Mila Domnului

aaccent | Just another WordPress.com site

Fără măhramă ● Mila Domnului

1:1 ♦ Am citit de curînd două predici de pe internet. Una din ele are nişte comentarii foarte bune, la care nu mai am nimic de adăugat. Mă refer la predica intitulată „Iosif o imagine simbolica a Domnului Isus”, scrisă de Vasile Iancu.

Cealaltă la care nu s-a făcut nici un comentariu pînă acum, merită discutată, şi simt că trebuie să adaug ceva la ea. De aceea predica de azi am intitulat-o în aşa fel ca să se distingă, dar să fie şi în ton cu predica în discuţie.

Pentru că mai sînt şi alţi invitaţi înscrişi la cuvînt, voi încerca să fiu cît mai expeditiv, şi voi restrînge cît pot de mult tot ce am de spus, mai ales că la final sînt suficienţi bolnavi care aşteaptă programul de vindecare.

1:2 ♦ Într-adevăr mila lui Hristos a depăşit şi depăşeşte orice limită.

Domnul avea milă de cei suferinzi, fie că treceau ei pe lîngă EL, fie că EL ajungea pe la ei.

Unii suferinzi erau neputincioşi de a veni la EL, dar erau aduşi de către cei sănătoşi, aşa cum a fost adus slăbănogul. Pentru alţii care nu puteau nici să ajungă la EL, şi nici nu puteau fi aduşi, se găsea cîte un mijlocitor, ca în cazul sutaşului ce a mijlocit pentru robul său.

1:3 ♦ Am o nelămurire însă. De exemplu am observat ceva în aliniatul doi, din predica pe care am pus-o în discuţie. Citez:

„Cand la Fiul lui Dumnezeu a venit femeia pacatoasa, El n-a respins-o pe cea care cazuse in ispita curviei si care acum plangea cu lacrimi sincere si adevarate... duhul femeii dupa savarsirea pacatului s-a căit sincer“.

În Biblie (Ioan 8:3-11) nu scrie că femeia ar fi venit din proprie iniţiativă. Ea a fost adusă de către Cărturari şi Farisei, care susţineau că au prins-o în flagrant delict. Şi nu scrie acolo că ea ar fi plîns, deşi nu este exclus. Dar de unde ştie autorul predicii respective, că ea s-ar fi căit sincer după săvîrşirea păcatului? În Biblie nu se specifică.

1:4 ♦ În aliniatul patru a scris:

„De la frumusetea gradinii Edenului omul ajunge la moarte si la mari suferinte datorate pacatului, pe care nu le-ar fi cunoscut niciodata daca ar fi ramas in ascultare si supunere“.

Hai să gîndim un pic!

Cîte porunci primise Adam şi Eva în Gădina Eden?

Eu am găsit doar două.

Prima este „Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul...“ (Geneza 1:28), iar a doua este „Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei mânca din el, vei muri negresit“ (Geneza 2:16-17).

1:5 ♦ Problema este că dacă erau ascultători de una din porunci, ar fi devenit neascultători faţă de cealaltă.

Pentru înmulţire era necesară împreunarea, şi ei nu se împreunau, măcar că...

„Omul si nevasta lui erau amandoi goi, si nu le era rusine“ (Geneza 2:25) .

În felul acesta ei ar fi trăit veşnic fără să se înmulţească. Deci ar fi fost neascultători faţă de prima poruncă. Adică nu se înmulţeau. Şi Dumnezeu voia ca ei să se înmulţească.

1:6 ♦ Pentru ca să nu moară, ei nu trebuiau să guste din pomul cunoaşterii. Dar moartea era o consecinţă a cunoaşterii (atît a Binelui cît şi a răului). Şi ei pînă la amăgire au cunoscut doar Binele. Ca să moară, ei trebuiau să cunoască şi răul. Şi ce fel de pom era? Era pomul cunoaşterii Binelui şi răului.

Cine este Binele? Dumnezeu (Marcu 10:18).

Înseamnă că răul nu poate fi altcineva decît satan.

