Pilda neghinei

aaccent | Just another WordPress.com site

Fără măhramă ● Pilda neghinei

 „Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii ca Eu sunt Domnul” (Isaia 45:3).

„Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi... aceasta măhramă rămâne neridicată” (2Cor.3:14).

„Dar oridecâteori vreunul se întoarce la Domnul, măhrama este luată” (2Cor.3:16).

„Tu, însa, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, si pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului” (Daniel 12:4).

≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡

1

1:1 ♦Mai întîi de toate vreau să mulţumesc organizatorilor şi colaboratorilor care au pregătit acest spaţiu cu cele necesare ţinerii acestei adunări, dar şi pentru faptul că m-au invitat fără să mai fi cuprins nimic altceva în program. Trebuie să ştiţi că dacă va fi cu voia Domnului, putem depăşi şi miezul nopţii. Am văzut rulotele de afară, care împrejmuiesc cortul. O iniţiativă minunată.

Mulţumesc Domnului că v-a pus pe inimă îndemnul şi v-a găsit vrednici să organizaţi aşa ceva, de anvergură atît de mare.

Domnul să vă binecuvînteze şi să vă răsplătească după eforturile pe care le-aţi făcut.

1:2 ♦Aşa după cum aţi fost anunţaţi, astăzi avem o temă la fel de interesanta ca şi celelalte de pînă acum. Dar înainte de a începe, pentru că sînteţi atît de mulţi, vă rog să eliberaţi locurile din faţă; primele două sau trei rînduri, pentru a se aşeza cei care nu văd bine, cei care nu aud bine, bolnavii, şchiopii, muţii şi cei suferinzi de tot felul de neputinţe, plus însoţitorii lor (cîte unul pentru fiecare, maxim doi). Cei care m-au urmarit mai des, au putut observa că în timpul predicii, simt îndemnul să chem cîte un bolnav, aici in faţa, pe care Domnul vrea să-l vindece. Dacă bolnavul este în spate, sau pe undeva pe la mijloc, cînd îl chem, se face deranj, şi se pierde foarte mult timp...

1:3 ♦Nu mă aşteptam să se ocupe şi al treilea rînd...

Mai sînt bonavi? Iată ca mai sînt... Ne mai trebuiesc locuri... Sigur că da. Nu se va completa şi rîndul patru... Mulţumesc pentru înţelegere...

Au mai ramas două locuri libere, dar vă rog să le păstraţi rezervate pentru cei care mai au de venit.

Dacă mai sînt locuri în spate, vă rog să le ocupaţi... Cîte scaune mai trebuie? Luaţi-le şi pe astea de aici... Acum este bine...

Vă rog să vă ridicaţi în picioare ca să ne rugăm Domnului.

1:4 ♦Tată al cerurilor si al pămîntului, priveşte la noi aşa cum stăm, şi vezi-ne cît de însetaţi sîntem după Cuvîntul Tău. Sîntem înfometaţi să cunoaştem ce ne-ai pregătit să auzim şi ce să vedem. Sînt aici oameni bolnavi care abea aşteaptă vindecarea. Mulţi au străbătut distanţe foarte mari ca să ajungă aici. Ei ştiu că aici, Tu eşti de găsit, si că n-ai să laşi pe nimeni să plece nevindecat. Te rugăm Doamne Dumnezeule, să atingi inimile noastre, astfel încît Cuvîntul Tău să le transforme, dacă este cazul. Dacă mai sînt inimi împietrite, Tu le poţi modifica, ca ele să fie din carne. Te rugăm Doamne să rămîi la fel ca în trecut, cînd te aflai în Fiul Tău preaiubit, facînd semne şi minuni, pe care nimeni altcineva nu le putea face, decît Tu. Activează în noi acea putere, pe care ne-ai dat-o, ca să călcăm peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, fără ca să fim vătămaţi. Pune în noi credinţa aceea prin care să facem şi noi lucrările pe care le făceai Tu, chiar mai mari decît acelea. Dă-ne puterea de a le înfăptui. Te rugam Tata, ca să se arate slava Ta şi în această vreme a sfirşitului. Şi pentru că este vremea sfirşitului, vedem cum a crescut cunoştinţa corespunzatoare făgăduinţei Tale, pentru ca să nu mai fie ascunse, nici pecetluite, cuvintele Tale. Sîntem în mîna Ta Doamne, şi dovedim nerăbdare ca să vedem cum ne descoperi Tu cuvintele care au fost dosite de atîta vreme.

1:5 ♦Vom lua un citat din Biblie, pe care Domnul m-i l-a încredinţat cînd încă nu ştiam ce putea să însemne:

„[Isaia 44:22]¨¨Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţa; întoarce-te la Mine, caci Eu te-am răscumpărat. Din capitolul 45 citez versetele 2 si 3: Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărîma uşile de arama, şi voi rupe zăvoarele de fier. Îti voi da visterii ascunse, bogăţii îngropate, ca sa ştii ca Eu sînt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel. (v. 5) Eu sînt Domnul si nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu sa Ma cunoşti. (v.7) Eu întocmesc Lumina, şi fac întunericul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri. (v. 12) Eu am facut pămîntul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu mîinile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toata oştirea lor”

Puteţi sa luaţi loc.

1:6 ♦Privesc aceasta mulţime de oameni, care sînteţi voi. Iar voi mă priviţi pe mine, aşteptînd noutaţi în felul cum se descoperă Domnul. Dar am vrea să-L vedem din nou pe Domnul, aşa cum era EL înainte de episodul Golgota. Dar EL este un Dumnezeu care se ascunde. Aşa găsim scris in Isaia 45:15.

Înţeleptul Solomon zice în proverbe 8:17 că „cei care Mă caută cu tot dinadinsul Mă gasesc” referitor la Înţelepciune care este tot Domnul.

Dar chiar Domnul zice in Ioan 14:21 astfel: „Cine are poruncile Mele şi le păzeste, acela Mă iubeste; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatal Meu. Eu îl voi iubi, si Mă voi arata lui”

Şi era acelaşi Dumnezeu care în Isaia 45:19 spunea: „Eu n-am zis seminţiei lui Iacov să Mă caute in zadar”

Sînt convins că ne-am adunat aici pentru că-L iubim pe Domnul şi pentru că EL ne iubeşte. Vom vedea că EL este acelaş ieri, azi şi în veci, măcar că nu se va descoperi în Trupul pe care L-a avut odinioara. Credeţi voi aceasta?...

Ma bucur cînd vă aud pe toţi în cor.

1:7 ♦Acum dacă mă vedeţi pe mine, eu apar ca un om oarecare, asemeni vouă. Nu mă interesează nici un fel de comoară din Aur, Argint sau Platina. Nu am bogaţii pe pămînt... nici casă nu am. Locuiesc cu chirie. Şi mă mulţumesc cu ce-mi dă Domnul. Eu mai am cu ce mă lăuda, dar săracul Lazar, în sărăcia lui cumplită, nu avea cu ce să se laude. Trăia în atîtea lipsuri de-i plîngeai de mila. Singura lui bogaţie erau bubele. Era plin de bube, aşa încît era o plăcere pentru cîini ca să i le lingă zilnic. Dacă-l puneai alături de bogatul nemilostiv, vedeai imensa bogaţie materială lipită de bogat (fară să se poată dezlipi). Şi foarte aproape de el, vedeai imensa sărăcie în care se scălda Lazar din belşug.

1:8 ♦Dacă Domnul mi-a incredinţat visterii ascunse şi bogaţii îngropate, ar trebui să mă vedeţi cel mai bogat om de pe planetă. Poate mă credeţi un mincinos, pentru că adineauri spuneam că n-am mare lucru. Şi totuşi mă bucur de visteriile ascunse şi de bogăţiile îngropate care sînt în posesia mea, dăruite de Domnul. Nu le-am declarat în mod oficial. Sper să nu mă spuneţi nimănui... Eu Îl am pe ,,Aşa vorbeste Domnul,, şi-mi este deajuns.

N-am fost deloc modest, şi nici nu-mi este ruşine că Domnul e cu mine.

Cuvîntul care a fost ascuns şi îngropat atîtea viacuri a ajuns la mine ca să vi-l fac de cunoscut vouă, la o vreme ca aceasta a sfirşitului de timp.

Îţi mulţumesc Tată, în numele Domnului Isus, ca m-ai ales a fi robul Tău, şi că am căpătat trecere înaintea Ta, astfel încît Cuvîntul Tău să iasă rostit din gura mea, ca să se facă auzit de cei pe care I-ai ales pentru a-i mîntui.

2

2:1 ♦Aici în primele rînduri din faţă, parcă am văzut un bărbat care avea handicap la un picior. L-aş ruga să se ridice în picioare...

Acum vino, aşa cum poţi, pînă aici lîngă mine... Nu cred că ai nevoie de însoţitor...

Observaţi cît de afectată îi este deplasarea...

Urcă aici pe scenă! Aşează-te aici pe scaun! De ce eşti atît de speriat? Nu este nici o masă de operaţie pe aici; nu am nici bisturiu, nici asistente medicale. Eşti aici pentru că vrei să fii vindecat, dar nu eşti la chirurgie.

Spune-mi te rog, ce etate ai?... 32 ani... Nu trebuie să-mi spui cum te cheamă, pentru că Domnul îţi cunoaşte numele. Şi iată că îmi dă şi cîteva amănunte despre tine. Tu nu te-ai născut aşa. Cînd te jucai cu copiii de seama ta, pîna pe la 12 ani, tu aveai ambele picioare egale. Este corect? Este. Pe măsură ce creşteai în înălţime, piciorul stîng parcă refuza să se menţină la acelaş nivel cu celălalt. Astfel că te legănai in timpul mersului. Nu-i uşor. Diferenţa de dimensiune este de 6 cm. Corect? Bine.

Crezi tu că Domnul te poate vindeca, chiar daca nu-L vezi?... Aţi auzit cu toţii că el crede. Dar nu eşti botezat... Eşti? Cind te-ai botezat?... Aha! Cind erai prunc hrănit doar cu lapte. Nu este botezul corect; dar vom discuta mai tîrziu despre asta.

2:2 ♦Acum mă apropii de tine pentru a face o scurtă rugaciune. Rămîi aşa cum eşti aşezat. Nu te teme! Eu îmi voi pune mîinile peste tine, şi n-ai să simţi nici o durere. Nu-ţi fac injecţie... Tu trebuie să ştii că eu nu pot să te vindec. Nu am cum să-ţi adaug 6 cm la piciorul sting. Dar Domnul Isus Hristos poate. Domnul este aici şi poate să te vindece dacă vrea. Numai să crezi.

Voi care sînteţi adunaţi aici, credeţi?

(mulţimea strigă: credem!).

Perfect. Să ne rugăm în linişte ca să nu deranjăm vecinii. Ştiţi că şi rugăciunea spusă doar în gînd, este auzită de Dumnezeu.

Ana, mama lui Samuel, în gînd s-a rugat Domnului, şi EL I-a împlinit dorinţa. Eu însă mă voi ruga Domnului cu voce auzibilă şi de urechile voastre.

2:3 ♦Tată Ceresc, Tu care l-ai facut pe om dupa chipul si asemănarea Ta, în gîndurile Tale l-ai conceput şi pe acest tînar de 32 ani, să fie desăvirşit, la fel cum eşti şi Tu. ~In concepţia Ta, acest tînăr are picioarele egale şi sănătoase. Dar acuma el se prezintă inaintea Ta altfel. Şi el nu din proprie iniţiativă a ajuns aşa; şi nici din cauză ca nu-i botezat corect. Aşa cum nici femeia gîrbovă nu era cocoşată din propria ei voinţă, nici tînărul acesta nu este în situaţia asta pentru că ar fi vrut el. Tu, Doamne, L-ai tămăduit acolo la Calvar, prin ranele Tale. Nu mai este nevoie de o altă rană pentru ca el să se simtă sănătos. Dacă ai îngăduit ca el să poarte handicapul acesta pînă acuma, Tu ştii de ce, dar ne bazăm pe Cuvîntul Tău care este Adevărat prin care ştim că l-ai vindecat. Fie dar ca să-Ţi împlineşti acum această lucrare de vindecare şi cu el aici de faţă. Noi Îţi mulţumim că l-ai vindecat, şi-Ţi mulţumim şi pentru că faci ca să vedem şi noi manifestată lucrarea Ta, în faza ei finală. De aceea, Te rugăm Doamne, fă ca să se vadă şi acum Slava Ta, la cererea robului Tău. Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să faci ca să se ştie in această vreme a sfîrşitului că eu sînt slujitorul Tău, şi că Tu eşti Dumnezeul meu. Te rog Tată, în Numele Domnului Isus Hristos, amin.

2:4 ♦Prin autoritatea pe care o am de la Mîntuitorul nostru Isus Hristos, poruncesc duhului de poliomelită să iasă afară din omul acesta, lăsîndu-l cu picioarele egale, fără să-l scuture şi fără să-l trîntească la pămînt, în cel mai scurt timp, şi să nu se mai întoarcă înapoi niciodată în el, şi nici în alt om, spre slava şi în cinstea Domnului Isus cel înviat. Amin.

Vedem cu toţii că nu s-a schimbat încă nimic. Dar cînd se va vedea vindecarea, acest tînăr va trebui să-şi faca rost de alţi pantaloni normali... Ce faci? Eşti dezamăgit? Încă nu eşti vindecat, dar asta nu înseamnă că nu vei fi. Dacă Domnul m-a îndemnat să te scot aici în faţă, EL ştie de ce. Acum ridică-te de pe scaun şi mergi la locul tău, fără să-ţi pierzi nădejdea în Domnul. După ce vei fi vindecat, să nu întărzii a te boteza corect, în Numele Domnului Isus Hristos... Poţi să cobori de pe scenă.

2:5 ♦În Matei 21:22 stă scris că „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi”.

Iar în Ioan 14:13-14 stă scris că „Orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu voi face”.

În Matei 7:7-8 şi Luca 11:9-10, avem scris: „Cereţi, şi vi se va da... căci oricine cere, capătă”.

În Marcu 11:24, Domnul zice: „De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea”.

În Ioan 15:7, deasemeni este scris: „Dacă rămîneţi în Mine, şi dacă rămîn în voi Cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da”. Iar în versetul 16 zice: „Eu v-am ales pe voi; şi v-am rînduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămînă, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu să vă dea”.

Tot în Ioan 16:23-24 Domnul ne spune: „Adevărat, adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da... cereţi şi veţi căpăta pentru ca bucuria voastră să fie deplină”.

„Îndrăzneala, pe care o avem la EL, este că dacă cerem ceva după voia Lui ne ascultă”. Aşa am găsit scris în 1Ioan 5:14.

Nicăieri n-am găsit scris că Domnul ar fi zis să cerem în zadar.

Cuvîntul Domnului este Adevărul, şi n-are cum să fie mincinos.

