiu unde-am rămas. Ia să vedem... Da.

Ce face apa cînd urcă prin plantă primăvara? Se transformă în sevă şi lucrează în interiorul plantei, hrănind-o şi făcînd-o să crească. Aduce cu ea tot felul de săruri şi minerale pe care le prelucrează în interior, după care le depune gata transformate în celuloză (particule lemnoase). Unde-i nevoie de floare, acolo le transformă în alte elemente.

Cînd trebuie să apară fructul, deja se schimbă întregul proces tehnologic. Fructul trebuie să aibă cel puţin o sămînţă (sîmbure) şi o cămaşă care poate fi şi lemnoasă, plus o alta mai cărnoasă.

Cînd se termină sezonul, seva intră în vacanţă refuzînd a mai urca în plantă. Atunci frunzele se usucă şi cad, iar arborele hibernează. Cel puţin aşa se-ntîmplă în cazul arborilor din categoria foioaselor.

În cazul coniferelor, seva are activitate în arbore toată perioada anului.

16:5 ♦Orice floare este compusă din elemente deosebit de necesare pentru fecundare. Dacă urmăriţi pe internet, chiar şi în Wikipedia, veţi vedea că aproape nu este nici o deosebire între regnul animal şi cel vegetal. Organele de reproducere sînt cam la fel. Diferenţa este doar modul/felul în care se produce fecundarea.

Polenul poate fi transportat de vînt sau de albine şi alte insecte.

Dar şi reziduurile materiale care nu mai trebuiesc plantei, sînt scoase afară din interior tot prin flori, inclusiv şi prin frunze. Chiar se poate observa că sub unii copaci dacă-ţi parchezi maşina cîteva ore, la plecare vei vedea parbrizul punctat cu un fel de picuri lipicioşi.

În felul acesta vedem cum apa intră prin rădăcini, străbătînd plantele prin interior (inclusiv şi smochinii), iar la ieşire deja este transformată în altceva. Apa face să crească planta, o dezvoltă, şi tot ea se transformă în crengi, frunze, flori, fructe cu seminţe, şi în reziduuri. Florile pot avea diferite parfumuri şi diferite forme şi culori; la fel şi frunzele. Fructele deasemenea, la care se mai include şi gustul specific.

În general, pomii se cunosc după fructe, pentru că ele sînt roadele lor.

 „Dupa roadele lor îi veti cunoaste” (Mat.7:20).

Roadele sînt faptele pomului. Adică pomul ar fi un fel de fabrică, în care apa este transformată din ceva potabil în ceva comestibil.

16:6 ♦La fel se-ntîmplă şi în cazul omului. Omul nu poate trăi fără apă. Apa intră în el prin manifestarea de a o bea de sete. În stomac se produc multe reacţii chimice, atît funcţie de mîncarea consumată, dar şi datorită existenţei acidului clorhidric (sucul gastric).

Apa intră împreună cu mîncarea, şi iese sub formă de fapte bune sau rele, dar şi sub formă de reziduuri.

Chiar şi a vorbi, tot faptă se cheamă că este, nu numaidecît activitatea fizică.

După cum spuneam mai devreme, Apa este Viaţa, adică Domnul. Chiar şi mîncarea este tot Domnul. Deci Domnul intră în noi oridecîteori mîncăm şi bem apă, inclusiv aerul pe care-l respirăm.

Şi constatăm că Domnul intră în noi şi iese din noi, exact aşa cum am explicat în predica „Efectul Bumerangului”.

Dacă Domnul nu mai vrea să Se folosească de trupurile noastre, EL poate renunţa la a mai intra în noi, astfel că trupurile nu mai sînt bune de nimic, producîndu-se moartea lor.

Dar acelaş Domn, dacă doreşte a prelua din nou trupul pe care l-a părăsit, nimeni nu-L poate împiedica, şi trupul devine reanimat prin Înviere.

Căutăm în Biblie să vedem dacă-i adevărat.

 „Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adica: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” (Mat.27:46).

Aţi văzut acum că Dumnezeu poate părăsi pînă şi Trupul în care-Şi găsea toată plăcerea? Şi ce. A trei-a zi L-a luat din nou în stăpînire prin înviere.

16:7 ♦La fel a făcut şi cu Lazăr, fratele Martei şi a Mariei. În mod special l-a părăsit ca să-l facă a funcţiona din nou abea după patru zile.

Eu am mai predicat despre aspectul acesta. Dar e bine să ne convingem.

 „Isus le-a spus pe faţă: ─Lazar a murit. Si mă bucur ca n-am fost acolo” (Ioan 11:14-15).