Deci ei ca să nu moară, n-ar fi trebuit să-l cunoască pe satan. Şi totuşi l-au cunoscut la episodul amăgirii. Şi nu l-au căutat ei pe satan, ca să-l cunoască. Ei n-au insistat în căutarea celui rău. Dar răul şi-a făcut apariţia prin şarpe.

1:7 ♦ Mai este un verset ce trebuie băgat în seamă.

„omul... se va lipi de nevasta sa, si se vor face un singur trup“ (Geneza 2:24).

Acest verset nu l-a rostit Adam, ci chiar Ziditorul (vezi Matei 19:4-6).

„Oare n-ati citit ca Ziditorul, dela inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca, si a zis: „De aceea va lasa omul pe tatal său si pe mama sa, si se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup?” Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta” (Marcu 10:6-9 Efeseni 5:31).

Deci după separare (adică după extragerea Evei din Adam), ce este scris? Ce anume a făcut Dumnezeu? I-a împreunat. Auzi Cine i-a împreunat! Chiar Dumnezeu.

Asta înseamnă că Adam şi Eva nu s-au împreunat de capul lor. Ei au fost îndemnaţi să se împreuneze; şi nu înseamnă neascultare.

1:8 ♦ Apostolul Pavel merge chiar mai departe zicînd:

„Nu stiti ca cine se lipeste de o curva, este un singur trup cu ea? Caci este zis: ♦ Cei doi se vor face un singur trup“ (1Cor.6:17) .

Deci stă scris că „omul se va lipi de nevasta sa. Şi ce a împreunat Dumnezeu...“ (Geneza 2:24 Matei 19:4-6)

Asta presupune că era prevăzută împreunarea (de către Dumnezeu), înainte de episodul amăgirii. Şi trebuia să se împlinească.

De ce era necesară împreunarea? Pentru înmulţire. Adică pentru împlinirea primei porunci, cea cu înmulţirea.

1:9 ♦ Pentru porunca a doua, Dumnezeu nu explică felul în care se va împlini. De ce? Pentru că ea nu trebuia să se împlinească. Adică nu trebuia să se împlinească prima parte a poruncii, cea cu interzicerea gustării din pomul cunoaşterii.

Doar consecinţa cunoaşterii trebuia împlinită.

Era o poruncă în favoarea lui satan. De aceea satan nici n-a fost blestemat după episodul amăgirii. El doar şi-a făcut datoria. El era pe postul amăgitorului.

1:10 ♦ Blestemul a căzut doar pe şarpe, care a fost modificat în totalitate, rămînînd fără picioare, nemaiputînd vorbi ca un om, şi i s-a schimbat modul de hrănire (Geneza 3:14).

Apoi a fost blestemat pămîntul, măcar că a fost din cauza lui Adam. Dar Adam nu a fost blestemat, şi nici Eva. De ce? Pentru că ei erau deja binecuvîntaţi. Este scris în Geneza 1:28.

„Dumnezeu i-a binecuvântat“.

Ei erau binecuvîntaţi în mod special, încă de la început, pentru înmulţire. Citiţi versetul întreg ca să vedeţi că înmulţirea omului făcea parte din această binecuvîntare. Deci nu era un blestem.

De ce am subliniat că nu era blestem? Pentru că cine-i blestemat urmează să fie nimicit. Aşa scrie în Psalm 37:22.

Ori Adam şi Eva trebuia doar să treacă prin moarte. Şi nu era nici o nenorocire. De ce? Pentru că este scris:

„Eu sunt Învierea si Viaţa. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trăi“ (Ioan.11:25).

1:11 ♦ Femeia doar trebuia să cunoască durerile naşterii. În felul acesta Dumnezeu a completat procedura de înmulţire a omului.

Că înmulţirea trebuia precedată de amăgire, şi că lumea trebuia să înţeleagă c-ar fi fost vorba de neascultare, este altă problemă. Împortant este că Dumnezeu a împlinit prima poruncă dată omului.

Şi ce dacă a împlinit-o folosindu-Se de satan? De aceea l-a creat, ca să se folosească şi de el. Şi satan este doar un înger supus Domnului.