Important este ca noi să-I cerem ceva după voia Lui. Dacă voia Lui este ca acest tînăr să fie vindecat, el se va vindeca. Dacă nu, nu. Dar eu cred că am cerut ceva după cum este voia Domnului.

Domnul nu se face de ruşine.

Deasemeni, Scriptura ne zice că oricine crede în EL nu va fi dat de ruşine (Romani 10:11)

2:6 ♦Toate privirile noastre sînt îndreptate către el. A ajuns la loc şi s-a aşezat pe scaun oftînd prelung. Văd şi lacrimi în ochii lui. Dar lacrimile de supărare, Domnul le transformă în lacrimi de fericire. Priveşte-ţi picioarele acum...

Ce-i? Ce s-a-ntîmplat?... Nu mai poate să stea locului...

Vino iar pe scenă să vadă toata adunarea.

Iată că nu mai merge legănat. Pantalonul nu-i simetric, şi trădează schimbarea care a fost făcută.

(Se aud aplauze)

Parcă v-am rugat şi cu alte ocazii să nu mă mai aplaudaţi. Eu nu am nici un merit în vindecările care se petrec sub ochii voştri. Toate meritele sînt ale Domnului. Da-ţii slavă Domnului, şi credeţi că EL este acelaşi ieri, azi şi în veci.

2:7 ♦Doamne Isuse, îţi mulţumim pentru că ne iubeşti, şi pentru că semnele şi minunile Tale n-au încetat. Te rugăm să cercetezi pe fiecare în parte, astfel încît atunci cînd vom încheia adunarea cu serviciul de vindecare, nimeni să nu plece acasă aşa cum a venit. Tu poţi să-i faci pe orbi să vadă, pe surzi să audă, pe muţi să vorbească, pe bolnavi să-i insănătoşeşti. Acum Te rugăm, Tată, să ne descoperi Cuvintele odinioară ascunse şi îngropate.

Înainte de a mă referi la Neghină, voi face o paralelă cu motoarele electrice.

Primul motor electric nu putea să apară înainte de a fi primul generator electric. De ce? Pentru că motorul electric funcţionează numai dacă primeşte curent electric de la o sursă electrică, sursă care nu poate veni decît de la generatorul electric.

2:8 ♦Eu mă pricep foarte puţin la agricultură. N-am studiat agronomia, nici horticultura, nici metodele de înmulţire a plantelor. De aceea am apelat la studiile pe care le-au făcut alţii.

Cercetătorii în domeniu au făcut probe de laborator cu tot felul de plante, inclusiv şi cu Neghina. Au luat seminţe alese dintre cele mai de soi, le-au plantat în solurile cele mai fertile, asigurînd tot confortul pentru vegetaţie. Au aşteptat, şi nu a răsărit nimic. Dar nimic. Timpul trecea şi neghina nu mai încolţea. Era atît de pasivă la tot felul de tratamente... Se schimbase solurile, îngrăşămintele, etc. pînă cînd le-a lăsat baltă. Era o adevărată pierdere de timp. Trecuseră ani intregi de cercetări în acest domeniu, şi cheltuielile se dovedeau zadarnice. La un moment dat s-a renunţat la asemenea cercetare definitiv. Nu merita efortul. Ei au ajuns la concluzia că neghina produce o sămînţă moartă din start, şi s-au întrebat pentru ce o mai produce dacă tot nu-i bună de nimic. Rezultă că planta în sine este moartă, dar se poate manifesta ca şi cum ar fi vie, dacă primeşte energie de viaţa dintr-o altă sursă.

2:9 ♦Aceiaşi cercetători au observat însă ceva curios.

Într-un sol lipsit de seminţe de neghină, s-a semănat cu foarte mare grijă Grîu, astfel încît să nu fie nici un bob de neghină semănat din greşeală împreună cu grîul. Şi s-a repetat experienţa pe mai multe eşantioane de sol, de diferite calitaţi, sau lipsite de calităţi.

Din toate solurile experimentate astfel, s-a ivit grîul încolţit, dar şi neghina în paralel cu el. Si doar nu se semănase neghină absolut de loc. Dar neghina şi-a făcut apariţia de nicăieri împreună cu grîul. Şi erau probe de laborator serioase, cu sisteme de securitate foarte bine puse la punct. Erau camere de luat vederi care supravegheau permanent. Aşa că nimeni nu îndrăznea să facă vreo glumă ca să zădărnicească experienţa. Au fost schimbaţi laboranţii şi s-a repetat experimentul de zeci de ori. Rezultatul era acelas. Neghina se ivea odată cu grîul măcar că ea nu era semănată.

2:10 ♦Hai să vedem ce este Neghina.

Din studiile efectuate aflăm următoarele: Plantele parazite îşi iau substanţele necesare existenţei lor din organismele vii, numite plante-gazdă.

Aproape că n-ai zice că este o parazită când stă cuminte lângă planta pe care o seacă de hrană. Dacă sapi în jurul ei, vezi că partea de jos a tulpinii e umflată ca un bulb. Cu el cuprinde rădăcina gazdei.

Tulpina lor este roşcată, galbenă, cafenie ori violetă. Ne-având clorofilă, ele nu au frunze; în locul lor au apărut nişte solzişori sau nişte zdrenţe ce le apără puţin trupul, în schimb, două organe li s-au dezvoltat peste măsură: rădăcinile şi florile.

Este şi firesc. Profitorul nu are decât două preocupări: să acapareze tot mai lacom şi să se înmulţească cit mai mult. Rădăcinile lui nu sunt ca cele obişnuite. Sunt înzestrate cu nişte organe numite haustori care servesc drept spăngi ventuze în acelaşi timp. Străpung tulpina sau rădăcina victimei, ajung la vasele plantei şi sug cu putere seva pregătită. Florile au darul de a fabrica un număr uriaş de seminţe moarte.

Definiţia neghinei: Plantă erbacee cu tulpina şi cu frunzele păroase, cu flori roşii-purpurii, cu sămânţa măruntă, de culoare neagră, răspândită mai ales în culturile de grâu; sămânţa acestei plante care, măcinată împreună cu grâul, dă făinii un gust neplăcut şi toxicitate (se aseamănă foarte mult la infăţişare cu Macul).

2:11 ♦Acuma după ce am citit despre parazitul numit Neghină, sper că înţelegeţi de ce mai devreme am făcut paralela cu motoarele electrice.

Pînă la apariţia sursei de energie electrică, nu era nici un consumator de electricitate.

În momentul cînd a apărut generatorul de curent, era prezent şi consumatorul numit bec, pentru a se manifesta Lumina. Şi imediat, după această experienţă, au apărut diverse alte feluri de consumatori care nu erau pînă atunci.

Alimentarea consumatorilor se face printr-un cablu, bun conducător de electricitate. Acel cablu poate fi asemănat cu un tentacul înfipt în rădăcina plantei de grîu. Curentul electric este supt de consumator, din generator, exact cum parazitul numit neghină suge seva de viaţă din planta-gazdă.

Curentul electric doar există, nemanifestîndu-se în nici un fel. Dar el se poate manifesta în consumatori funcţie de ce anume trebuie să facă aceştia. Şi are putere să pună în mişcare tot felul de maşinării.

2:12 ♦Pînă la semănarea grîului în pamint nu era nici un fel de altă sămînţă pe acolo. Dar grîul odată semănat, are viaţă din belşug încît este emisă şi în afara lui, depăşind periferia bobului. Această energie de viaţă are potenţialul, atît de a aduce la suprafaţă ceea ce a fost introdus în pămînt, şi anume acelaş model de grîu, dar şi ce este pe lîngă el, măcar că-i doar ţărînă inofensivă. Ţărîna respectivă este însufleţită în mod special, tocmai ca să-şi facă datoria de a putrezi bobul de grîu.

Domnul zice destul de clar: „Adevărat, adevărat, vă spun că, dacă grăuntele de grîu, care a căzut pe pămint, nu moare, rămîne singur; dar dacă moare aduce multă roadă” (Ioan 12:24). Deci el trebuie să mai şi moară, dar ca să moară, cu de la el putere nu poate muri. Dar cineva/ceva trebuie să-l omoare. Semănătorul nu-l omoară, ci numai îl seamănă. Călăul trebuie să existe oriunde grîul este semănat. Călăul este pretutindeni ca potenţial, dar nu ia fiinţă decît atunci cînd apare ceva viu. Ce este viu are ~sursă de viaţă~ din belşug încît --dă pe dinafară--, devenind vizibilă şi uşor de furat.

2:13 ♦Deci grîul cînd se duce în pămînt, se duce cu tot cu energia necesară punerii în mişcare a forţelor ce trebuie să contribuie la putrezirea lui. Dacă n-ar fi aşa, cine să pună în miscare ţărîna din jurul bobului? Ţărîna cu de la ea putere, nu face nimic. Ea ca să facă ceva trebuie să fie indemnată de Cineva. Şi cine s-o îndemne altcineva dacă nu energia de viaţă care emană din grîu?

Grîul pînă nu-i semănat, nici nu putrezeşte, nici nu încolţeşte. Deci rolul ţărînei este foarte important în înmulţirea grîului, măcar că ţărîna care îl ajută spre putrezire ia formă şi înfăţişare de plantă oarecum asemănătoare cu planta care iese din bobul de grîu zdrobit şi putrezit.

2:14 ♦Dar neghina care ia fiinţă în acest mod, clădindu-se din resturile materiale ale grăuntelui original, va avea cam aceeaşi înfăţişare cu planta de grîu verde, dar florile şi roadele vor fi total diferite. Rolul neghinei era necesar doar în pămînt, nicidecum şi la suprafaţă. Dar în neruşinarea ei, în loc să se oprească după ce a terminat sarcina de putrezire, ea continuă să rămînă agăţată de planta originală, cu tentaculele adînc înfipte în rădăcina formată, astfel încît devine ceva fals pe lîngă original. Şi suge din seva ce alimentează originalul, fără să facă nici un efort deosebit, fiind în stare de a secătui planta-gazdă, cu riscul chiar de a o omorî din nou, numai ca să trăiască ea. Dar dacă o omoară, stie că nu mai are de unde să extragă sevă. Şi atunci îşi întinde tentaculele şi la boabele vecine ca să fure şi de acolo sursa de viaţă. Aşa se face că sînt mai multe fire de grîu decît cele de neghină.

Neghina este mai viguroasă şi mai frumoasă decît grîul, măcar că trăieşte pe spinarea grîului, şi măcar că este ceva fals.

Am uitat să vă spun că ,,Pilda neghinei,, o găsim în evanghelia după Matei 13:24.

2:15 ♦În tîlcuirea pildei neghinei, versetele 37 şi 38, stă scris: „Cel ce samănă sămînţa bună este Fiul omului. Ţarina este lumea; sămînţa bună sînt fiii Împărăţiei; neghina sînt fiii Celui rău” şi găsim scris în Luca 8:11 că Sămînţa este Cuvîntul lui Dumnezeu, iar în Marcu 4:14 este scris că Sămănătorul samănă Cuvîntul.

Acum ne întoarcem la Pilda semănătorului, în Matei 13:4.

Astfel că grîul în loc să se bucure de toată sursa de viaţă, se mulţumeşte cu puţin; de multe ori cu atît de puţin încît abea reuşeşte, cu multă trudă, să aducă şi roadele cuvenite. Dar cît de greu îi este, tot aduce roadele aşteptate. Un grăunte dă 100, altul 60, altul 30, după cum este scris în versetul 23.

2:16 ♦Să recapitulăm: Sămînţa bună este Cuvîntul lui Dumnezeu din care rezultă fiii Împărăţiei. Sămînţa rea este neghina din care rezultă fiii celui rău.

Prin rostirea Cuvînului, Acesta este semănat şi nu întîrzie să ia fiinţă, măcar că pe lîngă el apare şi parazitul ce se aseamănă cu neghina.

Deci pe lîngă Cuvîntul original care este veşnic, îşi face apariţia şi parazitul care nu face parte din acel Cuvînt şi care este ceva fals şi neadevărat. Parazitul este o impuritate care a fost detaşată, înlăturată şi îndepărtată de Cuvîntul original. Parazitul este negativul originalului care stă în opoziţie cu pozitivul. Parazitul este desprins din original, devenind ceva mort, fără viaţă proprie. Dar el pentru ca să se manifeste, stă pe lîngă original, furîndu-i din energie.

3

3:1 ♦Ce era Adam inainte de a fi făcut de Dumnezeu? Era un Cuvînt rostit de Dumnezeu.

Cum a zis Dumnezeu? „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră”.

Şi înainte de a fi Cuvîntul rostit, el era în gîndurile aceluiaş Dumnezeu.

Şi Dumnezeu este Viaţa. Este sursa de Viată. Şi unde este EL nu se poate să nu ia fiinţă ceva, ca să funcţioneze.

Aşa că Dumnezeu a coborît pe pămînt ca să pună în aplicare planul gîndit de EL încă din veşnicii. A aşezat o mică „Grădină Eden” pe pămînt, ca un fel de laborator, unde a putut să rostească ce avusese de gînd să facă.

EL trebuia să facă omul cu tot cu sămînţă, pentru a se reproduce. Din ce l-a făcut? Din ţărînă. Apoi l-a despicat, să-l despartă în două. O parte mai mare, şi altă parte mai mică care era coasta. Şi coasta a devenit Eva ce forma acelas trup cu Adam. Ei amîndoi formau un singur trup, măcar că deveniseră, prin despărţire, două fragmente.

Dar cel de-al doilea fragment conţinea locul de zămislire a seminţelor umane.

Reprezenta periferia întregului numit Adam. Coasta din care a fost făcută Eva, provenea de la periferia lui Adam. Ca şi cum Eva reprezenta carcasa lui Adam.

3:2 ♦Şi recapitulăm din nou: Adam era originalul, şi numai lui i s-a suflat suflare de viaţă în nări. Dar pe lîngă original şi-a făcut apariţia şi falsul-neghină, adică şarpele cel vechi care nu era încă blestemat. Şi aşa cum neghina este o plantă păioasă la fel ca şi grîul, tot aşa şi acel şarpe nu putea să arate altcumva la înfăţişare decît cum arăta omul. Acel şarpe funcţiona asemeni omului, măcar că era mort. Dar funcţiona prin inducţie. El era în apropiera omului care radia energie vitală de jur împrejurul lui. Această emanaţie era suficientă ca să însufleţească şi ce era lipsit de viaţă. În felul acesta, acel şarpe fura energia vitală care dădea pe dinafară din Adam.

