jueves, 17 de marzo de 2011

De unde ies gândurile rele

De unde ies gândurile rele


autorul face o egalitate
el considera ca mintea omului poate fi totuna cu inima.
(din inimă ies gândurile rele = din minte ies gândurile rele)

COMENTARII La o predica cu pretentii, al carui autor (deocamdata anonim pentru protectie) este pastor vestit si renumit, ce a studiat teologia la Oxford.


V. T[] 03.02.2008 a scris:
Expunerea este cit se poate de falsa. Inima este altceva decit ceea ce pare a fi. Mintea este buna doar pentru logica si ratiune. Lucrarea lui Dumnezeu este mai presus de orice minte omeneasca. Nu cu mintea trebuie inteles Dumnezeu, ci cu inima. Si daca *din prinosul inimii vorbeste gura, iar inima mai are si visterie buna sau rea (Luca 6:45)*, inseamna ca nu-i vorba de inima din piept care pulseaza, ci despre alt fel de inima. Iar mintea nu are ce cauta in aceasta predica. Cuvintele care ies din gura nu sint produsul mintii omului. Ele vin din visteria inimii. Domnul zice: *- Iata, pun cuvintele Mele in gura ta (Ieremia 1:9 Isaia 51:16)* De aici se poate vedea Cine aduce cuvintele in gura, nicidecum mintea. Cind Domnul spune ca schimba inima de piatra, inseamna ca schimba duhul omului, cu altul care sa se supuna Lui. Deci inima este duhul omului, nicidecum ceea ce pulseaza singele. Noi trebuie sa vedem inima inimii, adica ceea ce face ca inima din piept sa pulseze.


Anonim [] a scris
Domnule V T, cum poti folosi cuvintul "Domnul" cind spui ceea ce spui?



V.T. a scris 12.02.2008. Raspuns pt.un anonim:
Ce-ai zice daca ti-as spune ca tu vorbesti cu genunchiul, ca asculti cu omoplatul, ca vezi cu coloana vertebrala, ca ai intelepciunea in degetul mic de la picior? Oare cum m-ai categorisi? N-ai zice tu ca sint nebun? Cum as putea eu sa inversez rolurile madularelor, in asa fel incit sa se produca o zapaceala din care sa nu se mai inteleaga nimic? Dar nu-i vorba despre tine, macar ca esti pe post de bruiaj.
Este vorba despre autorul predicii. Rastalmacirea si distorsionarea Cuvintului, apartine lui satan. Iar daca cineva se foloseste de logica si de ratiune in acelasi scop, iti dai seama cui slujeste persoana respectiva? Ca o face intentionat, sau din nebagare de seama, ori din nestiinta, tot rastalmacire si distorsionare este.
Daca sucesti Cuvintul, schimbind locul *inimii* si a *mintii*, atribuindu-le alte roluri, si functii, straine de ceea ce face fiecare in realitate, nu este ca si cum ai modifica sensul intelesului, macar ca vrei sa faci sa se priceapa mai lesne?
Sa luam un exemplu scris foarte aproape de finalul predicii: „Păzeşte-ţi *mintea* mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii" (Proverbe 4:23). Versetului respectiv i s-a aplicat o scoatere a unui cuvint (*inima*), care a fost inlocuit cu alt cuvint (*mintea*), schimbind total intelesul frazei. **Si daca scoate cineva ceva din cuvintele cartii acestei prorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii (Apocalipsa 22:19)**. ¨¨Asa ca autorul predicii este in foarte mare pericol¨¨.
Mintea are cu totul alt rost decit cel care se infatiseaza in predica. V-ati intrebat vre-odata de ce satan cauta sa umble la mintea omului? Ce este mintea ca sa-i trebuiasca lui satan? *Mintea este locuinta Intelepciunii (Proverbe 8:12)*. Nu de minte are nevoie satan. El, de acolo, vrea sa fure Intelepciune. Ati vazut ca satan stie ca nu mintea este importanta? Important este ce se afla in minte. Ori tu daca atribui mintii, niste prerogative pe care nu le are, nu duci pe oameni in ratacire? Un om, daca nu are minte, inseamna ca este lipsit de intelepciune; Daca din minte ar iesi izvoarele vietii (dupa cum se afirma in predica, privitor la modificarea facuta), cineva daca n-ar avea minte, nici n-ar mai putea sa traiasca. Ori sint suficienti oameni fara minte, care traiesc asa cum traiesc.
Neavind minte, intelepciunea nu are unde sa locuiasca. Viata nu locuieste in minte. Viata locuieste in trupul de tarina. *Nu stiti ca voi sinteti Templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? (1Corinteni 3:16). Nu stiti ca trupul vostru este Templul Duhului Sfint, care locuieste in voi... si ca voi nu sinteti ai vostri? (1Corinteni 6:19)*. Ati vazut acum ca *izvoarele vietii* n-au cum sa iasa din minte? Tot ce poate iesi din minte, este doar Intelepciunea. In conditiile acestea, mai merita modificat versetul cu pricina? Iar cel care a facut modificarea, macar ca are minte, aceasta este deposedata de intelepciune. Si nu-i vina lui. Pai daca ar fi avut intelepciune, n-ar mai fi scris asemenea predica. Si daca lipsea predica asta, n-ar mai fi fost nici comentariul acesta. Pina la urma tot raul este spre bine.
Pe de alta parte, daca zici: *să lăsăm ca Duhul Sfânt să locuiască în mintea noastă* este ca si cum nu L-ai mai lasa sa locuiasca in toata casa, si L-ai inghesui doar intr-o camaruta, ca sa ramina libere sufrageria si celelalte camere. In acest caz, unde va mai locui Intelepciunea? Permutarile astea ciudate sint de natura a induce in eroare pe credinciosii adevarati. Si nu cred ca ti se va ierta aceasta.
Iar cind spui ca *inima este doar o pompă care produce circulaţia sângelui şi nu are nimic de a face cu sentimentele*, in mod logic si normal, este foarte adevarat, dar tu nu vezi ca nu despre aceasta *inima* vorbeste Dumnezeu, si nici Pavel. Cum ar putea inima, care pompeaza singele, sa fie din piatra? Ai observat ca Domnul i-a impietrit inima lui Faraon? Si cu toate astea, singele circula prin venele lui, deoarece mai traia inca. Faraon a avut inima impietrita de 9 ori in timpul celor 10 urgii. Cind Domnul zice: *Voi lua din trupul lor inima de piatra, si le voi da o inima de carne... (Ezechiel 11:19)*, ce ai in imagine? Vezi doar un paradox? Oare ai impresia ca Domnul nu stie ca inima omului este din carne?
Nu despre *inima logica si rationala* vorbeste Domnul, ci despre *duhul omului* vorbeste. Duhul este impietrit si trebuie sa devina maleabil. Duhul este raspunzator pentru faptele omului. Daca Domnul i-a impietrit duhul lui Faraon, acesta nu putea sa faca altceva decit ceea ce il indemna acel duh impietrit. Duhul il face pe om ca sa iubeasca, nicidecum pompa de singe. *Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; (Ioan 6:63)*. Tu nu iubesti cu mintea. Duhul te indeamna sa iubesti, nicidecum mintea. Duhul te transforma, functie dupa cum are sarcina de la Dumnezeu.
Nebucadnetar, daca a fost transformat intr-o ciudatenie cu gheare ca ale pasarilor, cu parul ca penele vulturului, mincind iarba ca boii, si cazind pe el roua cerului, fiind izgonit din mijlocul oamenilor timp de 7 ani (Daniel 4:33), a avut el vre-un merit ca a ajuns asa, sau s-a putut impotrivi el ca sa nu ajunga asa? Si-atunci de ce mai pui bazele pe *liberul arbitru*? Dumnezeu a schimbat inima lui de om cu o alta inima de fiara, adica duhul de om a fost schimbat cu un duh de fiara. Si iata ce a iesit. O ciudatenie. Acelasi lucru se intimpla si atunci cind inlocuiesti un cuvint cu altul intr-o fraza. Intelesul va fi ciudat.
Cornilescu, cind a tradus Biblia, pentru noi, ca s-o intelegem, n-a facut nimic de capul lui. El nu a fost un traducator analfabet care ar fi cautat cuvintele pe bijbiite prin dictionare. Dumnezeu l-a pregatit mai dinainte, purtindu-l prin niste scoli, ca sa devina capabil de a traduce o Carte atit de sfinta. A traduce asa ceva, nu sta la indemina oricui. Imagineaza-ti cite zile si nopti de munca... si nu l-a retribuit nimeni; si nici n-a rivnit dupa vre-o zeciuiala. El are o rasplata mare de la Domnul.
Cum poate cineva sa-l injoseasca intr-atit, incit sa nege si sa modifice lucrarea Domnului, macar ca unealta Domnului a fost chiar Cornilescu? Oare aveti impresia ca Pavel ar fi scris 100 de capitole, daca n-ar fi invatat la picioarele lui Gamaliel? Mai mult de cit atit, el a fost si intemnitat, in mod special, tocmai ca sa scrie. Daca ar fi fost liber, el ar fi propovaduit Evanghelia, zguduind nu numai Asia mica, in schimb n-ar mai fi ramas nimic scris peste viacuri. In urma lui Petru, daca n-a fost scolit si nici intemnitat, au ramas doar 8 capitole. Dar unii sint scoliti, lasati si in libertate, tocmai sa modifice in rau ceea ce au facut altii bine.
Inchei acum cu un citat mai lung din predica in speta: ***Să urmărim acum ce ni se spune în Noul Testament despre minte. Am văzut deja accentul pus de Domnul Isus pe chemarea să-L iubim pe Dumnezeu cu mintea. Dacă ne uităm cu aceste informaţii în gând şi la afirmaţia lui că„din inimă ies gândurile rele", înţelegem că de fapt putem citi şi astfel:„din minte ies gândurile rele" şi toate celelalte lucruri urâte înşirate de Domnul Isus în Marcu 7:21-13 (şi Matei 15:19-20). Înţelegem atunci că Domnul Isus ne cheamă să ne curăţăm mintea de tot ce este murdar în ea, deoarece acele lucruri ne spurcă!*** citat incheiat.
La afirmatia asta, asa ar vorbi Domnul: *-Inapoia Mea satan! Cum indraznesti sa sucesti pina si cuvintele Mele?*



dory [] a scris
Bietul de tine (V.T.)... Bolnava minte trebuie sa ai, ca sa debitezi asemenea ineptii. Ca sa nu mai vorbim de inima, care ti-i praf...