Mulţi înţeleg că satan ar avea libertate de decizie în acţiunile sale. Nu este adevărat. Pînă nu capătă îndemn şi putere de la Dumnezeu, el nu poate să facă absolut nimic. El este doar o creaţie a lui Dumnezeu care execută numai ce vrea Dumnezeu. Nimic din propie iniţiativă.

Este scris în „1Petru 3:22“ că Dumnezeu... Şi-a supus îngerii, stapanirile si puterile. Rezultă că inclusiv satan este supus Domnului.

1:12 ♦ Dacă omul n-ar fi murit niciodată, doar ar fi trăit veşnic, şi nu s-ar fi înmulţit deloc. Ori Dumnezeu voia ca omul să se înmulţească. De aceea a dat poruncă de înmulţire începînd de la Adam, şi continuînd cu Noe, Avraam, Isaac, Iacov.

Dacă Dumnezeu n-ar fi vrut ca omul să se înmulţească, nu l-ar fi lăsat pradă amăgirii ştiind prea bine consecinţa trecerii prin moarte. Omul fiind cea mai iubită creaţie a lui Dumnezeu, ar fi fost protejat, iar satan ar fi fost împiedicat să-i amăgească.

1:13 ♦ Este o întrebare la care aş vrea să răspundă cei care îi învinovăţesc pe Adam şi Eva de neascultare:

Dumnezeu fiind atoateştuitor, este imposibil ca să nu fi ştiut de episodul amăgirii înainte de a da cea de-a doua poruncă omului; de fapt chiar avea în plan episodul amăgirii. Oare nu-i putea preveni EL pe ei ca să nu se lase amăgiţi? Şi dacă tot voia să-i treacă prin proba amăgirii, i-ar fi înzestrat şi cu puterea de a o depăşi. Dar nu i-a prevenit, şi a ascuns de ei aceaastă probă.

Adam şi Eva nu trebuia să ştie prin ce urmau să treacă. Dar ei au fost destul de inteligenţi ca să împlinească porunca cea mai importantă, din cele două existente. Ei au dat ascultare primei porunci care era cea mai importantă. Dacă s-ar fi temut de trecerea prin moarte nu s-ar mai fi înmulţit niciodată. Ei au ştiut că moartea face parte din viaţa veşnică.

„Daca trăim, pentru Domnul trăim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci, fie ca trăim, fie ca murim, noi sântem ai Domnului“ (Rom.14:8). Şi Domnul este Viaţa (Ioan 11:25 şi 14:6).

Aceste versete, împreună cu prima poruncă dată omului, îi exonerează pe Adam şi Eva de vinovăţie. Ei nu au nici o vină că noi trecem prin moarte şi ne înmulţim. Ei au executat ceea ce Dumnezeu avea în planul Său.

1:14 ♦ În predica „Pilda Neghinei“ am arătat în mod amănunţit ce se întîmplă cu grâul. Ce este grâul din hambar? Este doar pe post de sămânţă. Ce este Sămânţa? Aflăm din Biblie că:

„Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu“ (Luc.8:11).

Acolo în hambar, grâul nu s-ar înmulţi niciodată, ci doar ar exista.

Ca să se înmulţească, grâul trebuie scos afară din hambar şi semănat. Adică este scos de acolo de unde se odihnea, şi trimis acolo unde nu se mai poate odihni. Dar nu pleacă din proprie iniţiativă din hambar, ci este scos şi semănat în mod fortuit. Odată semănat, grâul va face tot ce are de făcut, funcţie de cum sună porunca lui Dumnezeu din ziua a trei-a a creaţiei.

„Sa dea pământul verdeaţă, iarba cu sămânţă, pomi roditori, cari să facă rod dupa soiul lor si cari sa aibă în ei sămânţa lor pe pământ“ (Geneza 1:11).