Dacă citim în Geneza 2:9, observăm ca Pomul Vieţii se afla în mijlocul Grădinii Eden. Deci în mijlocul Grădinii nu putea să mai încapă alt pom. Grădina Eden privită ca un întreg, avea un centru al ei numit mijloc. Acel centru-mijloc era ocupat de Pomul Vieţii. Şi la finalul versetului mai este ceva adăugat. Ia să vedem ce. Este ceva ce nu merita să se afle printre ceilalţi pomi şi nici alături de Pomul Vieţii. Ceva care fusese scos dincolo de periferia Edenului, şi anume ,,pomul cunoştinţei binelui şi răului,,

3:3 ♦Acest pom al cunoaşterii împrejmuia Grădina Eden astfel încît el era ca o graniţă între Bine şi rău. Binele se afla în interiorul împrejmuirii, iar răul se afla în afara împrejmuirii. De aceea avea şi denumirea aceasta de pom al cunoştinţei binelui şi răului, pentru că el era aşezat între Bine şi rău. El limita aria Binelui astfel încît să nu se reverse pe dinafară, şi tot el punea restricţie răului pentru ca acesta să nu se poată cuibări în interiorul Grădinii. Era un fel de vameş, sau mai bine zis un fel de paznic. Dar era ca şi cum ai pune lupul, paznic la oi. Astfel că lupul avea hrana asigurată furînd cîte o oaie sau un miel cînd îi era foame. Acest pom care cunoştea, atît binele cît şi răul, era chiar şarpele ce avea înfăţişarea cu cea a omului, şi care a vorbit cu Eva în interesul amăgirii acesteia.

3:4 ♦Ca o comparaţie cu privire la generator, Eva ar fi fost statorul, iar Adam era rotorul.

Eva dacă ar fi fost să rămînă doar o coastă a întregului numit Adam, împrejmuia doar întregul fără să-l ajute pe Adam spre înmulţire. Ori Dumnezeu dăduse porunca de înmulţire a omului. Şi vedem în Geneza 1:26 că era prima poruncă dată omului, cu o importanţă deosebită, întrucît a mai fost repetată de vre-o cîteva ori pînă la Iacov. Aşa că Eva nu i-ar fi fost de nici un folos lui Adam dacă i-ar fi rămas doar pe post de carcasă, de stator. Oricît s-ar fi învîrtit Adam ca rotor în interiorul Evei, el nu s-ar fi înmulţit niciodată. De aceea Eva a trebuit să fie scoasă afară din întreg, definitiv, ca să-i fie un ajutor potrivit lui Adam (Geneza 2:20-22), funcţie de porunca primită.

3:5 ♦Facem o paranteză aici ca să vedem că Dumnezeu este Lumină (1Ioan 1:5), şi S-a despărţit pe Sine în două, extrăgînd întunericul din EL însuşi. De ce l-a scos din EL? Pentru că în EL nu i-ar fi fost de nici un folos. Acelaş verset zice că în EL nu este întuneric. Şi măcar că Domnul va renunţa definitiv la acest întuneric, în perioada pentru înmulţirea omului s-a dovedit de un real folos. Numai în întunericul acestei lumi se putea înmulţi lumea.

Deci întunericul trebuie privit ca şi o fabrică de înmulţit Lumina

Nici Eva nu a fost scoasă afară din Adam ca şi cum ar fi fost o impuritate a originalului, ci ea a trebuit extrasă din intreg tocmai că se dovedise bună spre înmulţire. Ea era poartă de intrare şi de ieşire dintr-o lume în alta. Prin femeie se face transferul dintr-o lume în alta.

Eva, şi femeia în general, trebuie privită ca şi o fabrică de înmulţit lumea pe care Dumnezeu o iubeşte. De ce nu şi lumea pe care EL n-o iubeşte? Pentru că EL iubeşte lumea în care este sădită lumina spre înmulţire; şi urăşte lumea în care este sădit intunericul. Porunca spre înmulţire, EL, a dat-o copiilor luminii, nicidecum copiilor întunericului.

Încheiem paranteza.

3:6 ♦Omul ca şi sămînţă-cuvînt se afla într-un loc de odihnă, existînd pur şi simplu. Dar el ca să devină om adevărat trebuia să se îmbrace într-un trup de ţărînă. Şi nu se putea îmbrăca singur. El trebuia să treacă prin femeie ca să fie ţesut/zidit/înzestrat cu acel trup. Abea din femeie iese cu înfăţişarea de om vizibil şi palpabil.

De observat aici că sensul este ireversibil. Aică femeia asigură trecerea dintr-o lume a odihnei spre o lume a suferinţei; nu şi invers. Ca să treci înapoi din lumea suferinţei spre lumea odihnei, femeia nu te poate ajuta cu nimic. Ea este ca un aspirator care trage aerul dintr-o parte spre a-l proiecta în cealaltă parte. Uşa numită femeie este blocată, fără ca să se poată deschide, în cazul în care cineva ar vrea să se întoarcă la locul de odihnă.

3:7 ♦Pe bună dreptate, Nicodim care era un Fariseu fruntaş al Iudeilor, L-a întrebat pe Domnul: „Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?

Isus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îţi spun, că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”. Găsim asta în Ioan 3:4-5.

Deci nu din femeie trebuie să te naşti ca să ajungi în Rai. Auzi de unde trebuie să te naşti! Din apă şi din Duh. Cine-I Apa şi Duhul? Atît Apa cît şi Duhul este Viaţa. Şi Viaţa este Domnul.

Ai auzit din Cine trebuie să te naşti ca să ajungi înapoi în Rai? Din Domnul.

Hai să vedem dacă este corect!

Căutăm în Ioan 10:9, unde găsim scris: „Eu sînt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, v-a fi mîntuit; va intra, şi va ieşi, şi v-a găsi păşune”.

3:8 ♦Dar Domnul nu-I femeie din care să te poţi naşte. Totuşi EL este Uşa prin care se poate trece în sens unic. Prin EL se intră înapoi ~din lumea suferinţei~ ca să ajungi în ~lumea odihnei~. Numai prin EL. Cum ne cheamă EL? „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă... şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.

Cine vrea să noteze să caute în Matei 11:28-29.

„Cuvîntul” este Uşa pregătită pentru a ne întoarce înapoi în Rai. Domnul este Cuvîntul.

3:9 ♦Acum se poate vedea de ce Cuvîntul a trebuit ascuns atîta vreme. Tocmai ca să nu fie de găsit, şi să nu se poată face trecerea în sens interzis nouă. Dar din momentul venirii Domnului în trup de carne, sensul interzis a fost ridicat, anulat şi aruncat la coşul de gunoi a istoriei. Pînă a veni Domnul era doar o singură uşă cu sens unic spre înmulţire şi suferinţă. Acum este şi cealaltă Uşă cu sens unic spre Hambarul Împărăţiei lui Dumnezeu.

Aţi văzut că pentru înmulţire, Dumnezeu a pregătit o uşă secundară. De ce secundară? Pentru că a trebuit să facă un produs secundar, şi anume femeia. Exact ca şi cum noi am fi ieşit din Hambar pe uşa din dos a Împărăţiei lui Dumnezeu. Dar acuma, ca să ne întoarcem înapoi în acelaş Hambar, Domnul a pregătit Uşa Principală. N-a mai trebuit făcut ceva secundar. Originalul Şi-a deschis propriile porţi aşteptînd ca să ne apropiem cu încredere.

3:10 ♦Această Uşă Principală este destul de strîmtă şi greu de găsit.

Matei 7:13-14, zice aşa: „Intraţi pe poarta cea strîmtă, căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt cei ce intră pe ea. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la Viaţă, şi puţini sînt cei ce o află”.

Am aflat astfel că mai este o uşă, cea de-a treia, foarte uşor de găsit ce duce la pierzare. Este uşa spre gheenă, unde trebuie să meargă toţi oamenii de tip neghină. Lumea neghinei găseşte numai această uşă, măcar că o vede şi pe cea strîmtă. Dar ei preferă să nu meargă pe calea îngustă, pentru că le este mai comod să meargă pe cea lată. Abea după ce trec de poarta cea largă îşi dau seama ce greşeală au făcut. Şi atunci este prea tîrziu.

3:11 ♦De ce nu mă avertizaţi că am deviat de la subiect? Unde rămăsesem? Aha! Vorbeam despre Eva pe post de stator a unui generator de viaţă. Staţi un pic să mă adun. O să trecem de miezul noptii. Dacă vrea să plece cineva, să o facă acum, ca să nu-i deranjeze pe cei care vor să rămînă...

Înţeleg că nimeni nu vrea să plece... Deci putem continua.

Imaginaţi-vă alternatorul de la motorul unei maşini care merge pe asfalt.

Doar statorul conţine bornele prin care energia vitală poate ieşi, sau poate fi luată spre funcţionarea unui consumator de energie. Statorul fiind partea periferică a alternatorului.

3:12 ♦Din Eva au ieşit doi consumatori de energie vitală; Cain care era de la cel rău (cu semnul minus), pe post de neghină; şi Abel care era de la Cel Bun (cu semnul plus), pe post de grîu.

Cain consuma energie fără ca s-o merite, dar o consuma. Şi nu i-a fost deajuns, că a mai furat viaţă şi de la frate-su Abel, prin omorîre. De ce nu-i era deajuns? pentru că era sămînţă de uriaş, care provenea de la şarpele cel vechi de dinaintea blestemului, înainte de amăgire. Fiind de dimensiuni uriaşe avea nevoie de mai multă energie vitală, măcar că era ceva fals.

Viaţa odată ieşită din Abel, a ajuns să fie preluată de Cain, dar s-a dus şi în pămînt sub formă de sînge, de unde striga la Dumnezeu (Geneza 4:10), Şi Dumnezeu a făcut să iasă din Adam şi Eva, o altă sămînţă numită Set (Geneza 4:25b), lipsită de neghină. O sămînţă originală fără impurităţi. Abea această sămînţă continuă linia vieţii, ca arbore genealogic.

Set era o sămînţă desăvîrşită care apărea în locul lui Abel.

4

4:1 ♦Facem o mică întrerupere... Aţi văzut că am primit un bileţel... citesc aici că o femeie, care este undeva în spate, vrea să mă vadă înainte de a se termina adunarea.

Păi dacă nu vezi de departe, vino mai aproape. Mai sînt două locuri aici pe rîndul patru...

Aha... În cazul acesta, vă rog s-o aduceţi aici pe scenă... Aşezaţi-o aici pe scaun... Bine.

Avem o bunică aici care zice că are cataractă şi de aceea nu mă vede nici de aproape.

4:2 ♦Pe cînd eram ortodox, citisem în Biblia ortodoxă, cartea lui Tobit. Scria acolo undeva, că pe Tobias, care era fiul lui Tobit, era să-l înghită un peşte mare. Însoţitorul lui Tobias, şi anume îngerul Rafael, i-ar fi spus să prindă peştele, să-l despice, să-i ia inima, ficatul şi fierea, şi să le păstreze. Aşa a aflat el că fierea ar fi fost bună să frece ochii tatălui său pentru ca să nu mai aibă cataractă. Asta sună ca un fel de vrăjitorie. Dar noi nu ne ocupăm cu vrăjitoria. Eu nu sînt vrăjitor. Eu mă aflu în slujba Domnului Isus, Mîntuitorul nostru. Eu nu pot să o vindec de cataractă pe această bunică. Şi chiar de-aş avea la îndemină o fiere de peşte, tot n-aş pune în practică ce am citit în cartea lui Tobit. Prefer ca această bunicuţă să rămînă nevindecată decît să mă apuc de vrăjitorie. Am făcut o mică paranteză în mod special ca să audă şi cei care mă consideră magician. Nu sînt magician.

4:3 ♦Bunico, te rog să-mi spui în ce parte se află microfonul faţă de mine... Nici vaza cu flori nu-mi poţi spune unde se află?

Aţi observat că ea nu vede. De fapt ochii ei arată jalnic. Cum să mai şi vadă...

Ca să nu mai fiu considerat magician, iată, eu voi rămîne aici în faţa microfonului, şi nici n-am să mă ating de bunicuţă. Distanţa dintre noi este cam de 3m. N-am să fac nici un ritual... Doar o să mă rog Domnului ca s-o vindece. Şi dacă EL vrea, o va vindeca. Dacă nu, nu. Dar eu cred că EL va face să se arate Slava Sa şi de această dată.

Bunicuţo, crezi că Domnul te poate vindeca ca să-ţi recapeţi vederea?... Crede.

Voi credeţi?... Foarte bine.

4:4 ♦Tată, care ai făcut pe om după cum l-ai avut în gîndurile Tale, avînd chipul şi înfăţişarea Ta, ai avut grijă ca el să fie desăvîrşit aşa după cum eşti şi Tu. Cataracta bunicuţei acesteia nu vine de la Tine. Dar Tu ai purtat şi boala ei acolo sus la Golgota. Prin ranele Tale este şi ea tămăduită. Fie-Ţi milă de ea, şi curăţăşte-o de lucrarea vrăjmaşului. Activează-i tămăduirea Ta, astfel încît să se manifeste în această seară, şi să se ştie că eu sînt slujitorul Tău, şi că Tu eşti Dumnezeul meu. Aşa cum l-ai făcut pe orbul Bartimeu ca să vadă, tot aşa dă-i vederea înapoi şi acestei bunicuţe. Te rugăm Doamne în Numele Domnului Isus cel răstignit. Amin.

Nu ne rămîne decît să vedem dacă Domnul se îndură de ea ca s-o vindece. EL poate s-o vindece instantaneu, sau poate să mai întîrzie în mod special ca să încerce credinţa noastră. Sau dacă vrea ca ea să mai suporte handicapul acesta un timp... Totuşi Domnul nu zice să cerem de geaba. EL zice că dacă cerem nu se poate să nu căpătăm. Dar nu căpătăm altceva decît ceea ce cerem. Găsim scris în Iacov 5:16, că „mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. Dacă am căpătat trecere înaintea Domnului, şi mă consideră neprihănit, bunicuţa aceasta va fi vindecată în Numele lui Isus Hristos.

4:5 ♦Pînă ce apar rezultatele, vă rog s-o ajutaţi ca să se întoarcă în sală... Mulţumesc.

Pe orbul Bartimeu, Domnul nu l-a întrebat dacă el crede că l-ar putea vindeca. L-a întrebat doar: „Ce vrei să-ţi fac? Rabuni, I-a răspuns orbul, să capăt vederea”. El era sigur că Domnul îl poate vindeca. De aceea Isus i-a zis: „Du-te, Credinţa ta te-a mîntuit. Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus” (Marcu 10:51-52).

Eu sînt sigur că şi bunicuţa în cauză, a venit aici tocmai pentru că era sigură că-L va găsi pe Domnul ca s-o vindece. Dacă credinţa ei a rămas neclintită... Domnul deja i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mîntuit”.

Acum vom continua de unde am rămas... Aşa... Set era o altă sămînţă în locul lui Abel...

4:6 ♦Priviţi. Este ceva extraordinar. Aveţi în faţa voastră semnele şi minunile pe care le face Domnul. Nu-i de mirare... Trebuie să se manifeste şi ea într-un fel... de bucurie.

Ca să se convingă toţi că eşti vindecată, spune-mi ce ţin în mîna mea ridicată, şi-n care mînă...

Aţi auzit că a răspuns corect. Ţin Biblia în mîna dreaptă. Aleluia!