Deoarece Se bucura, înseamnă că Domnul l-a părăsit pe Lazăr în mod special. Şi este scris în versetul 5 că Domnul îl iubea pe Lazăr. Chiar a şi plîns pentru el (vers.35). Dar cînd a revenit, mortul a ieşit singur din mormînt. A fost suficient doar să-l strige pe nume (vers.44).

16:8 ♦Smochinul s-a uscat deasemeni pentru că Domnul/Seva îl părăsise definitiv. Şi l-o mai şi blestemat. EL n-o mai intrat niciodată în acel smochin. Blestemul a fost un fel de legămînt, astfel încît au fost blocate toate intrările (căile de acces) de sevă în rădăcină.

Dar se cunosc cazuri în care şi un lemn uscat poate să prindă viaţă din nou. Şi ne amintim de toiagul lui Moise care a fost transformat în ceva viu manifestîndu-se ca un şarpe adevărat. Dar şi de toiagul lui Aaron care a înflorit şi a rodit peste noapte. Şi pot dovedi cu versete.

 „Domnul a zis: ─Arunca-l la pamant! ▪ El l-a aruncat la pamant, si toiagul s-a prefacut intr-un sarpe. Moise fugea de el” (Exod.4:3).

 „Aaron si-a aruncat toiagul inaintea lui Faraon si inaintea slujitorilor lui; si toiagul s-a prefacut intr-un sarpe” (Exod.7:10).

 „Toti si-au aruncat toiegele, si s-au prefacut in serpi. Dar toiagul lui Aaron a inghitit toiegele lor” (Exod.7:12).

 „Toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, inverzise, facuse muguri, inflorise, si copsese migdale” (Num.17:8).

Şi toiegele de cînd erau retezate din pomi/copaci? Erau superuscate. Erau deshidratate complet, şi poate găurite de carii. Dar dacă Domnul a vrut să le refolosească...

16:9 ♦Chiar şi oamenii pot fi refolosiţi după zeci, sute, şi mii de ani de la moartea lor. Şi nu promovez reîncarnarea, ci dau exemplu din Ezechiel 37.

 1. Mâna Domnului a venit peste mine, si m-a pus in mijlocul unei văi pline de oase.

 2. M-a facut sa trec pe langa ele, de jur imprejur, si iata ca erau foarte multe pe fata vaiei, si erau uscate de tot.

 5. Iata ca voi face sa intre in voi un duh, si veti invia!

 6. Va voi da vine, voi face sa creasca pe voi carne, va voi acoperi cu piele, voi pune duh in voi, si veti invia. Si veti sti ca Eu sunt Domnul.

 8. M-am uitat, si iata ca le-au venit vine, carnea a crescut, si le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era inca duh in ele.

 10. Am proorocit, cum mi se poruncise. Si a intrat duhul in ei, si au inviat, si au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la numar.

În cine este Dumnezeu, nu se poate să nu funcţioneze, indiferent după ce perioadă de timp îl ia în stăpînire din nou.

16:10 ♦Pînă şi munţii pot fi mutaţi din loc, şi aruncaţi în mare, dacă Dumnezeu vrea. De aceea Domnul spunea:

 „Isus le-a zis: ─Adevarat va spun ca, daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut smochinului acestuia; ci chiar daca ati zice muntelui acestuia: Ridica-te de aici, si arunca-te in mare, se va face” (Mat.21:21).

 „Domnul a zis: ─Daca ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice dudului acestuia: Desradacineaza-te si sadeste-te in mare, si v-ar asculta” (Luc.17:6).

De fapt cine vorbeşte prin fiecare om în parte? Eu am găsit că vorbeşte Dumnezeu.

 „Sa nu va ingrijorati mai dinainte cu privire la celece veti vorbi, ci sa vorbiti orice vi se va da sa vorbiti in ceasul acela; caci nu voi veti vorbi, ci Duhul Sfant” (Marc.13:11).

 „Sa nu va ingrijorati, gandindu-va cum sau ce veti spune; caci ce veti avea de spus, vă va fi dat chiar in ceasul acela; (Mat.10:19). Duhul Sfant vă va invata chiar in ceasul acela ce va trebui sa vorbiti. (Luc.12:12).

16:11 ♦Dumnezeu a vorbit prin Moise şi prin toţi proorocii. Dumnezeu a vorbit prin Iosua. Drept dovadă atunci cînd a poruncit aştrilor cereşti să se oprească deasupra Gabaonului şi Aiolanului, pămîntul a încetat să se mai rotască în jurul axei sale, astfel încît lumina zilei a durat aproape 24 ore.