Dacă grâul, şi orice plantă, şi orice vieţuitoare execută întocmai porunca de înmulţire, omul de ce n-ar fi executat? Dacă citiţi în primul capitol din Biblie versetul 22, veţi vedea că peştii mărilor şi păsările uscatului şi ale cerului au primit porunca înmulţirii lor. Şi nu s-a găsit nimeni să le acuze c-ar fi fost neascultătoare săvîrşind un păcat, aşa cum se găsesc unii să-l acuze pe om de neascultare şi de păcat primordial.

1:15 ♦ Dacă Dumnezeu avea altceva în plan pregătit pentru om, Biblia n-ar fi ascuns asta. Şi dacă era să aleagă omul cu de la el putere, în conformitate cu Liberul Arbitru, ce anume ar fi trebuit să aleagă ca să fie pe placul Domnului?

Să zicem că Eva nu s-ar fi lăsat amăgită, şi nici Adam. Ei n-ar mai fi trecut prin moarte, dar nu se mai împlinea porunca înmulţirii omului.

În Eden era imposibilă înmulţirea, pentu că este scris:

„nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii in ceruri“ (Marc.12:25 Mat.22:30).

Deci în Eden nu era posibil aşa ceva. De aceea Adam şi Eva au fost transferaţi în lumea aceasta unde este posibilă împreunarea, măcar că se mai trece şi prin moarte, dar se împlineşte porunca privitoare la înmulţire.

1:16 ♦ Se mai poate pune problema şi altfel. Dumnezeu fiind suveran, şi vrînd să înmulţească omul creat de EL, oare nu I s-ar fi ştirbit din suveranitate dacă cea mai iubită creaţie s-ar fi împotrivit poruncii Sale?

Să presupunem că amăgirea Evei ar fi fost un eşec pentru satan; unde eram noi acum? Rămîneam în gîndurile unui Dumnezeu neputincios de a-Şi împlini planurile Sale cu privire la înmulţirea lumii.

Şi se naşte o altă întrebare: Cum rămîne cu atotputernicia lui Dumnezeu? De ce n-a putut EL să-l înmulţească pe om aşa după cum Şi-a propus? Pentru că (vor spune unii), Eva era în posesia Liberului Arbitru, şi putea să-şi permită a zădărnici planurile lui Dumnezeu.

1:17 ♦ Alţii vor comenta că Dumnezeu ar fi găsit o altă cale prin care Dumnezeu l-ar fi înmulţit pe om. Eu sînt deacord că se putea găsi altă cale de înmulţire; dar dacă a ales calea asta, de ce să fie pus Dumnezeu în încurcătură de propria Sa creaţie? Ar mai fi fost EL suveran în cazul acesta? Nicidecum.

Pe de altă parte, Dumnezeu cînd i-a creat pe Adam şi Eva, le-a făcut şi mădularele specifice reproducerii, în mod special ca să se producă împreunarea. Din alte motive eu nu cred că le-o fi făcut.

Sau dacă tot ar fi vrut să-l păstreze pe om fără ca să moară şi implicit fără ca să se înmulţească, nici nu mai era nevoie s-o scoată pe Eva din Adam. Nu era nici o problemă dacă Eva continua să rămînă în continuare pe post de coastă în Adam.

Şi Adam era purtător de sămânţă umană. Pentru ce l-o fi înzestrat Dumnezeu pe bărbat cu asemenea sămânţă? Oare nu pentru înmulţire?

În condiţiile acestea afirmaţia din aliniatul patru, pe care o repet mai jos, nu-şi mai găseşte rostul. Priviţi din nou ce a scris:

„De la frumusetea gradinii Edenului omul ajunge la moarte si la mari suferinte datorate pacatului, pe care nu le-ar fi cunoscut niciodata daca ar fi ramas in ascultare si supunere“.

1:18 ♦ Oare nu ducem noi în rătăcire pe cititori cu asemenea afirmaţii?

Poate c-ar trebui să medităm înainte de a scrie ceva neadevărat.

Se poate lua în calcul şi faptul că unii oameni vor să explice după puterea lor de înţelegere, sau după cum au fost îndoctrinaţi, luînd de bună şi o minciună pe care a auzit-o şi o proopovăduieşte mai departe.