Acum aşează-te pe un scaun... Dă-I slavă Domnului... Şi urmează-L pe Isus.

Păi dacă pe mine mă vezi... Nu mie trebuie să-mi mulţumeşti. Nu eu sînt Cel care Te-a vindecat. Domnul despre care ai auzit că vorbesc; EL face minunile acestea.

Crezi că Dumnezeu este acelaşi dintotdeauna, şi că EL te-a vindecat?...Perfect. Ca semn al credincioşiei pe care I-o porţi, te vei boteza în Numele Lui... Amin.

Acuma priveşte peste tot, că eşti însetată de privit, dar păstrează liniştea, ca să mă audă ceilalţi. Te rog!

Daţi-i o Biblie ca să citească... Ştie să citească... Minunat.

4:7 ♦Tatăl nostru care eşti pretutindeni, îţi mulţumesc că te afli şi printre noi, şi că m-ai găsit vrednic să fiu unealta Ta prin care Tu să lucrezi, ca să se vadă slava Ta. Îndură-Te, Te rog, şi de cei care se află în primele 4 rînduri, astfel încît la serviciul de vindecare din noaptea asta să aibă şi ei bucuria deplină de a se simţi desăvîrşiţi asemeni Ţie, Mîntuitorule. Tu pe oameni nu i-ai făcut nici schilozi, nici paralizaţi, nici orbi, nici muţi, nici surzi, nici bolnavi şi nici cu malformaţii congenitale. Te rog să rupi toate tentaculele vrăjmaşilor lor care au fost înfipte în ei, secătuindu-i de vlagă. Nu lăsa Doamne pe copiii Tăi ca să mai fie batjocoriţi. Te rugăm Doamne, în Numele Domnului Isus. Amin.

Vom continua pentru că ne presează timpul. Deja este destul de tîrziu. Mă voi strădui să termin cît pot de repede, dar nu pot să trec sub tăcere ce-mi dă Domnul să vorbesc.

4:8 ♦Voi trece un pic mai repede ca să ne referim la săracul Lazăr din nou. De ce la el? pentru că tema din seara asta este neghina. Săracul Lazăr nu reprezenta neghina, aşa cum era el. Nu.

Neghină era chiar bogatul nemilostiv. Şi-am să vă spun de ce. El a ajuns bogat pe seama lui Lazăr. Sănătatea lui era de la Lazăr. Pe cît de bogat şi sănătos era el, pe atît de sărac şi de bolnav era Lazăr. Bogatul a furat toată sănătatea şi toată bogăţia de la Lazăr. Cum? Prin vrăjitorie. Şi-l mai privea şi de sus.

Cum se manifestă vrăjitoria? Prin inducţie, în invizibil, punînd la treabă forţele întunericului. Riscul este mare, dar se practică. Efectul bumerangului este foarte periculos pentru cei care practică aşa ceva. Dar voi predica altă dată despre asta.

4:9 ♦Se poate observa în oricare lan de grîu cît de ţanţoşă este neghina şi cît de frumoase flori are. Pe cînd grîul este gîrbovit, trudit şi împovărat.

Ce făcea bogatul? Se distra, benchetuia, se lăfăia în îdestulare şi bunăstare.

Ce făcea săracul? Suferea în tăcere lipsurile şi boala, cerşind cîte o firmitură de pîine.

Aici aveţi manifestarea neghinei, şi vedeţi cît de diametral opusă este faţă de cea a grîului.

4:10 ♦Să nu uit. Îl gasim pe săracul Lazăr la capitolul 16 din Luca, de la versetul 19.

Imediat după ce săracul a murit, n-a mai trăit nici bogatul. De ce? pentru că n-a mai avut de unde să fure energie de viaţă. Sursa lui de trai nu mai exista. Tentaculele lui invizibile, înfipte adînc în fiinţa săracului, nu-i mai asigura puterea de a mai trăi. Nu-i rămînea decît să moară. Şi a ajuns la gheenă unde-i veşnica scrîşnire a dinţilor, plînsul veşnic şi muncile veşnice, exact cum şi neghina este sortită focului.

Săracul a ajuns în hambar, şi anume în sînul lui Avraam, unde îi era locul lui.

4:11 ♦De aceea Domnul zice: „Postul plăcut Mie este dezlegarea lanţurilor răutăţii, deznodarea legăturilor robiei, eliberarea celor asupriţi, şi ruperea oricărui fel de jug; Împarte-ţi pîinea cu cel flămind şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; Dacă vezi un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău”. Aşa am găsit scris în Isaia 58:6.

Ce a făcut bogatul nemilostiv din toate astea? Nimic. Şi-a meritat soarta.

Aşa se explică de ce a zis Domnul: „Mai lesne este să treacă cămila prin urechea acului, decît să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Avem scris aşa ceva în Matei 19:24 Marcu 10:25 Luca 18:25.

4:12 ♦Să vedem acum dacă a ţinut cineva cont de ce am găsit scris în Isaia 58:6.

Vameşul Zacheu, fiind şeful vameşilor, era foarte bogat. El şi-a adunat bogăţia prin fraudă primind mită, şi prin exces de zel în aplicarea legilor vamale. Pe lîngă faptul că era curios să-L vadă pe Domnul, se pomeneşte că Domnul îl mai şi cunoaşte, strigîndu-l pe nume: „Zachee, dă-te jos degrabă ~ştiţi de unde; din dud~, căci astăzi trebuie să rămîn în casa ta”.

Notaţi versetul: Luca 19:5.

Luat prin surprindere, Zacheu n-a stat pe gînduri. L-a primit în casă pe Domnul, şi măcar că Domnul nu comenta nimic, funcţie de bogăţia pe care o vedea, Zacheu a ştiut ce vroia Domnul de la el. De aceea a putut să-I zică: „Iată Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit”.

Ştiţi ce răspuns a primit? „Astăzi a intrat Mîntuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam”.

4:13 ♦Dacă mai devreme am văzut că săracul Lazăr aparţinea de Avraam, observăm acum că şi bogatul Zacheu aparţine de acelaş Avraam. Dar era un bogat care a ştiut să se descotorosească de bogăţia lui, preferînd a rămîne sărac în lumea asta, pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Întrebarea e: Cîţi ca el procedează aşa?

Tînărul bogat din Luca 18:18-24, plecînd întristat după discuţia avută cu Domnul, măcar că i s-a explicat ce trebuie să facă, a preferat să nu renunţe la avuţiile lui, renunţînd la Cel care ar fi putut să-l mîntuiască. De aceea Domnul a zis: „Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!”

4:14 ♦Tot în Luca 6, de la versetul 20 în jos, scrie aşa: „Ferice de voi care sînteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră. ~ Ferice de voi care sînteţi flămînzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi. ~ Ferice de voi care plîngeţi acum, pentru că voi veţi rîde. ~ Ferice de voi, cînd oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului”.

Aţi auzit cumva că Domnul ar fi zis „ferice de voi” şi la adresa bogaţilor?

Eu n-am găsit scris nicăieri. Din contră; am găsit o altă expresie care ar trebui să fie un semnal de alarmă foarte serios la adresa lor.

De la versetul 24 în jos scrie: „Vai de voi bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit aici mîngîierea. ~ Vai de voi care sînteţi sătui acum! Pentru că voi veţi flăminzi. ~ Vai de voi, care rîdeţi acum, pentru că voi veţi plînge şi vă veţi tîngui! ~ Vai de voi, cînd oamenii vă vor grăi de bine!”

Aţi auzit cumva că Domnul ar fi zis „vai de voi” şi la adresa săracilor?

Cine are urechi de auzit să audă.

4:15 ♦Un alt caz care se poate adăuga la pilda neghinei este şi acela despre îndrăcitul din ţinutul Gadarenilor/Gherghesenilor aşa după cum găsim scris în Luca 8:26, Matei 8:28 şi Marcu 5:1.

Omul acela era chinuit de o legiune de demoni, adică de 6000 de duhuri necurate. Se ştie că o legiune romană din vremea aceea era compusă din 6000 de soldaţi. De aceea dracii fiind mulţi s-au recomandat ca fiind o legiune.

Omul acela nu era îndrăcit pentru că vroia el. Pentru el nu era uşor să suporte atîţia draci care-l făceau să distrugă, să dărîme, să rupă lanţuri, etc. El nu făcea toate aceste lucruri din plăcere. Pentru el era un chin. Dar el făcea cam ce făceau şi cei 2000 de porci la un loc.

Porcii prin felul lor de comportare distrug, dărîmă, sparg, fac gropi în căutare de rădăcini şi de tot felul de mizerii.

4:16 ♦Tentacule nevăzute care numărau 6000 în total (o legiune), erau înfipte în fiinţa lui, tocmai de la cei 2000 de porci, de către propietarul porcilor, prin metode oculte. Şi asta din simplul motiv că făcea avere de pe urma porcilor prin vînzare. Şi avea nevoie ca porcii să nu-i moară. Aşa că fura energie vitală de la acel om care avea sursă de viaţă din belşug. Dar prin acele tentacule sugea seva vieţii în schimbul caracterului porcin. De aceea omul acela avea comportamentul atît de ciudat.

Domnul nu a făcut altceva decît că a deconectat toate acele tentacule drăceşti, desprinzîndu-le de omul acela. Demonilor nerămînîndu-le altceva de făcut decît să se întoarcă inapoi de unde fuseseră trimişi. Nu aveau altă alternativă. Aşa că porcii nu mai aveau cum să trăiască, din lipsa sursei vitale. Nici nu-i de mirare că au murit înecaţi. Oricum mureau. Ei erau falşi, fiind pe post de neghină. Nu erau originali. Dacă ar fi fost originali nu ar fi avut nevoie de o fiinţă-gazdă de unde să-şi extragă duhul de viaţă. Ar fi trăit fără să aibă nevoie de sursă de viaţă din altă parte. Ei erau paraziţi pentru omul acela. Iar deparazitarea presupune moartea paraziţilor. Era normal să se întîmple aşa.

4:17 ♦Eu am aici nişte notiţe, ca un fel de ghid orientativ, în sensul de a păstra o anumită ordine în expunere, la tema pe care am început-o aseară. Şi stau pe gînduri pentru că mi-i teamă să nu ne prindă dimineaţa aici cu tot cu serviciul de vindecare. Trebuie să mă consult cu voi. Am putea intrerupe aici predica, ca s-o continuăm altă dată. Sînteţi de acord?

(Adunarea strigă un NUUUUU prelungit)

Dacă vouă nu vi-i somn, nici mie nu-mi este. Continuăm tema pînă terminăm toate notiţele. Dar acum luăm o pauză de 30 minute... Organizatorii au pregătit pentru cei care vor, cîte o gustare, o cafea... la rulotele din preajma cortului. Tot acolo veţi găsi şi îndrumători pentru toate cerinţele voastre. S-a asigurat strictul necesar pentru toţi.

5

5:1 ♦Gata; începem? Putem continua?...

Observ că doar cele două scaune au continuat să rămînă libere. În rest toate sînt ocupate. Este îmbucurător faptul că v-aţi întors cu toţii. Rezultă că nimeni nu s-a plictisit. Domnul fie lăudat.

Am văzut că în interiorul Grădinii Eden, chiar în centru, era Pomul Vieţii. Iar dincolo de marginea Grădinii se afla pomul morţii, numit pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Ce spune Domnul despre pomi? Citim din Matei 7, prima coloană, partea de jos.

„Orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. ~ Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. ~ Orice pom care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. ~ Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte”.

Ce am citit pînă acum este asociat cu două versete 15 şi 16.

„Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor”.

Deci pomii amintiţi sînt prooroci, făcînd roade specifice fiecăruia.

Pomul Vieţii era Prooroc după cum este scris în Ioan 4:19 şi 6:14. Era Domnul Isus.

Pomul morţii era şi el prooroc, dar era mincinos, adică satan (Apocalipsa 19:20 şi 20:10).

Roadele Unuia sînt total diferite faţă de ale celuilalt. Unul face roade bune iar celălalt face roade rele. Unul este Grîul iar celălalt este neghina. Primul are Viaţa iar celălalt fiind ieşit afară din Viaţă, este mort; dar se manifestă ca şi cum ar fi viu, prin furt de energie vitală de la primul Pom al Vieţii.

5:2 ♦Magnetita este un material magnetic permanent. Acest magnet are proprietatea de a atrage fierul, fără să aibă nevoie de vre-o sursă din exterior ca să poată deveni magnetic. Această proprietate este în interiorul materialului, dar se revarsă şi în exteriorul lui formînd aşa numitul cîmp magnetic. Astfel că obiectele din fier aflate prin preajmă se magnetizează şi ele, fiind atrase spre magnetul original, chiar lipindu-se de acesta. Devin şi ele magnetice prin inducţie, atrăgînd la rîndul lor alte elemente din fier, ş.a.m.d. Dar ele s-au lipit de original comportîndu-se ca nişte paraziţi ce vor să secătuiască originalul de acea foţă de atracţie.

Toate mărunţişurile fieroase erau moarte înainte de apropiera Magnetului de ele. Nu aveau nici o putere să facă ceva. Nu puteau să atragă nici un ac cu gămălie. Dar pentru că magnetul se află între ele, iată că au putere să facă şi ele ceva, asemănător cu ce face originalul. Şi erau moarte. Şi rămîn moarte dacă originalul pleacă din mijlocul lor.

5:3 ♦Turma aceea de porci care număra 2000 de capete, trăia în preajma omului ce sălăşluia prin acel cimitir. Nu plecau prea departe de el. Dar dacă ar fi fost mînaţi mai departe de el, toţi ar fi murit mai devreme sau mai tîrziu, pînă-şi pierdeau ultima firimitură din sursa vitală pe care erau capabili s-o acumuleze.

Aţi văzut că orice magnet are doi poli magnetici diametral opuşi. Unul pozitiv şi altul negativ. Şi orice corp metalic magnetizat, prin magnetizare capătă imediat aceleaşi caracteristici. Adică, măcar că nu-i magnet original, el posedă şi cei doi poli, cîte unul la fiecare capăt.

Fie că apropiem doi magneţi de acelaş fel; fie că apropiem un magnet original de o imitaţie (de un magnet fals), rezultatele vor fi identice. Dacă le apropiem cu polarităţile diferite ele se vor atrage făcînd corp comun. Dacă le apropiem faţă-n faţă cu polarităţi de acelas fel ele se vor respinge atît de puternic încît simţi foţa de respingere cu o anumită tărie.

5:4 ♦Să ne imaginăm că avem o masă pe care facem experienţă cu doi magneţi. Îi aşezăm la o anumită distanţă ca să nu se intersecteze cîmpurile lor magnetice. Dacă nu-i mişcăm din locurile lor, nici unul nu va reacţiona în vre-un fel. Dacă mişcăm doar unul spre celălalt, vedem cum cel liber, pe care nu l-am atins, ori vine brusc ca să se lipească de cel manevrat de noi, ori mai întîi face o întoarcere rapidă în loc, încheind cu aceiaş lipire bruscă. De ce ar face acea întoarcere rapidă? Pentru că se afla în poziţia de respingere, nicidecum în cea de apropiere. Dacă nu s-ar fi întors, în loc să se apropie, s-ar fi depărtat la fel de brusc, menţinînd distanţa iniţială. Si dacă masa ne permite, cu cît ne apropiem mai repede, cu aceeas viteză se depărtează şi cel urmărit pînă cade de pe masă.