V.T. a scris 14.02.2008.
Ca sa ai mintea bolnava, astfel incit sa poti debita niste ineptii, presupune sa scrii, sau sa declari ceva, care sa nu fie in conformitate cu Cuvintul, ori sa fie paralel cu Acesta, rezultind o inducere in eroare, o minciuna, o zapaceala care sa duca in ratacire. Ai observat cumva ca n-as fi spus adevarul? Trimiterile pe care le-am facut la vresetele din Biblie nu dovedesc ca ar fi corect ceea ce am afirmat? Tu vezi paiul din ochiul meu, fara sa observi birna dintr-al tau. Eu n-am venit sa darim ceea ce a cladit teologia unora. Aceasta teologie se prabuseste ca zidurile Ierihonului, fara sa intervin eu in mod direct. Daca n-as fi eu, unul din cei care lupta pentru adevar, Domnul ar fi ridicat pe altul in acelasi scop. Si daca ma impotrivesc voua, este pentru ca nu vreau sa ma impotrivesc Domnului. Teologia-i una, si Adevarul este altceva.Teologia nu are nici o legatura cu Adevarul. Poate ai uitat Cine-I Adevarul. Este chiar Domnul Isus (Ioan 14:16). Ai vazut care-i parerea Lui despre teologi? Cine erau teologii? Erau Fariseii, Saducheii, Carturarii, preotii cei mai de seama, si invatatorii Legii. De ce tocmai ei? Pentru ca numai ei aveau acces la Sulurile Sfinte. Si Domnul indeamna sa ne pazim de **invatatura Fariseilor si a Saducheilor (Matei 16:12)**. Ce le zice lor? **Vai de voi carturari si Farisei fatarnici... povatuitori orbi... nebuni si orbi... serpi, pui de napirci! cum veti scapa de pedeapsa gheenei? (Matei 23:13-33 Luca 11:39-52)**. **Fariseii si invatatorii Legii au zadarnicit planul lui Dumnezeu... (Luca 7:30)**. Fariseii de acum fac acelas lucru. Domnul, macar ca se foloseste de mine, le spune acum ceea ce le-a spus si atunci.



dory (pentru V.T.) [] a scris
Imi dau lacrimile cand vad cum "foloseste Domnul" pe un ingamfat si ratacit ca tine. Daca tot te tii ca cunosti Biblia, iti aduc aminte ca si diavolul a raspuns "perfect", cu Cuvantul, cand L-a ispitit pe Domnul Isus in pustie. In plus, el mai stie sa se si mascheze perfect in inger de lumina, atunci cand vrea sa pacaleasca pe cineva. La fel fac si slujitorii lui (printre care cred ca te afli si tu). Oricum, iti trebuie o mare doza de nesimtire si de infatuare ca sa contrazici pe toate caile oameni ai lui Dumnezeu recunoscuti si respectati de majoritatea crestinilor. Domnul sa aiba mila de tine si sa te trezeasca la timp



V.T, a scris 15.02.2008.
Daca as fi un ingimfat si un ratacit, n-as aduce, in sprijinul celor afirmate de mine, dovezi din Biblie, la care fac trimitere. Si eu nu caut sa pacalesc pe nimeni, daca le deschid ochii oamenilor ca sa vada advarul. Voi le-ati pus o mahrama pe ochi, ca sa nu vada in Biblie decit doar versetele care va convin voua. Pina a veni Domnul, nu-i asa ca toti Fariseii, carturarii, saducheii, preotii cei mai de seama si invatatorii Legii, erau recunoscuti si respectati de noroade? Dar din momentul cind Domnul predica cu putere, aratind ca cei gresiti sint tocmai aceia pe care oamenii ii respectasera, nu-i asa ca s-a rasturnat situatia? Si Fariseii nu dadeau vina pe Domnul ca ar fi un pacatos, ca ar avea drac, ca nu stiau de unde este... numai ca sa tulbure noroadele? Acelasi lucru il faci si tu. Poate ca ar fi nimerit sa citesti comentariul pe care l-am anexat azi la predica *NN*



T.Victor [victheking@yahoo.com] a scris K.J. Bible
Ma bag si eu in seama. In predica de mai sus scrie ,În traducerea engleză veche (King James), el este redat astfel: „As he thinks, so is he", adică, „El este aşa cum gândeşte" , cea ce nu este adevarat. Iata ce scrie in Biblia King James veche " For as he thinketh in his heart , so is he....." Sunt unii oameni care le place sa scrie cuvinte urate catre altii care totusi incearca sa indrepte ce se poate indrepta. Eu inteleg ca esti un cunoscut predicator dar poti face greseli. De aceea cand cineva iti spune altceva decat crezi tu este bine sa mai cercetezi un pic, nu strica. Toti gresim dar nu trebuie sa perseveram in greseala.



V.T. a scris 26.02.2008.
Multumesc fratelui T. Victor, pentru interventie, intrucit, trebuie sa recunosc, nu stiu engleza. Citatul din predica [* În traducerea engleză veche (King James), el este redat astfel: „As he thinks, so is he", adică, „El este aşa cum gândeşte*], se afla aproape de finalul predicii, un pic mai sus de *versetul Biblic modificat* [„Păzeşte-ţi ¨¨mintea¨¨ mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii" (Proverbe 4:23).] As vrea, daca nu-ti cer prea mult, sa afisezi si traducerea corecta a expresiei *For as he thinketh in his heart , so is he*... pentru ca asa cum eu nu inteleg, este posibil ca si altii sa nu inteleaga (care n-au invatat engleza). Merita, ca si cei care nu stiu engleza, sa cunoasca traducerea corecta. Nu de alta, dar ramin cu o notiune gresita, exact asa cum a redat-o autorul predicii. Adevarul trebuie sa predomine, nicidecum minciuna.
Si acum am sa ma refer la comentariul meu din data de 15.02.2008. ¨¨Ca si acum, am procedat si atunci. La nume si prenume, am pus doar initialele. Iar cind am apasat pe *Adauga comentariu*, a aparut afisat numele meu intreg. ¨¨Stiu si cum s-a putut asa ceva. Pe data de 13.02.2008. am trimis un mesaj, la o adresa de e-mail aparuta sub o predica recenta si deosebita, unde scriam urmatoarele: *Pacea Domnului Isus sa fie si peste tine frate Horia (Nedelciuc)! As vrea sa vad si varianta video, dar nu prea am experienta in folosirea calculatorului, si nu stiu cum sa procedez. Mi-ar prinde bine citeva sfaturi de initiere. Deasemeni, poate ca ar fi mai nimerit sa aveti un site propriu, ca sa nu mai depindeti de site-ul altora...* si a fost deajuns. Eu nu cred ca a facut gestul acesta cu rea intentie. De aceea, in data de 16.02.2008. i-am trimis un nou mesaj care cuprindea si cele ce urmeaza: "Nu ma asteptam la surpriza pe care mi-ai facut-o. Eu nu vreau sa devin o personalitate si nici nu vreau sa ma bucur de popularitate. Nu ma intereseaza nici prestigiul si nici nu vreau ca numele meu sa aiba rasunet deosebit. Tot ce vreau, este ca sa nu sa se rastalmaceasca Cuvintul lui Dumnezeu, si sa se cunoasca doar Adevarul, nicidecum minciuna. Deasemenea nu vreau sa fac un merit personal din intelepciunea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Eu n-as putea sa scriu ceea ce ai citit, si ce urmeaza sa mai citesti, daca n-as fi condus de Duhul lui Dumnezeu. Asa ca toate meritele sint ale lui, nicidecum ale mele. Eu nu pot face altceva decit sa-I multumesc Domnului ca m-a ales pe mine in aceasta lucrare destul de riscanta. Sa nu ai impresia ca-i usor sa mergi impotriva curentului. Iti trebuie un curaj ca a lui David ca sa te avinti asupra Goliatului Filistean din zilele noastre care nu se sfieste nici acum sa ocarasca ostirea Dumnezeului celui viu. *Biruinta, in orice caz, este a Domnului (1Samuel 17:47)*". Acuma inteleg ca este satisfacuta curiozitatea celor care voiau sa-mi cunoasca numele, si care au contribuit astfel ca sa mi-l afle si altii. Nu socotesc pe nimeni vinovat. Poate ca asa trebuia sa se intimple. Cine a avut *indemnul* sa-mi afiseze numele, cu siguranta l-a primit de Undeva. Domnul sa-i binecuvinteze pe cei care sint de buna credinta!
(doar comentariul acesta a ramas nesters)


Incepand cu 26.02.2008 toate comentariile lui VT au fost sterse

Jones [] a scris
Si ce mare "descoperire" ati facut cu asta? Tare sunt satisfacut, n-am ce zice. Chiar ca nu-mi spune nimic numele asta...


T.Victor [victheking@yahoo.com] a scris KJB
Pentru VT , iata traducerea la Iata ce scrie in Biblia King James veche " For as he thinketh in his heart , so is he....." 'Dupa cum gandeste in INIMA lui , asa si este......'