Dar a sosit ceasul să mai cunoaştem şi adevărul.

1:19 ♦ Numai ca să vedeţi ce a fost în stare să scrie despre cea mai iubită creaţie a Domnului. Citez:

„creatia cerului decazuta-omul schimonosit in cel mai urât mod cu putinta de efectele pacatului“.

Oare de ce-l vede el pe om schimonosit şi decăzut? Cum să fie cea mai iubită creaţie a lui Dumnezeu schimonosită? Este o înjosire la adresa lui Dumnezeu. Adică avem un Dumnezeu incapabil de a crea pe om asemeni Lui, scăpîndu-l de sub control? Chiar e de mirare...

Eu îl văd pe om exact aşa cum vrea Dumnezeu ca să fie. Şi nu-i schimonosit de loc, nici decăzut.

Ce mă miră cel mai mult este că nimeni nu ia atitudine, ca să corecteze asemenea stil de predică.

1:20 ♦ Autorul mai adaugă ceva în aliniatul patru, foarte ciudat:

„Mantuitorul a ales crucea ca sa dea viata celor ce-l primesc ca Domn“.

Cu alte cuvinte este exact ca şi cum ar spune că dacă cineva nu-L primeşte ca Domn, Mântuitorul nu dă viaţa, măcar c-a ales crucea.

Asta dă de înţeles că ar depinde de om dacă vrea să fie mîntuit sau nu. Ca şi cum Creatorul ar fi la dispoziţia creaţiei Sale. Dacă creaţia ÎL acceptă, EL ar fi dator să-i ofere viaţa. Dacă creaţia nu-L acceptă, EL n-ar avea dreptul să se atingă de ea. Drept urmare creaţia Sa ar muri, fără ca EL să se aleagă cu vre-o satisfacţie.

Toate citatele din acea predică, pe care le-am amintit aici, conduc la ideea că Dumnezeu ar fi scăpat de sub control creaţia Sa, şi acum este pe margine înfrînt şi îngîndurat, stînd smerit şi aşteptînd doar pe acei care s-ar oferi voluntar să-L accepte.

Foarte trist că se mai predică astfel încît să se deformeze imaginea Domnului. De parcă Domnul ar fi iresponsabil şi incapabil să-Şi supună şi creaţia Sa. Oare s-au inversat rolurile? Adică Dumnezeu este supus creaţiei sale? Foarte interesant.

1:21 ♦ Şi dacă-i vorba de milă, Domnul zice:

„El va avea iaras mila de noi, va calca in picioare nelegiuirile noastre, si va arunca in fundul mării (uitării) toate pacatele lor. (Mica.7:19)

„Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fara mila, si nu Ma voi indura; chiar daca vor striga in gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta." (Ezec.8:18)

„Eu Ma indur de cine vreau sa Ma indur, si am mila de cine vreau sa am mila!" (Exod.33:19)

Toate aceste versete demonstrează că nu depinde de OM mila Domnului, ci depinde doar de Domnul. Înseamnă că Domnul nu are milă pentru cel căruia nu vrea să i-o acorde.

1:22 ♦ Ultimul paragraf din predică. Iată ce zice:

„El ne-a facut o promisiune, si anume aceea ca El nu ne va lasa singuri dupa ce va pleca in ceruri, ci ca va trimite un MANGAIETOR, DUHUL CEL SFANT, ca sa ne ajute in toate durerile noastre...“

Unele versete dau de înţeles şi aşa ceva. De exemplu:

„Va este de folos sa Ma duc; caci, daca nu Ma duc Eu, Mangaietorul nu va veni la voi; dar daca Ma duc, vi-l voi trimete“ (Ioan 16:7).

„Cand va veni Mangaietorul, pe care-l voi trimete dela Tatal, adica Duhul adevarului, care purcede dela Tatal, El va marturisi despre Mine“ (Ioan 15:26).