5:5 ♦Revenind la turma de porci, privită ca un întreg, ne-o putem imagina ca pe un imens corp format din 2000 de elemente grupate. Acest întreg devenise ceva viu (în apropierea omului din cimitir), măcar că era ceva fals şi neadevărat. Turma se comporta ca un imens corp magnetizat care avea cele două polarităţi (negativul şi pozitivul). Funcţie de polaritatea omului care era conectată prin tentaculele invizibile, făcînd legătura cu porcii, turma afişa către acel om, polaritatea opusă necesară apropierii. Aşa era făcută legătura demonică.

În momentul în care Domnul a rupt toate legăturile, dracii au fost buimăciţi, zăpăciţi şi dezorientaţi. De aceea au şi cerut să se reîntoarcă înapoi în porci unde le era locul. Dar Domnul a întors polaritatea omului care s-a lipit de EL, şi chiar EL însuşi a îndreptat către turmă, polaritatea Lui de respingere. Astfel că porcii s-au dus în fuga cea mai mare în direcţia în care au simţit îndemnul de respingere.

Să vedem şi dovada din Biblie. Citim din Matei 8, de la versetul 31, şi din Luca 8:35.

„Dracii rugau pe Isus şi ziceau: ...dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci. ~ Duceţi-vă, le-a zis EL. Ei au ieşit, şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s-a repezit de pe rîpă în mare, şi au pierit în ape”. ~(trecem la Luca 35)~ „Oamenii au ieşit să vadă cele întîmplate. Au venit la Isus, şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii, şezînd la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi în toate minţile; şi ia apucat frica”.

5:6 ♦Deci omul era aşezat la picioarele lui Isus. Lipit de EL. Făcea corp comun cu Domnul.

Femeia cu scurgere de sînge, doar s-a atins de Domnul, şi s-a vindecat instantaneu. Este scris tot în Luca 8:47.

Domnul poate să vindece instantaneu.

Domnul poate să facă învieri instantaneu.

De ce mă refer şi la învieri ale morţilor? Pentru că trebuie demonstrat cum funcţionează ţărîna din jurul bobului de grîu, măcar că ia fiinţă neghina atît de păgubitoare.

5:7 ♦Hai să vedem cînd a înviat Lazăr; cînd Domnul era departe, sau cînd era aproape de el?

Sigur că da. Cînd era aproape. Dar EL s-a depărtat, în mod special, ca Lazăr să moară. Dacă ar fi rămas acolo, aproape, Lazăr n-ar fi putut să moară. Nici măcar nu s-ar fi îmbolnăvit. Dar Lazăr trebuia să moară prin depărtarea Domnului de el. Şi el a murit, a fost şi îngropat, stînd în mormint deja de 4 zile.

Cînd Domnul s-a reapropiat, Lazăr, măcar că era mort, a luat din nou fiinţă, înviind. Domnul îl iubea, manifestînd atracţie faţă de el. Aşa a reluat fiinţă un trup de ţărînă moartă. Şi Lazăr a funcţionat ca orişicare om viu. Şi se mai pot da exemple de învieri. Le ştiţi cu toţii.

5:8 ♦Dar morţii au fost înviaţi şi înainte de naşterea Domnului Isus.

Căutăm în 1Împăraţi 17:17-24, şi vedem că Ilie era prezent în casa văduvei din Sarepta atunci cînd fiul ei era mort, măcinat de o boală cumplită. Ce a făcut Ilie? S-a rugat la Domnul în timp ce sta lipit de fiul văduvei. Şi fiul ei a înviat.

Căutăm în 2Impăraţi 4:32-37, şi vedem că Elisei se roagă Domnului în prezenţa trupului mort al fiului Sunamitei, producîndu-se învierea.

Tot în 2Împăraţi 13:21 vedem cum un om mort, ce fusese aruncat în mormîntul unde zăceau oasele lui Elisei, atingîndu-se de ele a înviat, fără ca să se roage nimeni pentru el. Şi Elisei murise cu un an în urmă. Putrezise, rămînîndu-i doar oasele întregi. Energia vitală încă nu-l părăsise, dar nu se mai manifesta în el. Această energie a luat astfel în primire un alt trup neputrezit. Duhul lui Ilie care intrase în Elisei, a intrat acum şi în omul acela mort, însufleţindu-l.

5:9 ♦Şi observăm că Noul Testament începe cu acelaşi duh a lui Ilie care s-a zămislit în Elisaveta din sămînţa lui Zaharia, ţesîndu-şi un trup de carne cu care să se manifeste, în persoana lui Ioan Botezătorul.

Deci acelaşi duh care ieşise din Ilie, mai întîi intrase într-un om viu (Elisei) pînă cînd acesta a murit, a luat o pauză de un an de zile, după care a luat în primire trupul neînsufleţit a cuiva care murise recent, şi care fusese aruncat în mormintul lui Elisei.

Asta ne duce la concluzia că trupul nu este altceva decît o haină cu care se poate îmbrăca duhul, pentru ca să aibă o formă şi să se poată manifesta ca un om. Aşa că nu trupul este important, pentru că el poate fi schimbat funcţie după cum îi convine duhului.

Domnul zice: „Carnea nu foloseşte la nimic, Duhul este acela care dă viaţă” (Ioan 6:63).

„Carnea este neputincioasă, duhul este plin de rîvnă” (Matei 26:41 Marcu 14:38).

Iată Cine este important; Duhul, nicidecum trupul.

5:10 ♦Materia primă pentru haina duhului este ţărîna pămîntului. Duhul se înfăşoară în ţărînă pentru a căpăta formă şi pentru a se putea manifesta ca om.

Grîul, ca să se manifeste ca o plantă necesară rodirii trebuie să se înfăşoare în ţărînă.

Bobul de grîu nu poate fi planta păioasă. El este doar rodul acestei plante. Iar planta funcţionează, este verde, pînă cînd? Pînă a scos rodul afară din ea. După aceea este abandonată. Rodul ei merge în hambar, iar ea este aruncată în foc, nemaifiind folositoare.

Planta de grîu este de unică folosinţă.

5:11 ♦Cine samănă grîu, nici măcar nu realizează ce face. El se gîndeşte la recolta viitoare fără să-i pese de transformările ce se petrec în urma acţiunii lui. El aruncă boabele ştiind doar că ele se vor înmulţi. Dar nu ştie cum. „Fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua; sămînţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum”. ~ Deschideţi la Marcu 4:26-29, şi citiţi odată cu mine!~ „Pămîntul rodeşte singur; întîi un fir verde, apoi spic, după aceea grîu deplin în spic; şi cînd este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul”.

Acum este vremea sfîrşitului, şi cunoştinţa a crescut. Dacă n-ar fi aşa, n-aş şti să vă spun toate aceste amănunte, şi nici voi nu le-aţi afla din proprie iniţiativă. Şi nu-i meritul meu. Eu nu sînt inteligent. Dar eu vă spun ce primesc de la Domnul. Eu nu fac decît să deschid gura, pentru ca Domnul să vă vorbească cu ea. Deci nu eu vă vorbesc, ci Domnul, măcar că mă vedeţi pe mine aici.

5:12 ♦Să continuăm cu ce face grîul după ce a ajuns în pămînt.

El ajunge acolo cu tot cu capacitatea de inmuţire. Dar el nu este ca bărbatul cu femeia care se pot împreuna pentru înmulţire. El trebuie să-şi scoată din el însuşi fabrica de făcut seminţe de acelaş fel.

Aţi învăţat la şcoală despre metamorfoză.

Din ouăle fluturilor ies nişte larve numite omizi. Acestea mănîncă atîtea frunze, fiind în stare să defrişeze copacul-gazdă. Cînd ajung la maturitate, deodată le vezi că nu mai mişcă, devenind fixe, sub frunză, la adăpost de ploaie. De parcă ar fi moarte. Lipsă totală de activitate. Dar nu-i aşa. În interiorul lor se petrece o transformare extraordinară. Interiorul devine altceva decît ceea ce este la suprafaţă. La un moment dat interiorul iese afară (părăsind carcasa), sub formă de fluture, exact la fel ca acela care depusese ouăle.

Să urmărim evoluţia: Din fluture a ieşit oul; din ou a ieşit omida; din omidă a ieşit fluturele care este capabil să depună alte ouă, ş.a.m.d.

5:13 ♦Cu grîul se întîmplă cam acelaş lucru.

De ce mă tot refer la grîu? Pentru că Domnul cînd se referea la evoluţia omului, dădea ca explicaţie pilda grîului. Şi spunea în Ioan 12:24: „Adevărat, adevărat, vă spun, că dacă grăuntele de grîu, care a căzut pe pămînt, nu moare, rămîne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă”.

Deci bobul de grîu este obligat-foţat să moară. El trebuie să moară în mod fortuit, dar nu oriunde, ci numai, şi numai în pămînt, ca să poată şi rodi. Dacă moare în altă parte, viaţa din el va ieşi să se adauge la celelalte boabe existente sau să dea fiinţă la altceva. Dar el cînd ajunge în pămînt încă se mai odihneşte ceva timp, pînă ce ţărîna din prejurul lui devine agitată. Şi nu-i pasă de agitaţia ţărînei, odihnindu-se în continuare.

5:14♦Pentru că ţărîna prinde viaţă (măcar că-i o viaţă falsă), şi se transformă în neghină, aceasta atacă pereţii exteriori ai bobului, reuşind să-l perforeze, să-l străpungă. Astfel că miezul este deranjat din odihna lui. Dar nu mă refer la miezul material al bobului. Este vorba de miezul spiritual al lui, care nu-i vizibil, şi care perpetuează specia spre a nu se pierde.

Porunca pe care Dumnezeu o dăduse tuturor plantelor este valabilă şi pentru grîu: „Să dea pămintul verdeaţă, iarbă cu săminţă... care să facă rod după soiul lor şi să aibă în ei sămînţa lor pe pămînt” (aşa am găsit scris în Geneza 1:11).

5:15 ♦Elementul spiritual al bobului se vedea dezbrăcat de partea materială a sa, fără să poată opune rezistenţă, fiind obligat să iasă afară gol-goluţ, fără să-şi recupereze nici o firimitură din veşmîntul de care a fost jefuit. Astfel că este obligat să-şi confecţioneze alt veşmînt cu care să se reîmbrace. Pentru asta are nevoie de o fabrică de ţesut/zidit trupuri specifice soiului lui. Şi va face chiar mai multe ca să aibă şi de rezervă.

Odată ieşit din fostul lui trup, el nu mai este atacat, luînd sfîrşit şi agitaţia din preajma lui.

Puterea de înviere îşi face datoria apărînd fenomenul de încolţire, prevăzut cu tot cu rădăcina necesară preparării sevei de hrană. Dar neghina este la pîndă, înfingîndu-şi tentaculele în această firavă rădăcină, ca un abonament gratis şi permanent la cantină. Şi măcar că neghina jefuieşte de sevă planta originală, nu va reuşi s-o secătuiască de tot.

Tulpina grîului este fabrica de construit boabe de grîu. Abea cînd produsul finit este în măsură să arate la fel cu originalul ce fusese plantat spre înmulţire, va fi scos afară bob cu bob şi depozitat într-un spic, aşteptînd să fie recoltat.

5:16 ♦Să vedem acum ceva similar.

Cînd domnul a fost vîndut şi prins „toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. După EL mergea un tînăr, care n-avea pe trup decît o învelitoare de pînză de in. Au pus mîna pe el; dar el şi-a lăsat învelitoarea, şi a fugit în pielea goală” (Marcu 14:50-52). Observaţi tabloul. În jurul acestui tînăr era agitaţie, iar cînd au pus mîna pe el, de fapt l-au apucat de învelitoare. Aşa că el şi-a lăsat carcasa, ieşind din ea gol-goluţ, scăpînd astfel din ghearele vrăjmaşilor care s-au ales doar cu învălitoarea pe care au abandonat-o în final. Deci dacă ce era important (miezul-mijlocul) le-a scăpat printre degete, nici carcasa nu le-a mai trebuit. Aşa că în jurul carcasei respective nu mai era agitaţie. Nimeni nu-i mai dădea nici o atenţie.

Despre agitaţia din jurul Domnului Isus voi vorbi după episodul care urmează.

6

6:1 ♦Iona era omul lui Dumnezeu. Era prooroc şi în el sălăşluia Duhul lui Dumnezeu. Avea în el Lumina. Era purtător de lumină Dumnezeiască. El nici măcar nu putea să moară. Duhul din el Îl păstra viu, avînd nevoie să se manifeste prin el. Printre marinari, el era ceva deosebit atunci cînd era pe corabie. Şi cum el plătise bilet, se ştia în siguranţă, putînd să-şi permită luxul de a se retrage într-o cabină rezervată ca să se odihnească. Chiar a şi adormit. Un somn adînc pusese stăpînire pe el.

Marinarii îşi vedeau de treburile lor specifice pentru funcţionarea optimă a corăbiei.

Ceva nedefinit, ce nu-şi puteau explica, îi răscolea. O stare ciudată pusese stăpînire pe ei. Erau irascibili din te miri ce. Şi nu numai ei. Chiar şi marea devenise brusc agitată, de nu mai puteau stăpîni corabia. Valuri uriaşe erau antrenate de o vijelie puternică de parcă vroiau să distrugă corabia. Pericolul scufundării era iminent. Trebuia căutată cauza. Numai că ceva stîrnise sinistrul. Dacă se găsea cauza, prin eliminarea ei, efectul devastator ar fi fost neutralizat.

6:2 ♦Prin tragere la sorţi s-a constatat că vinovat de tot coşmarul era chiar Iona care era atît de blînd şi de liniştit. El dormea dus, în interiorul corăbiei ce era pe punctul de a se sparge.

Iona trebuia întrebat cu ce l-a mîniat pe Dumnezeu de se zburlise marea în aşa manieră. Aşa că l-au trezit din somn, să le spună cauza. Şi l-au scos afară din interior. Şi s-au descotorosit de el aruncîndu-l în mare. Şi marea s-a liniştit ca prin farmec.

Ce se-ntîmplase de fapt? Corabia privită ca un întreg cu tot ce era în ea, arăta ca un magnet de mare anvergură ce avea un ~miez de viaţă~ în interior. Acel miez, ca element spiritual, avea formă de om, în persoana lui Iona.

Cît Iona se aflase afară, pe corabie, fără să intre în interiorul ei, marea fusese liniştită; corabia a ieşit în larg fără probleme.