 „Opreste-te, Soare, asupra Gabaonului, şi tu, Lună, asupra văii Aialonului! Si Soarele s-a oprit, si Luna si-a intrerupt mersul. Soarele s-a oprit in mijlocul cerului, si nu s-a grabit sa apuna, aproape o zi intreaga” (Iosua 10:12-14).

Creatorul Universului care a pus în mişcare stele supergigantice să graviteze pe orbite de precizie uluitoare, oare ar fi neputincios să deplaseze un munte ce în faţa Lui ar apărea ca un fir de praf? EL este Atotputernic.

Dacă EL vrea, totul devine posibil. Chiar şi imposibilul devine posibil.

16:12 ♦Smochinul acela înverzise, şi era în plin elan de a depăşi încă un sezon, aşa cum depăşise atîtea altele pînă atunci. La vremea potrivită poate că ar fi rodit. Dar la momentul cînd Domnul vroia să guste din roadele lui, încă nu era vremea roadelor.

Domnul ar fi putut să-l facă a rodi chiar în ceasul acela, într-o clipă, tot aşa cum a făcut să rodească toiagul lui Aaron. Dar EL a preferat să Se dispenseze de smochin, astfel încît să nu mai rodească niciodată.

Ceva în genul acesta s-a întîmplat şi cu omul care a murit în faţa voastră, şi care acum încă mai este la spital... Poftim?...

Cred că nu mai este la spital.

17

17:1♦Întrerupem un moment, că văd agitaţie la intrare...

Se pare că avem musafiri...

Da, da. Să vină!

Eliberaţi vă rog accesul!... Puneţi-l în sofa!...

Trebuie să dau nişte explicaţii cadrelor medicale şi specialiştilor în criminalistică... Revin imediat.

Vă mulţumesc că m-aţi aşteptat. Cred că n-a durat prea mult.

Dacă nu se-ntîmplă nimic cu omul acesta pînă la sfîrşitul programului nostru, se pare că voi fi reţinut pentru cercetări. Şi nu sînt vinovat cu nimic.

După cum aţi văzut, cel care a murit chiar la începutul programului nostru, a fost adus aici, din nou, tot fără viaţă în el.

Medicii încă nu înţeleg misterul.

Toate analizele făcute nu conduc la cauza decesului. Nu este stop cardiac după cum credeam eu. Este din motive necunoscute.

Poate că dacă se făcea autopsia cine ştie ce diagnostic se putea pune?

Pe scurt, eforturile specialiştilor în reanimare au fost de prisos.

17:2 ♦Vă voi da cîteva amănunte ca să ştiţi de unde mă cunoştea cel ce se află acum pe sofa.

Atunci cînd am predicat „Efectul Bumerangului” am avut o discuţie aprinsă cu el în contradictoriu. Am fost ameninţat... dar am preferat să plec fără să-i mai răspund la provocări.

Dealtfel noi ne cunoaştem de cîţi-va ani buni. Trimisese după mine ca să mă rog Domnului pentru cineva din familia lui care murise subit tot din cauze necunoscute.

Domnul nu a vrut să facă respectiva înviere, deoarece el umblase cu metode oculte pentru a-i conferi capacităţi deosebite. Nu spun ce fel.

Tot Domnul mi-a făcut de cunoscut că persoana în cauză făcuse o şcoală specială de parapsihologie undeva în fosta Uniune Sovietică, căpătînd titlul de „maestru extrasens“. A şi recunoscut cînd i-am spus.

El a crezut că nu vreau să-l ajut, şi căuta să mă mituiască oferindu-mi o sumă destul de substanţială. Dar pentru că l-am refuzat categoric, a decis să mă şantajeze în timp, şi să mă hărţuiască în tot felul, cu diferite alte metode de intimidare originale.

Şi acum iată de ce a fost în stare. A vrut să mă mâzgălească ca să-mi schimbe imaginea. Dar Domnul i-a răsturnat planurile, retrăgîndu-Şi suflarea de la el. A simţit din plin „Efectul Bumerangului” de care se temea.

Veţi spune că-mi permit să-l bîrfesc, că oricum este mort. Dar acolo unde locuieşte el, lumea îl cunoaşte ca vrăjitor.

17:3 ♦Chiar îmi pare rău că nu este nimeni care să fi venit împreună cu el. Sau chiar dacă a venit cineva, nu are curajul să recunoască.

Dar să nu lungesc prea mult povestea, pentru că cei de la spital sînt în scurtul lor timp liber pe care ar fi trebuit să-l petreacă în familie.