„Si Eu voi ruga pe Tatal, si El vă va da un alt Mangâietor, care sa ramâna cu voi in veac; si anume, Duhul Adevarului, pe care lumea nu-l poate primi, pentruca nu-l vede si nu-l cunoaste; dar voi Il cunoasteti, caci ramane cu voi, si va fi in voi“ (Ioan 14:16-17).

1:23 ♦ Şi nu-mi propun aici să combat trinitarismul. Unii oameni trebuie să priceapă doar în acest mod trinitar. Este problema lor.

Dar ce facem cu versetele care dau de înţeles altfel? Nu le mai băgăm în seamă?

„EL însuş va veni, si vă va mântui“ (Isa.35:4).

„Nu va voi lasa orfani, Ma voi intoarce la voi“ (Ioan 14:18).

„Aţi auzit ca v-am spus: "Ma duc, si Ma voi intoarce la voi“ (v28).

„Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi“ (Ioan 14:3).

„Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului“ (Matei 28:20).

1:24 ♦ Dacă Domnul este cu noi pînă la sfîrşit, în toate zilele, asta înseamnă că EL nu ne-a părăsit. Nu a venit altcineva în locul Lui. Chiar EL a venit. Eu am explicat destul de clar în predicile „Efectul Bumerangului“ „Tabla de Şah“ şi în „Pilda Smochinului“. Dealtfel chiar Domnul zice:

„Duhul Adevarului/Mangâietorul... ramane cu voi, si va fi in voi“ (Ioan 14:16-17).

„Eu sunt in voi“ (Ioan.14:20).

„Eu voi ramânea in voi“ (Ioan.15:4).

Cine rămâne în noi? Duhul Sfânt sau Isus Hristos? Eu cred că-I una şi aceeaşi persoană.

1:25 ♦ Şi apostolul Pavel deasemeni zice:

„Hristos in voi“ (Col.1:27). Cine să fie în noi? Auzi cine! Hristos.

Apostolul Pavel nu zice „Duhul Sfânt în voi”

Dar chiar şi în mod logic se poate vedea asta. Judecaţi şi voi!

Cine/Ce este Mângâietorul?

Este Duhul Sfânt (Ioan 14:26)

Este Duhul Adevărului (Ioan 15:26).

Al cui Duh? Al Adevărului.

Dar Cine-I Adevărul?

Isus Hristos este Adevărul (Ioan 14:6)

Deci Duhul Adevărului este de fapt Duhul Lui Hristos (Romani 8:9)

De ce? Pentru că Domnul este Duhul (2Cor.3:17)

1:26 ♦ concluzie: Duhul Sfânt/Mângâietorul este Isus Hristos.

COMENTARII

2009-08-23 - Preda Paul [] a scris

Mila Domnului nu este inţeleasă aproape deloc Domnule Predicator Tănase Scatiul... dacă an citit eu bine... Am citit "Frate" predica domniei voastre până pe la Satan care ziceţi domnia voastră că nu a fost blestemat de Dumnezeu...

Aş începe cu sfârşitul care mă doare rău de tot, adică şarpele care îmi vine să şi râd, dar să şi plâng în acelaş timp, căci Dumnezeu nu l-a blestemat retezându-i piciorele să se târască, ci este poetic spus, deoarece şarpele din acest pasaj poetic este nici mai mult nici mai puţin decât Sarpele cel vechi, Diavolul şi Satana stimabile predicator. ... Si vă spun eu că a fost blestemat cu moartea Şarpele acesta...

Şi ca fapt divers, zice o poruncă, nu să nu curveşti şi tu odată că te duce ăl rău dacă tu nu vrei, ci să nu PREACURVEŞTI, adică să-ţi faci de cap precum femeea păcătoasă despre care aţi vorbit, şi conform Legii lui Dumnezeu din Vechiul Testament, trebuia ucis şi cel care a curvit cu respectiva femee condamnată la moarte - cu pietre omorâtă... Aşadar prin intuiţie, credem că Domnul Iisus care ştia de la Tatăl gândurile oamenilor toţi, a scris pe pământ pe toţi cei care au avut-o pe această femee prinsă în adulter, iar ei au fugit de frică toţi, căci toţi o avuseseră,... amin, că mi-o fi şi mie cu atâtea explicaţii, bune zic eu pentru cunoaşterea în detaliu a Lucrurilor toate.