După ce Iona intrase în interiorul corăbiei să se odihnească, tot ce era pe punte şi împrejurul corăbiei devenea agitat. Marinarii fiind pe punte erau agitaţi. Aerul nu mai era liniştit tranformîndu-se în vijelie. Apa mării se transformase în valuri uriaşe. Tot ce era la periferia corăbiei devenise atît de ostil încît aceasta era în pericol să se spargă. Apa încă nu străpunsese carcasa, dar marinarii ştiau cum să intre în interior ca să scoată ,,miezul,, afară. Ei au fost primii care au străpuns întregul.

6:3 ♦Aţi văzut motivul pentru care corabia nu mai putea fi stăpînită? Marinarii nu mai aveau control asupra ei. Ea era zbuciumată nu pentru că aşa ar fi vrut marinarii care o conduceau, ci pentru că independent de voinţa lor, nişte forţe străine de ei o obliga să se comporte ca o nebună. Şi forţele străine nu se războiau cu corabia pentru că ea ar fi fost vinovată de ceva, ci pentru simplul motiv că în ea ar fi putut găsi pe omul lui Dumnezeu care se odihnea. Ele voiau să ajungă la miezul de viaţă. Valurile loveau corabia prin atracţie.

Dacă Duhul din Iona ar fi manifestat repulsie faţă de valuri şi faţă de furtună, acestea ar fi păstrat distanţa, fără a se mai atinge de corabie. Nici nu s-ar fi stîrnit. Dar ele au fost chemate de Duhul, în mod special. Iona trebuia să ajungă în fundul mării, cu, sau fără ajutorul marinarilor. Aşa era planul lui Dumnezeu cu Iona înante de a ajunge în Ninive. Dumnezeu voia să ajungă în fundul mării cu tot cu Iona. De aceea Iona nici n-a putut să se înece, şi nici să moară, pentru că era în prezenţa Vieţii. Cum să moară dacă Viaţa era chiar în el?

6:4 ♦Dacă Dumnezeu se afla în Iona, împrejurul lui trebuia să apară şi furtuna puternică. De ce? Pentru că aşa stă scris în Psalmul 50:3b. Aşa cum împrejurul magnetului există acel cîmp magnetic invizibil şi foarte agitat, tot aşa împrejurul Domnului, pretutindeni unde se află EL, este însoţit de furtuni puternice.

Haideţi să vedem un alt exemplu unde prezenţa Domnului presupune şi furtună.

Citim în „1Împăraţi 19:11” începînd cu aliniatul patru: „Înaintea Domnului a trecut un vînt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărîma stîncile. Domnul nu era în vîntul acela”. Deci vîntul era doar însoţitorul Domnului. Şi aflăm din versetul 12 ultimul aliniat, că după vînt şi foc, a apărut şi Domnul într-un susur blînd şi subţire.

Asta înseamnă că Domnul nu-I violent, dar tot ce-L însoţeşte are potenţial de violenţă. Dar EL pe cît de blînd este, poate să stăpînească violenţa, sau să o dezlănţuie.

6:5 ♦Ca şi în cazul lui Iona, Domnul Isus S-a suit într-o corabie... A intrat în interiorul ei ca să se odihnească... Şi deodată s-a stîrnit pe mare o furtună atît de straşnică, încît corabia era acoperită de valuri. Şi EL dormea... Unde? În interiorul corăbiei (corabia fiind pe post de carcasă). EL era pe post de Miez. Pînă nu ieşea Miezul afară din carcasă, agitaţia din jurul corăbiei n-avea să se potolească. În cazul Domnului, ucenicii au fost aceia care L-au scos afară.

Pentru cine vrea să noteze... Matei 8:23-26.

Deci furtuna L-a însoţit pe Domnul în timp ce EL dormea, dar cînd S-a trezit, a potolit-o. Şi găsim în Marcu 4:39 cum a potolit-o. ,”EL S-a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: ~Taci! Fără gură!~ Vîntul a stat şi s-a făcut o linişte mare”.

6:6 ♦Prezenţa Domnului presupune şi multă agitaţie/aglomeraţie în jurul Lui. De aceea oridecîte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate [Marcu 11:19]. EL ştia că dacă ar fi dormit în interiorul cetăţii, oamenii n-ar mai fi avut linişte, şi nici EL nu s-ar mai fi putut odihni. Voi da amănunte aproape de sfîrşitul predicii.

Atît Iona cît şi Domnul Isus erau asemeni unor magneţi originali. Viaţa era în fiecare din ei din belşug, de dădea şi pe dinafară.

Dar şi falsul se poate manifesta asemeni originalului în anumite condiţii. Tot ce este fals nu poate funcţiona dacă nu fură sursa de viaţă de la un original cu scopul de a strica ce este bun, considerînd ca fiind corect ceea ce face rău.

7

7:1 ♦Simt un îndemn să chem aici pe scenă, persoana aşezată pe locul 17 rîndul 2, şi cine-i pe locul 28 rîndul 4. Vă rog să vă ridicaţi şi să veniţi... Eu nu vă cunosc, şi nici voi nu mă cunoaşteţi pe mine...

Vedeţi cu toţii un bătrîn care merge aplecat ca o cămilă cu o singură cocoaşă, ca un dromader. Este destul de vizibil ce se ridică de sub haină. Celălalt este un tînăr care pare că n-ar avea nici un handicap... Poate este un însoţitor...

Luaţi loc pe scaunele astea...

Dacă Domnul vrea, o să-mi spună cîteva amănunte despre voi ca să vi le comunic.

7:2 ♦Voi începe cu dumneata, chiar dacă eşti mai tînăr. Să înţeleg că eşti însoţitor sau n-ai mai avut loc în spate şi te-ai aşezat în rîndul 4 ?...

Gesticulaţia şi sunetele produse de el nu-i prefăcătorie. Eu ştiu că el este mut şi nici nu aude bine, dar aş vrea să confirme cineva care-l cunoaşte... Eram convins că n-a venit singur... Dacă-l mai cunoaşte cineva... S-au ridicat 11 persoane care-l cunosc... Deci nu-i o glumă. El are 21 ani şi locuieşte într-un cartier din apropiere. Aşa s-a născut. Nu a vorbit niciodată. Nici la şcoală n-a mers. Este adevărat?... Avem confirmarea celor care îl cunosc.

Este şi nevasta lui aici, mi se comunică... Da. Am văzut-o.

7:3 ♦Bătrînul are 62 ani şi poartă cocoaşa din adolescenţă, şi cam pe la 30 ani n-a mai putut să se îndrepte. O povară destul de îndelungată. Este corect?...

Cineva confirmă, şi este rudă... Este fiica cea mare a lui.

Mai este cineva care poate să confirme?... Iată vre-o 30 de persoane care s-au ridicat... Puteţi să vă aşezaţi... Deci este adevărat.

Acuma te rog să scoţi haina şi cămaşa ca să vadă toată adunarea... Întoarce-te cu spatele... Aşa... Aţi văzut ce munte poartă el de atîta timp în spate... Poţi să te îmbraci ca să nu te ia frigul... Stai pe scaun!

Repet ca să ştie toată lumea. Eu nu pot să vindec pe nimeni; nici să-l fac pe tînăr să vorbească, nici să-l îndrept pe bătrîn şi nici să-i dispară cocoaşa. Singurul lucru care-l pot face pentru ei este să mă rog Domnului, ca să-i vindece EL. Aţi văzut că Domnul a făcut ca eu să cunosc vîrsta lor şi unele particularităţi pe care eu n-aş fi avut de unde să le ştiu din altă parte. Înseamnă că Domnul vrea să-i şi vindece. Credeţi voi că EL poate să vă vindece aici în văzul adunării? Dacă voi credeţi, să întrebăm şi adunarea... Iată că şi adunarea crede.

7:4 ♦Am avut cazuri de persoane pe care Domnul nu le-a vindecat. Măcar că au mărturisit credinţa lor, totuşi în adincul inimii lor ei se îndoiau. Şi am avut situaţii cînd am simţit îndemnul să spun din start la o persoană, că de vindecare nu va avea parte. Şi nu s-a vindecat. Chiar a trebuit să şi moară. Sau am avut un caz cînd cineva care plesnea de sănătate s-a prezentat ca şi cum ar fi fost bolnav, aşa ca să facă o glumă de natură să mă zăpăcească. Zicea că avea cancer în sînge (leucemie). Dar Domnul mi-a făcut de cunoscut înşelătoria, şi i-am spus că el nu are nevoie de vindecare deoarece este sănătos. Iar pentru că insista în farsa lui, Domnul m-a îndemnat să-i spun că exact de boala insinuată se va îmbolnăvi în două zile, de unde urma să i se tragă şi moartea după 4 săptămîni. Ceea ce s-a şi întîmplat. Leucemia a fost un fel de cancer galopant, fiind necesar transplantul de măduvă ca urgenţă zero, şi cu toate tratamentele a trebuit să moară după cum i-am pronosticat. Şi fusese atît de sănătos. Pe Dumnezeu nu-L poţi păcăli. Aşa că, aviz amatorilor...

7:5 ♦Nu pe oricine vindecă Dumnezeu. Am găsit scris în Luca 4:27 că mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei; şi totuşi nici unul din ei n-a fost curăţit, afară de Naaman, Sirianul, care nici măcar nu făcea parte din poporul lui Dumnezeu. El a fost găsit vrednic să fie vindecat, măcar că nu el a crezut. Dar a fost suficientă credinţa slujitorilor lui [2Împăraţi 5:12-13]. Şi lepra lui Naaman, ştiţi de cine s-a lipit? De Ghehazi care era slujitorul lui Elisei, pentru că l-a înşelat pe Naaman. Citiţi în 2Împăraţi 5:20-27 unde aveţi dovada.

Dar acum avem aici două cazuri de neputinţe neprefăcute.

7:6 ♦Femeia gîrbovă, pe care satan o ţinea legată aşa de 18 ani, a fost dezlegată de Domnul.

Găsim asta în Luca 13:11-17.

Deci dacă ea fusese legată să poarte 18 ani asemenea neputinţă, de către satan, nu acelaş satan a venit ca s-o şi dezlege. Doar Dumnezeu dezleagă de neputinţe. Înseamnă că au fost acolo nişte legături drăceşti, ca nişte tentacule înfipte în fiinţa femeii pentru a o secătui de puterea prin care ea ar fi putut sta dreaptă. De ce? Pentru că satan se folosea de un alt trup mort care trebuia să se manifeste ca şi cum ar fi fost viu, dar nu putea să funcţioneze pe verticală. Ce înseamnă a fi legat? Exact ca un cîine căruia lanţul/lesa, nu-i permite să se deplaseze decît între anumite limite. Lesa fiind legătura dintre cîine şi om. Lanţul fiind legătura dintre cîine şi coteţ. Aşa şi cu femeia gîrbovă. Ea era legată, măcar că legătura era invizibilă. Dar la capătul celălalt al legăturii era ceva/cineva, care sugea/extrăgea de la ea puterea de a se menţine pe verticală. Acel ceva/cineva era pe post de neghină. Un parazit care funcţiona furînd energie vitală de la sărmana femeie. Înseamnă că ceva mort funcţiona în detrimentul celui viu, secătuindu-l de o anumită putere.

7:7 ♦Aşa şi în cazul bătrînului pe care-l aveţi în faţa voastră. Undeva există ceva/cineva care fură din energia acestuia. Poate fi tot un om, un animal, un obiect ce trebuie să se menţină pe verticală cu orice preţ... Dar dacă-i tot om, prin ruperea legăturilor, acela nu va mai trăi. Dacă-i animal, deasemeni nu va mai funcţiona sub nici o formă. Dacă-i obiect, va cădea din picioare şi se va strica iremediabil. De obicei se practică legătura de la om la om. Nu-i exclus ca mîine-poimîine să aflaţi că o anumită persoană, cu nume şi cu avere, s-a stins din viaţă. Atunci veţi şti că aceea era neghina care-l secătuia pe acest bătrîn.

Aş vrea doi însoţitori, care să vină aici, şi să asiste la vindecarea bătrînului... Numai doi... Numai două persoane... Doar ei... Restul rămîneţi la locurile voastre. Dacă vă adunaţi prea mulţi, cei din adunare nu vor mai vedea nimic.

Trebuie să ţineţi minte că nu eu fac vindecările, şi de aceea vă rog să vă abţineţi de la aplauze. Aici nu este circ, măcar că sîntem într-un cort aproape la fel. Trebuie să păstrăm şi linişte, avînd în vedere ora atît de înaintată. Noi nu dormim, dar vecinii noştri dorm.

7:8 ♦Vă rog să manifestaţi multă seriozitate... Pentru voi nu am scaune, dar şi-aşa trebuie să rămîneţi în picioare... Din cauză că nu-i chiar cald la ora asta, bătrînul rămîne aşa cum este... Se observă că şi haina este modificată, ca să încapă cocoaşa. Unul din voi să introducă mîna pe sub cămaşă pentru a verifica dacă este adevărat... Are cocoaşa?... Are... Poţi să verifici şi tu... Deci nu-i o iluzie optică... Perfect. Este ceva cartilaginos; un gheb crescut din coloana vertebrală şi din baza coastelor.

Eu nu ştiu ce să-i fac, dar este Cineva care ştie. Este Unul care ştie ce să-i facă.

Mă voi ruga Domnului:

7:9 ♦Tatăl nostru din ceruri, ai milă de bătrînul acesta care este vrednic de îndurarea Ta. Este secătuit de vlagă de atîţia ani de zile. Vrăjmaşul nu l-a slăbit nici o clipă. Dezleagă-i Tu toate legăturile demonice, astfel încît să fie eliberat de toată neputinţa. Ştim că eşti prezent aici Doamne, ca să-i mîntuieşti pe cei care sînt ai Tăi. El este un fiu de-a lui Avraam. El cu greu a ajuns pînă la vîrsta asta. Dar a ajuns cu putere de la Tine, Tată, ca să se vadă slava Ta şi în aceste zile de pe urmă. Fie, dar, ca să-l vindeci în această noapte, aici în această adunare, în Numele Domnului Isus. Amin!

7:10 ♦Acum mă adresez duhului de gîrbovenie din acest om: - Duh de gîrbovenie, îţi poruncesc prin autoritatea pe care o am de la Isus Hristos cel răstignit, să-l părăseşti pe acest om, în mod treptat, fără să-l trînteşti la podea, şi în linişte, începînd din momentul acesta. Te vei duce înapoi la cel ce te-a trimis aici. Nu mai ai nici un drept de şedere în omul acesta. Ieşi din el fără ca să te mai întorci vre-odată. Îţi poruncesc pentru ultima dată în Numele Domnului Isus cel înviat. Pleacă neîntîrziat aşa după cum ţi-am indicat!

Este scris că Domnul Isus a luat asupra lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre. EL a făcut-o. Şi dacă a făcut-o, înseamnă că aşa trebuie să fie. Şi aşa va fi şi în cazul bunelului acesta. Deasemeni este scris că EL, prin Cuvîntul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii. Notaţi Matei 8:16-17. Totul se împlineşte.