Mircea Traistaru [mirceatraistaru@yahoo.es] a scris
Pina acuma am stat retras, dar cred ca-i cazul sa ma bag si eu in seama. Nu sint de partea nici unuia dintre voi. Eu sint de partea Domnlui. De aceea voi aduna la un loc ce a descoperit T.Victor: in Biblia King James veche, este scris "For as he thinketh in his heart, so is he... = Dupa cum gandeste in INIMA lui, asa si este....". Dar in predica este scris gresit "As he thinks, so is he" = El este aşa cum gândeşte". Si daca Cornilescu a redat corect "Căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet" (Proverbe 23:7), oare n-a stiut el sa traduca? Pina aici m-am referit la predica.
Greseli se fac, dar nu se incearca repararea lor. Mai mult decit atit, chiar se adauga altele si mai mari. Ai ce ai cu un om, nu-ti place ca te contrazice. In loc sa vii cu argumente si dovezi care sa sustina punctul tau de vedere, tu il maturi de pe site cu tot cu Cuvintul Domnului vorbit prin el? In felul acesta nu numai ca l-ai ascuns pe comentator, dar ai ascuns si Cuvintul Domnului. De aceea incerc eu acum sa repar ce se mai poate repara. Am prostul obicei sa inregistrez toate predicile, cu toate comentariile. Cine vrea sa afle de ce a fost maturat fratele VT de pe site, sa solicite de la mine comentariile care au zdruncinat pe unii predicatori. Veti afla, astfel, multe din Cuvintele Domnului, care au fost dosite veacuri intregi, in interesul unora care nu doreau sa se cunoasca Adevarul. Imi imaginez ca acest comentator vestit care a avut asemenea indrazneala, sa inceapa a darima ce au cladit altii, chiar daca ar mai incerca sa intre, nu i se va mai permite sa apara. Nesimtirea lui, l-a facut vestit, macar ca n-a vrut sa devina vedeta. A avut tupeul si nerusinarea sa se impotriveasca celor mai renumiti predicatori. Asemenea om...



Oscar [] a scris
Daca V.T. care "gindeste cu inima", nu ne mai deranjeaza, poate ca ar fi bine sa prevenim dispute asemanatoare (in viitor), pe aceasta tema. Una din masuri ar putea fi reasezarea corecta a versetului „Păzeşte-ţi "inima" mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii" (Proverbe 4:23). iar la final "Să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima!". Sa se termine odata cu toata povestea asta.



28.02.2008. Totu Victor [] a scris
Domnule Traistaru, Vreau doar sa va spun ca eu de fapt nu am descoperit nimic, numai ca am spus exact ce scrie acel verset din Prov.
Adica, daca dumneata dai un citat de undeva trebuie, ma gandesc eu, sa spui exact ce scrie acolo. Asta a fost tot. Eu nu contst traducerea lui Cornilescu. Ii chiar multumesc lui Dumnezeu ca ni la dat pe acest om.
Traducerea care eu am puso aici este traducerea mea pentru VT care a intrebat. Nu sunt aici sa ma contrazic cu cineva de dragul de a contrazice.
Pot deasemenea sa spun ca traducerea Cornilescu este foarte buna si deasemenea King James Bible este poate cea mai buna traducere in engleza.
Mai adaug ca in Cornilescu se spune "Căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet" (Proverbe 23:7) si are dreptate ca sufletul sta in inima nicidecum in cap.
Oricum, va doresc multa sanatate si fericire in Domnul Isus Cristos.
Victor Totu

2008.04.29- Zaporojan D. [] a scris
,,Asa vorbeste Domnul,, [Ieremia 23:24 Poate cineva sa stea intr-un loc ascuns fara sa-l vad Eu? 23:29-31 Nu este Cuvintul Meu ca un foc si ca un ciocan care sfarima stinca? De aceea, iata, am necaz pe proorocii care isi ascund unul altuia cuvintele Mele. Am necaz pe proorocii care iau cuvintul lor si-l dau drept cuvint al Meu. 23:36 Cuvintul fiecaruia va fi o amenintare pentru el, daca veti suci astfel cuvintele Dumnezeului Celui viu, cuvintele Domnului ostirilor, Dumnezeului nostru! 17:10 Eu, Domnul, cercetez inima, si cerc rarunchii, ca sa rasplatesc fiecaruia dupa purtarea lui, dupa rodul faptelor lui. 17:13b Cei ce se abat de la Mine vor fi scrisi pe pamint]. Aflam astfel ca sint doua locuri unde putem fi scrisi; pe pamint sau in ceruri, functie de faptele noastre. Daca vom fi scrisi pe pamint, vom avea soarta pamintului care nu va mai fi. Daca vom fi scrisi in ceruri, in cartea vietii, vom fi impreuna cu Domnul in vesnicii. Si mai aflam ca Domnului nu-I place ascunderea cuvintelor Sale, avind necaz pe cei care practica asa ceva. Iar cine suceste cuvintele Domnului nu este scutit de o amenintare: Si daca scoate cineva ceva din cuvintele cartii acestei prorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii (Apocalipsa 22:19). Asta inseamna ca cel amenintat va fi sters din cartea vietii (unde fusese scris), si transferat ca sa apara scris pe pamint, pecetluit ca sa aiba soarta pamintului. In cazul din speta, chiar si cine ascunde cuvintele Domnului, are parte de aceeasi amenintare, facind parte din cei ce se abat de la EL. In functie de purtarea noastra si de faptele noastre, vom avea si rasplata. Daca ,,Asa vorbeste Domnul,, nu se poate sa nu se implineasca.

Omul Invizibil


Fără măhramăOmul Invizibil

1:1 ♦ Să luăm cîteva texte din Biblie:
„Adevarat, adevarat va spun ca mai inainte ca sa se nasca Avram, sunt Eu. La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca sa arunce in EL. Dar Isus s-a ascuns, si a iesit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Si asa a plecat din Templu” (Ioan 8:59).
Domnul era Adevărul si „Adevărul s-a facut nevăzut” ( Isaia 59:15).
Ei fiind pregatiti sa-L omoare cu pietre, L-au avut in fata lor si deodata nu L-au mai vazut, EL trecind prin mijlocul lor, plecând din Templu.

1:2 ♦„Apoi Isus a zis: Eu am venit in lumea aceasta pentru ca .. cei ce văd sa ajunga orbi” (Ioan 9:39)... şi completez eu, „iar cei ce nu văd sa vadă”.
Asa că, macar ca a trecut prin mijlocul lor, ei nu L-au vazut inainte de a lua pietre în mâini. Si au ramas cu aceiasi ochi si cu aceiasi vedere. Ei puteau vedea pe toti ceilalti, dar pe EL nu.

1:3 ♦ Când Domnul a zis: „Eu şi Tatăl una sântem”, Iudeii iaraşi au luat pietre ca sa-L ucida. La auzul vorbelor (care au mai urmat) cautau iarasi sa-L prinda: dar EL a scapat din mâinile lor” (Ioan 10:30,31,39).
Oare cum a scăpat din mâinile lor? S-a facut invizibil. El era prezent dar nu-L mai vedea nimeni. EL putea trece printre ei fara ca ei să-L vadă. Oricât ar fi deschis de bine ochii, ei tot nu L-ar fi putut vedea.
Mai mult de-atâta:
„Toti cei din sinagoga, cînd au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie. Si s-au sculat. L-au dus pâna în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca sa-L arunce jos în prăpastie. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo“ (Luca 4:29-30).

1:4 ♦ Cine, si ce, erau ei? Ei erau slujitorii Legii ce considerau o hulă ceea ce le explica Domnul despre EL. Ei erau doar niste trupuri care se manifestau in functie de duhul ce-i stapânea. Ei erau ţărînă. Si aveau ochi de carne. Acesti ochi puteau fi prefacuti in asa fel, incît pe Domnul sa nu-L vada exact in momentul când ei voiau sa-L ucidă. Şi turbau de mânie.

1:5 ♦„Slujitorul lui Elisei a iesit disdedimineata, si iata că o oaste înconjura cetatea, cu cai si cară de luptă. Slujutorul l-a întrebat pe Elisei: Ah! domnul meu cum vom face? El a răspuns: Nu te teme, caci mai multi sint cei cu noi decit cei cu ei. Doamne, deschide-i ochii sa vadă, si Domnul a deschis ochii slujitorului, care a vazut muntele plin de cai si de cară de foc imprejurul lui Elisei” (2Imparati 6:15-17).
Si slujitorul avusese ochii deschisi, vazând doar oastea sirienilor, nicidecum si cealalta oaste care fusese ascunsa de privirea lui si de a sirienilor.
Oastea Domnului fusese invizibila pentru ochii slujitorului si ochii sirienilor.

1:6 ♦ Daca Domnul a deschis ochii slujitorului ca sa vadă, venise momentul sa inchida ochii sirienilor ca sa-l piarda din priviri si pe Elisei.
„Sirienii s-au pogorit la Elisei.
El a facut atunci urmatoarea rugaciune catre Domnul : Loveşte, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire, dupa cuvântul lui Elisei” (2Imparati 6:18).
Si sirienii macar ca au stat de vorba cu Elisei, nu l-au recunoscut, si au fost îndrumati intr-o directie greşită ca sa ajunga în Samaria. Acolo puteau fi măcelariţi, dar Elisei hotarâse ca era deajuns orbirea.
Odata ce vedeau pe unde trebuiau sa meargă, si nu se împiedicau, rezulta ca ei vedeau cu ochii lor, numai pe Elisei nu-l recunosteau. Si Elisei era in mijlocul lor pe post de calauză. Elisei i-a dus in Samaria.
Si ei care fusesera porniţi chiar impotriva lui Elisei...

1:7 ♦ Domnul se putea face invizibil oricând voia. EL care a prefacut apa in vin la Cana Galileii, putea a se prefaca pe EL insusi din vizibil in invizibil, ori sa le loveasca ochii Fariseilor cu orbire astfel ca sa nu-L vada.
Domnul care a creat cerurile si pamântul, cu tot ce cuprind ele, putea să Se transforme din Duh invizibil, in Melhisedec vizibil (Geneza 14:18-19 Evrei 7:1-4).
Acelasi Domn s-a putut transforma intr-un „rug aprins care nu se mai mistuia” (Exodul 3:2), intr-un stilp de nor (Exodul 14:19) si intr-un stilp de foc (Exodul 14:20), si intr-un Om în persoana Domnului Isus Hristos.