VĂ MULŢUMESC AZI 23 AUGUST 2009, ora 9:30. şi se prea poate să fie o predică nu un comentariu, aşa că voi selecte scrierea aceasta scrisă Laiv (direct), şi poate va fi citită ca prima mea predică la Resurse Creştine, amin.

2009-08-23 - Tănase Skatiu [] a scris

„Cercetati Scripturile!“ (Ioan 5:39).

Îmi pare rău că n-am specificat de la început că eu doar am anexat predica aici, fără să fiu autorul ei. Şi nu-i vina mea că nu-i place lui Preda Paul. Nici o predică nu îndeplineşte condiţiile de a împăca pe toţi oamenii. Chiar Domnul Isus Hristos cînd predica, era contestat de Farisei, de Saduchei, de Cărturari, de Preoţii cei mai de seamă, şi de Învăţătorii Legii. Dar noroadele erau încîntate de tot ce auzea din gura Domnului. ≈ Părerile sînt întotdeauna împărţite. Dar ar trebui să se ştie că satan era (şi este) doar un duh fără carne şi fără oase. Duhul lui satan era în şarpele cel vechi care a amăgit-o pe Eva. Şi într-adevăr satan nu a fost blestemat, ci doar partea materială de care s-a folosit, adică şarpele. La acel şarpe S-a adresat Dumnezeu cînd a zis: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe cîmp; în toate zilele vieţii tale să te tîrăşti pe pîntece, şi să mănînci ţărînă“ (Geneza 3:14). 

Dacă Dumnezeu S-ar fi referit la satan, ar fi fost scris „Domnul Dumnezeu a zis lui satan“ tot aşa cum este scris „Domnul Dumnezeu a zis femeii“ şi „Domnul Dumnezeu a zis şarpelui“ dar nu este scris.

Pentru mine este foarte clar că satan nu a fost blestemat, deoarece el doar şi-a făcut datoria de amăgitor profesionist. Aceasta este rolul lui chiar din momentul creaţiei sale. Nici Adam nu a fost blestemat, ci din cauza lui a fost blestemat pămîntul. Nici femeia nu a fost blestemată, ci doar i s-a mărit suferinţa şi durerile la naştere de copii. Dacă se studiază versetele din „Geneza 14-18“ se poate vedea destul de clar faptul că doar şarpele şi pămîntul au fost blestemaţi. În rest Adam, Eva, şi satan, au scăpat neblestemaţi.

Mulţumesc cititorilor şi comentatorilor pentru osteneala lor, şi aş recomanda un studiu mai aprofundat înainte de a se lansa în discuţii contradictorii. Lipsa de documentaţie şi absenţa dovezilor Biblice, conduce mai întotdeauna la comentarii de calitate îndoielnică.

2009-08-23 - Roberto Sanchez [rochez@yahoo.es] a scris

Adevărul înainte de toate. Spre deosebire de Preda Paul care doar a citit o parte din predică, eu am fost prezent, auzind cu urechile mele şi văzând cu ochii mei la acea adunare. Predicatorul a explicat foarte bine şi pare destul de documentat. Sunt convins că nimeni nu-l poate contrazice cu argumente Biblice.

Despre femeia prinsă în preacurvie, Preda Paul comentează: ,,Aşadar prin intuiţie, credem că Domnul Iisus care ştia de la Tatăl gândurile oamenilor toţi, a scris pe pământ pe toţi cei care au avut-o pe această femee prinsă în adulter, iar ei au fugit de frică toţi, căci toţi o avuseseră,...”. Despre credinţă prin intuiţie n-am mai auzit. Unde-s dovezile?

2009-08-24 - vasi [] a scris

Pace. Am cerut responsabililor acestui site sa-mi stearga predica "mila LUI  Hristos" fiti pe pace.