7:11 ♦Nu ne rămîne decît să avem răbdare... Chiar dacă nu se întîmplă nimic, voi ştiţi prea bine că eu nu sînt Dumnezeu. Eu aş vrea ca omul acesta să fie vindecat chiar acuma, dar nu eu hotărăsc cînd. Dar dacă Dumnezeu a vorbit cu gura mea, bătrînul se va vindeca cu certitudine.

Priviţi cum se micşorează cocoaşa... Treptat-treptat după cum a fost porunca... Nu vă ridicaţi în picioare ca să nu-i obligaţi şi pe cei din spate să se ridice... Lăsaţii şi pe ei să vadă...

Iată că jumătate de cocoaşă a dispărut. Şi se retrage în continuare. Voi sînteţi martori că nu eu fac aceste minuni. Deci meritul nu este al meu. Este al Domnului. Lăudat să fie în veci.

7:12 ♦Dar ce se-ntîmplă? Sprijiniţi-l... Ţineţi-l pe bătrîn pînă nu cade de pe scaun. Spune-mi bunelule ce simţi, că eşti lac de transpiraţie!...

Zice că simte o sfîrşeală, de parcă nu mai are vlagă în el...

Hai că nu mai este mult şi scapi de coşmar... Rezistă, rezistă...

Aduceţi repede nişte apă într-o sticlă... Ai dreptate, este o vază cu flori... Dar nu are apă. Repede, repede... Aşezaţi-l uşor pe podea cu faţa-n sus pentru că i-a dispărut cocoaşa. A leşinat. O sa-şi revină...

A apărut sticla cu apă... turnaţi-o toată pe el... Aşa... S-a trezit.

Gata bătrîne, ai scăpat. Ajutaţi-l să se ridice... Verificaţi dacă mai are cocoaşa... N-o mai are. Dezbrăcaţi-l pe bătrîn... Priviţi cît de tare tremură. Veşmintele lui sînt ude...

Să-i dea cineva de îmbrăcat nişte haine uscate...

Acum că-i dezbrăcat, poate vedea toată lumea că nu mai are cocoaşă...

Iată că vin şi hainele... Vă mulţumesc!

Îmbrăcaţi-l repede să nu răcească. Este atît de buimăcit că nici nu-şi dă seama că poate sta drept în picioare. Cînd o să-şi revină complet, o să fie o surpriză pentru el. Acuma încă nu realizează ce-i cu el. Este ca şi cum ar fi fost născut din nou. Ca şi cum ar fi într-o stare de şoc. Aş vrea să-i facă cineva loc la un capăt de rînd... Mulţumesc... Duceţi-l acolo.

7:13 ♦Îţi mulţumesc Doamne Isuse. Vremea minunilor nu se va încheia niciodată pînă la secerişul final. Domnul Isus este prezent aici şi vrea să-l vindece şi pe...

Dar unde-i tînărul? Nu-l văd aici pe scenă... Cum? Nu-i nicăieri?... Extraordinar. A profitat de neatenţia noastră şi a zbughit-o afară... Interesant... Aha... Aduceţi-l aici...

Hai, linişteşte-te! El tremură de pe acuma... Nu te omoară nimeni omule.

Dac-ar putea vorbi, ne-ar spune de ce-i este frică...

Face-ţi un pic de ordine pe aici... Acuma-i bine.

Aşează-te pe scaun, şi linişteşte-te!

7:14 ♦Vom lua un citat din Biblie. Deschideţi la Marcu 16:15-20.

Domnul le-a zis ucenicilor: „Duceţi-vă în toată lumea, şi proopovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit... Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede; in Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mînă şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mîinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa”.

Şi măcar că Domnul Isus S-a înălţat la cer, şezînd la dreapta lui Dumnezeu, este scris că ei au plecat proopovăduind pretutindeni, iar Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvîntul prin semnele, care-I însoţeau. Amin.

Domnul face acelaşi lucru şi astăzi, şi oricînd.

Şi ce este scris nu-i minciună. Şi dacă este adevărat, rezultă că eu nu lucrez singur. Domnul este acela care face toate semnele şi minunile, măcar că eu sînt afişat în faţa voastră.

7:15 ♦Iată că bătrînul şi-a revenit complet... Îmbrăţişări... Este şi cazul.

Dacă tot te-ai ridicat în picioare, eşti conştient că poţi sta drept?...

Păi nu mie trebuie să-mi mulţumeşti. Dă-I slavă Domnului. Mulţumeşte-I Lui, nu mie. Eu nu ţi-am făcut nimic. Nici măcar nu te-am atins. Tot ce mai trebuie să faci este să crezi că Domnul Isus este acelaşi ieri, azi şi-n veci... Şi ca să dovedeşti credinţa aceasta, te vei boteza în Numele lui Isus Hristos (care este Numele mai presus de orice nume).

7:16 ♦Trecem mai departe, şi aş vrea să vină nevasta acestui tînăr, împreună cu alte două persoane, aici pe scenă... Ştiu, ştiu... De aceea am invitat-o şi pe ea.

Ca să ştie toată adunarea... Nevasta acestui tînăr are 19 ani... Nici ea nu poate vorbi...

Ei amîndoi formează un singur trup. Aşa este scris în Matei 19:5-6.

Fata să se aşeze aici pe scaun lîngă soţul ei, iar voi rămîneţi pe-aproape. Înţeleg că sînteţi părinţii lui. Deci nu m-am înşelat.

În timp ce voi veţi sta în spatele lor, aşa în picioare, eu mă voi ruga Domnului.

Dar mai întîi deschideţi Biblia la Matei 9:27, şi urmăriţi în timp ce citesc:

„Doi orbi s-au luat după Isus, strigînd: -Ai milă de noi, Fiul lui David!

EL a intrat în casă, şi orbii au venit la EL. Şi Isus le-a zis: -Credeţi că pot face lucrul acesta? Da Doamne, I-au răspuns ei. Atunci s-a atins de ochii lor, şi a zis: -Facă-vi-se după credinţa voastră! Şi l-i s-au deschis ochii, văzînd ca toţi oamenii”.

7:17 ♦Eu am avut îndemnul să citesc de aici, măcar că avem două cazuri de surdo-muţi. Ei n-ar putea să răspundă la întrebarea mea dacă ei cred că cu ajutorul meu s-ar putea vindeca. Dar găsim în Luca 11: 14, ca Isus a scos dintr-un bolnav, un drac, care era mut. După ce a ieşit dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat. Aici nu l-o mai întrebat dacă el crede.

În Marcu 7:37, găsim scris că Domnul toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească.

Tot în Marcu 9:25, Domnul a mustrat duhul necurat a unui surdo-mut, astfel: Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta, şi să nu mai intri în el. Şi duhul a ieşit, ţipînd şi scuturîndu-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort... Dar Isus l-a apucat de mînă, şi l-a ridicat. Şi el s-a sculat în picioare. Este clar că a fost vindecat.

În Luca 7:1-10, este relatat cum a fost vindecat robul unui sutaş, fără să fie nevoie de credinţa robului ce n-a putut fi transportat pînă la Isus. A fost suficientă doar credinţa sutaşului, care după aprecierea Domnului, nici în Israel nu găsise una aşa de mare ca a lui.

7:18 ♦Aşadar întreb eu acuma: Credeţi voi că eu sînt slujitorul Domnului, şi că EL se foloseşte de mine ca să facă vindecări, la o vreme ca aceasta a timpului de sfîrşit?... Credeţi...

Dar voi toată adunarea?

(Credem, strigă mulţimea)

Eu cu de la mine putere, mărturisesc că nu pot să-i fac pe ei să audă şi să vorbească. Dar Domnul, care este Acelaşi dintotdeauna, poate. EL este aici prezent aşteptînd momentul ca să dau startul pentru tămăduire. Dar eu vreau ca să-L rog, nu să-I poruncesc ce să facă.

7:19 ♦Acum Te rog pe Tine Doamne Isuse, să porunceşti cu gura mea, duhurilor necurate din acest cuplu de tineri ca să iasă afară din ei şi să nu se mai întoarcă niciodată înapoi. Te rog Doamne să mă îmbraci cu autoritatea Ta, astfel ca la porunca mea, ei să execute întocmai. Fie ca să se arate din nou slava Ta, Doamne Isuse, astfel încît Tatăl să fie proslăvit, şi Numele Tău să fie preaînălţat. Nu lăsa Doamne pe copiii Tăi la îndemîna vrăjmaşului. Curăţăşte-i Doamne de toată lucrarea satanei. Zi numai un cuvînt Doamne, şi ei vor începe să vorbească. Mulţumesc Doamne Isuse.

Duhuri mute şi surde, vă poruncesc să ieşiţi afară din aceste trupuri, fără să-i trîntiţi la pămint, şi să nu vă manifestaţi violent. Vă poruncesc în Numele lui Isus Hristos din Nazaret care a fost răstignit, şi care a înviat. Vă dau termen trei minute ca să părăsiţi aceste trupuri aşa după cum v-am indicat, începînd din clipa aceasta. Start!

Stăpîniţi-i, să nu fugă!

Forţaţi-i să rămînă pe scaune!

Gemetele lor să nu vă intimideze... Zvîcnirile lor şi smunciturile sînt semn că ei sînt pe cale de a fi eliberaţi... Nu mai durează mult...

Cele trei minute sînt pe sfîrşite. Domnul nu glumeşte. Nici un duh necurat nu poate rezista în prezenţa Domnului.

Aleluia! S-a isprăvit.

7:20 ♦Gata. Aşteptăm ca ei să-şi revină... Nu vă îngrijoraţi... Aşa se întîmplă în aceste cazuri. Au transpirat datorită efortului la care au fost supuşi. Faceţi ventilaţie cu caietul şi cu ziarul acesta... Aduceţi un pahar cu apă, să-şi ude buzele fiecare... Este totul în ordine?

Bună dimineaţa devreme. Este trecut de miezul nopţii. Nu mai este mult şi răsare soarele. Ce mai faceţi? Cum vă simţiţi?

Au auzit şi au răspuns primul lor cuvînt.

Au zis amîndoi primul lor cuvînt „Bine”. Aleluia! Primul lor cuvînt...

Plîngeţi acum, îmbrăţişaţi-vă, rîdeţi cu lacrimi de bucurie... Daţi frîu liber emoţiilor... Vorbiţi... Spuneţi tot ce aţi vrut să vă spuneţi de atîţia ani de zile... Domnul Isus vă iubeşte.

Dar voi ce faceţi? plîngeţi şi voi? Extraordinar! Plînge toată adunarea...

Cu ce-am greşit fraţilor?... Aşa vă vreau; să rîdeţi...

Vă rog, vă rog... Nu pe mine trebuie să mă ridicaţi în slăvi, ci pe Domnul.

Iubiţi-L pe Domnul, pentru că EL va iubit mai întîi.

7:21 ♦Te iubim Doamne Isuse. Îţi mulţumim Doamne Isuse. Ai dovedit cu prisosinţă că Slava Ta este veşnică. Rămîi cu noi Isuse. Rămîi în noi. Rămîi la noi. Nu ne mai părăsi niciodată. Şi-Ţi mulţumim. Te vom lăuda în mijlocul mulţimilor. Amin.

Uşurel... Vă rog să rămîneţi la locurile voastre, ca să continuăm. Mai sînt oameni bolnavi care aşteaptă vindecarea. Linişte vă rog!

Vă rog şi pe voi să mergeţi la locurile voastre, şi să-I fiţi recunoscători Domnului. Credeţi că EL este acelaşi în toate timpurile. Nu întîrziaţi să vă botezaşi în Numele Domnului Isus Hristos, ca o dovadă a credincioşiei faţă de EL.

8

8:1 ♦Continuăm cu „Pilda neghinei” de unde am rămas.

Am văzut că Adam era ca un întreg, iar din periferia acestui întreg, Dumnezeu a ales un punct simbolic care să reprezinte carcasa ca şi o împrejmuire a miezului de viaţă.

Oricare alt punct periferic a lui Adam putea să facă parte din carcasă, dar Dumnezeu a preferat să aleagă o coastă, pe post de uşă, prin care să se poată face trecerea din lumea odihnei spre lumea suferinţei şi a înmulţirii originalului.

Această uşă, Dumnezeu a decupat-o din Adam, a prelucrat-o, dîndu-i aceeaşi formă de om, măcar că era ceva secundar, şi a prezentat-o originalului ca să-i dea un nume.

Abea după ce a făcut-o pe femeie, Dumnezeu a putut porunci amîndurora: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul” (Geneza 1:28). Nu mai devreme.

8:2 ♦Porunca aceasta, Dumnezeu nu i-a dat-o lui Adam cînd acesta era singur (nedivizat în două). Mai întîi a trebuit rupt un fragment din el, ca să fie două persoane ce conţineau două elemente deosebite unul faţă de celălalt.

Bărbatul era pe post de hambar unde era depozitată sămînţa, iar femeia era pe post de uşă cu sens unic prin care sămînţa putea ieşi afară din hambar spre înmulţire. Imediat ce aceste două elemente au fost pregătite, a apărut şi porunca înmulţirii.

Imediat după poruncă s-a înfiinţat şi vechiul şarpe ce nu se depărta de cei doi oameni, funcţionînd prin inducţie, furînd energiea vitală, ca să se manifeste ca ceva viu, măcar că era ceva mort, şi n-ar fi putut să trăiască cu de la el putere.

În momentul amăgirii, Dumnezeu nu era prezent, în mod special, tocmai pentru ca aceasta să se producă. Abea după amăgire a venit Dumnezeu ca să-l cheme pe om (Geneza 3:9).

8:3 ♦Odată străpuns, grăuntele de grîu era în pericol de moarte. Cine l-a străpuns? Exact ţărîna care a început să funcţioneze prin inducţie, datorită emanaţiei forţei vitale ce dădea afară din bob. Pe unde l-a străpuns? Pe la periferie, ajungînd în interior, făcînd să iasă afară viaţa din el. Şi viaţa ştie pe unde să iasă. Nu se înfinge mai mult decît trebuie în pămînt. Viaţa fiind lumină, este atrasă de lumină. Şi cum Lumina este din belşug în afara pămîntului, o cheamă şi pe cea din pămînt ca să iasă. Şi iese printr-un pai, înmulţită, depozitîndu-se într-un spic.

8:4 ♦Domnul Isus era Cuvîntul, dar era şi Sămînţa. De ce era şi Sămînţa? Pentru că aşa este scris în pilda Semănătorului din Luca 8:11. Sămînţa fiind Cuvîntul lui Dumnezeu (şi anume Isus Hristos), a fost semănată în întunericul lumii cesteia. Viaţa era în această Sămînţă. Dar cînd Sămînţa a fost străpunsă, Viaţa a ieşit afară din ea. Hai să vedem dacă-i adevărat.