1:8 ♦ Acelaşi Domn Atotputernic le-a facut pofta învăţătorilor legii şi a preoţilor celor mai de seama, şi S-a lăsat târât de ei pâna la Golgota unde L-au pus între cer şi pământ, pe cruce, tot cu acest scop de a-L omorî.
Acelasi Domn Atotputernic care Se putea face invizibil, a ramas vizibil tocmai pentru a se implini Scriptura. EL a fost pus în numărul celor fărădelege, ţintuit între tâlhari, având parte de cea mai josnica pedeapsa a vremii.

1:9 ♦ Ţărâna muritoare, din care erau făcuţi Preoţii, Fariseii, Cărturarii, şi Saducheii, a vrut sa-L omoare pe Domnul Vieţii. Ei au fost orbiti, sa nu vada pe Cine condamnau la moarte. Iata pe cine condamnau. Pe Stapânul Vieţii si a morţii. Pe Cel care era Învierea si Viaţa. Si ei nici n-au băgat de seamă. Si macar ca ei au văzut cu ochi lor ca L-ar fi omorât pe Domnul, au văzut cum suferise, cum a curs sângele, cum rămăsese fara suflare acolo sus pe cruce, ei n-au observat ca iar Le-a scăpat printre degete. EL era încontinuare viu. Numai ca le facuse pofta ca sa-L vadă şi mort. Si ei au privit la EL în timp ce murea.

1:10 ♦ Astfel ca ţărâna care nu poate face nimic fără Domnul, iată ca a putut sa-şi bata joc de Acelaşi Domn care o însufleţea. Ei n-au văzut că Domnul ieşea afară din trup sub formă de sânge.
Viaţa stă în sânge (Deuteronom 12:23 Levetic 17:14).
Viaţa este Domnul (Ioan 11:25 şi 14:6).
Deci sângele este chiar Domnul.
Domnul este Invierea si Viata. EL ieşea din Trupul Său în văzul tuturora, si ei nici n-au observat. Si dupa ce Trupul neânsufleţit a fost mutat în mormânt, Domnul L-a reâmbrăcat iaraşi ca să-L reânsufleţească în toata slava.
Mâna Dreaptă a lui Dumnezeu, Îşi lăsase mănuşa agăţată pe cruce la Golgota şi n-a mai gasit-o acolo. A gasit-o într-un mormânt. A renovat-o şi Şi-a pus-o din nou pe Mână, ca s-o ridice la ceruri, întrucît în ea Îşi găsea toată plăcerea.

2
2:1 ♦ La Horeb, Domnul era o imensa Stâncă de granit in mijlocul pustiului din Peninsula Sinai. Era o Stâncă care părea fără viaţă, arida si seaca, pe care nu se vedea nici urma de vegetaţie. Stânca fierbinte era un colos urias într-un decor nisipos dogoritor care nu-ţi dadea nici o speranţă spre potolirea setii. Si erau acolo mulţi oameni aproape deshidrataţi, si multe animale care riscau sa moară de sete.
A fost suficient ca Moise sa vorbeasca Stâncii (Numeri 20:8) si s-o loveasca cu toiagul (Numeri 20:10-11 Exodul 17:5-6) si Stânca S-a prefăcut în iaz, iar cremenea în izvor (Psalmi 114:8) si a ţâşnit apă din Stâncă (Deuteronom 8:15) si Stânca era Hristos (1Corinteni 10:4), Stânca era Dumnezeu (Deuteronom 32:4). Si toata multimea de oameni si animale au baut de s-au saturat, si si-au potolit setea. Ce au băut ei? Stânca. L-au băut pe Domnul. Si nici macar n-au observat. Domnul intrasera în ei, si ei nu L-au vazut.

2:2 ♦ Când poporul Israel privea Chivotul Legamântului vedeau doar un fel de cufăr, o lada mai mare, care putea sa incapa intr-un car cu boi, sau transportat pe umeri de catre Leviti. Ei stiau ca acolo se aflau tablele de piatra pe care stăteau scrise cele 10 porunci. Doar atit. Unii stiau ca era chiar Dumnezeu.
Iata ce era Dnumnezu. Un chivot. Acest chivot a putut fi luat de catre Filisteni si dus la Eben-Ezer, la Asdot la casa lui Dagon-zeul peşte (1Samuel 4:11 si 5:1-2).
Domnul a ingaduit aceeasta tocmai pentru a vedea si Filistenii ca zeul Dagon era un idol fara viata in el. „A doua zi... au gasit pe Dagon intins cu fata la pamint, inaintea Chivotului Domnului. Au luat pe Dagon si l-au pus inapoi la locul lui. Urmatoarea zi iar au gasit pe Dagon intins cu fata la pamint inaintea chivotului Domnului. Capul lui Dagon si cele doua miini ale lui erau taiate pe prag, ramânând doar trunchiul” (1Samuel 5:3-4).

2:3 ♦ Dupa care Domnul i-a lovit cu bube la şezut ca sa-i îndemne astfel să trimită inapoi chivotul acolo de unde-l luasera. Ei si-au dat seama ca zeul Dagon nu putea fi comparat cu Dumnezeul lui Israel.

Dar daca atunci Domnul era o cutie de lemn cu doua table de piatra in ea, mai tirziu Acelasi Domn voia sa se si nasca din samita lui David, sa creasca, sa fie printre oameni, si macar ca era Imparatul Imparatilor, EL a vrut sa pară ca fiind ultimul dinte muritori.
EL nu voia sa straluceasca precum satan. EL nu Şi-a construit o casa, si nu avea unde sa-si aseze capul ca sa doarma. EL ca Dumnezeu Atotputernic putea sa-si construiasca palate si sa fie cel mai bogat peste toti împaratii pamântului. Nu. EL a vrut sa fie foarte sărac în lumea aceasta. Lui nu-i trebuia nimic din lumea aceasta întunecată. EL putea să Se facă văzut si nevăzut. EL putea sa stea la îndemna vrajmaşului, şi putea să dispară de acolo.

2:4 ♦ Chiar si cei doi ucenici care mergeau spre Emaus, macar ca stateau de vorba cu EL, nu L-au recunoscut. Abea cind l-i s-au deschis ochii (de parcă n-ar fi avut ochii deschişi), L-au cunoscut; dar EL s-a facut nevazut dinaintea lor (Luca 24:13-31). Si ei doar vorbisera cu EL, si EL le explica din scripturi, si ei IL priveau având ochii deschişi dar nu trebuiau sa-L recunoască. Abea când Domnul le-a facut ochii astfel incât ei sa-L recunoasca, era prea târziu ca sa-L mai şi vadă, pentru că Se făcuse nevăzut. Era invizibil pentru ochii lor deschişi.

Stim ca Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24) si ca nu se poate vedea cu ochii de carne. Dar daca Domnul se inveleste cu ceva, abea atunci este vizibil. Trupul de ţărâna poate fi asemanat cu un costum al Duhului. Atâta timp cit Duhul se afla în „costum” vom vedea „costumul” însufleţit. Când Duhul se dezbracă de „costum” vom vedea „costumul” pe umeraş ori agăţat într-un cuier (chiar pe cruce), dar Duhul nu-l vom vedea.
Deci cînd Domnul s-a facut nevăzut, Şi-a lepadat costumul de ţărâna la clipeala ochilor, ca si cum s-ar fi dezintegrat instantaneu.

2:5 ♦ Atunci când Nebucadnetar a facut un stâlp de aur având pretenţia de a se inchina toti oamenii la el, erau acolo trei tineri, (Şadrac, Meşac, si Abed-Nego) care n-au executat asemenea îndemn. Astfel ca ei riscau sa fie aruncati în mijlocul unui cuptor aprins. Când au fost întrebati despre nesupunerea lor, ei au zis: „Dumnezeul nostru căruia îi slujim, poate sa ne scoata din cuptorul aprins” (Daniel 3:17).
Totusi ei au fost aruncati in cuptorul, incalzit de sapte ori mai mult decât trebuia, dupa porunca imparatului. „Atunci imparatul Nebucadnetar s-a înspăimântat, si s-a sculat repede. A luat cuvântul si a zis sfetnicilor săi: N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi? Ei au raspuns imparatului: Negresit imparate. Si el a continuat. Ei bine, eu vad 4 oameni umblând slobozi in mijlocul focului, si nevatamati; si chipul celui de-al patrulea seamana cu un fiu de Dumnezeu! Apoi a strigat catre ei: Şadrac, Meşac si Abed-Nego, slujitorii Dumnezului celui prea Înalt, ieşiti afară si veniţi încoace! Ei au iesit si toti cei prezenti acolo au vazut că focul n-avusese nici o putere asupra trupurilor acestor oameni, ca nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele lor le ramaseseră neschimbate, si nici miros de foc nu se prinsese de ei (Daniel 3:19-27).
Aţi văzut ce faceau ei. Se plimbau SLOBOZI prin mijlocul focului.

2:6 ♦ Oare cum de arsita focului nu i-a atins câtuşi de puţin? Ei aveau o credinta speciala. Ei stiau ca macar de ar fi omorâţi, Domnul poate sa-i si învieze din cenusa. Ei il iubeau pe Domnul si „in dragoste nu este frică... Dragostea izgoneste frica...” (1 Ioan 4:18).
Ei mai stiau ca Domnul „din vânturi îşi face soli iar din flăcări de foc slujitori” (Psalm 104:4).
Daca flacarile de foc sânt slujitorii Domnului rezulta ca ele sânt supuse Lui exact cum îi sânt supuşi toti „îngerii, toate puterile si toate stapânirile” (1Petru 3:22).