NOTA

Predica „Mila lui Hristos” intr-adevar a fost stearsa la cererea autorului, dar nicidecum pentru c-ar fi incomodat pe vre-o personalitate oarecare. Insa ea a fost pastrata de unii cititori care au socotit nimerit sa stie credinciosii ce fel de predici sunt agreate pe unele site-uri si lasate sa fie citite spre ratacirea lor.

Sigur ca se gasesc si predici de calitate pe site-urile crestine, dar daca altele sunt doar de umplutura, de imaginat cat de mult contribuie ele la dezorientarea celor insetati dupa Cuvantul Adevarat a lui Dumnezeu.

MILA  LUI  HRISTOS

Predica adaugata de vasi 08.08.2009

Isus Hristos a avut mila de toti cei suferinzi care au trecut pe langa El. Dumnezeu intrupat in om a simtit durerile celor bolnavi, inima lui a fost induiosata de cei flamazi, a saturat multimi de oameni din belsugul ceresc. Din cateva paini si cativa pestisori au mancat mii de persoane si au strans in cosuri faramiturile ce-au ramas.

Cand la Fiul lui Dumnezeu a venit femeia pacatoasa (Ioan 8:3-11), El n-a respins-o pe cea care cazuse in ispita curviei si care acum plangea cu lacrimi sincere si adevarate, El a fost bland si a avut mila de fiinta umana. Stia Isus ca carnea este neputincioasa insa duhul femeii dupa savarsirea pacatului s-a cait sincer vazandu-si neputinta in fata lui Satan.

Fiul lui Dumezeu nu a lasat sa ajunga in mormant fiica unei familii cu inima indurerata de pierderea unui copilas, nu iubea oare Isus nespus de mult copilasii si-i stangea la piept ca pe cele mai dragalase si inocente fiinte? Nu intamplator a spus Mantuitorul ca daca nu veti deveni ca niste copialasi cu niciun chip nu veti intra in imparatia cerurilor, un copil iubeste fara motiv, e curat si n-are ganduri trufase de mandrie.

Isus a avut mila ca niciun alt om care s-a nascut vreodata pe pamant prin provindenta lui Dumnezeu Tatal. A fost plin de compasiune fata de creatia cerului decazuta-omul schimonosit in cel mai urat mod cu putinta de efectele pacatului. De la frumusetea gradinii Edenului omul ajunge la moarte si la mari suferinte datorate pacatului pe care nu le-ar fi cunoscut niciodata daca ar fi ramas in ascultare si supunere. Marit fie harul acesta negrait de scump pt omenire ca Mantuitorul a ales crucea ca sa dea viata celor ce-l primesc ca Domn. A avut mila de paraliticul coborat pe patul sau de zacere prin acoperisul casei unde propovaduia evanghelia mantuirii sufeltului. Oare nu purtam noi paralitici de acest fel, nu avem printre rude sau cunostinte sau prieteni cate o persoana paralizata de ani intregi de efectele indelungate ale pacatului care distruge omul ca si un vierme? Dumnezeu a daruit vindecare dintr-o data, intr-o singura saritura, bolnavii au putut sa stea in picioare inaintea fiului omului.

Isus Hristos a fost omul cu cea mai mare buntatea de pe fata pamantului care a trait vreodata. E drept ca nasterea lui s-a facut prin providenta divina caci era Dumnezeu ca sa dea vindecare si om deopotriva ca sa simta durerea leganului omenirii.

Insa El ne-a facut o promisiune, si anume aceea ca El nu ne va lasa singuri dupa ce va pleca in ceruri, ci ca va trimite un MANGAIETOR, DUHUL CEL SFANT, ca sa ne ajute in toate durerile noastre pe drumul cesteia spre cer

NOTA: Pentru protectia autorului, predica este reafisata dupa mai mult de un an de la stergera ei de pe un site crestin, si nu se divulga numele autorului, dupa cum nu se mentioneaza nici denumirea site-ului care o gazduise.

Autorul predicii, dupa cum se observa, este bineintentionat, numai ca nu este suficient de documentat. Totusi, cand este vorba de Cuvantul lui Dumnezeu nu avem voie sa predicam dupa ureche, din auzite de la altii.