Cînd a fost răstignit, Domnul a fost străpuns doar la mîini şi la picioare. Carcasa nu I-a fost atinsă. Abea acolo sus pe cruce „unul din ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă” (Ioan 19:34). Ce anume a străpuns suliţa? O coastă a Domnului. De ce insist aupra acestui amănunt. Este vorba de o coastă ca şi în cazul lui Adam. Din această coastă a ieşit sînge şi apă. Adică ce a ieşit? A ieşit Viaţă. Sîngele şi apa este Viaţa.

Vom spune că din Trupul de ţărînă numit Isus a ieşit Viaţa care era tot EL. De ce prin coastă? Pentru că, coasta căpătase o uşă prin care Viaţa putea ieşi afară din Trup. Şi dacă a ieşit, Trupul a rămas străpuns şi deteriorat, trebuind îngropat.

Lumea a văzut moartea Lui dovedită, producindu-se în văzul tuturora. Dar învierea s-a produs în mormint unde lumea nu putea să mai vadă.

8:5 ♦Urmăreşte cineva cum înviază grîul după ce a fost semănat? Nimeni.

Citiţi odată cu mine la Marcu 4:26-27. „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci cînd aruncă un om Sămînţa în pămînt; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua; Sămînţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum”.

Odată înviat, Domnul nu s-a arătat lumii acesteia întunecate, ci doar celor ca şi EL, adică ucenicilor.

Să vedem acum dacă EL ca Sămînţă, a ieşit din vre-un Hambar spre semănare, şi dacă a ajuns înapoi acolo. Chiar Domnul zice în Ioan 16:28: „Am ieşit de la Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea, şi Mă duc la Tatăl”.

Tot în Ioan 8:14b, Domnul le zice Fariseilor: „Eu ştiu de unde am venit, şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi nici de unde vin nici unde Mă duc”.

Lui Pilat îi răspunde: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36).

În Ioan 13:3 este scris: „Isus ştia că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce”.

Dar Fariseii, măcar că erau şcoliţi, pretinzînd că-s slujitorii lui Dumnezeu, nu ştiau.

8:6 ♦Grîul ştie cînd pleacă din hambar că trebuie să se mai şi întoarcă înapoi. Dar neghina nu ştie de unde vine grîul, şi nici unde se duce.

Neghina doar s-a pomenit că funcţionează misterios (măcar că era moartă şi n-ar fi putut face nimic cu de la ea putere), trezindu-se hrănită de undeva, fără să-şi dea seama care-ar fi rostul ei, practicînd ceva ce i se pare foarte corect. Ea trebuie să omoare bobul viu, după care jefuieşte de sevă şi planta care se ridică. Chiar i se pare foarte firesc să fure.

Căţeii înfulecă repede toate bucatele căzute pe sub masă, considerînd că li se cuvin, măcar că au căzut poate din greşeală. Dar chiar şi pisica fură, cînd nu-i observată, inclusiv şi de pe masă. Şi păsările mănîncă tot ce le cade la îndemină.

„Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu samănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grînar: şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte... Uitaţi-vă cu băgare de seamă la crini: ei nu torc, nici nu ţes: totuş nici Solomon în toată slava lui n-a fost îmbrăcat ca unul din ei” (Luca 12:25-27).

8:7 ♦Dar neghina nu aşteaptă „pară mălăiaţă, în gura lui nătăfleaţă”. Ea fură chiar dacă i se interzice. Asta este singura ei şansă de a mai funcţiona. Ea vrea să trăiască o viaţă falsă cu orice preţ, măcar că-i moartă de la-nceput şi pînă la sfîrşit.

Neghina nu are un hambar ca să aibă de unde veni şi nici unde să se ducă. Ea este băştinaşă. Ea a fost găsită de grîu aşa moartă cum era, şi nu-i vina ei că tocmai datorită grîului funcţionează, trezită din moartea ei. Şi dacă tot a deranjat-o, îl şi obligă s-o întreţină. Ea este pe teritor propriu. Drept urmare poate să impună condiţii. Dacă grîul se foloseşte de terenul ei, trebuie să plătească.

Şi grîul, cu multă trudă, ca să aducă roadă, asigură şi confortul neghinei jefuitoare. Doar este străin. De ce a venit la ea acasă? Ea nu se duce în hambarul grîului ca să-l deranjeze...

Locul grîului nu-i în pămînt, dar el ajunge în pămînt ca fiind chiriaş pentru o perioadă scurtă de timp. El este străin faţă de ţărînă. Dar trebuie să se folosească de ţărînă ca să se poată înmulţi. Auzi de cine să se folosească; exact de ţărîna care îl omoară, şi-l secătuieşte de vlagă. Şi cum altundeva nu se poate înmulţi... nu are de ales.

8:8 ♦Să vedem acum similitudinea dintre Adam şi Isus.

Am văzut că în jurul miezului de Viaţă, se produce multă agitaţie, născîndu-se forţe ostile acestuia, măcar că se nasc dintr-o materie moartă, ca să se manifeste ca ceva viu, avînd o viaţă falsă de la început şi pînă la sfîrşit.

Cine dădea tîrcoale lui Adam în Grădina Eden? Şarpele care era pe post de neghină. De ce îi dădea tîrcoale? Ca să-l amăgească şi să-l ducă spre moarte.

Trebuie să demonstrez acum că acelaş şarpe îi dădea tîrcoale şi Domnului Isus.

8:9 ♦Isus Hristos fiind Miez de Viaţă, în jurul lui era mulţimea agitată ce căuta să-L străpungă, condamnîndu-L la moarte prin crucificare. Cine erau cei care-L condamnau? Erau Fariseii, Cărturarii, Saducheii, Învăţătorii legii şi Preoţii cei mai de seamă. Aceştia toţi pretindeau că sînt slujitori ai lui Dumnezeu. Ei învăţaseră în şcoli teologice tocmai ca să-I slujească mai cu rîvnă lui Dumnezeu. Doar ei aveau acces la sulurile sfinte. Norodul nu avea acces. Norodului îi era interzis să cunoască Cuvîntul lui Dumnezeu în mod direct. Norodul trebuia să creadă doar ce li se spunea de către ei. Norodul trebuia să asculte exact de cei care-L condamnau pe Domnul la moarte.

Cine, şi ce, erau Fariseii, Cărturarii, Saducheii, Învăţătorii legii şi Preoţii cei mai de seamă în opinia Domnului şi a lui Ioan Botezătorul?

Găsim scris în Matei 3:7 - 12:34 - 23:33 Luca 3:7, că ei erau „şerpi şi pui de năpîrci”. Şi dacă aşa este scris în Biblie înseamnă că nu-i o minciună. Cuvîntul Domnului este adevărat întotdeauna.

8:10 ♦Deci aceşti „şerpi şi pui de năpîrci” aveau forme de oameni, de unde se poate trage concluzia că şi şarpele care a amăgit-o pe Eva avea tot formă de om. N-are cum să fie altfel.

Dacă pe vremea lui Adam era doar un singur şarpe, pe vremea Domnului Isus a fost vorba de acelaşi şarpe înmulţit. Acelaşi şarpe care l-a dus către moarte pe Adam, î-L ducea acum şi pe Domnul tot către moarte. Deosebirea de nuanţă este că pe vremea lui Adam, şarpele nu era încă înmulţit.

8:11 ♦Şi dacă ei Îl condamnau pe Domnul Vieţii la moarte, înseamnă că ei erau pe post de neghină. Ei care umblau pe două picioare datorită Domnului, căutau să-L omoare pe Cel de la care furau energie vitală. Fără EL, ei n-ar fi funcţionat niciodată. Ei erau doar ţărînă neputincioasă din toate punctele de vedere. Ei erau ţinuţi în stare de funcţionare datorită Cuvîntului care-l învăţau în şcoală. Cuvîntul îi punea pe ei în mişcare. Cuvîntul original era Viaţa care revărsa şi pe dinafară, punîndu-i şi pe ei în mişcare. Numai că ei L-au perceput în mod distorsionat, răstălmăcindu-L, ca să-şi atingă propriile interese.

Însuşi Domnul era chiriaş în lumea asta întunecată. EL devenise Sămînţa de grîu ce trebuia omorîtă. Numai aşa trebuia să rodească EL, ca să devină „primul născut dintre mai mulţi fraţi” (Romani 8:29). Domnul avea nevoie de ei pentru ca să-L omoare. Altfel nimeni nu L-ar fi omorît. Şi cum ar mai fi împlinit EL, Scripturile? EL nu deaiurea le tot spunea ucenicilor despre moartea Sa, cum urma să fie vîndut, ce avea să pătimească...

8:12 ♦Deschideţi la Matei 26. Citim de la versetul 37 în jos: „A luat cu EL pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, şi a început să Se întristeze şi să Se mihnească foarte tare. Isus le-a zis atunci: ─Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte... Apoi... a căzut cu faţa la pămînt, şi S-a rugat zicînd: ─Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuş nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”.

În versetul 42b, zice: ─Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!

În Ioan 12:27 stă scris: ─Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?... Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta?... Dar tocmai pentru aceasta am venit pînă la ceasul acesta!”

8:13 ♦După ce a fost vîndut şi prins, Domnul îi zice lui Petru, în Matei 26:53-54, astfel: „─Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemînă mai mult de 12 legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că aşa trebuie să se întîmple?”

Iar la versetul 56 completează: „─Dar toate aceste lucruri s-au întîmplat ca să se împlinească cele scrise prin prooroci”.

Celor doi ucenici care mergeau către Emaus, Domnul le-a spus: „─O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, cînd este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în Slava Sa?” (Luca 24:25-26).

Dacă Domnul a putut a zice toate acestea despre EL, inclusiv şi expresia: „─Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre EL” (Matei 26:24), rezultă că exista un scenariu foarte bine regizat care trebuia respectat cuvănt cu cuvînt, pînă-n cele mai mici amănunte.

În Luca 22:37 stă scris: „─Vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: „EL a fost pus în numărul celor fărădelege”. Şi lucrurile privitoare la Mine, sînt gata să se împlinească”.

Fariseii, Cărturarii, Saducheii, Preoţii cei mai de seamă şi Invăţătorii legii, trebuiau să existe în stil neghină ca să fie capabili a omorî ce era Fiul Vieţii. Ingratul rol al călăului trebuiau să-l joace doar ei. Numai ei erau morţi, aduşi în stare de funcţionare, asemeni neghinei, fiind specialişti în aplicarea Legii care nu dădea Vieţii nici o şansă.

Nu s-a dat nici o Lege care să poată da viaţa (Galateni 3:21).

Le-am dat legi care nu erau bune si porunci prin care nu puteau să trăiasca (Ezechiel 20:25).

Şi ei aplicau exact aceste legi.

8:14 ♦Urmăriţi Luca 22:52-53. „Isus a zis preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrînilor, care veniseră împotriva Lui... ─Acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului”.

Acelaş Dumnezeu hotărîse puterea întunericului prin lege, şi a specificat şi ceasul cînd această putere să se manifeste (în acele Scripturi scrise prin prooroci).

Slujitorii Legii erau necesari, măcar că erau morţi din start. Ei erau morţi atît la zămislire cît şi la naştere. Ei se năşteau ca orişicare original, măcar că erau falşi. Ei se năşteau gata morţi, numai că erau făcuţi ca să funcţioneze ca şi cum ar fi fost vii, exact cum am dat exemplul cu elementele fieroase care se lipeau de magnet, devenind şi ele magnetizate. Acele elemente, nu cu de la ele putere atrăgeau alte particule din fier, ci pentru că primeau forţa necesară de la magnetul original. Aşa şi cu oamenii Legii. Ei se manifestau ca şi cum ar fi fost vii, nu pentru că ar fi avut propria lor viaţă, ci pentru c-o aveau prin inducţie, furată.

Prin dispariţia Celui Viu din mijlocul lor, ei nu mai funcţionau, rămînînd în moartea lor veşnică.

8:15 ♦De aceea este scris că Dumnezeu a supotrat cu multă răbdare nişte vase ale mîniei Sale făcute special pentru pieire. Găsim asta în Romani 9:22.

Dar căutaţi la Matei 8:21-22 unde stă scris că un ucenic L-a rugat pe Domnul, să-i dea voie mai întîi să-şi îngroape pe tatăl său, după care să-L urmeze. La care Domnul îi răspunde: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, ţi tu vino după Mine”.

Se poate deduce de aici că acei oameni care-i îngropau pe alţii, măcar că umblau pe două picioare, ei erau morţi exact ca şi cei ce urmau a fi îngropaţi. Singura deosebire era că cei ce trebuiau înmormîntaţi nu mai puteau umbla, nu mai funcţionau. Şi nu că ar fi fost două categorii de morţi. Sînt oameni morţi chiar înainte de a funcţiona ca oameni, şi ei rămîn morţi chiar dacă funcţionează, şi continuă a rămîne morţi şi după ce au terminat de funcţionat. Ei nu devin oameni pentru că ar fi vii, ci pentru că aflîndu-se în cîmpul de acţiune a vieţii, sînt antrenaţi în mişcare fără voia lor. Ei sînt praf care se ridică nu din proprie iniţiativă, ci din simplul motiv că a trecut vîntul prin apropiere. Şi mai au şi pretenţii de propietari.

8:16 ♦Faraon era propietarul Egiptului, nu pentru c-ar fi avut vre-un merit. El era ridicat din ţărîna acelui pămînt Egiptean fără voia lui. Dar se comporta ca un propietar pentru că aşa vroia Dumnezeu, măcar că era sortit pieirii ca orice vas de ocară.

Dumnezeu îi zice lui Faraon: „─Te-am ridicat înadins ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul” (Romani 9:17).

Exact ca şi cum din nişte fiare moarte, şi din alte materiale la fel de moarte, fac un motor electric, care-i mort de la început, măcar că-i electric. El nu va funcţiona niciodată dacă nu-i dau curentul electric care să-l pună în mişcare, măcar că l-am înzestrat cu potenţial de funcţionare. Şi chiar dacă-i dau curent să se învîrtă, el se va roti pentru că vreau eu, nicidecum că ar avea el vre-un merit. Dacă nu-i mai dau curent, el rămîne în aceeaşi moarte care-l stăpînea de la început.

8:17 ♦Aşa şi cu neghina. Grîul este vinovat, sau are vre-un merit că ea funcţionează, nu că ar avea viaţă proprie. Neghina-i moartă indiferent că apare sau dispare, măcar că se comportă ca orişicare altă plantă. Existenţa ei este dependentă de cea a grîului.

Grîul ca să existe nu-i este necesară prezenţa neghinei.

Neghina nu ar exista niciodată dacă grîul n-ar fi semănat în ţărîna pămîntului.

Aceasta a fost pilda neghinei.

8:18 ♦Mulţumesc Domnului că m-a învrednicit să primesc de la EL înţelepciunea şi priceperea, necesare predicării acestui subiect atît de interesant, şi căruia i s-a dat atît de puţină importanţă pînă acum. Vă mulţumesc şi vouă că aţi avut răbdare să mă urmăriţi pînă la această oră.