2:7 ♦ Si Domnul mai zice:
„Nu va atingeti de Unşii Mei şi nu faceţi rău proorocilor Mei” (Psalmi 105:5). Si ei mai stiau ca insasi „Dumnezeu este un foc mistuitor” (Evrei 12:29) si Acelaşi Domn zice: „Eu sânt in voi”( Ioan 14:20).
Deci daca Dumnezeu este un foc mistuitor si acest foc era in ei, iar ei urmau sa fie aruncati in foc, rezulta ca focul se unea cu focul. Cine pe cine să ardă?
Flăcările, între ele, nu se pot arde una pe alta. Ele doar fuzionează între ele, devenind mai puternice. Cei trei tineri erau madulare din trupul Domnului. Inclusiv ei erau flăcări de foc, măcar ca aveau chip de oameni din ţărână.
Ei au stiut ca Domnul era acolo în cuptor şi că urma să-i îmbraţişeze. Stâlpul de foc era în cuptor. Acelasi Stâlp de foc care a condus poporul Israel prin fundul Marii Rosii era acolo în cuptor.

2:8 ♦ Dumnezeu nu-i arde pe copiii Săi. Ei au stiut asta. Dar ceilalti nu L-au văzut pe Dumnezeu în acele flăcări. Ei au vazut doar flăcările. Adica doar îmbrcamintea Domnului. Domnul se îmbrăcase cu acele flăcări din cuptor si se manifesta ca un foc mistuitor. Dumnezeul invizibil se facuse vizibil prin flacarile de foc. EL i-a ars pe slujitorii lui Nebucadneţar dar pe cei trei tineri nu.

2:9 ♦ Dumnezeu ca sa se lase vazut si pipait, a luat chip de om facut din ţărâna si a locuit printre oameni (Ioan 1:14).
„Domnul Isus Hristos este chipul Dumnezeului celui nevazut” (Coloseni 1:15) si cum „Domnul este Duhul, si unde este Duhul Domnului acolo este SLOBOZENIA” (2Corinteni 3:17) de aceea si acei trei tineri se mişcau SLOBOZI prin mijlocul focului împreună cu Fiul lui Dumnezeu. ALELUIA!
Daca ei s-ar fi închinat stâlpului de aur, ar fi devenit niste curve spirituale. Ori ei au ştiut ca Dumnezeu este gelos si ca doar Lui trebuie sa I te inchini.
Ei au ascultat de porunca Domnului, nu de a lui Nebucadnetar.

2:10 ♦ Pe de alta parte cine ar fi putut privi prin flăcări atât de puternice şi să vadă pe cei 4 oameni în cuptor? Oricine ar fi privit de la distanţă putea vedea doar incandescenţa cărămizilor din interiorul cuptorului şi flăcările care ieseau pe afară nemaiavind loc în interior. Nicidecum sa mai vada si oameni slobozi miscându-se prin el. Cuptorul era aşa de încins încât strălucea ca soarele, trebuind sa-ţi fereşti privirea, nicicum sa te mai uiţi şi-n el. Dar Domnul a modificat ochii lui Nebucadnetar astfel încât el a putut sa vada în interior. De aceea s-a şi spăimântat. El putea sa vadă ceea ce nimeni altcineva nu putea vedea.

2:11 ♦ La fel si cu Ioan Botezatorul. Doar el a vazut Duhul pogorindu-se din cer, ca un porumbel, si oprindu-se peste Domnul. El singur marturiseste: „Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apă, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-se şi oprindu-se, este Cel ce boteaza cu Duh Sfint. Si eu am vazut lucrul acesta, şi-am marturisit ca EL este Fiul lui Dumnezeu” ( Ioan 1:32-34).
Si ştim ca Dumnezeu este Duh, iar Duhul nu se poate vedea cu ochii de carne. Totusi Ioan a vazut Duhul cu ochii săi, ochi pe care Domnul îi modificase si îi reglase ca sa vada Duhul. Ceilalti prezenti la Iordan n-au vazut Duhul. Doar el.

2:12 ♦ La fel s-a întimplat şi dupa învierea Domnului Isus Hristos. Mai întâi L-a văzut doar Maria Magdalina, apoi ucenicii care se aflau în camera de sus în Galilea. Nimeni altcineva. Fariseii şi Învăţătorii Legii nu L-au văzut, măcar că ei studiaseră teologia, având acces la Sulurile Sfinte. Ei nu trebuiau să-L vadă.
Domnul a însotit pe doi ucenici în drumul spre Emaus „dar ochii lor erau împiedicaţi sa-L recunoasca” (Luca 24:16). Abea când ei au stăruit de EL si i-au zis *Rămîi cu noi*... si pe când şedeau la masă, EL a luat pâinea, şi a frânt-o si le-a dat-o. Atunci l-i s-au deschis ochii si L-au cunoscut. Dar era prea tirziu, pentru ca EL s-a facut nevazut dinaintea lor” (Luca 24: 29-31).
Vedeti ca Domnul poate sa regleze vederea funcţie de ce trebuie sa vada ochii de carne si ce nu trebuie sa vada?

2:13 ♦„In seara aceleiasi zile, cea dintii a saptaminii, pe când usile locului, unde erau adunati ucenicii, erau incuiate .... a venit Isus, a statut in mijlocul lor si le-a zis: Pace vouă” (Ioan 20:19).
Atenţie! Uşile erau încuiate. Pe unde sa fi intrat Domnul? Nimeni nu-i deschisese nici o uşă iar EL nu cred ca avea vre-o cheie.
Dar „EL era UŞA” (Ioan 10:9). Uşa ca sa existe nu are neaparată nevoie de cheie. Uşa era în faţa lor. Ei priveau UŞA uitindu-se la EL. Si este scris că, unde se aduna doi sau trei in Numele Lui, este si EL prezent în mijlocul lor (Matei 18:20) Aleluia! Si pentru ca Domnul este Viaţa, iar în ce este Viaţa, lucrul respectiv funcţionează, este lesne de înţeles faptul că o uşă închisă, putea deveni un suflet viu cu chipul şi înfaţişarea lui Hristos, ca sa stea în mijlocul lor.

2:14 ♦ Cei doi îngeri care se prezentasera la Sodoma si Gomora, sa-l extraga afara pe Lot din acele cetati, întâmpinând dificultati din partea homosexualilor „au întins mâna, au tras pe Lot inauntru la ei in casa si au incuiat usa. Iar pe oamenii care erau la usa casei, *i-au lovit cu orbire*, de la cel mai mic pina la cel mai mare, asa ca degeaba se trudeau ei sa gaseasca uşa” (Geneza 19:10-11). Si uşa era acolo. Doar ei erau in faţa uşii. Si totusi se trudeau s-o gaseasca de parca n-ar mai fi fost.

In Biblie nu este scris ca cei doi ingeri ar fi mutat uşa de acolo. Uşa ramasese la locul ei. Dar ei n-o mai găseau. Uşa devenise invizibila pentru ochii lor care macar că-i ţineau deschisi, cum erau si mai devreme, *ei erau loviti cu orbire* doar pentru a nu mai găsi uşa.

2:15 ♦ Mai repet odată:
„au împins pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă UŞA. Dar cei doi îngeri au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru, la ei în casă, şi au încuiat UŞA. Iar pe oamenii, care erau la uşa casei, *i-au lovoit cu orbire* de la cel mai mic pâna la cel mai mare, aşa ca degeaba se trudeau ei sa găsească UŞA (Geneza 19:9-11).
Domnul era UŞA si ei se straduiau sa-L gaseasca pe Domnul, iar Domnul se poate face nevazut. Cu toate ca uşa se afla chiar în faţa lor. Ei n-o mai gaseau pentru ca Domnul le modificase ochii şi-i reglase ca sa nu vada nicaieri uşa, adica pe El.

2:16 ♦ Tot la fel Petru, Iacov si Ioan au putut sa vada pe Moise si Ilie stând de vorbă cu Domnul pe muntele transfigurarii (Matei 17:3). Moise si Ilie de când nu mai erau pe faţa pamântului? Dar ei erau aceleasi duhuri care erau trecute în odihna Domnului. Ucenicii au putut vedea aceste duhuri ale lui Moise si Ilie prin faptul ca ochii lor erau reglati de asa manieră.

2:17 ♦ Domnul zice : „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecata: ca cei ce nu văd, să vada, si cei ce vad sa ajunga orbi” (Ioan 9:39).
Fie ca cei care au luat la cunostinta despre predicile acestea, sa nu mai fie orbi si să vadă desluşit ca Domnul a ieşit din Chivotul Legământului aducator de moarte, ca să ne aduca Harul cu Slobozenia dătătoare de viaţă.
Despre Chivot nu se va mai vorbi si nici nu se va mai face altul (Ieremia3:16).
Domnul a iesit afara din Lege şi unde este Domnul acolo şi Slobozenia, şi împreună cu EL sântem şi noi pentru ca sântem madularele Lui. Aleluia!


COMENTARII

2008-02-28 - Jones [] a scris
Nu prea inteleg ce legatura are titlul cu continutul. Apoi, nu prea inteleg ce relevanta are mesajul asta pentru noi...

2008-03-01 - Bartolomeu [] a scris (toate comentariile lui Bartolomeu au fost şterse de la toate predicile la care a postat).

2008-03-02 - Jones [] a scris
Hai, ca mi-o placut chestia cu pierderea unei „jumatati din titlu”. In ce priveste esenta predicii, daca ea este ceea ce spune Bartolomeu („Eu am venit in lumea asta pentru judecata; ca cei ce nu vad, sa vada...”), parerea mea e ca se putea spune mai simplu, in 2-3 fraze. Dar asta este naravul nostru (sau poate metoda subtila), sa ne scarpinam cu mâna stânga la urechea dreapta sau sa mergem de la Geneza la Apocalipsa, ca sa dovedim o chestie pe care vrem noi. Adica sa bagam oamenii in ceata totala, ca sa avem apoi de unde-i scoate... pe usa dorita.