Şi pentru că ei n-au fost aici de la început, trebuie să ştie că eu nu pot să fac nici o înviere din morţi. Aş fi un mincinos dacă aş afişa că-s mare vindecător şi clarvăzător, sau că am putere de a învia.

Rog translatorii să traducă corect ca să înţeleagă şi ei ce spun.

Lor le-a trebuit un aviz special ca să aducă mortul aici. De obicei nu se permite aşa ceva. Cînd cauzele sînt necunoscute, mortul este trimis la incinerare ori acasă într-un sicriu ermetic.

De data asta s-a făcut iar o excepţie de la regulă...

17:4 ♦Vă rog să vă retrageţi!... Încă n-am încheiat adunarea. Vă înţeleg că sînteţi în timpul serviciului, şi că vă faceţi datoria de poliţişti, ca să nu mă pierdeţi din priviri. Dar nu staţi în sufletul meu. Păstraţi o distanţă ca să se vadă tot ce se-ntîmplă pe scenă. Şi eu nu fug nicăieri, şi nici mortul.

Pînă la sfîrşitul adunării, deocamdată eu hotărăsc tot ce este de făcut.

Vă rog să mă supravegheaţi de la distanţă! Chiar un pic mai departe. Nu vreau să mă încurcaţi. Şi predica o termin cînd vrea Domnul, nu cînd vreţi voi. Aţi promis că mă aşteptaţi pînă la sfîrşit; ţineţi-vă de cuvînt!

Sînt genul de om căruia nu-i place să fie deranjat în timpul predicii. Şi nu trebuie să fiu eu respectat, ci Dumnezeu care vorbeşte cu gura mea.

Mă uit la ceas, că este foarte tîrziu, şi-mi dau seama că ne prinde dimineaţa aici cu tot cu bolnavii ce trebuiesc vindecaţi. Eu nu renunţ la tot ce are Domnul de făcut în adunarea asta, chiar dacă mortul nu va fi înviat. Aşa că veţi avea de aşteptat.

17:5 ♦Îmi cer scuze că m-am agitat un pic, dar mă liniştesc repede.

Este ceva nou pentru mine ca să fiu supravegheat în timpul predicii, şi va trebui să mă obişnuiesc cu ideea că altfel nu-i posibil de data asta.

17:6 ♦Avînd în vedere că Domnul spune să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri, voi face aceasta. Dar nu înainte de a pune înaintea Domnului o discuţie pe care a avut-o EL cu femeia Cananeancă. Citesc din Biblie:

 „O femeie cananeanca, a venit din tinuturile acelea, si a inceput sa strige catre EL: ─Ai mila de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncita rau de un drac.

EL nu i-a raspuns nici un cuvant. Si ucenicii Lui s-au apropiat si L-au rugat staruitor: ─Da-i drumul, caci striga dupa noi.

Drept raspuns, EL a zis: ─Eu nu sunt trimes decat la oile pierdute ale casei lui Israel.

Dar ea a venit si I s-a inchinat, zicand: ─Doamne, ajuta-mi!

Drept raspuns, EL i-a zis: ─Nu este bine sa iei panea copiilor, si s-o arunci la căţei!

─Da, Doamne, a zis ea, dar si căţeii mănânca faramiturile cari cad de la masa stapanilor lor.

Atunci Isus i-a zis: ─O, femeie, mare este credinta Ta; faca-ti-se cum voiesti. ▪ Si fiica ei s-a tamaduit chiar in ceasul acela” (Matei 15:22-28).

17:7 ♦Fragmentul acesta din Biblie ori este ocolit de către predicatori, ori dacă totuşi este imposibil de ocolit, se interpretează foarte eronat. Am avut ocazia să ascult preoţi vestiţi care doar se limitau a citi paragraful, fără însă a da mai multe explicaţii.

Cum de a înţeles femeia aceea ce însemna pâinea copiilor care nu trebuia aruncată la căţei? Doar ea solicitase, ca atîţia alţii, o vindecare pentru fiica ei.

De ce a zis Domnul că este trimis doar la oile pierdute ale casei lui Israel? Este destul de simplu. De vindecare aveau parte doar cei care erau din sămânţa lui Iacov, pe care Domnul îi cunoştea. Ceilalţi erau excluşi de la acest tatament.

Cînd a făcut referire la pâinea copiilor, de fapt era vorba de puterea de vindecare care ieşea din EL, ce trebuia dirijată doar către copiii lui Israel, nicidecum risipită şi altora străini de seminţia lui Iacov.

Domnul însă avea atîta energie de vindecare că dădea pe dinafară din EL. Şi nu era egoist ca s-o restricţioneze.