2008-03-02 - Teofil Stratulat [] a scris
Daca nu mai este sare si piper (prin dispariţia comentariilor lui Bartolomeu) nici predica n-are gust. Poate ca nu supar pe nimeni daca-mi spun si eu parerea. Versetul pe care l-a injumătăţit Jones, îl voi completa (...si cei ce vad sa ajunga orbi). Pe cine a facut Domnul sa vada? Pe adevaratii orbi, inclusiv si pe cersetorul Bartimeu (Marcu 10:46-52). De remarcat aici ca, pe orb, „multi il certau sa taca; dar el striga si mai tare... El voia sa capete vederea. Si Isus i-a zis: ...credinta ta te-a mântuit. Indata orbul si-a capatat vederea, si a mers pe drum dupa Isus”. Dar pe cei care aveau pretentia ca vad, nefiind orbi, Domnul le spunea "nebuni si orbi; povatuitori orbi: fariseu orb; calauze oarbe; când un orb calauzeste pe un alt orb, vor cadea amândoi in groapa" (Matei 23:16-26 si 15:14). Deci ei vedeau, dar Domnul i-a declarat orbi. Si Domnul nu minte. Deducem ca cine era orb, n-avea cum sa fie si scolit, ca sa cunoasca ce zicea slova. Si nici nu putea face comparatie intre ce ar fi invatat la scoala cu ce povatuia Isus. Credinta lui a fost suficienta ca sa vada si sa-L urmeze pe Isus. Pe când cei care vedeau si erau trecuti prin scoala, constatau ca nu corespundea invatatura data de Isus, cu ce invataseră ei acolo. Prin urmare nu credeau, si nici nu-L urmau pe Isus. Si-au ajuns atât de orbi, incât nici n-au vazut pe Cine a rastignit.

2008-03-02 - Jones [] a scris
Inclin sa-ti dau dreptate, Teofil. Si totusi, intreb iar: ce legatura este intre pasajul pe care-l dezbatem (si care este pe undeva si lait-motivul predicii) si continutul predicii lui Tanase Skatiu? Sa ma ierte Domnul, dar poate sunt eu mai redus...

2008-03-03 - Teofil Stratulat [] a scris
Este destul de simplu, Jones. Despre Dumnezeu se spune ca EL este iubitor, ca este dragoste, ca binecuvânteaza, ca mântuieste, ca ne mângâie, ca este mult indurator si nu oboseste iertind. EL este Invierea si Viata (Ioan 15:1-5 si 14:6), dar tot EL poate sa mai si omoare, fara sa punem sarcina asta neaparat in spinarea lui satan. „Domnul omoara si invie, EL pogoara in locuinta mortilor si tot El scoate de acolo. Domnul saraceste si El imbogateste, El smereste si El inalta... El va pazi pasii preaiubitilor Lui, dar cei rai vor fi nimiciti in intuneric” (1Samuel 2:6-9). Domnul zice: „A Mea este razbunarea si Eu voi rasplati... Eu dau viata si Eu omor... Ma voi razbuna impotriva potrivnicilor mei si voi pedepsi pe cei ce Ma urasc...” Dumnezeu pune inaintea noastra viata si moartea, binecuvintarea si blestemul (Deuteronom 32:35-42 si 30:19). Acelas lucru se poate spune si privitor la aspectul vederii sau a orbirii, a vorbirii sau a muteniei, etc. Ai vazut ca pentru unii, Dumnezeu a fost intr-adevar un Foc mistuitor (slujitorii lui Nebucadnetar), iar pentru cei 3 tineri a fost Mingiietor in acelas Foc mistuitor. Daca El este Mintuitorul si Usa Harului, tot El poate trimite si la gheena (Luca 12:5). Daca El este Creatorul, tot El poate sa si nimiceasca, asa cum a facut la potop. Daca El este plin de bunatate, tot El poate sa-si dezlantuie minia. "nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea" (Deuteronom 32:39). Poate ca acesta este lait-motivul predicii. Daca Tanase Skatiu nu da mai multe amanunte... Cel putin asa vad eu lucrurile.

2008-03-04 - Jones [] a scris
Sa ma ierte Tanase Skatiu, dar nu vad cum as putea tine o astfel de predica in fata bisericii. Oamenilor trebuie sa le "deschizi" mintea, nu sa le-o bagi in ceaţă sau sa-i impresionezi cu subiecte "unicat". O astfel de predica este buna doar pentru comentarii.

2008-03-05 - Otilia [] a scris
Adevarul este ca ne-am obisnuit sa fim hraniti doar cu un singur fel de mâncare, de atâta timp, incât nu mai trageam speranta sa vedem si felul doi, si nici desertul. Acuma daca tot am intrat in drepturi depline, nu ca n-am sti ce sa facem cu ele, dar tindem sa le refuzam, ca nefacând parte din meniu. Eu nu cred ca daca primim ciorba zilnica, mai cerem inca o portie din aceeasi ciorba, fara sa bagam de seama ca pe masa mai este si friptura, si prajitura, si citeva fructe. Ni s-a acrit de atâta ciorba. Vrem meniul complet.

2008-03-06 - Jones [] a scris
Da-mi voie sa te contrazic, Otilia (fara sa te supar). Eu, daca imi place ciorba foarte mult, mai iau o portie, ca sa fiu sigur ca ma satur. Cine stie daca mai vine felul 2 sau nu, si chiar daca mai vine, s-ar putea sa nu fie de aceeasi calitate ca si ciorba. Ca sa nu mai zic de faptul ca seara nu-i prea bine sa te indopi cu fripturi sau sarmale, daca vrei sa mai dormi noaptea. Asta este din practica zilnica. Cat priveste aspectul spiritual, cred ca esti de acord ca felul "de baza" (nu putem spune I, II sau III) trebuie sa fie in orice predica prezentarea mântuirii prin Domnul Isus Hristos si aceasta prezentare trebuie sa fie foarte clara, pe intelesul tuuror. Restul este... desert (ca sa vorbim in termenii culinari), pe care poti sa-l servesti cum vrei. Dar daca nu ai mancarea de baza, crede-ma, oricat de bun ar fi desertul, nu satura. Parerea mea.

2008-03-06 - Otilia [] a scris
Daca ne hranim dupa o anumita reteta culinara, functie de gustul fiecaruia, este problema noastra. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu vine functie de o anumita reţetă. El poate veni prin cine te astepti cel mai putin. Ilie a fost hranit de corbi, doar cu pâine si carne (1Regi 17:6), lipsindu-i ciorba. Dar el era hranit din belsug cu Cuvântul lui Dumnezeu care in gura lui era adevăr (1Regi 17:24). Si oricine recunoaste ca Ilie era omul lui Dumnezeu. Dar regele Ahab a vazut in el doar un vrajmas. "Ahab a zis lui Ilie: M-ai gasit vrajmasule?... Tu esti acela care nenorocesti pe Israel" (1Regi 21:20 si 18:17). Ahab se obisnuise cu ciorba de toate zilele, iar cind a venit felul 2 ( adica Ilie), a vrut sa nu-l bage in seama. Pe felul 3 (proorocul Mica), pentru că-l zgâria la ureche si-i cădea rău la stomac, l-a bagat in temnita (1Regi 22:27). Si ce daca nu a bagat in seama felul 2, ascunzând si felul 3; "ciinii au lins singele lui Ahab, in via lui Nabot... dupa cuvântul pe care-L spusese Domnul" (1Regi 22:38). Asa ca-i mai bine sa nu ne indopam numai cu ciorba, si sa observam meniul intreg, fara idei preconcepute.

2008-03-06 - Jones [] a scris
Vad ca le cam amesteci, ţii neaparat sa fie toate trei felurile in mancare (doar esti din genul care se ocupa cu mancarurile!...). In legatura cu Ilie, ai uitat ultima parte a versetului 6 din 1Imp.17: "si bea apa din pârâu". Cred ca asta îi tinea loc de ciorba. De fapt, daca obisnuiesti sa treci direct la felul doi, sarind peste ciorba, risti sa te constipi (scuza-mi expresia) si atunci îi dai tare cu apa. Dovada, faptul ca dupa ce a mâncat la greu carne si pâine, Ilie a trebuit sa faca un pic de jogging, pâna la Horeb (via Sarepta), sa mai slabeasca putin, ca prea devenise sedentar la pârâul Cherit. Nu pledez pentru un singur fel de mancare, dar daca nu sunt sigur pe felul 2 si 3 ca sunt nealterate, prefer sa mananc ciorba, pâna când stiu ca ceea ce bag in gura este valabil si nu ma imbolnavesc. Chiar si proorocia o accept (si chiar din gura lui Ilie sau Mica), dar cu aceleasi rezerve. Ideile preconcepute nu sunt ciorba, ci mai degraba pâinea veche si mucegaita a gabaonitilor. Multa binecuvântare de sus.

2008-03-07 - Otilia [] a scris
Ilie n-a facut „jogging, pana la Horeb (via Sarepta), sa mai slabeasca putin, ca prea devenise sedentar la paraul Cherit”. El, dupa ce a inviat pe fiul vaduvei din Sarepta, a asteptat timp de 3 ani, in implinirea vremii când Domnul a hotarât intâlnirea lui cu regele Ahab, ca sa-i omoare pe cei 450 de prooroci a lui Baal. Cred că în 3 ani de asteptare, corbii nu i-au mai adus de mâncare, iar cu singura turta mica, pe care o mâncase in Sarepta, n-ar fi rezistat atâta timp. Abea dupa ce a ucis proorocii lui Baal, parcurge un drum de 40 de zile si 40 de nopti, fara sa mai manânce nimic, rezistând doar cu o turta coapta si un ulcior de apa, capatata de la Ingerul Domnului [inainte de a porni]. Daca i-ar fi dat doar ciorba, nu mai ajungea viu la Horeb. Mincarea aceasta i-a dat putere ca sa mearga drumul prea lung pentru el (1Regi 19:6-8). Si daca „chiar si proorocia o accepti (si chiar din gura lui Ilie sau Mica), dar cu aceleasi rezerve”, stiind prea bine ca Dumnezeu se foloseste de ei ca sa vorbeasca, ce deosebire este faţă de atitudinea lui Ahab? Pâinea mucegaita a gabaoniţilor era pt. a induce in eroare, pe când ce văd eu scris in predcă, nu este de natură să înşele pe nimeni. Multa binecuvântare de sus.

Glasul Domnului


Fără măhramă Glasul Domnului

1:1 ♦ Tot felul de legende au circulat pe seama proorocului Ilie. Dar Biblia arată Adevărul.
Înălţarea lui Ilie la cer, nu înseamnă sfîrşitul activităţii sale pe pămînt.
Elisei era conştient de faptul că primise o dublă măsură din duhul şi puterea lui Ilie, pentru că transferul se făcuse aproape instantaneu. Trupul lui Elisei deja exista, iar duhul lui Ilie s-a instalat în el din mers.

La Ioan Botezătorul este ceva de neînţeles. Ori era conştient de duhul lui Ilie care-l călăuzea, şi nu vroia să se ştie, ori nu era conştient spunînd că nu era Ilie. Dar el era un vas nou; o altă îmbrăcăminte a aceluiaş duh. Pentru el era ceva confuz. Încă nu-şi dădea seama ce se întîmplă cu el.

1:2 ♦ Dar să vedem ce ne spune Biblia. (Extras din Ioan 1)
„19. Iata marturisirea facuta de Ioan, cand Iudeii au trimis din Ierusalim pe niste preoti si Leviti sa-l intrebe: Tu cine esti?
20. El a marturisit si n-a tagaduit: a marturisit ca nu este el Hristosul.
21. Si ei l-au intrebat: Dar cine esti? Esti Ilie? Si el a zis: Nu sunt! Esti proorocul? Si el a raspuns: Nu!
22. Atunci i-au zis: Dar cine esti? Ca sa dam un raspuns celorce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine insuti?
23. Eu, a zis el, sunt Glasul Celui ce strigă în pustie: cum a zis proorocul Isaia”.

1:3 ♦ Atunci Ioan Botezatorul era totuşi Ilie. Oare să nu fi stiut Ioan ca el era Ilie ?
Domnul zice că era Ilie. Şi Domnul nu minte.
„Dar vă spun că Ilie a şi venit... Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul” (Matei 17:12-13).
Deci Cineva striga. Iar glasul acelui Cineva, era Ilie în persoana lui Ioan Botezătorul, ce se manifesta din nou ca un om.

1:4 ♦ Să vedem acum cine este acel Cineva al cărui Glas l-am identificat:
,,El este acela despre care stă scris: Iata, trimet pe ~solul Meu~ inaintea Fetei Tale, care Iti va pregati calea inaintea Ta,, (Luca 7:27).
Auzi cine era Ilie! Era solul lui Dumnezeu, era Glasul lui Dumnezeu care avea formă de om.
Acest Glas pregătea terenul înaintea Domnului.
Mai întîi şi-a făcut apariţia Glasul care a vorbit despre Propietarul lui, după care a apărut şi Posesorul Glasului, adică Domnul.

1:5 ♦ În acest fel observăm că Glasul Domnului poate fi în alt loc, faţă de unde s-ar afla Domnul.
Aşa se explică dialogul Domnului cu EL însuşi, din expresia,, Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc toată plăcerea,, (Matei 3:17 & 17:5). Măcar că Domnul era în apa Iordanului (sau pe muntele schimbării la faţă), Glasul Lui se auzea din cer.

Cînd Petru, Iacov şi Ioan, vedeau pe Domnul discutînd cu Moise şi cu Ilie (Matei 17:3), de fapt Domnul vorbea cu Glasul propriu şi cu Degetul propriu (Moise fiind Degetul Domnului~Exodul 8:19).

1:6 ♦ Cine a putut să postească 40 zile [şi nopţi] consecutiv, fără a mînca/a bea nimic?
1.) Domnul Isus în pustie, înainte de a fi ispitit de diavolul (Luca 4:2).
2.) Moise [Degetul Domnului] în mijlocul Vulcanului din pustia Sinai „Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile si patruzeci de nopti. N-a mancat deloc pane, si n-a baut deloc apa” (Exodul 34:28).
3.) Ilie [Glasul Domnului], pe drumul dintre Beer-Şeba şi Horeb „El s-a sculat, a mancat si a baut; si, cu puterea pe care i-a dat-o mancarea aceasta, a mers patruzeci de zile si patruzeci de nopti pana la muntele lui Dumnezeu, la Horeb” (1Regi 19:8).
Domnul şi cu mădularele Lui pot posti 40 zile şi nopţi, şi chiar mult mai mult.

1:7 ♦ Dar dacă Domnul era „Un Foc Mistuitor” (Exodul 24:17), mădularele Lui cum n-ar fi fost acelaş fel de Foc?
Dacă Domnul, măcar că era Foc, se putea manifesta ca ~un om~ pe pămînt, mădularele Domnului deasemenea erau reprezentate tot sub formă de oameni, măcar că şi ele-s tot Foc făcînd parte din acelaş Domn.

Mai mult decît atît. Domnul a trimis Glasul Lui să se nască cu 6 luni mai devreme decît EL însuşi. Deci pînă şi naşterea Glasului a fost ceva mai devreme.
Ioan Botezătorul care era însufleţit de duhul lui Ilie, trebuia să vestească prima venire a Domnului în lume.

1:8 ♦ (Extras din Ioan 1)
„29. A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el, si a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!
30. El este Acela despre care ziceam: Dupa mine vine un om, care este inaintea mea, caci era inainte de mine.
31. Eu tocmai pentru aceasta am venit sa botez cu apa: ca EL sa fie facut cunoscut lui Israel.
32. Ioan a facut urmatoarea marturisire: Am vazut Duhul pogorandu-Se din cer ca un porumbel si oprindu-Se peste EL.
33. Eu nu-l cunosteam; dar Celce m-a trimis sa botez cu apa, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si oprindu-Se, este Celce boteaza cu Duhul Sfant.
34. Si eu am vazut lucrul acesta, si am marturisit ca EL este Fiul lui Dumnezeu”.

1:9 ♦ Ioan Botezătorul nu boteza de capul lui la Iordan. Cineva l-o trimis [Celce m-a trimis sa botez cu apa]. Deci Dumnezeu l-o trimis. Şi cine era Dumnezeu? Era Celce botează cu Duhul Sfant, adică Acelaş Domn Isus Hristos.
Ai văzut acuma unde era Glasul Domnului [în apa Iordanului] şi unde era Domnul [în mijlocul norodului, printre oameni].

Dar în momentul cănd Domnul S-a apropiat de propriul Glas pentru a se lăsa botezat cu apă, un alt Glas s-a auzit din cer zicînd: ,,Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc toată plăcerea,, (Matei 3:17). Şi nu este motiv de poticnire. Degetul Domnului [Moise], putea să fie în cer şi să strige de acolo, sau oricare alt mădular al Domnului.
Orice mădular al Domnului are puterea de a vorbi (de a comunica).

1:10 ♦ Să nu uităm că fiecare din noi sîntem mădulare ale Domnului şi ne manifestăm ca oameni putînd vorbi/comunica.
„Nu stiti ca trupurile voastre sunt madulare ale lui Hristos?” (1Cor.6:15).
„Voi sunteti trupul lui Hristos, si fiecare, in parte, madularele Lui” (1Cor.12:27).
„pentru ca noi suntem madulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui si os din oasele Lui” (Efeseni 5:30).

1:11 ♦ Ce-nseamnă a fi mădular în trup? Înseamnă că trupul este un întreg care cuprinde şi mădularul respectiv.
Privind trupul unui om, ştim că este format din mai multe mădulare legate unele de altele. Aceste mădulare ca să funcţioneze în trup, trebuie să comunice între ele prin impulsuri, ceva cum ar fi alfabetul Morse. Fiecare mădular înţelege alfabetul respectiv şi acţionează în conformitate cu comanda primită.

1:12 ♦ Centrul de comandă este creierul, ca un fel de computer.
Sistemul nervos asigură transmiterea comenzilor către mădulare. Acest sistem nervos poate fi imaginat ca şi cum ar fi nişte fire electrice, sau chiar unde electromagnetice de o anumită fregvenţă. El face legătura dintr emitor şi receptor.
Emitorul fiind Creierul, iar receptorul fiind fiecare mădular în parte.

1:13 ♦ Comunicarea dintre aceste elemente poate fi asemănată cu o discuţie dintre Şef şi subaltern.
Fiecare subaltern va face/executa comenzile primite de la Şef, prin viu grai.
Subalternul vede Şeful, şi aude Glasul Lui.
Dar acelaş Şef poate fi la oarece distanţă, şi nu-i vizibil; totuşi comanda poate s-o dea subalternului printr-un intermediar/sol/purtător de cuvînt, care este tot un om.
Acel om este vocea/glasul Şefului.

1:14 ♦ Dumnezeu nu are mădularele legate unele de altele, ele fiind dispersate pe toată suprafaţa pămîntului şi în ceruri.
Ca să-Şi facă de cunoscut Cuvîntul Său în lume, aproape de vremea sfîrşitului, „Dumnezeu porunceşte cu Braţul Său” (Isaia 40:10).

2
2:1 ♦ Auzi cu ce porunceşte Domnul. „Cu Braţul”, nu cu gura.
În felul acesta „Dumnezeu Îşi descoperea Braţul Lui cel Sfânt” (Isaia 52:10) sub formă de om.
Ce este Braţul? Un mădular. Şi iată că vorbeşte. Cuvintele lui Dumnezeu ieşeau din gura Acestui Mădular. Dumnezeu a prevăzut de mult aspectul acesta.

„Le voi ridica din mijlocul fratilor lor un Prooroc ca tine [ca Moise], voi pune cuvintele Mele in gura Lui, si EL le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Si daca cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune EL in Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală” (Deuter.18:18-19).