Cine alungă căţeii care mămîncă firimiturile ce cad de la masa stăpînilor lor? Nimeni. De aceea nici pe femeia care era conştientă de mulţimea firimiturilor puterii de vindecare Domnul n-o alungat-o. Şi a fost deajunsă îngăduinţa Domnului ca să-i fie vindecată fata ei chiar în ceasul acela.

17:8 ♦În textul pe care l-am citit este vorba de o vindecare, nicidecum de o înviere. Fiica femeii respective fiind muncită rău de un drac.

Ce este dracul? Este un duh/înger întunecat. Ce-i făcea fetei? O muncea rău. Poate că era vorba de epilepsie sau chiar nebunie, ori cine ştie ce fel de altă boală care o chinuia cumplit. Deci dracul era un duh de chinuială care-şi făcea de cap chinuind fata. Ceva invizibil o îndemna să se manifeste astfel îcât ea se simţea muncită rău. Şi nu se putea împotrivi acestui tratament. Era nevoie de o Autoritate care să schimbe răul în bine. Şi cine poate să facă asta decît Domnul? EL este stăpînul tuturor duhurilor, inclusiv şi a celor întunecate. Dealtfel este şi scris:

 „Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Fac.50:20).

 „Dumnezeul nostru a prefacut blestemul in binecuvantare” (Neem.13:2).

Domnul a schimbat duhul rău cu altul bun. A prefăcut blestemul în binecuvîntare. Şi fiica femeii a cunoscut vindecarea.

17:9 ♦Dar în cazul de faţă, avem aici un om mort. Dacă medicii şi specialiştii în criminalistică n-au găsit motivul pentru care el a murit, înseamnă că Dumnezeu l-a lovit cu moartea. Adică a pus în el un duh de moarte, şi trupul nu poate să facă altceva decît să se manifeste ca un mort. De aceea nu respiră, nu are puls, nu funcţionează. Duhul de viaţă a fost deconectat de la el, ca să-l ia în primire duhul de moarte, în mod aproape instantaneu. Şi dacă este ţinut aşa mai mult de 72 ore, trupul va intra în procesul de putrefacţie, fiind bun doar de îngropat sau de incinerat, ori de îngheţat.

Tot ce pot face eu pentru omul acesta este să-l iert, măcar că nu i-am purtat ranchiun şi nu i-am dorit moartea. Eu nu m-am simţit lezat de atacurile lui. Nu l-am blestemat şi drept urmare n-aş avea nici ce să iert la el. Dar dacă Domnul zice să iert, nu am de ce să mă împotrivesc.

Problema este că nu ştiu dacă Dumnezeu îl iartă. De aceea nu depinde de mine nimic din ceea ce urmează să i se-ntîmple omului acesta.

Ce mai pot face este să mă rog Domnului pentru el, că am găsit cris:

 „Binecuvantati pe cei ce va blastama, rugati-va pentru cei ce se poarta rau cu voi” (Luc.6:28).

 „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blastama, faceti bine celorce va urasc, si rugati-va pentru ceice va asupresc si va prigonesc” (Mat.5:44).

 „Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit” (Iac.5:16).

Aşa că voi trece imediat la fapte.

17:10 ♦Tatăl nostru din ceruri care ai în stăpînire şi Pămîntul ce este tot creaţia Ta, cu tot ce este pe el, şi în el. Apleacă-Te Doamne ca să pot ajunge pînă la urechea Ta. Auzi-mă Doamne cînd mă rog Ţie, dacă am căpătat trecere înaintea Ta.

Eu ştiu că nu am nici un merit, dar dacă Tu m-ai ales ca să lucrezi prin mine, ai demonstrat cu prisosinţă că eşti Dumnezeul meu, ca şi a lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov, a lui Iosif, a lui Moise, a lui Ilie, a lui David, şi atîtor altora. Dacă ai făcut din mine slujitorul Tău, Te rog să ţii cont de rugăciunea aceasta ce o fac în mod special pentru omul acesta de la care Tu Ţi-ai întors faţa. Ştii că eu n-am contribuit cu nimic ca el să moară. Eu nu Ţi-am cerut aşa ceva. Dar din cauză că el a murit, eu sînt învinuit pe nedrept. Dacă Tu vrei ca eu să fiu cercetat şi purtat de anchetatori aşa cum vor ei, facă-se voia Ta. Dar eu nu cred că acesta-i scopul Tău. Eu cred că vrei să-Ţi arăţi Slava Ta în toată splendoarea. Şi ce ai pregătit Tu, acuma vrei să îplineşti. Eu nu ştiu ce ai de gînd să faci cu omul acesta de L-ai adus înapoi de la spital, dar sînt convins că nu L-ai adus degeaba.

Tu eşti bogat în milă şi în îndurare Doamne. Mila şi îndurarea Ta întrece orice imaginaţie omenească. Tu Doamne care Te-ai îndurat de talharul de pe cruce, care poate că a jefuit, ucis, tîlhărit şi nedreptăţit pe alţi oameni, şi l-ai luat în Rai chiar în ziua aceea, îndură-Te şi de omul acesta, şi ai milă de el, chiar dacă a vorbit împotriva mea. Eu l-am iertat Doamne. Iartă-l şi Tu! Lasă de la Tine, şi fă-l din nou ca să trăiască. Arată-Ţi bogăţia slavei Tale chiar aici în adunare, chiar dacă el nu merită. Pune, Te rog, suflet în el din nou, şi fă-l să funcţioneze, ca să-şi dea seama unde a greşit, şi să se corecteze.

17:11 ♦Ce a depins de mine am făcut. De aici înainte este treaba Domnului. Eu nici nu mă ating de el. De la amvon şi pînă la sofa sînt vre-o 4-5m. Chiar nu mă voi mişca de la amvon, indiferent de faptul dacă omul acesta va mai funcţiona sau nu.

Acum aş vrea să vină pe scenă cîteva persoane care au fost în preajma mortului (atunci cînd funcţiona) ca să-l recunoască şi să confirme că nu este schimbat cu alt om... Sigur că da. Dacă vreţi să veniţi şi voi, cu atît mai bine... Dar vă rog să păstraţi oarece distanţă între voi, ca să nu staţi grămadă lîngă mort. Luaţi-i pulsul, vedeţi dacă suflă, şi dacă nu cumva este vre-o şolticărie la mijloc.

Pînă vă convingeţi voi cu toţii de veridicitatea situaţiei, eu am să trec la un alt subiect destul de interesant, ce a fost cuprins în paginile Bibliei.

17:12 ♦Pe Irod, vermii l-au mîncat de viu, neaşteptînd ca el să moară mai întâi.

 21. Într-o zi anumita, Irod s-a imbracat cu hainele lui imparatesti, a sezut pe scaunul lui imparatesc, si le vorbea.

 22. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”

 23. Indata l-a lovit un inger al Domnului, pentruca nu daduse slava lui Dumnezeu. Si a murit mancat de viermi.

Am citit din Faptele apostolilor, capitolul 12.

Cum au apărut vermii aceia instantaneu? Doar el era îmbrăcat în haine împărăteşti, şi stătea pe scaunul lui de domnie. Hainele lui erau foarte bine verificate, înainte ca el să le îmbrace. Scaunul deasemenea. Şi totuşi viermii au năvălit pe toată suprafaţa pielii lui, mâncîndu-l de viu. Şi el a murit în chinuri groaznice în faţa norodului.

Oricît a încercat el şi slujitorii lui să înlăture viermii, era zadarnic. Viermii se-nmulţeau clipă de clipă. Iar de dezbrăcat nici că se putea. Era o situaţie jalnică. Viermii rupeau din carnea lui Irod, şi sîngele şiroia îmbibînd hainele de nu se mai cunoşteau că erau împărăteşti. Irod se zvîrcolea urlînd de durere, pînă cînd viermii au pătruns şi în gură mîncîndu-i coardele vocale.

De unde au apărut viermii în număr atît de mare? Din senin. Duhurile lor cuprindeau trupul lui Irod, în mod invizibil. Dar la un semnal, acele duhuri trebuiau să ia trupuri de viermi şi să se manifeste mîncînd din carnea împăratului. Şi semnalul era: „Glas de Dumnezeu, nu de om”! Atunci viermii au devenit vizibili şi funcţionabili.

17:13 ♦Eu nu ştiu de ce am avut îndemnul să aduc în discuţie situaţia lui Irod, dar înţeleg că Dumnezeu poate schimba instantaneu anumite stări de fapt cu altele, tot aşa cum a transformat Stânca din pustie în iaz cu izvoare. Şi cred că Dumnezeu v-a schimba şi acum starea de fapt în care se află omul acesta inert, cu o altă stare funcţionabilă.

După cum aţi văzut, mortul a fost recunoscut de către cei care l-au văzut atunci cînd vorbea prin portavoce. Deci nu este altă persoană şi nici un trucaj. Moartea trupului este evidentă şi incontestabilă din toate punctele de vedere. Atît medicii, criminaliştii şi oamenii aceştia au constatat în mod indubitabil că omul de pe sofa nu mai are viaţă-n el.