2:2 ♦ Cine era acest Prooroc anunţat cu atîta timp în urmă? Era Cuvîntul pe care-L găsim în Ioan 1:1-14.
Ce-nseamnă Cuvînt? Glasul lui Dumnezeu care se făcea auzibil, vizibil şi palpabil.
Glasul de obicei, doar se aude, dar Domnul a vrut să Se şi vadă manifestîndu-Se ca un om.
EL era trimis în lume pentru a face de cunoscut Cuvîntul Domnului. Dar nu era deajuns doar un singur Glas. De aceea Domnul a mai procurat încă 12 glasuri pe care să le trimită în lume pentru a vesti în continuare acelaş Cuvînt a lui Dumnezeu.

2:3 ♦ Cei 12 apostoli sînt cei 12 trimişi/soli/purtători de cuvînt. Erau 12 Glasuri originale ce nu puteau fi distorsionate. Erau glasuri care spuneau adevărul; glasuri lipsite de minciună.
De aceea Domnul l-e zice: „Cum M-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimet si Eu pe voi. Dupa aceste vorbe, a suflat peste ei, si le-a zis: Luati Duh Sfant! Celorce le veti ierta pacatele, vor fi iertate; si celor ce le veti tinea vor fi tinute” (Ioan 20:21-23).

2:4 ♦ Apostolii deveneau astfel ceva asemănător cum era Ilie şi Moise. Erau solii Domnului.
Glasul Domnului se auzea şi din gura lor.
Şi-acuma acel Glas al Domnului este împrăştiat pe toată suprafaţa pămîntului prin Cuvîntul scris din Biblie. Şi sînt suficienţi propovăduitori ai Cuvîntului. Acum se-mplineşte versetul:
„Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârsitul” (Matei 24:14).

2:5 ♦ Dar să ne-ntoarcem la asemănarea dintre Ilie şi Ioan Botezătorul.
Ca să nu existe nici o confuzie, vom vedea că Ilie, indiferent că era în trupul original sau în cel al lui Ioan Botezătorul, avea aceeaş ţinută vestimentară.
„Era un om imbracat cu o manta de păr si incins cu o curea la mijloc. Si Ahazia a zis: Este Ilie, Tisbitul” (2Regi 1:8).
„Ioan purta o haina de păr de cămilă, si la mijloc era incins cu un brâu de curea” (Matei 3:4).

Vom vedea că aceiaş manta [şi duhul lui Ilie] era şi peste Elisei (2Regi 11:15).
Tot cu o manta era îmbrăcat şi Samuel
,,Femeia a zis lui Saul: Văd o fiinta dumnezeiasca sculandu-se din pamânt. El i-a zis: Cum e la chip? Si ea a raspuns: Este un batrân care se scoala, si este invelit cu o mantie. Saul a inteles ca era Samuel, si s-a plecat cu fata la pamant, si s-a inchinat” (1Samuel 28:14).
Auzi cine era Samuel. Era „o fiinţa Dumnezeiască” ca şi Ilie.

2:6 ♦ Dar şi Moise era o fiinţă Dumnezeiască.
Moise poate fi asemănat cu Domnul Isus în multe privinţe. El era Degetul lui Dumnezeu (Exodul 8:19) şi a fost făcut Dumnezeu.
„Domnul a zis lui Moise: Iata ca te fac Dumnezeu, si fratele tau Aaron va fi proorocul tau” (Exodul 7:1).
Dumnezeu întotdeauna vorbeşte prin prooroci.
Iată că şi Moise vorbea prin proorocul Aaron, fratele său.

2:7 ♦ Domnul Isus, la prima lui venire, a vorbit mai întîi prin Ioan Botezătorul, iar cănd s-a-ncheiat prezentarea, proorocul a trebuit retras de pe scena lumii, ca să iasă în evidenţă ce era mai important, adică Domnul.
Moise a vorbit prin Aaron doar o perioadă, după care Aaron a trebuit retras în culisele istoriei.

2:8 ♦ Moise fiind un mădular destul de mic din Dumnezeu, era foarte important deoarece Domnul Îşi găsea plăcerea în el. Domnul mergea cu Moise tot aşa cum a mers şi cu Enoh.
„Domnul i-a spus: Voi merge Eu însumi cu tine” (Exodul 33:14).
Acelaş Dumnezeu care era şi în Hristos (2Cor.5:19).
În cazul acesta Moise era şi el tot un profet de foc a lui Dumnezeu.
De imaginat cum Moise era invitat de Dumnezeu, să intre în Focul Vulcanului ce scuipa lavă incandescentă. Moise intră, este topit instantaneu, cenuşa lui curgînd odată cu lava vulcanică. Stă în acel Furnal [care avea temperatura soarelui], timp de 40 zile şi nopţi, fără a-i trebui mîncare şi apă, scrie tablele Legămîntului tot în acel peisaj/decor, şi iese de acolo viu şi nevătămat, la fel cum intrase.

2:9 ♦ În condiţiile astea omul nu este altceva decît o flacără de foc transformată-n carne.
Pare ilogic şi iraţional, dar cum altfel s-ar putea explica?
Dumnezeu nu se bazează pe chimie, pe fizică, pe matematică, biologie, anatomie, etc.
Dumnezeu nu are nevoie de ştiinţa lumii acesteia ca să transforme ceva în altceva, în mod supranatural. La EL apele pot fi transformate-n sînge cu iuţeala gîndului... Toiegele se prefac în şerpi, apoi revin la starea lor iniţială... Stânca se preface în iaz cu izvoare chiar în deşertul arid... Ce L-ar împiedica pe EL să prefacă flacăra de foc mistuitoare într-un om, sau omul într-o flacără? Nimic.
Păi dacă sîntem mădulare ale Domnului, trebuie să fim şi noi ca EL. Dacă EL este Foc, noi tot Foc se cheamă că sîntem, măcar că vedem c-am fi oameni de carne.

2:10 ♦ Cei trei tineri care au trebuit să intre în mod fortuit în cuptorul lui Nebucadneţar, măcar c-aveau formă de oameni, ei erau nişte flăcări de foc din Marele Foc numit Dumnezeu. Şi dacă Nebucadneţar se aştepta ca ei să nu mai iasă din cuptor decît sub formă de cenuşă, mare i-a fost mirarea că-i vedea plimbîndu-se confortabil în interior împreună cu un Fiu de Dumnezeu. Astfel că ei au ieşit afară din cuptorul acela, tot sub formă de oameni, cu aceleaşi haine pe ei care nu miroseau nici măcar a pîrlit (Daniel 3:15-27).

2:11 ♦ Acum se poate trge concluzia că Ilie era unul din Glasurile pe care le-a folosit Dumnezeu de-alungul timpului. Fiecare prooroc prin care vorbea Dumnezeu era Glasul Domnului ce se manifesta ca un om.
David, fiind prooroc (Fapte 2:30), înseamnă că şi el era Glsul Domnului. Samuel deasemenea. Chiar şi Regele Saul, măcar că a domnit doar doi ani în Israel, a fost şi el Glasul Domnului (1Samuel 10:9) pînă ce Duhul lui Dumnezeu S-a transferat în David (a se vedea 16:13-14).
Din David, Duhul lui Dumnezeu S-a transferat în Solomon, ca să vorbească şi prin el.
Glasul Domnului S-a făcut auzit din gura tuturor proorocilor tot timpul.
Chiar şi la vremea aceasta, Glasul Domnului, nu se poate să nu fie auzit. EL se aude în lume prin mas-media, prin Evanghelizări, pe site-uri creştine, şi din om în om.
Oricine-ai fi tu, nu se poate să nu-I auzi Glasul.
Dar atenţie! Nu trebuie să-L distorsionezi, nici să-L trunchiezi.

2:12 ♦ Oamenii, fie ei chiar şi creştini, au tendinţa să interpreteze Glasul lui Dumnezeu în fel şi chip, funcţie de puterea de înţelegere, dar şi funcţie de interesele celor care mânuiesc Cuvântul Biblic.
Sînt suficiente situaţii cînd este dat la spate Cuvîntul Domnului, sau chiar este ignorat în mod intenţionat. Alteori EL este trunchiat şi combinat cu alte cuvinte care fac să capete alt înţeles, dîndu-i-Se o altă interpretare.
Cuvîntul Domnului este răstălmăcit chiar de la amvoane, funcţie de imaginaţia celui care-L predică, sau de interesul pe care-l are, ori de doctrină.
Cuvîntul Domnului care un convine, este trecut sub tăcere, ca şi cum nici n-ar exista în Biblie. Multe versete un sînt băgate-n seamă în mod intenţionat de către proopovăitori.
Glasul Domnului se predică după cum se doreşte, funcţie de scopul urmăruit. Poate fi decapitat şi omorît. Dar existenţa Lui rămîne veşnic.

2:13 ♦ Spuneam că Ilie era Glasul Domnului. Ce a făcut Irod cu el?
Căutăm în Biblie şi iată ce găsim:
„Irod ar fi vrut sa-l omoare, dar se temea de norod, pentruca norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc” (Mat.14:5).
„Dar va spun ca Ilie a si venit, si ei nu l-au cunoscut, şi au facut cu el ce au vrut. Tot asa are sa sufere si Fiul omului din partea lor” (Mat.17:12).
Căuta Irod să-l omoare? Căuta. Şi a reuşit să-l omoare? A reuşit.
În versetul „17:12” este scris: „Ilie a si venit… şi au facut cu el ce au vrut”.
Adică au omorît Glasul Domnului, prin decapitarea lui Ioan Botezătorul.
Dar existenţa Glasului a rămas. Cine poate să-L scoată din Biblie?

2:14 ♦ Şi versetul „12” mai zice ceva. Zice că: „Tot aşa are sa sufere si Fiul omului din partea lor”.
Cine este Fiul omului? Este Isus Hristos (Cuvântul).
Prin răstignire, Cuvântul a fost omorît? A fost. Dar EL este existent veşnic? Este. Glasul/Cuvântul a înviat, şi EL există din veşnicie în veşnicie.