Tot ce ne-a rămas de făcut este de a aştepta să vedem cum lucrează Dumnezeu (dacă vrea), aşa după cum este scris în Cartea Domnului.

Dacă omul nu apare scris în Cartea pe care Domnul a întocmit-o încă din veşnicii, nu se va întîmpla nici o minune. Iar eu voi fi anchetat de procurori, cercetat de anchetatori şi judecat, poate chiar şi condamnat. Depinde şi ce a scris Domnul şi despre mine în Cartea Lui.

Nimeni nu se poate abate de la ceea ce este scris în Carte, ca să nu i se-mplinească. Absolut nimeni. Dar despre asta vom mai discuta... că am observat o mişcare în zona sofalei.

17:14 ♦Vă rog să vă depărtaţi de lîngă sofa! Inclusiv voi, măcar că sînteţi poliţişti. Treceţi, vă rog, lîngă culise! Dar nu vă speriaţi. Aţi sesisat şi voi că ceva se-ntîmplă... Nimeni să nu se atingă de sofa, nici de mort... şi păstraţi o distanţă mai mare... şi urmăriţi cu atenţie!

Dar voi din sală, de ce v-aţi ridicat în picioare? Vă rog aşezaţi-vă! Trebuie să vadă toată lumea.

Deja este o stare de tensiune pentru că simţim cu toţii ce urmează...

Pe Lazăr nu l-o ajutat nimeni să iasă din mormînt, măcar că era înfăşurat în pînză aşa după obiceiul practicat acolo. Şi el s-a prezentat înaintea Domnului, fără ca nimeni să-l atingă. De aceea nu este nevoie nici acum să se atingă cineva de omul din sofa.

Aţi văzut, aţi văzut? Se mişcă... se ridică în capul oaselor... deschide ochii... dar a rămas aşezat pe sofa. Doar cîteva clipe să se dezmeticească.

─Buenas noches amigo! Am folosit spaniola, pentru că în româneşte nu există „bună noapte”. Cum te simţi? Ai dormit bine?...

Se pare că nu mă aude încă. Dar avem răbdare...

Important este că şi-a revenit din moarte. Şi nu este meritul meu. Aţi văzut că nici nu m-am atins de el. Este meritul Domnului.

17:15 ♦Mulţumesc Doamne Isuse pentru că la rugămintea mea l-ai înviat pe omul acesta! Slăvit să fie Numele Tău în vecii vecilor, amin! Te rog acum să-l faci ca să se deplaseze ca toţi oamenii sănătoşi; că-l văd încă buimăcit. Permite-i Doamne să vorbească cu poliţiştii şi cu medicii criminalişti, ca să spună el cu gura lui dacă l-am înţepat cu ceva sau nu!

─Voi care sînteţi şefii de la criminalistică, şi cei de la reanimare, apropiaţi-vă de el, şi întrebaţi-l tot ce doriţi!

Eu nici nu vreau să mă bag în discuţie ca să nu ziceţi că-l influienţez cu ceva. Voi sta aici, cuminte, şi aştept să-l chestionaţi cît doriţi.

Rog şi adunarea să menţină liniştea...

17:16 ♦Am cronometrat timpul. Discuţia a durat 6 minute.

Nu ştiu ce aţi discutat cu el, dar văd că bateţi în retragere. Cu mine nu mai aveţi nimic de discutat?... Şi nu vreţi să mai rămîneţi ca să vedeţi ce minuni mai face Domnul pînă dimineaţă?... măcar mai rămîneţi un timp, şi dacă vă plictisiţi...

17:17 ♦Văd că ai rămas singur pe sofa, amigo. Vino, te rog la amvon! Poate ai să ne comunici ceva ca să ştie toată adunarea. Ar fi interesant să ştim şi noi prin ce-ai trecut; sau poate ai o predică... Poţi să te ridici?... Perfect. Acum vino fără sfială!... Hei! Amvonul e aici, nu în culise... Sau vrei să pleci pe uşa din dos?... Dar răspunde omule, că doar poţi să vorbeşti; ai vorbit deja cu anchetatorii... Nu se poate, nu se poate... Acum de ce te-ai aşezat în scaunul cu rotile? Ai obosit aşa repede? De ce nu te-ai aşezat pe scaun?...

Cred că-i supărat pe mine de nu-mi vorbeşte. Încearcă cineva să vorbească cu el? că eu nu mă mai ating de el, ca să nu moară iar... Vrei tu să-l lămureşti cumva? Ai prins curaj frumosule?... Vino pe scenă ca să discuţi cu el! şi spune-i cum te-a vindecat şi pe tine Domnul tot aici în adunare.

Vă rog să faceţi un pic de linişte!

Dar ce-i asta? Extraordinar, extraordinar! Cum a ajuns în halul ăsta? Ce i-ai făcut de-i atît de urît la înfăţişare? Nemaipomenit! Numai cît l-ai atins?... Ciudăţenie după ciudăţenie. Mai întâi moare prin atingere, este înviat fără al atinge cineva, şi apoi se urîţeşte tot prin atingere. Chiar nu mai înţeleg nimic.

Să mai vină cineva ca să-l ajute a ieşi din scaunul cu rotile! Văd că nu se descurcă singur.

Fantastic! Iar nu mai aude, şi nu vorbeşte... decît că scoate nişte sunete ciudate... şi nici nu mai vede. Şi de ce-l mai ţineţi? Ce-i cu picioarele lui?

E clar. Nu-şi mai poate folosi nici picioarele.

Acum înţeleg. Lăsaţi-l înapoi în scaunul cu rotile. Este blestemat de Domnul. Nu va mai merge pe picioarele lui timp de 7 ani. Urîţenia este din cauza duhului care a fost transferat de la bărbatul vindecat. Muţenia şi surzenia, ca şi orbirea, tot datorită transferurilor de duhuri care s-a făcut de la bătrînul vindecat, şi de la tânărul vindecat, măcar că nu s-au atins de el.

Deci Domnul nu l-a iertat. Doar l-a înviat ca să mă scutească pe mine de anchetatori, şi apoi iată cum l-a transformat.

Luaţi-l înapoi la spital cu ambulanţa, şi studiaţi-l acolo! că aici Domnul nu-l mai vindecă. Dealtfel nici la spial nu va găsi vindecare. Dar luaţi-l ca să putem continua programul! Ori măcar coborîţi-l de pe scenă şi duceţi-l în ambulanţă, dacă tot vreţi să mai rămîneţi, ca să nu deranjeze adunarea cu gesturile şi strigătele lui necontrolate...

17:18 ♦Aş vrea să întreb pe adepţii „liberului arbitru” dacă omul acesta a ales el, cu de la el putere, să ajungă în situaţia în care se află acum.

Eu nu ştiu ce a învăţat el la facultatea de parapsihologie, dar văd că nu i-a ajutat cu nimic, ca să nu ajungă ce a ajuns să fie.

El nu a venit aici cu intenţia de a mă mînji cu noroi de aiurea. Îndemnul l-a simţit de undeva, şi nu s-a putut abţine, şi nici să refuze.

Aţi văzut că eu l-am invitat din nou la amvon, şi el s-a dus în culise? Cineva l-o mânat acolo. Un duh l-a condus exact în direcţia unde trebuia să-l ia în primire alte duhuri care tocmai au fost scoase din ceilalţi bolnavi vindecaţi. Toate acele duhuri se manifestă acum în el.

Mai întâi a fost retras duhul de viaţă din el, fiind înlocuit cu duhul de moarte care nu l-a slăbit de loc nici măcar la spital, cu toate eforturile specialiştilor în reanimare. Experienţa lor şi toate aparatele de acolo s-au dovedit neputincioase în faţa a ceea ce hotărâse Domnul.

17:19 ♦Biblia arată că duhurile se pot transfera.

Căutăm la „1Samuel 10:6-9” unde Samuel îi spune lui Saul:

─ Duhul Domnului va veni peste tine... Dumnezeu este cu tine.

─ De indata ce Saul a intors spatele ca sa se desparta de Samuel, Dumnezeu i-a dat o alta inima, si toate semnele acestea s-au implinit in aceeas zi.

Citim acum în „1Samuel 16:13-14”:

─ Duhul Domnului S-a departat de la Saul; si a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.

─ Duhul Domnului a venit peste David.

Deci Saul a fost transformat primind o altă inimă. Dar nu este vorba de inima care pulsează sîngele, ci este vorba de schimbarea duhului cu un altul care trebuia să-l conducă altfel decît fusese condus pînă atunci. Adică Duhul lui Dumnezeu se instalase în Saul, preluînd conducerea trupului.

Aproape de sfârşitul celor doi ani de domnie, Dumnezeu şi-a retras Duhul Lui din Saul ca să se instaleze în David pentru o perioadă de 40 ani. Dar în Saul a pus un alt duh rău care să-l conducă spre pieire.

Cine nu cunoaşte amănuntele poate să citească cărţile 1Samuel şi 1Cronici ca să se convingă.